În rezistența materialelor, se adoptă o serie de ipoteze simplificatoare (sau ipoteze fundamentale) privind structura materială a corpului studiat.
Ipoteze simplificatoare Ipoteza mediilor continue Se consideră că piesele ocupă întreg volumul cu materie, deci nu există discontinuități.
Ipoteza izotropiei Se consideră că materialele sunt izotrope (au proprietăți elastice identice în toate direcțiile)
Ipoteza elasticității În rezistența materialelor se consideră că până la o anume valoare a sarcinilor aplicate, materialele se comportă elastic.
Ipoteza deformațiilor mici Dimensiunile corpurilor sunt foarte mari comparativ cu mărimea deformațiilor Se consideră că în urma deformării forțele nu-și modifică nici direcția nici punctul de aplicație
Ipoteza proporționalității dintre tensiuni și deformări specifice În rezistența materialelor se consideră că tensiunile sunt proporționale cu deformările specifice, prin urmare este valabilă Legea lui Hooke. Conform acestei ipoteze se poate aplica principiul suprapunerii efectelor: dacă asupra unui corp se aplică succesiv mai multe sisteme de forțe, atunci răspunsul corpului nu depinde de ordinea în care se aplică forțele.
Deformările produse de fiecare sistem de forțe se însumează algebric sau vectorial.
Ipoteza lui Bernoulli (sau a secțiunii plane) O secțiune care este plană și perpendiculară pe axa barei înainte de deformare rămâne și după deformare tot plană și perpendiculară pe axa barei.
Bibliografie Mircea Stan: Mecanica mediilor continue , Editura Matrixrom, 2001, ISBN 973-685-298-9 Stan Chiriță: Mecanica mediilor continue , Editura Matrixrom, 2010, ISBN 978-973-755-596-0
Categorie:Mecanica mediilor continue Categorie:Rezistența materialelor Categorie:Ipoteze