thumb|right|200 px|Afișul original al filmului
Vera Cruz este un film western tehnicolor american din 1954, regizat de Robert Aldrich după o poveste de Borden Chase. Rolurile principale sunt interpretate de actorii Gary Cooper și Burt Lancaster, iar în film apar și Denise Darcel, Sara Montiel și Cesar Romero. Personajele imorale din film și atitudinea cinică față de violență (inclusiv o scenă în care personajul lui Lancaster amenință să-i ucidă pe copiii ostatici) au fost considerate șocante în acel timp și a influențat viitoarele filme western precum Cei șapte magnifici, Hoarda sălbatică, sau filmele lui Sergio Leone.
Rezumat
În timpul Războiului franco-mexican, fostul soldat confederat Ben Trane (Cooper) călătorește spre Mexic în căutarea unui loc de muncă ca mercenar. El se aliază cu Joe Erin (Lancaster), un pistolar care conduce o bandă de criminali (din care făceau parte personajele interpretate de Ernest Borgnine, Jack Elam, Charles Bronson și Archie Savage). Ei sunt recrutați de către împăratul Maximilian I al Mexicului (George Macready) pentru a ajuta la escortarea contesei Duvarre (Denise Darcel) către Vera Cruz.
Trane și Erin descoperă că contesa și marchizul Henri de Labordere (Cesar Romero) transportă în secret o cantitate mare de aur destinat pentru Armata Franceză. Toți cei implicați, inclusiv agenta secretă juaristă Nina (Sara Montiel), conspiră să-l fure pentru propriile lor scopuri. De asemenea, aurul este râvnit și de Morris Ankrum, un lider eroic juarist, care dorește să-l folosească pentru ca armata sa să câștige războiul.
În final, Trane și Erin se înfruntă într-o confruntare care se încheie cu moartea lui Erin.
Distribuție
Referințe
Legături externe
Categorie:Filme din 1954 Categorie:Filme americane Categorie:Filme regizate de Robert Aldrich Categorie:Filme western din anii 1950 Categorie:Filme în limba engleză