thumb|right|350px|Monumentul de la Baugnez. Fiecare piatră neagră dreptunghiulară din zid poartă numele uneia din victime thumb|right|300px|Locul masacrului, în martie 2007 Masacrul de la Malmedy, denumit și masacrul de la Baugnez, este o crimă de război comisă la 17 decembrie 1944 de o unitate germană, Kampfgruppe Peiper care, în cursul bătăliei din Ardeni, a asasinat prizonierii de război americani la răscrucea Baugnez aflată la câțiva kilometri sud de orașul Malmedy din Belgia.
Din punct de vedere istoriografic, acest eveniment poartă numele de „masacrul de la Malmedy”, deși orașul propriu-zis nu a fost afectat în cursul ofensivei. Această crimă de război, care se înscrie într-o serie de astfel de acțiuni comise de aceeași unitate în cursul aceleiași zile și a zilelor următoare a făcut obiectul unui proces desfășurat la tribunalul militar internațional de la Dachau în 1946.
Context În cadrul planurilor prevăzute de Adolf Hitler pentru ceea ce avea să devină Ofensiva din Ardeni, efortul principal de rupere a liniilor aliate a fost încredințat Armatei a VI-a Panzere aflată sub comanda generalului Sepp Dietrich care trebuia să penetreze frontul aliat între Monschau și Losheimergraben pentru a trece Meuse înainte de a cuceri Anversul.United States Army in World War II, The European Theater of Operations, The Ardennes: Battle of, by Hugh M. Cole - Office of the Chief of Militiary History, Depaerment of the Army, Washington, D.C., 1965 pp. 75 et suiv. – Noël 44 : la bataille d'Ardenne / Charles B. MacDonald. - Bruxelles : Pire, 2004 - ISBN 2-87415-468-7 Pe flancul stâng al acestui dispozitiv se afla Kampfgruppe (grupul de luptă) Peiper format din unități blindate și motorizate. Odată ce infanteria avea să creeze o breșă în liniile americane, Peiper avea ca misiune să cucerească podurile de peste Meuse din jurul localității Huy trecând prin Ligneuville, Stavelot, Trois-Ponts și Werbomont.United States Army in World War II, The European Theater of Operations, The Ardennes: Battle of, by Hugh M. Cole - Office of the Chief of Militiary History, Department of the Army, Washington, D.C., 1965 pp. 260 și următoarele – Ardennes 1944-1945, ghidul câmpului de bătăłie, Émile Engels, istorie, Ed. Racine, Bruxelles, 1994.
Drumurile cele mai praticabile erau însă rezervate grosului Diviziei I SS Leibstandarte Adolf Hitler, Peiper trebuind să se mulțumească cu drumurile proaste și inapte să suporte trecerea tancurilor sau altor blindate grele.
Altfel, succesul operațiunii depindea de cucerirea rapidă a podurilor peste Meuse, ceea ce implica o înaintare rapidă peste dispozitivul aliat, eventual ocolind punctele de rezistență. Un alt element de care Peiper trebuia să țină cont era lipsa de resurse ale Reichului în ce privește carburantul, drastic reduse după ruperea alianței de către România.
În cele din urmă, în acest context, fuseseră date ordine specifice de către Hitler pentru ca bătălia să fie dusă cu brutalitate în scopul terorizării inamicului. Sepp Dietrich a confirmat aceasta în timpul procesului.Malmedy Massacre, Richard Gallagher, Paperback Library, 1964, p. 110-111 După mai multe surse, la briefingul ce a precedat operațiunea, Peiper declarase clar că nu trebuie luați prizonieri și nu trebuie arătat vreo milă față de inamic sau față de civilii belgieni.
Pătrunderea și primele masacre
thumb|300px|Traiectoria parcursă de "Kampfgruppe Peiper" - răscrucea Baugnez este încercuită Încă de la început, operațiunile de pe frontul Nord au mers prost și, din cauza rezistenței persistente a trupelor americane, au întârziat mult. Atunci când Peiper spera să poată exploata o breșă în dimineața zilei de 16 decembrie, prima zi a ofensivei, a trebuit să tragă frânele, împotmolit în spatele frontului, în vreme ce infanteria germană întârzia. Puțin înaintea zorilor zilei de 17 decembrie, a reușit el însuși o primă pătrundereMassacre At Malmédy During the Battle of the Bulge, by Michael Reynolds – World War II Magazine, februarie 2003 – în direcția Honsfeld unde elemente ale grupului său au ucis cu sânge rece mai multe zeci de prizonieri americani.Review and recommandation of the deputy judge advocate for war crimes, 20 octombrie 1947, pp. 4 à 22 -
După cucerirea Honsfeldului, Peiper a deviat câțiva kilometri de la itinerariul ce îi fusese fixat pentru a rechiziționa un mic depozit de combustibil la Bullange (Bullingen) unde s-a mai raportat un masacru al prizonierilor de război americani.
