Enigma Otiliei este un roman de tip balzacian scris de George Călinescu în anul 1938.

Rezumat

Felix Sima, un tânăr de 18 ani din Iași, vine în București la unchiul său Costache Giurgiuveanu pentru a urma Facultatea de medicină. Ajuns la adresa indicată, Otilia, fata vitregă a bătrânului, îl invită în casă, unde îi cunoaște pe membrii familiei: mătușa Aglae, unchiul Simion și copiii acestora Titi, Aurica, Olimpia, ginerele Stănică Rațiu precum și prietenul de familie Leonida Pascalopol. A doua zi, Otilia îi arată locuința, el remarcă felul jucăuș al fetei și este surprins când găsește o scrisoare adresată acesteia, pe numele Otilia Mărculescu. Fata este râvnită de Leonida Pascalopol și invidiată de toți membrii familiei Tulea. Felix, curios de enigma numelui Mărculescu, descoperă soarta Otiliei care nu este cu mult diferită de a sa. Fata a rămas orfană de mică și este crescută de tatăl său vitreg, moș Costache. Pascalopol a cunoscut-o pe mama Otiliei și de atunci i-a ajutat foarte mult, Otilia purtându-i o stimă deosebită. Rugat de Aglae, Felix îl meditează pe Titi care a rămas corigent, și în aceste împrejurări sora sa Aurica se atașează de tânăr. El, însă, se simte tot mai atras de Otilia pe care o admiră și cu care petrece din ce în ce mai mult timp. Vede însă în Pascalopol un rival. La începutul lunii august, Olimpia, cel mai mare copil al Aglaei, își face apariția acasă împreună cu Stănică, concubinul ei, cu care are un copil. Simion nu-și recunoaște fiica și refuză să-i dea o casă de locuit și zestrea sa. Stănică, prin minciuni și scrisori adresate domnului Pascalopol cum că se împușcă, reușește să strângă ceva bani de la toți și să-l înduplece pe Simion cu motivarea că mai are câteva luni de trăit, să-i dea zestrea Olimpiei. La invitația lui Pascalopol, Felix și Otilia se duc la moșia acestuia, unde tinerii profită de timpul petrecut împreună, iar după două săptămâni revin acasă. Între timp, fiul Olimpiei și al lui Stănică, Aurel Rațiu, moare, iar tatăl, înduioșat, îi publică în ziar decesul, amintind toate rudele, în speranța de a obține cât mai mult sprijin financiar. Stănică este interesat de averea lui moș Costache și în acest scop îl aduce pe un oarecare doctor Vasiliade pentru a-i pune diagnosticul că este bolnav. Singurul care descoperă planul este Pascalopol, care îl avertizează pe bătrân.

