Casa Buddenbrook (denumire originală în ) a fost primul roman al scriitorului german Thomas Mann (n. 6 iunie 1875, Lübeck - d. 12 august 1955, Zürich), care a fost publicat în 1901, pe când autorul avea 26 de ani. Republicarea romanului în 1903 a confirmat că acesta a fost un mare succes literar în Germania.

Cartea prezintă decăderea (anunțată deja din subtitlul romanului, Declinul unei familii) unei familii de bogați negustori de grâne din marea burghezie din Lübeck de-a lungul a patru generații. Cartea este în general considerată ca fiind o portretizare a societății burgheze germane de-a lungul a câtorva decenii din secolul al XIX-lea.

În 1929, Thomas Mann a primit Premiul Nobel pentru literatură „...în principal pentru marele roman «Casa Buddenbrook», care de-a lungul anilor a fost întâmpinat cu o constant sporită apreciere ca o operă clasică a literaturii contemporane”.Laureații Premiului Nobel pentru Literatură - Almanahul „Contemporanul”, 1983, p. 203.

Istoric

O serie de nuvele sub titlul Micul Domn Friedemann, scrise de Thomas Mann, a apărut în 1898, la editura S. Fischer Verlag. Editorul, Samuel Fischer a recunoscut talentul tânărului autor si l-a încurajat, printr-o scrisoare din 29 mai 1897, să scrie un roman: „M-aș bucura să-mi dați posibilitatea să editez o lucrare mai amplă de proză de-a dumneavoastră, poate chiar un roman, chiar dacă acesta nu ar fi foarte lung”.

Romanul a fost scris între octombrie 1896 - iulie 1900 și trimis la 13 august 1900 editorului Samuel Fischer. Acesta l-a rugat pe autor să-l scurteze la jumătate, însă, autorul refuzând, romanul a apărut în forma integrală.

Editare

Lucrarea a fost publicată in 26 februarie 1901 în două volume, într-un tiraj de 1.000 de exemplare. Vânzarea a fost slabă, din cauza prețului mare pentru acel timp, de 12 - 14 mărci germane. A doua ediție, din 1903, de 2.000 de exemplare, la un preț de 5-6 mărci, a adus un oarecare succes, iar în anul 1918 au fost vândute 100.000 de exemplare. După ce Thomas Mann a primit, la 12 noiembrie 1929, Premiul Nobel pentru literatură, romanul său Casa Buddenbrook, a fost publicat, în decembrie 1930, într-o așa-numită „ediție populară” cu un tiraj de 1 milion de exemplare, la un preț redus, de 2,85 mărci germane.

După al Doilea Război Mondial, odată cu apariția metodelor mai ieftine de editare, vânzarile romanului au sporit simțitor. În 1975, patru milioane de exemplare au fost vândute în limba germană, reeditările din Germania ale romanului ajungând pană în 2010 la un tiraj de mai mult de nouă milioane de exemplare. Până în anul 2000, romanul fusese tradus în 38 de limbi.

Reacții în Lübeck

În Lübeck, romanul a fost la început receptat ca un roman cu cheieRoman care înfățișează, transparent, personaje sau fapte reale, de oarecare notorietate. Totuși, mulți dintre cei care s-au văzut portretizați au fost indignați. Thomas Mann a încercat să contracareze indignarea concetățenilor, spunând: „Nu tot întrebați cine o fi ăla sau ălălalt!... Nu tot spuneți: ăsta-s eu. ăla-i ălălalt! Sunt doar expresii ale artistului și, ocazional, ale voastre... Nu deranjați cu bârfe și insulte libertatea de expresie a artistului!”

Rezumat

Romanul este împărțit în unsprezece părți, fiecare parte cuprinzând un număr diferit de capitole.

Prima parte

Într-o zi de joi a lunii octombrie a anului 1835, soții Buddenbrook își invită rudele, cunoștințele și partenerii de afaceri la un prânz simplu și obișnuit, după-amiaza târziu, conform obiceiurilor marii burghezii a vremii. Noul cămin, o proprietate vastă, cu o clădire impunătoare, fusese recent achiziționat pentru suma de 100.000 de mărci ale vremii respective și se afla pe Mengstraße, în orașul hanseatic Lübeck, fiind o casă reprezentativă, construită în anul 1682.

Cititorului îi sunt prezentate trei generații ale familiei: capul familiei - energicul Johann Buddenbrook Senior și soția acestuia Antoinette, fiul lor Johann Buddenbrook Junior, supranumit Jean, alături de soția sa Elisabeth (Bethsy) și de copiii lor: fiica Antonie (Tony) - 8 ani, și fiii Thomas - 9 ani și Christian - 7 ani. Restul musafirilor vor fi și ei parte a personajelor din roman.

Johann Buddenbrook Senior este proprietarul unei mari întreprinderi de negoț cu grâne - „Casa Buddenbrook” - întreprindere preluată de la tatăl său, fondatorul afacerii. Fiul său, Jean, îi este asociat și nu-i este cu nimic inferior tatălui. De multe ori, chiar el a fost cel care a sesizat câte o oportunitate mai avantajoasă pentru firmă. Dar, spre deosebire de tatăl său, care este nesentimental, el are o înclinație spre evlavia riguroasă și este dornic să fie perceput ca un om al sentimentului religios.

