Golgota

Golgota (în greaca biblică: Γολγοθᾶ, romanizat: Golgothâ [Κρανίου ΤόποςMatei 27:33 ; Marcu 15:22 ; Ioan 19:1. sau ΚρανίοLuca 23:33.]) sau Calvarul (în ) a fost un loc situat imediat în afara zidurilor Ierusalimului roman, unde, potrivit celor patru evanghelii canonice ale creștinismului, Isus a fost răstignit.miniatura|408x408px|Locul tradițional al Golgotei în Biserica Sfântului MormântÎncă din perioada medievală timpurie, acest loc a fost o destinație de pelerinaj. Locația exactă a Golgoteii a fost asociată în mod tradițional cu un loc aflat acum închis în interiorul uneia dintre capelele sudice ale Bisericii Sfântului Mormânt, o biserică multidenominațională, loc despre care se spune că a fost recunoscut de împărăteasa romană Elena, mama lui Constantin cel Mare, în timpul vizitei sale în Țara Sfântă în anul 325.

Au fost propuse și alte locații: în secolul al XIX-lea, cercetători protestanți au sugerat o altă poziție, în apropierea Mormântului Grădinii de pe Green Hill (acum „Dealul Craniului”), la aproximativ 500 m nord de locul tradițional, iar istoricul Joan Taylor a propus mai recent o locație aflată la aproximativ 175 m sud-sud-est de acesta.

Cuvântul Golgota este transcrierea în greacă din Noul Testament din denumirea în limba aramaică, în aramaică cuvântul fiind Gûlgaltâ; Biblia spune că este locul craniului - Κρανίου Τόπος (Kraniou Topos) în greacă, și Calvariae Locus în latină - Drumul Calvarului Biblia Catolică, Luca 23 (după alte surse, "Calvariae Locus" are exact același înțeles ca și grecescul „Kraniou Topos”, anume „locul craniilor” („calva” în latină însemnând „craniu”, „țeastă”,Dict. Latin-Român,Voichița Ionescu, ediția a II-a, Ed. Orizonturi 1992, p. 31.Enciclopedia Britannica online afirmă că Calvary provine din latinescul calva, care înseamnă cap chel sau craniu) explicația numelui fiind după Sfântul Ieronim datorată craniilor dezgropate care punctau peisajul; o teorie tardivă (secolul al XIX-lea pune mai degrabă numele pe seama formei dealului pe care se află acest loc al execuției criminalilor în Ierusalimul perioadei romane.).Encyclopedia Americana online, article "Calvary"

Istoricii subliniază totuși că pentru evrei termenul aramean „Golgota” desemna nu numai un singur astfel de loc de execuție a condamnaților, ci orice astfel de loc situat (conform legilor biblice ale purității) în afara orașului Ierusalim. Chiar și pe timpul Sfântului Ieronim existau mai multe astfel de locuri de execuție în afara Ierusalimului.[…] Goglota nu și-a căpătat numele din cauza craniului lui Adam, ci din cauza faptului că desemna în jargonul local "locul de execuție", sau "locul de decapitare". El (Ieronim) explica faptul că în afara porții Ierusalimului existau mai multe locuri unde criminalii erau executați, și că toate aceste locuri erau numite "Golgota", chiar și în vremea lui. […] Întrucât Ieronim era familiar cu Ierusalimul și împrejurimile lui, cunoștințele lui directe în materie de limbă a populației locale ne furnizează dovezi care cântăresc greu când e vorba să înțelegem numele "Golgota". Dacă existau și alte "locuri de execuție" în afara Ierusalimului, asta ar explica limbajul lui Chiril din Ierusalim care folosește în scrierile lui pentru "Golgota creștină" adjectivul "proeminent", un "double entendre" al unui termen care pare să se refere atât la înălțimea fizică a locului, cât și la importanța lui. - "Christians And The Holy Places - The Myth Of Jewish-Christian Origins", Joan E. Taylor, Clarendon Press Oxford, Oxford University Press 1993, p.130