Între Felix și Otilia se clădește o relație profundă de prietenie și atașament. Felix îi mărturisește iubirea, iar Otilia pare și ea înduioșată, însă privește totul în mod copilăresc. Grija sa pentru Felix pare mai mult a unei surori. Rușinat, Felix își pune pe hârtie toate sentimentele sale, trimițându-i Otiliei scrisoarea, însă ea nu-i dă nici un răspuns. Într-un moment de gelozie, Felix o roagă pe Otilia să nu se mai întâlnească cu Pascalopol, însă tot el, invitat de acesta la el acasă, își dă seama de greșeala făcută față de Otilia. În casă discuțiile despre adopția Otiliei de către moș Costache declanșează un nou val cu scandaluri din partea Aglaei. În cele din urmă, fata îi cere lui moș Costache să nu întocmească formalitățile de adopție și pleacă cu Pascalopol la Paris, spre surprinderea lui Felix, care rămâne dezamăgit. El se refugiază în brațele unei curtezane, Georgeta. Felix are ocazia să-l cunoască pe Weissmann, un coleg de facultate care-i trezește pasiuni nebănuite pentru poezie. Discuțiile avute cu acesta îi dezvăluie situația materială dificilă a studentului, dar și spiritul practic al acestuia, care face injecții și consultă diferite persoane pentru a-și întreține frații și surorile. Cina la restaurantul domnului Iorgu în cinstea aniversării fiicei sale minore îi reunesc la aceeași masă pe Georgeta cu generalul, pe Stănică, Olimpia, Aglae, Titi, Felix și moș Costache. Aglae pare foarte interesată de viitorul fiicei celor două gazde, în speranța că o va căsători cu Titi, în timp ce Felix se simte din ce în ce mai jignit de purtările Georgetei. La început, după o ușoară criză, familia Tulea ignoră purtările lui Simion, care începuse să aiureze, însă văzând că situația devine insuportabilă, Aglae ajutată de Stănică și de Weissmann îl duc la un sanatoriu. Titi se află în centrul atenției pentru Aglae care urmărește să-l însoare cât mai bine spre dezamăgirea Auricii și a Olimpiei. O nepoată a sa de 16 ani pe nume Lili își manifestă dorința de a se căsători, iar Stănică îl recomandă tatălui acesteia pe Felix Sima, în special pentru că dorea a aduce în rândurile familiei sale și oameni culți. Felix visează că Otilia cântă la pian, însă spre surprinderea sa totul pare a fi realitate. Revăzându-se, cei doi povestesc îndelung, în timp ce Felix se simte tot mai atras de Otilia și de schimbarea acesteia. Moș Costache are planurile sale cu cei doi tineri, începând să adune materiale de construcții pentru o casă unde cei doi, Felix și Otilia aveau să stea după moartea sa. Stănică îi face cunoștință lui Felix cu Lili, spre supărarea lui Titi, care este atras de fată și nu înțelege de ce toate sunt atrase de băiatul doctorului Sima. Din cauza unei ușoare insolații și a efortului, moș Costache are un atac, în urma căruia toată familia Tulea își petrece două zile în casa bătrânului ignorând boala acestuia. Pascalopol aduce un doctor avizat, profesor la universitate, care recomandă multă liniște și odihnă bolnavului.

Moș Costache se însănătoșește și îi alungă din casă pe toți cei din familia Tulea fiind de acord cu propunerea lui Pascalopol de a deschide un cont în bancă pe numele Otiliei cu suma de 300.000 lei, însă nu-i dă banii, încrezându-se în sănătatea sa. Moșierul deschide contul și depune în el 100.000 lei pe numele Otiliei. După infarct, moș Costache devine din ce în ce mai speriat de moarte, la aceasta contribuind și Stănică care îi povestea tot felul de nenorociri. Consultă diferiți doctori, urmează chiar un tratament cheltuind bani pe medicamente și invită preoții să-i sfințească casa. Vinde apoi anumite imobile și aduce în casă o menajeră pe nume Paulina, dar care nu stă mult pentru că bătrânul îi descoperă interesul față de averea sa. Aurica se spovedește preotului Țuică, mărturisindu-i dorința de a se căsători cu un evreu și anume cu Weissmann, iar Stănică o îndeamnă pe Otilia să-l convingă pe Felix să se căsătorească cu Lili. Moș Costache îi dăruiește lui Pascalopol 100.000 lei pentru Otilia. Stănică, după îndelungi căutări află locul unde sunt ascunși banii și-l jefuiește. Moș Costache este surprins de atac și, în urma efortului, moare. Stănică divorțează de Olimpia și se căsătorește cu Georgeta, iar apoi intră în politică. Otilia se căsătorește cu Pascalopol și pleacă împreună la Paris. Felix, cu ocazia războiului, devine doctor, apoi profesor universitar și se căsătorește bine, intrând în cercuri înalte. Se întâlnește întâmplător cu Pascalopol în tren și află că acesta a divorțat de Otilia, fiind acum căsătorită cu un om bogat din Buenos Aires. Fotografia arătată nu mai aduce nimic din ceea ce era odinioară Otilia. Amintirile acelei idile se năruiesc în cuvintele lui moș Costache: „Aici nu stă nimeni”.

Personaje Portretizarea personajelor se face prin tehnica balzaciană a descrierii mediului și a fizionomiei. Astfel tipologiile clasice (avarul, ipohondrul, gelosul) sunt introduse într-un context social care le conferă o dimensiune psihologică, transformând realismul tradițional într-o comedie umană.

Ca trăsătură a esteticii moderne, autorul ambiguizează personajele și arată de asemenea un interes pentru procese psihice deviante care au la bază ereditatea și mediul: alienare, senilitate (naturalism).

