Ratold (n. 889–d. 929) a fost rege al Italiei care a domnit vreme de circa o lună în anul 896, alături de tatăl său Arnulf de Carintia.
Ratold era fiul ilegitim mai mic al împăratului Arnulf de Carintia cu o concubină. Mama sa este posibil să fie fost aceeași cu mama unui alt fiu ilegitim al lui Arnulf, Zwentibold, dar poate la fel de bine să fi fost o longobardă, dat fiind poziția fiului ei în Italia, sau o slavă, prin prisma numelui lui Ratold. Arnulf a reușit să obțină din partea nobilimii din Francia Răsăriteană recunoașterea drepturilor fiilor săi, Zwentibold și Ratold, ca succesori.
După ce tatăl său a fost încoronat ca împărat roman în Roma în anul 896, Ratold a fost lăsat de către acesta ca vicerege al Italiei, cu reședința la Milano, iar Arnulf a trecut Alpii spre a ajunge în Germania. Imediat după plecarea lui Arnulf, ducele Lambert al II-lea de Spoleto, oponent al lui Arnulf în lupta pentru coroana Italiei, a preluat controlul, obligându-l pe Ratold să se retragă.
Bibliografie Eleanor Duckett, Death and Life in the Tenth Century, Ann Arbor, University of Michigan Press, 1968. Timothy Reuter, Germany in the Early Middle Ages 800–1056, New York, Longman, 1991.
Legături externe Foundation for Medieval Genealogy: Arnulf
Categorie:Nașteri în 889 Categorie:Decese în 929 Categorie:Italia medievală