Referințe și nume biblice stanga|miniatura|255x255px|Icoană a lui Isus fiind dus la Golgota, secolul al XVI-lea, Theophanes Cretanul (Mănăstirea Stavronikita, Muntele Athos)Numele românești Golgota și Calvar derivă din latina Vulgate Calvariae, Calvariae locus și locum (toate însemnând „locul Craniului” sau „un Craniu”), și Golgota folosit de Ieronim în traducerile sale ale Matei 27:33, Marcu 15:22, Luca 23:33, și Ioan 19:17. Originile fiind asemănatoare limbilor europene, inclusiv franceza (Calvaire), spaniola și italiana (Calvario), germana pre-luterană (Calvarie),După traducerea lui Martin_Luther din 1522, a devenit mai obișnuit să se redea sensul numelui grecesc direct în germană ca Schädelstätte, echivalent cu „Locul Craniului”. poloneza (Kalwaria), croata (Kalvarija) și lituaniana (Kalvarijos). Termenul „Golgota” este cel mai vechi dintre cele două în limba română și intră în circulație odată cu primele traduceri românești ale textelor biblice în secolele XVI–XVII, în special prin filiera slavo-greacă. Această filieră este direct legată de tradiția liturgică ortodoxă, care a folosit slavona ca limbă de cult și de traducere a Scripturilor încă din Evul Mediu, de unde termenul a intrat firesc în limbajul religios românesc.„Noul_Testament_de_la_Bălgrad”, 1648; Emil_V._Diaconescu – „Influența_slavonă_în_lexicul_românesc_vechi”, Ed. Minerva, 1972.

În textele standard ale Noului Testament în greaca koine, termenii relevanți apar ca Golgothâ (Γολγοθᾶ), Golgathân (Γολγοθᾶν), kraníou tópos (κρανίου τόπος), Kraníou tópos (Κρανίου τόπος), Kraníon (Κρανίον), și Kraníou tópon (Κρανίου τόπον). Echivalentul ebraic al Golgotei ar fi Gulgōleṯ (גֻּלְגֹּלֶת, "craniu"), derivat în cele din urmă din verbul galal (גלל) care înseamnă „a rostogoli”. Totuși, forma păstrată în textul grec este de fapt mai apropiată de aramaicul Golgolta, care apare de asemenea cu referire la o numărătoare a capetelor în versiunea samariteană a Numeri 1:18,Louw, J.P.; și alții (1996), Greek–English Lexicon of the New Testament, United Bible Societies, p. 834. deși termenul este considerat tradițional ca derivând din siriacul Gāgūlṯā (ܓܓܘܠܬܐ).

Părinții Bisericii au oferit diverse interpretări ale numelui și ale originii lui. Ieronim îl considera un loc de execuție prin decapitare (locum decollatorum), Pseudo-Tertulian îl descrie ca pe un loc care seamănă cu un cap,Five Books in Reply to Marcion, Cartea 2, Ante-Nicene Fathers, Vol. 4, p. 276. iar Origene l-a asociat cu legende referitoare la craniul lui Adam. Acest craniu îngropat al lui Adam apare în legende medievale necanonice, inclusiv în Cartea Sulurilor, Conflictul dintre Adam și Eva cu Satana, Peștera Comorilor și în lucrările lui Eutihie, patriarhul Alexandriei din secolul al IX-lea. Forma obișnuită a legendei spune că Sem și Melchisedec au recuperat trupul lui Adam din locul de odihnă al Arcei lui Noe de pe Muntele Ararat și au fost conduși de îngeri la Golgota, un deal în formă de craniu aflat în centrul pământului, unde Adam zdrobise anterior capul șarpelui după Căderea omului în păcat.

În secolul al XIX-lea, Wilhelm Ludwig Krafft a propus o derivare alternativă a acestor denumiri, sugerând că locul fusese de fapt cunoscut sub numele de „Gol Goatha” — pe care el îl interpreta ca însemnând „grămadă a morții” sau „deal al execuției” — și că devenise asociat, în etimologiile populare, cu cuvintele semitice cu sonoritate similară pentru „craniu”.Krafft, Wilhelm Ludwig (1846), Die Topographie Jerusalems [Topografia Ierusalimului], Bonn. (Germană) James Fergusson a identificat acest „Goatha” cu Goʿah (גֹּעָה) menționat în Ieremia 31:39 ca un loc din apropierea Ierusalimului, deși Krafft însuși a identificat acea locație cu Gennáth (Γεννάθ), poarta „Grădinii” menționată de Iosephus, aflată la vest de Muntele Templului.

În română În traducerile vechi românești se întâlnesc forme apropiate de cea actuală: „Golgota”, „Guligota” sau „Golgofta”, datorate oscilațiilor fonetice specifice limbii române vechi. Cea mai stabilă formă devine „Golgota”, păstrată în toate edițiile biblice ulterioare.

