Exhibiționismul este practica de a expune părțile intime ale corpului – cum ar fi sânii, organele genitale sau fesele – într-un mediu public sau semipublic. Acest lucru se poate face direct (în timp real) sau virtual, așa cum se întâmplă în cazul selfie-urilor nud, prin utilizarea unor tehnologii precum smartphone-urile pentru a face fotografii nud cu scopul de a le arăta altora.
O astfel de expunere poate fi inofensivă: realizată în fața prietenilor, cunoștințelor sau străinilor pentru amuzamentul lor ori pentru satisfacție sexuală. De asemenea, poate fi îndreptată către un trecător cu scopul de a-l șoca. În acest din urmă caz, fapta implică în mod clasic bărbați care se expun în fața femeilor și este încadrată prin termeni juridici precum (în România) sau expunere indecentă (în SUA).
Psihologii și psihiatrii se concentrează exclusiv pe acest din urmă caz și vorbesc despre o „tulburare exhibiționistă”, mai degrabă decât de un simplu „exhibiționism”. Aceasta reprezintă, în mod specific, un impuls incontrolabil de a-și expune organele genitale în fața unui străin care nu se așteaptă la acest lucru. Este o patologie parafilică de natură obsesiv-compulsivă care necesită tratament psihiatric.
Aspecte psihologice
Termenul exhibiționist a fost folosit pentru prima dată în 1877 de către medicul și psihiatrul francez .Lasègue, Charles. Les Exhibitionistes. L'Union Médicale (Paris), series 3, vol. 23; 1877. Pages 709–714. Cu toate acestea, autoexpunerea genitală fusese deja discutată în diverse texte medico-legale anterioare.
Așa cum s-a observat la bărbați – care reprezintă cel mai mare segment demografic de exhibiționiști –, exhibiționismul este asociat cu comorbidități și tulburări psihiatrice, inclusiv, dar fără a se limita la, depresie, psihopatie, psihoză, tulburări din spectrul autismului și . De asemenea, exhibiționismul este asociat cu rate mai mari de celibat, un consum ridicat de pornografie, masturbare frecventă, sexism și narcisism.
Atunci când este practicat în fața unei persoane care nu își dă consimțământul, sau când afectează în mod recurent calitatea vieții ori funcționarea normală a individului, exhibiționismul poate fi diagnosticat drept tulburare exhibiționistă în baza celei de-a cincea ediții a Manualului de diagnostic și statistică al tulburărilor mintale (DSM-5). Manualul DSM estimează prevalența posibilă a tulburării exhibiționiste la bărbați ca fiind de maximum 2-4%. Se consideră că această tulburare este mai puțin frecventă în rândul femeilor.
Într-un sondaj realizat în Suedia, 2,1% dintre femei și 4,1% dintre bărbați au recunoscut că se simt excitați sexual prin expunerea propriilor organe genitale în fața unui străin.
O echipă de cercetare a adresat unui eșantion de 185 de exhibiționiști următoarea întrebare: „Cum ați fi preferat să reacționeze o persoană dacă ar fi fost să vă expuneți părțile intime în fața ei?”. Cel mai frecvent răspuns a fost „Aș fi dorit să întreținem raporturi sexuale” (35,1%), urmat de „Nicio reacție nu ar fi fost necesară” (19,5%), „Să își expună și ea părțile intime” (15,1%), „Admirație” (14,1%) și „Orice reacție” (11,9%). Foarte puțini exhibiționiști au ales opțiunile „Furie și dezgust” (3,8%) sau „Frică” (0,5%).
Un studiu realizat în Hong Kong în rândul persoanelor care s-au autoidentificat ca autori de agresiuni sexuale a constatat că exhibiționiștii și zoofilii au o probabilitate mai mică de a comite agresiuni sexuale prin contact fizic direct sau viol, comparativ cu persoanele care suferă de voaiorism, froteurism sau . Conform unui alt studiu, criminali în serie cu mobil sexual au profiluri diferite de cei care au comis un singur homicid sexual. Ambele grupuri prezintă adesea tulburări de personalitate, însă criminali în serie cu mobil sexual se disting printr-o prevalență mai mare a trăsăturilor narcisice, schizoide sau obsesiv-compulsive. De asemenea, aceștia sunt mai înclinați să manifeste comportamente parafilice, cum ar fi masochismul, fetișismul sexual, pedofilia, exhibiționismul sau voaiorismul.