Odată ajuns în spatele liniei inamice și pe drumul de la Bullange către Elsenborn în nord, el era în poziția de a prinde în capcană două divizii americane (2 și 99),United States Army in World War II, The European Theater of Operations, The Ardennes: Battle of, by Hugh M. Cole - Office of the Chief of Militiary History, Department of the Army, Washington, D.C., 1965 p. 91, declarația generalului Lauer: "the enemy had the key to success within his hands, but did not know it." – dar Peiper a hotărât să revină la itinerarul fixat și să cucerească Ligneuville trecând prin Möderscheid, Schoppen, Ondenval și Thirimont.
Drumul era dificil din cauza naturii terenului și a calității rutelor disponibile. La ieșirea din satul Thirimont, avangarda sa nu a putut lua drumul direct către Ligneuville care s-a dovedit impracticabil. Se impunea un nou ocol în afara traiectoriei prevăzute. Decât să se îndrepte către stânga la ieșirea din Thirimont, avangarda a luat-o astfel la dreapta și s-a îndreptat către răscrucea Baugnez care se afla la distanță egală între Malmedy, Ligneuville și Waimes.
Masacrul de la răscruce thumb|Trupurile victimelor îngropate sub zăpadă, au fost regăsite la 14 ianuarie 1945
La momentul în care, între orele 12 și 13, avangarda germană s-a apropiat de răscruce, un convoi american de circa treizeci de vehicule, format în principal din elemente ale Batalionului 285 de recunoaștere pentru artilerie, traversase răscrucea și se îndreptase către Ligneuville pentru a ocupa Saint-Vith unde urma să se întâlnească cu Divizia 7 Blindate, căreia îi fusese atașat și către care fusese trimis pentru a întări apărarea orașului.
Observând vehiculele, avangarda lui Peiper a deschis focul în direcția convoiului american, imobilizând vehiculele din capul coloanei și obligând întregul convoi să se oprească. Lipsiți de armament greu, americanii aveau doar revolvere și arme ușoare în fața germanilor, și au încetat repede lupta și s-au predat.
În timp ce coloana germană își urma drumul către Ligneuville, prizonierii pe care germanii i-au pus împreună cu alți bărbați capturați de SS mai devreme în aceeași zi, au fost puși pe o câmpie în lungul drumului. Mare parte din mărturiile strânse de la supraviețuitori afirmă că circa 120 de oameni au fost astfel strânși pe câmpie. Pentru un motiv necunoscut până astăzi, germanii au deschis brusc focul asupra prizonierilor. Din partea germană, unii au afirmat că prizonierii ar fi încercat să fugă; alții că, lăsați singuri în câmp, prizonierii ar fi reluat armele abandonate și ar fi deschis focul asupra trupelor germane care își continuau înaintarea în direcția Ligneuville. După unele surse, ar fi fost vorba doar de un incident nefericit cauzat de o înlănțuire de circumstanțe care i-au făcut pe germani să deschidă focul fără a fi avut neapărat intenția deliberată de a ucide prizonierii.Massacre a Malmedy? Ardennes: , Gerd J.Gust Cuppens, 1989, Éditions Heimdal
În orice caz, din momentul în care germanii au deschis focul, a început panica. Unii prizonieri au încercat să fugă. Cea mai mare parte au fost uciși. Alții au încercat să se refugieze într-o cafenea aflată la răscruce. Germanii au dat foc clădirii și i-au ucis pe cei ce au încercat să iasă. Alți, văzându-și camarazii căzând, s-au lăsat și ei la pământ și s-au prefăcut morți. Ei nu au scăpat însă. Cei din SS au circulat printre cadavrele strânse și au dat lovitura de grație oricui a dat vreun semn de viață.
