thumb|right|250px|Pictură arabă realizată pentru regele normand în jurul anului 1150 în Palazzo dei Normanni din Palermo

Istoria Islamului în sudul Italiei își are începuturile în cadrul general al cuceririlor musulmane, continuată cu dominația musulmană asupra insulei Sicilia și a Maltei, proces care a fost inițiat din secolul al IX-lea. Stăpânirea musulmană asupra Siciliei a devenit efectivă din anul 902 (când ultimul avanpost bizantin major din insulă, Taormina, a capitulat), domnia completă asupra insulei, sub forma Emiratului de Sicilia, durând între 965 și 1061. Sicilia a reprezentat pivotul stăpânirii islamice în Italia, însă stăpâniri temporare s-au înregistrat și în Italia continentală. Cea mai mare parte din Apulia a fost cucerită, iar invazii musulmane periodice și devastatoare au continuat să aibă loc ajungând înspre nord până la Roma sau în Piemont. Cuceririle musulmane nu trebuie privite ca parte strictă a unui război total între musulmani și creștini, ci mai degrabă ca o luptă pe scară mai largă pentru putere în Italia și Europa, în care Bizanțul se afla în competiție cu creștinii franci, longobarzi și apoi normanzi pentru deținerea controlului în regiune. De altfel, sarazinii erau adeseori chemați ca aliați în luptele dintre diferitele facțiuni creștine din Italia.

Până în anul 1091, musulmanii au fost alungați complet, ca urmare a invaziei normande în sudul Italiei și în Sicilia.Prima cucerire permanentă a arabilor în Sicilia a avut loc în 827, însă abia după capitularea Taorminei din 902 întreaga insula a trecut sub guvernarea lor, deși fortăreața Rometta a fost menținută de bizantini până în 965. În acel an, dinastia kalbizilor a instaurat un emirat independent față de califatul fatimid. În 1061, primii cuceritori normanzi au cucerit Messina, iar în 1071 Palermo a fost capturat, urmat de citadela orașului, în 1072. În 1091 Noto a căzur în fața normanzilor, iar cucerirea acestora a devenit completă. La sfârșitul aceluiași an, Malta a capitulat, cu toate că administrația arabă a fost menținută de către cuceritorii normanzi. Vezi Acest eveniment a marcat capitolul final al acestei perioade. Cucerirea normandă a instaurat cu fermitate creștinismul romano-catolic în regiune, după ce creștinismul ortodox predominase în perioada stăpânirii bizantine și chiar în cea a dominației musulmane.Kenneth M. Setton, "The Byzantine Background to the Italian Renaissance" in Proceedings of the American Philosophical Society, 100:1 (Feb. 24, 1956), p. 1–76. A urmat convertirea pe scară largă, fapt care, dublat de re-latinizarea locuitorilor, a condus la dispariția Islamului din Sicilia către anii '80 ai secolului al XIII-lea. O ultimă încercare musulmană de cucerire în Italia a fost cea a turcilor otomani, care au reușit în 1480 să își stabilească un avanpost la Otranto, însă acesta nu a rezistat decât un an de zile.

Primele atacuri musulmane asupra Siciliei (652–827) Parte a Imperiului Roman de Răsărit, Sicilia a avut de suportat primele atacuri ale vaselor musulmane începând cu anul 652. Este vorba de arabi trimiși direct de către califul din Siria, Muawiyah I, și aflați sub conducerea lui Muawia bin Hudeij, și care au rămas pe insulă vreme de câțiva ani. Exarhul de Ravenna Olympius, a apărut cu trupele sale în pentru a-i respinge pe invadatori, însă a eșuat în încercarea sa. Puțin după aceea, sarazinii s-au întors în Siria după ce au strâns o pradă suficientă.

O a doua expediție arabă împotriva Siciliei a avut loc în 669. De această dată, este vorba de o forță de invazie consistentă, trimisă cu 200 de vase, care, pornind din Alexandria, a atacat Sicilia. Invadatorii au prădat Siracusa și au revenit în Egipt după ce au jefuit insula vreme de o lună de zile. După cucerirea arabă a Africii de Nord (desăvârșită în jurul anului 700), insula Pantelleria a fost capturată de către arabi și doar neînțelegerile apărute între atacatori au făcut ca invadarea Siciliei să nu aibă încă loc. Atacuri a diverse flote musulmane asupra Siciliei s-au repetat în anii 703, 728, 729, 730, 731, 733 și 734, dintre care cel puțin ultimele două confruntându-se cu o substanțială rezistență bizantină.