Exhibiționismul, înțeles ca autopromovare, este o forță motrice fundamentală în viața psihologică umană. Atunci când este exprimată constructiv prin sociabilitate, creativitate, voluntariat, performanță artistică sau responsabilitate publică, această dinamică promovează împlinirea personală și creativitatea colectivă. Din această perspectivă, exhibiționismul poate fi privit ca un motor capabil să conecteze indivizii și să stimuleze cercetarea. Formele pe care le îmbracă această expunere variază în funcție de individ și de circumstanțe, dar toate ar putea trimite, în mod inconștient, la o căutare a recunoașterii. Scenele de exhibiționism, fie că provin din vise, fantezii, teatru, agresiune sau din cultura media, funcționează ca mici mecanisme dramatice în care pot fi repuse în scenă mize ale identității și, uneori, suferințe profunde.
Cauze Exhibiționismul este un comportament compulsiv și, ca atare, reprezintă unul dintre simptomele posibile ale abuzului sexual în copilărie. Acesta poate fi legat de comportamente traumatice și de sexualizarea traumatică. Neglijarea și traumele din timpul copilăriei, în special cele de natură sexuală, sunt strâns legate de dezvoltarea parafiliilor, dintre care exhibiționismul poate fi o formă de manifestare. Această condiționare traumatică le poate împinge pe femeile sau pe bărbații cu tendințe exhibiționiste spre prostituție sau spre participarea la spectacole erotice (sex show-uri).
Victime Cel mai adesea, victimele exhibiționiștilor sunt femeile, frecvent copiii, majoritatea fiind fetițe. Conform unui studiu american, 48,6% dintre femei au trecut printr-o astfel de agresiune, iar 37% dintre ele de mai multe ori în viață. Aproximativ 28% dintre victime raportează o teamă accentuată de infracțiuni sexuale și modificări în activitățile lor sociale în urma agresiunii, în timp ce 68% dintre femeile chestionate consideră că exhibiționismul este periculos. Un alt studiu indică faptul că 58,7% dintre femei au fost victimele unui exhibiționist, declarând că primele lor sentimente au fost de dezgust și frică. Douăzeci și nouă la sută și-au schimbat obiceiurile pentru a evita să mai fie agresate, și doar 7% au raportat incidentul poliției, deși această cifră tinde să crească în prezent. Studiul arată că, pentru victime, agresiunea de tip exhibiționist este similară oricărei alte agresiuni sexuale.
La fel ca toate agresiunile fizice, agresiunile sexuale sunt comise în mod predominant de bărbați. Din perspectivă feministă, agresiunile exhibiționiste reprezintă o formă de violență împotriva femeilor, o libertate pe care bărbații și-o asumă și care face parte din strategiile lor de coerciție pentru a-și menține dominația și privilegiile. Cadrele culturale și instituționale care legitimează sau tolerează aceste agresiuni sexiste și care nu reușesc să protejeze copiii victime îi condamnă pe unii să devină din nou victime, iar pe alții să devină, eventual, autori.
Istoric
Exhibiționismul public practicat de femei a fost documentat încă din perioada antică, adesea în contextul în care femeile încercau să aducă la ordine grupuri de bărbați sau să îi instige să comită o anumită acțiune publică. Istoricul antic grec Herodot oferă o descriere a comportamentelor exhibiționiste din secolul al V-lea î.Hr. în opera sa Istorii. Herodot scrie:
Un caz care pare să fie exhibiționism în sens clinic a fost consemnat într-un raport al Comisiei împotriva blasfemiei din Veneția, în anul 1550. , a fost un scriitor timpuriu din Anglia, cunoscut pentru actele sale de exhibiționism.
