Herman I (n.c. 1155 – d. 25 aprilie 1217, Gotha), aparținând familiei Ludovingilor, a fost conte palatin al Saxoniei din 1181 și landgraf de Turingia din 1190 până la moarte.Hans și Marga Rall: Die Wittelsbacher. Von Otto I. bis Elisabeth I., Editura Tosa, Viena 1994, ISBN 978-3-85001-485-4, p.23.

Viața Herman era cel de al doilea fiu al landgrafului Ludovic al II-lea de Turingia (supranumit „cel de Fier”) și al soției sale, Iudita de Hohenstaufen, soră a împăratului Frederic I Barbarossa.

Nu se cunosc multe date despre prima parte a vieții sale, dar există dovezi că în 1180 Herman s-a raliat coaliției închegate împotriva ducelui Henric Leul de Saxonia și împreună cu fratele său, landgraful Ludovic al III-lea de Turingia, a fost prizonier o scurtă perioadă de timp după înfrângerea suferită în bătălia de la Weissensee în fața lui Henric. Apoi el a obținut comitatul palatin de Saxonia de la fratele său Ludovic Saxonul. El și-a întărit autoritatea asupra comitatului palatin prin căsătoria cu Sofia, fiică a Lutgardei de Stade și a lui Frederic al II-lea de Sommerschenburg, contele palatin anterior.

Tatăl său, Ludovic al II-lea, a murit în 1190. Împăratul Henric al VI-lea de Hohenstaufen a încercat să păstreze Turingia ca feudă vacantă a Sfântului Imperiu Roman, însă Herman e dejucat acest plan și s-a autoinstalat ca landgraf. Alăturându-se ligii formate împotriva împăratului, el a fost acuzat, probabil pe nedrept, de o tentativă de asasinare a împăratului. Henric al VI-lea a reușit nu numai să îl desprindă pe Herman de coaliția formată împotriva sa, dar a și obținut sprijinul lui în planul său de a atașa Regatul Siciliei la Imperiul romano-german.

Herman a pornit în cruciada plănuită de Henric al VI-lea în 1197. Când împăratul Henric a murit în același an, Herman l-a sprijinit pe fratele acestuia, ducele Filip de Suabia, însă imediat ce cauza lui Filip părea să slăbească, Herman și-a schimbat opțiunea, sprijinindu-l pe Otto de Braunschweig, viitorul Otto al IV-lea. Drept consecință, Filip a invadat Turingia în 1204 și l-a constrâns pe Herman înceapă negocierile, în urma cărora acesta a renunțat la teritoriile dobândite în 1198. După moartea lui Filip și recunoașterea imperială a lui Otto, Herman a fost printre principii care l-au invitat pe Frederic de Hohenstaufen, viitorul împărat Frederic al II-lea, să vină în Germania pentru a prelua coroana. Ca urmare a acestei atitudini, saxonii au atacat Turingia, landgraful fiind totuși salvat de sosirea lui Frederic în 1212.

După moartea primei sale soții, Herman s-a căsătorit cu Sofia de Wittelsbach, fiica ducelui Otto al III-lea al Bavariei. Cu aceasta el a avut patru fii dintre care doi, Ludovic al IV-lea de Turingia și Henric Raspe, i-au succedat ca landgrafi. Herman a murit în orașul Gotha în 1217 și a fost înmormântat la Reinhardsbrunn.

Herman a susținut societatea literaților, iar Walther von der Vogelweide și alți minnesingeri erau bineveniți în castelul său de la Wartburg. Herman fusese educat o perioadă de timp în Franța, la curtea regelui Ludovic al VII-lea și în 1197 făcuse parte din suita regelui Henric al VI-lea într-o cruciadă (nereușită). El a adus poezia franceză în Wartburg, reședința sa, fiind un mare susținător al poeților și cântăreților contemporani. La Wartburg a apărut Sängerkrieg auf der Wartburg (literal „Războiul cântăreților din Wartburg”), cunoscut și sub denumirea de Wartburgkrieg (literal „Războiul de la Wartburg”), o colecție de versuri care povestește despre un concurs medieval între poeți menestreli, lansat și arbitrat de Herman I al Turingiei la curtea sa din Castelul Wartburg din Turingia.Karl Simrock (ed.): Der Wartburgkrieg, Stuttgart 1858. „Războiul de la Wartburg” reflectă perioada de glorie literară la curtea landgrafului Herman I în jurul anului 1200. De asemenea, compunerea imnurilor latinești Veni Sancte Spiritus și Salve palatine îi sunt atribuite lui Herman I.

Căsătorii și descendenți

Herman I a fost căsătorit de două ori:

în 1182 cu Sofia de Sommerschenburg (d. 1189/1190), fiică a contelui palatin Frederic al II-lea și a Lutgardei de Stade; în 1196 cu Sofia de Wittelsbach, fiica ducelui Otto al I-lea al Bavariei.

Din prima căsătorie au rezultat doi copii: Jutta (n. 1184 – d. 1235), căsătorită de două ori: în 1194 cu margraful Dietrich de Meissen (n. 1161 – d. 1221); în 1223 cu contele Poppo al VII-lea de Henneberg (d. 1245); Hedviga, căsătorită în 1211 cu contele Albert al II-lea de Weimar-Orlamünde.

Din a doua căsătorie au rezultat șase copii: Irmgarda (n. 1197), căsătorită în 1211 cu contele Henric I de Anhalt din Casa de Ascania; Ludovic (n. 1200 – d. 1227), succesor ca landgraf al Turingiei; Herman (n. 1202 – d. 1216); Conrad (n. 1204 – d.1247), devenit mare maestru al Ordinului Cavalerilor Teutoni; Henric Raspe (n. 1204 – d. 1247), devenit landgraf de Turingia; Agnes, căsătorită în 1225 cu Henric cel Crud din familia de Babenberg (n. 1208 – d. 1228), fiul margrafului Leopold al VI-lea al Austriei și în 1229 cu ducele Albert I de Saxonia (n. c. 1175 – d. 1261).

Note

Bibliografie Ernst Winkelmann, Philipp von Schwaben und Otto IV. von Braunschweig, Leipzig, 1873–1878. T. Knochenhauer, Geschichte Thüringens, Gotha, 1871. F. Wachter, Thüringische and obersächsische Geschichte, Leipzig, 1826. Hans și Marga Rall: Die Wittelsbacher. Von Otto I. bis Elisabeth I., Editura Tosa, Viena 1994, ISBN 978-3-85001-485-4.

Categorie:Nașteri în secolul al XII-lea Categorie:Decese în 1217 Categorie:Germania medievală Categorie:Cruciați