Prima expediție cu adevărat de cucerire a Siciliei a fost lansată în 740. În acel an, principele musulman Habib, care participase la atacul din 728, a reușit să captureze Siracusa. Tocmai când se pregăteau să cucerească întreaga insulă, arabii au fost nevoiți să revină în Tunisia din cauza unei răscoale a berberilor. Un nou atac, declanșat în 752 nu a reușit decât să conducă la jefuirea aceluiași oraș.

În 805, patriciul imperial pentru Sicilia, Constantin, a încheiat un armistițiu pe zece ani cu Ibrahim I ibn al-Aghlab, emirul din Ifriqiya, însă acest acord nu a putut împiedica atacarea de către flote musulmane din alte părți ale Africii și din Spania a Sardiniei și Corsicii între 806 și 821. În 812, fiul lui Ibrahim, Abdullah I ibn Ibrahim, înainte ca armistițiul să expire, a trimis o puternică forță de invazie a Siciliei. Vasele sale au fost mai întâi hărțuite de către flotele trimise din Gaeta și din Amalfi, iar apoi distruse în cea mai mare parte de către o furtună. Totuși, sarazinii au reușit că cucerească insula Lampedusa și să provoace ravagii în Ponza și Ischia, în Marea Tireniană. O înțelegere ulterioară încheiată între patriciul bizantin Grigore și emirul de Ifriqiya stabilea comerțul liber între sudul Italiei și Africa de nord. După un nou atac întreprins în 819 de către by Mohammed ibn-Adballad, vărul emirului Ziyadat Allah I, sursele nu mai menționează niciun atac musulman în Sicilia până la 827.

Sicilia Cucerirea Siciliei (827–902)

Eufemius și Asad Cucerirea musulmană a Siciliei și a unor părți din sudul Italiei a durat 75 de ani. Potrivit unor surse, cucerirea a avut loc la inițiativa lui Eufemius din Messina, un comandant bizantin care se temea de pedeapsa împăratului Mihail al II-lea Amorianul. După cucerirea temporară a Siracusei, Eufemius a fost proclamat împărat, însă a fost constrâns de forțele bizantine legaliste să fugă, drept pentru care s-a refugiat în Africa, la curtea emirului Ziyadat Allah I, căruia i-a propus cucerirea insulei. Emirul a fost de acord să ocupe Sicilia, cu promisiunea de a-l menține pe Eufemius la conducere, în schimbul plății unui tribut anual, și a încredințat conducerea armatei de ocupație lui Asad ibn al-Furat. Forța musulmană număra 10.000 de infanteriști, 700 de călăreți și 100 de vase, la care se adăuga flota lui Eufemius li, după debarcarea de la Mazara del Vallo, mai mulțti cavaleri. Prima bătălie cu trupele bizantine legaliste s-a dar în 15 iulie 827, în apropiere de Mazara, și s-a încheiat cu victoria aghlabizilor.

Asad a cucerit în continuare malul sudic al insulei și a supus Siracusa asediului. După un an de asediu (827-828) și o încercare de a provoca o răscoală în rândul localnicilor, trupele lui Asad au fost capabile să înfrângă o puternică armată bizantină trimisă de la Palermo și totodată să respingă o flotă venețiană comandată de dogele Giustiniano Partecipazio. Însă atunci când o epidemie de ciumă a ucis o bună parte din trupele musulmane, inclusiv pe Asad însuși, sarazinii s-au retras în castelul de la Mineo. În continuare, musulmanii au revenit în ofensivă, dar au eșuat în tentativa de a cuceri Castrogiovanni (actuala Enna, unde a murit Eufemius) și s-au retras înapoi la Mazara.