Otilia Mărculescu Personajul eponim al romanului, Otilia este fiica vitregă a lui Costache Giurgiuveanu, din a doua căsătorie. În stil caracteristic balzacian, aparența acesteia este surprinsă cu precizie de „ochiul de estet” al lui Felix: „fata părea să aibă vreo 18-19 ani. Fața măslinie, cu nasul mic și ochii foarte albaștri arată și mai copilaroasă între multele bucle și gulerul de dantelă. Însă în trupul subțiratic, cu oase delicate de ogar, de un stil perfect, fără acea slăbiciune suptă și pătată a Aureliei, era o mare libertate de mișcări, o stăpânire desăvârșită de femeie”. Caracterizată indirect de mediu, aceasta iese în evidență prin contrast, într-o societate burgheză snoabă și delăsătoare, Otilia fiind mereu atentă la aparențe. Prin antiteză, aceasta apare ca opusul Auricăi, prin feminitatea ei misterioasă și rafinată.

Pe plan social, Otilia se erijează rapid în adevărată stăpână a casei, la care Felix învață să se ducă pentru fiecare problemă. Aceasta o pune, în conflictul financiar existent, într-o poziție opusă familiei Tulea, ca o rivală pentru averea lui Costache.

Felix Sima Este protagonist, dinamic și complex, participând la acțiune în calitate de martor și „purtător de cuvânt” al naratorului. Statutul său social și psihologic îl încadrează în categoria intelectualilor de elită, autentici. Unul dintre cele două planuri ale romanului este drumul formării unui tânăr, acesta fiind Felix Sima. Cariera lui Felix se împlinește în mod strălucit (devine doctor), dar căsătoria nu-l va încadra în armonia cosmică, privilegiu pe care-l au numai cuplurile bazate pe iubire.

Leonida Pascalopol Moșierul este un aristocrat care își caută ieșirea din blazare prin lux și rafinament spiritual. Trăiește și el un sentiment complex de paternitate, căruia i-a găsit un paliativ în familia lui moș Costache. El se autocaracterizează într-o convorbire cu Felix astfel:

Eu, domnule Felix, dă-mi voie să mă mărturisesc dumitale ca unui prieten, n-am fost fericit în căsnicie. Întâia soție nu mi-a dat cinstea ce mi se cuvenea. În sufletul meu de moșier prozaic se ascunde puțin romantism. O cunosc pe Otilia de când era mică și pot spune că a crescut sub ochii mei. Dacă Dumnezeu mi-ar fi dat libertatea să-mi fac femeia cum vreau eu, aș fi făcut-o ca pe domnișoara Otilia. O iubesc și eu în felul meu, scumpe domnule Felix, pe Otilia, și poate că nu mă înșel când îți afirm că și ea mă iubește pe mine. Nici nu e greu, fiindcă un dezamăgit ca mine e un om fără pretenții. Eu nu i-am cerut niciodată nimic domnișoarei Otilia și n-am prea stat ca să disting ce e patern și e ce viril în dragostea mea.(...) S-a format între noi o rudenie sui generis...

Domnule Felix, mi-ai întunecat existența, îți spun drept, mi-ai stricat niște nevinovate tabieturi de celibatar. Am nevoie de domnișoara Otilia, ea e micul meu vițiu sentimental. Dacă nu pot fi un amant, rămân totdeauna un neprețuit prieten și părinte.

Costache Giurgiuveanu Pivotul romanului; cu psihologia sa de avar, controlează și conflictul financiar și pe cel erotic, între Felix și Otilia. Acțiunea romanului începe cu prima întâlnire între el și Felix și se termină cu moartea lui. Avariția lui moș Costache este îndulcită de sentimentul patern pe care îl manifestă față de Otilia, un sentiment însă care nu se realizează și este repetat umbrit de teama pentru averea lui. Mai mult, afecțiunea față de "fetița" sa apare și ca o compensație morală pentru averea mamei Otiliei, pe care și-a însușit-o fără vreo formă legală, fapt ce a cauzat moartea acesteia și care condiționează acum starea materială a Otiliei. Propriu-zis, o bună parte din averea lui moș Costache e averea mamei Otiliei, respectiv a Otiliei, pe care și-a însușit-o prin drept familial.