În Regatul Unit, al patrulea proiect al legii revizuite a inclus o clauză suplimentară „sau expunerea în mod deschis și indecent a persoanei”, ceea ce a generat dificultăți din cauza sferei sale prost definite. În timpul unei dezbateri ulterioare pe această temă în Parlament, Robert Peel, care ocupa atunci funcția de , a observat că „nu exista o infracțiune mai flagrantă decât cea de expunere indecentă a persoanei, care fusese practicată într-o măsură imensă în parcuri... expunerea intenționată era un lucru foarte diferit de expunerea accidentală”.
Cercetătorii au legat trimiterea de fotografii nesolicitate cu organele genitale masculine (-uri) de tendințele exhibiționiste și narcisice, precum și de un sexism ambivalent sau agresiv. În Anglia, un studiu a dezvăluit că 70% dintre femei au primit imagini nedorite cu organe genitale.
Tranziția de la o societate a secretului la o cultură a dezvăluirii în masă, încurajată de tehnologiile digitale, acoperirea media constantă și imboldul de a „ieși în evidență” pentru a exista public, reconfigurează anumite manifestări ale exhibiționismului. Această tendință generală poate amplifica înclinațiile individuale, uneori cu efecte spectaculoase. Unii autori, precum jurnalistul Julien Picquart, fac o analogie între sexualizarea constantă a mass-mediei și cea a persoanelor care se expun pe rețelele sociale digitale, vorbind despre o societate exhibiționistă.
Legislația în România Codul penal al României, prin Art. 373 Ultrajul contra bunelor moravuri, prevede următoarele:Infracțiunile contra ordinii și liniștii publice în Noul Cod Penal (art. 364 - 373)
Fapta persoanei care, în public, expune sau distribuie fără drept imagini ce prezintă explicit o activitate sexuală, alta decât cea la care se referă art. 372, ori săvârșește acte de exhibiționism sau alte acte sexuale explicite, se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.
În cadrul acestui articol se consideră că exhibiționismul constă în expunerea în public a organelor genitale, ca modalitate de obținere a satisfacției sexuale și că în categoria actelor sexuale explicite intră actele sexuale normale, orale, anale, actele cu caracter zoofil și orice altă manifestare prin care se obține o satisfacere a sexualității.Art. 375 Noul Cod Penal - Ultrajul contra bunelor moravuri - Infracțiuni contra ordinii și liniștii publice
Tipuri de expunere Diverse tipuri de comportament sunt clasificate ca exhibiționism, printre care:
: ridicarea fustei atunci când persoana nu poartă lenjerie intimă, pentru a-și expune organele genitale. : situația în care o persoană își expune partenerul sau partenera într-o manieră provocatoare din punct de vedere sexual. Flashing: expunerea de scurtă durată a sânilor goi de către o femeie, prin ridicarea rapidă a tricoului sau a sutienului; sau expunerea organelor genitale ale unui bărbat ori ale unei femei într-o manieră similară. Martimaclie: o parafilie care implică atracția sexuală față de ideea de a permite altor persoane să privească desfășurarea unui act sexual. : expunerea feselor goale prin lăsarea în jos a pantalonilor și a lenjeriei intime. Actul este realizat cel mai adesea cu scop umoristic, de desconsiderare sau în semn de batjocură. Reflectoporn: actul de a se dezbrăca și de a realiza o fotografie folosind un obiect cu o suprafață reflectorizantă pe post de oglindă, urmat de postarea imaginii pe internet într-un spațiu public. Exemplele includ imagini cu bărbați și femei nud reflectați în ceainice, televizoare, prăjitoare de pâine sau chiar în cuțite și furculițe. Cazul creditat în general cu lansarea acestui trend a implicat un bărbat care vindea un ceainic pe un site de licitații din Australia, introducând o fotografie în care corpul său nud era vizibil în mod clar; au urmat alte cazuri similare, iar termenul specific de „reflectoporn” a fost creat de Chris Stevens de la Internet Magazine. : actul de a alerga complet nud printr-un loc public. Intenția nu este de obicei una sexuală, ci urmărește efectul de șoc.