În 830, ei au primit consistente întăriri constând din 30.000 de oameni din Africa de nord și din Andalusia. Musulmanii veniți din Peninsula Iberică l-au înfrânt pe conducătorul bizantin Teodotus în iulie–august ale acelui an, însă o nouă epidemie i-a silit să se retragă la Mazara, iar apoi în Africa. În paralel însă, unitățile berberilor din Africa trimise să captureze Palermo au reușit să îl cucerească în septembrie 831.Previte-Orton (1971), vol. 1, pg. 370 Palermo a devenit capitala musulmană a Siciliei, sub numele de al-Madinah ("Orașul").Islam in Sicily , de Alwi Alatas

Abu Fihr Muhammad ibn Abd-Allah În februarie 832, emirul Ziyadat Allah I l-a trimis pe vărul său Abu Fihr Muhammad ibn Abd-Allah în insulă, numindu-l wāli de Sicilia.Islam in Sicily , by Alwi Alatas Bizantinii au fost înfrânți la începutul anului 834 și în anul următor sarazinii au înaintat până la Taormina. Războiul a evoluat lent vreme de câțiva ani, cu minore victorii ale aghlabizilor, în vreme ce bizantinii rezistau în fortărețele lor din Castrogiovanni și Cefalù. Noi trupe sarazine au fost trimise în Sicilia de către noul emir, Abu Iqal și au ocupat Platani, Caltabellotta, Corleone, Marineo și Geraci, asigurând musulmanilor controlul total asupra părții apusene a Siciliei.

În 836, vase musulmane l-au sprijinit pe ducele Andrei al II-lea de Neapole, la solicitarea acestuia, pe c\nd era asediat de trupele ducatului de Benevento,Previté-Orton (1971), p. 370 și cu ajutor napolitan a fost cucerită și Messina în 842. În 845, a fost ocupată și Modica, iar bizantinii au suferit o înfrângere categorică în apropiere de Butera, pierzând circa 10.000 de oameni. Lentini a capitulat în 846, soartă pe care a avut-o și Ragusa în 848.

Abbas ibn Fadhl În 851 a murit, guvernatorul și generalul Al-Aghlab Abu Ibrahim, a cărui domnie a fost bine apreciată de către supușii săi din Palermo, în special prin comparație cu lipsurile suferite sub stăpânirea bizantină. El a fost succedat de Abbas ibn Fadhl, ferocele învingător de la Butera. Acesta a pornit o serie de campanii de pradă împotriva teritoriilor aflate încă sub bizantini, capturând Butera, Gagliano, Cefalù și, mai presus de toate, Castrogiovanni (în iarna lui 859). Toți supraviețuitorii creștini ai fortăreței au fost executați, iar copiii și femeile au fost vânduți ca sclavi în Palermo. Căderea celei mai importante fortărețe siciliene l-a convins pe împăratul de la Constantinopol, Vasile I Macedoneanul să trimită în 859-860 să trimită o puternică armată, însă aceasta, ca și flota care o transporta, a fost înfrântă de către Abbas. Întăririle bizantine au făcut ca multe dintre orașele supuse musulmanilor să se revolte, Abbas fiind astfel ocupat în anii 860-861 cu reprimarea lor. Abbas a murit în 861, fiind înlocuit cu unchiul său, Ahmed ibn Yaqub, iar din februarie 862, de Abdallah, fiul lui Abbas; la rândul său, Abdallah a fost și el înlocuit de către aghlabizi cu Khafagia ibn Sofian, care a capturat Noto, Scicli și Troina.

Jafar ibn Muhammad În vara lui 868, bizantinii au fost pentru prima dată înfrânți în apropiere de Siracusa. Luptele au fost reluate la începutul verii lui 877 de către noul emir, Jafar ibn Muhammad al-Tamini, care a trecut la asedierea Siracusei. Orașul a capitulat în cele din urmă, la 21 mai 878. Bizantinii mai mențineau controlul doar asupra unei mici fâșii de coastă din jurul Taorminei, în vreme ce flota musulmană ataca nestingherită Grecia și Malta.

Flota musulmană a făst până la urmă distrusă într-o bătălie navală din 880. Pentru o vreme, se părea că bizantinii sunt pe punctul de a recupera Sicilia, însă noi victorii pe uscat ale sarazinilor restabiliti situația. De asemenea, o răscoală din Palermo împotriva guvernatorului Seuàda ibn Muhammad a fost reprimată în 887.