thumb|right|Alte cadavre ale soldaţilor găsite întinse în zăpadă de un soldat american După câteva ore, câțiva oameni, răniți sau șocați, s-au ridicat și, scăpând de privirile germanilor, au ajuns să se alăture liniilor lor care se găseau la Malmedy. În total, patruzeci și trei de supraviețuitori s-au refugiat în spatele liniilor aliate, unii după mai multe zile și cu ajutorul localnicilor.The Malmedy Massacre Revisited - Henri Rogister, Joseph Dejardin et Emile Jamar - Website du C.R.I.B.A. (Centre de Recherches et d'Informations sur la Bataille des Ardennes) Toate relatările supraviețuitorilor, culese în orele imediat de după masacru, au fost asemănătoare și coerente, chiar dacă acești supraviețuitori nu au avut ocazia să se pună de acord.
De la Malmedy, primele rapoarte au parvenit cartierului general al Armatei I americane condusă de generalul Courtney Hodges la Spa la 17 decembrie. De acolo, veștile s-au răspândit la nivel înalt al SHAEF, în timp ce zvonurile s-au propagat în scurt timp până la avanposturile americane. Vestea masacrului a provocat revolta soldaților și le-a înzecit hotărârea de a lupta.
thumb|left|Cadavrele transportate la Malmedy pentru a fi examinate de legişti. Răscrucea de la Baugnez a rămas într-un no man's land până la contraofensiva aliată. Aceasta a avut loc la 14 ianuarie 1945; atunci, americanii au reușit să scoată cadavrele înghețate și acoperite de zăpadă ale victimelor. Această operațiune a fost efectuată cu multă meticulozitate întrucât indiciile relevate de medici aveau să servească drept bază a unui proces al celor responsabili.Mortuary Affairs Operations At Malmedy - Lessons Learned From A Historic Tragedy - MAJ Scott T. Glass
Autopsiile cadavrelor au arătat că cel puțin douăzeci de soldați uciși prezentau, pe lângă rănile provocate de armele automate, și răni fatale în regiunea capului, provocate de focuri de aproape. Alți douăzeci prezentau și răni la cap provocate de arme de mic calibru, fără a se putea determina dacă s-a tras de aproape, întrucât nu s-au găsit reziduuri de praf de pușcă. În sfârșit, circa zece alții prezentau echimoze provocate, se pare, de loviturile cu patul puștii aplicate de germani. Un alt element important a fost acela că unele cadavre nu prezentau decât o singură rană, la tâmplă sau în spatele urechii.Roger Martin, L'Affaire Peiper, Dagorno, 1994, p. 76
În total, a fost adunate 72 de cadavre de pe câmp în zilele de 14 și 15 ianuarie 1945. Alte douăsprezece cadavre, mai departe de pajiște, au fost găsite între 7 februarie și 15 aprilie 1945.
Din schema atașată documentului maiorului Glass, rezultă că majoritatea cadavrelor au fost găsite într-un spațiu foarte mic, ceea ce ar putea indica faptul că victimele au fost grupate în momentul în care au fost ucise.
Peiper își reia drumul thumb|right|Corespondentul de război Jean Marin priveşte cadavrele civililor masacraţi la casa Legaye de la Stavelot, Belgia|300px
Breșa realizată de Kampfgruppe Peiper în liniile americane a fost marcată și de alte masacre de prizonieri de război și, de asemenea, de civili belgieni. Astfel, membrii grupului au ucis cel puțin opt alți prizonieri americani la Ligneuville.The Brave Innkeeper of "The Bulge" – Toland, John – Coronet Magazine, decembrie 1959 –
Noi masacre de prizonieri americani au fost raportate la Stavelot, Cheneux, La Gleize și Stoumont în zilele de 18, 19 și 20 decembrie. În sfârșit, la 19 decembrie 1944, în regiunea cuprinsă între Stavelot și Trois-Ponts, pe când germanii încercau să recucerească podul peste Amblève de la Stavelot, esențial pentru ca întăririle și proviziile să poată ajunge la Kampfgruppe, trupele lui Peiper s-au făcut vinovate de masacre care au provocat moartea a peste 100 de civili, inclusiv femei și copii.Stavelot, Belgium, 17 to 22 December 44, scris de cpt. John E. Kent, C.R.I.B.A. Sad souvenirs or life of the people of Stavelot during the winter of 1944-1945, scris de Guy Lebeau, C.R.I.B.A.,