Etimologic, „Golgota” provine din grecescul Γολγοθᾶ, care translitera aramaicul Gulgulta („locul craniului”), traducere confirmată de tradiția biblică și patristică. Această formă a intrat în română nu prin latină sau limbile occidentale, ci direct prin „lanțul” cultural grec-slavon specific spațiului ortodox.„Septuaginta”, ed. Alfred_Rahlfs, 1935; Ioan Ică jr., „Tradiția patristică”, Deisis, 2005. Spre deosebire de „Golgota”, termenul „Calvar” pătrunde în română mult mai târziu, abia în secolele XVIII–XIX, odată cu contactul cultural intens cu Occidentul, în special prin intermediul limbii franceze (calvaire) și, mai rar, al limbii latine savante (calvaria – „craniu”). Acest val lexical coincide cu procesul de „relatinizare” a limbii române în epoca modernă.Al._Graur – „Influența limbii franceze asupra limbii române”, 1947.Mioara_Avram – „Istoria limbii române”, 1986. „Calvar” apare întâi în textele catolice și în literatura religioasă din Transilvania, unde influența occidentală a fost mai puternică. Ulterior, intră în limbajul cultural general prin scrierile secolului XIX și devine foarte frecvent în creații literare, dar mai ales în uzul figurat: „suferință extremă”, „martiriu”, „drum al chinului”.Dicționarul Academiei - DA, litera C, 1913.G. Călinescu – „Istoria literaturii române”, 1941.

În uzul religios, „Calvar” a coexistat uneori cu „Golgota”, însă nu a înlocuit niciodată termenul tradițional al Bisericii Ortodoxe. Diferența de origine — una oriental-biblică și alta occidentală — explică și distribuția lor diferită în registrele limbii.Ioan Chindriș – „Româna veche între Orient și Occident”, Academia Română, 2002.

În engleză Versiunea King James din 1611 a împrumutat direct formele latine,VKJ, Matei 27:33, Marcu 15:22, Luca 23:33, Ioan 19:17 în timp ce Wycliff și alți traducători le-au anglicizat în forme precum Caluarie, Caluerie,Wycliff, Maþeu 23:33, Luke 23:33, Joon 19:17. și Calueri care au fost ulterior standardizate ca Calvary. În timp ce Evangheliile identifică Golgota doar ca un „loc”, tradiția creștină a descris locația ca un deal sau munte încă din secolul al VI-lea. Astfel, în imnurile și literatura engleză a fost des pomenită ca Mount Calvary.

În greacă În secolul al III-lea d.Hr., o eroare dintr-un celebru jurnal de pelerinaj, Itinerariul de la Bordeaux, a avut o influență puternică. Autorul acestui ghid pelerin, foarte răspândit în lumea creștină, a consemnat în mod greșit că Golgota ar fi un „deal”, deoarece se afla în apropierea zonei deluroase Gareb. Această greșeală a dus la formarea ideii – transmisă și în tradiția greacă – că Golgota ar fi o înălțime considerabilă, deși, în realitate, este vorba despre un mic promontoriu.

Mai târziu, în secolul al V-lea, scriitorul creștin Tyrannius Rufinus a introdus o nouă expresie: „Βράχος του Γολγοθά”, adică „Stânca Golgotei”. Această formulare a accentuat ideea unui relief pietros, devenind frecvent întâlnită în descrierile grecești ale locului.

În japoneză În biserica catolică din Japonia, termenul „カルワリオ” este uneori folosit, derivat din latina Calvaria, iar termenul englez derivat din latină „カルヴァリー（Calvary)” este utilizat frecvent ca nume al bisericilor protestante; însă atât „ゴルゴタ”, cât și „カルワリオ”, cât și „カルヴァリー” au toate sensul de „craniu /țest/cap de mort”.

În Biserica Ortodoxă Japoneză (Nippon Harisutosu Seikyōkai), numele este transcris ca „ゴルゴファ”, pornind de la forma slavonă bisericească „Голгоѳа”.

Locație Nu există un consens cu privire la locația sitului. Ioan 19:20 descrie locul crucificării ca fiind „aproape de cetate”. Conform Evrei 13:12, acesta era „în afara porții cetății”. Matei 27:39 și Marcu 15:29 menționează amândoi că locul ar fi fost accesibil „trecătorilor”. Astfel, localizarea locului crucificării implică identificarea unui sit care, în orașul Ierusalim cu aproximativ patru decenii înainte de distrugerea lui în anul 70 d.Hr., ar fi fost în afara unei porți importante, suficient de aproape de cetate încât trecătorii nu doar să-l poată vedea, ci și să poată citi inscripția „Isus Nazarineanul, Regele Iudeilor”.

Biserica Sfântului Mormânt