Mâncarea este servită în farfurii din porțelan de Meissen, cu margini aurite, și se mănâncă cu tacâmuri grele, din argint. Prânzul modest constă în: supă de verdețuri cu pâine prăjită, pește, o imensă friptură cu sos de ceapă și o cantitate colosală de legume, atât de multe, încât chiar și dacă numai din ele ai fi gustat o porție, te-ai fi simțit plin. Toate acestea sunt urmate de o budincă în straturi de biscuiți, zmeură, și cremă de ouă, alături de un pahar de vin vechi de . La sfârșit, mesenilor le mai este adus și un platou cu unt, brânzeturi și fructe.

Într-un tablou paralel și contrastant, facem cunoștință cu fiul din prima căsătorie al lui Johann Buddenbrook Senior, Gotthold Buddenbrook, care nu este prezent la reuniune, fiind cu ani în urma renegat de familie. După plecarea oaspeților, tatăl și fiul vorbesc deschis. Piosul Jean îl sfătuiește pe tatăl sau să respingă fără mustrări de conștiință cererea lui Gotthold, astfel încât activele companiei să nu fie reduse. Gotthold Buddenbrook căzuse în dizgrație din cauza unei căsătorii care trecea în ochii familiei drept inacceptabile. El încălcase interdicția strictă a tatălui său de a se căsători cu o oarecare Mamsell Stüwing. Astfel, nu cu o mare afacere profitabilă, înțelegându-se de aici că, în acest oraș comercial și previzibil se făcea tranșant diferența între clasele sociale - între mica și marea burghezie.

Partea a doua

Familia Buddenbrook ține o cronică veche de familie, care merge în urmă până la sfârșitul secolului al XVI-lea, o carte groasă, cu încrustații din aur. Aici trece, plin de recunoștință și pioșenie, Jean Buddenbrook, la 14 aprilie 1838, nașterea fiicei sale Clara, cel de-al patrulea copil al său. Răsfoind paginile în urmă, dă peste ramurile aferente căsătoriei sale. Această căsătorie a sa, nu a fost tocmai ceea ce s-ar putea numi o căsătorie din dragoste. Tatăl său îl bătuse pe umăr și-l făcuse atent asupra fiicei bogatului Kröger, care a recapitalizat compania cu o zestre frumoasă. El și-a dat imediat, din toată inima, acceptul, și din acel moment și-a stimat soția ca pe o tovarășă de viață, dăruită de Dumnezeu. Cu a doua căsătorie a tatălui său, lucrurile stătuseră la fel.

În oraș prinde rădăcini familia Hagenström. Domnul Hagenström este coproprietar al companiei de export Strunck&Hagenström și s-a căsătorit într-o familie de evrei bogați din Frankfurt, lucru primit cu consternare în cercurile înalte ale societății din oraș. Familia Hagenström aproape a ajuns să concureze în planul afacerilor și al politicii locale cu familia Buddenbrook. Chiar și copiii familiilor rivalizează între ei. Când micul Hermann, fiul lui Hagenström, în drumul spre școală, îi cere lui Tony un sărut în schimbul pachetului lui cu mâncare, se creează un incident. Sora lui intervine, ajungându-se la o luptă între ele, fapt care a marcat camaraderia lor.

În anul 1842, după o scurtă suferința, moare Antoinette Buddenbrook. După moartea ei, Johann devine tot mai apatic, sfârșind prin a se retrage din companie. Jean Buddenbrook este acum unicul proprietar al bogatei firme cu tradiție, fondată în 1768. În lună martie a aceluiași an moare și Johann, la doar câteva luni după moartea soției sale. În ciuda prevederilor nefavorabile din testament din partea tatălui, cu privire la fiul din prima căsătorie, Gotthold, la care piosul Jean subscrie, începe o tentativă timidă de reconciliere între frații vitregi Jean și Gotthold.

După Paști, în același an, Thomas Buddenbrock, în vârstă de 16 ani, intră ca ucenic în firmă. El dă dovadă de aceeași hărnicie tăcută și tenace ca a tatălui său.

În urma plăților drepturilor revenite moștenitorilor, compania pierde resurse semnificative. Într-o conversație nocturnă cu soția sa, Jean îi face cunoscut că familia nu mai este atât de bogată.

Elevul de liceu Christian Buddenbrook stârnește nemulțumirea tatălui său, atunci când începe să se răspândească povestea potrivit căreia puștiul de 14 ani a pătruns în garderoba unei artiste a teatrului din oraș, o oarecare Demoiselle Meyer de la Grange, cu un buchet de flori în valoare de 1 marcă și 8,5 schillingi, o sumă considerabilă la vremea respectivă. Tânăra actriță este într-o relație cu un chefliu notoriu, care, fiind în apropiere, surprinde momentul. Drept urmare, incidentul face rapid înconjurul micii urbe.

Din motive pedagogice, atunci când începe să dea dovadă de mândrie și vanitate exagerată, și, pe de altă parte, când începe un schimb de scrisori de dragoste cu un elev de liceu, Tony este trimisă la un internat de fete. Internatul este condus de pitica cocoșată Therese (Sesemi) Weichbrodt. În ciuda condițiilor foarte stricte, Tony trăiește aici, alături de cele două prietene - Armgard von Schilling și Gerda Arnoldsen - o perioadă fericită a tinereții sale.

Partea a treia

Tony Buddenbrook are 18 ani. Omul de afaceri hamburghez Bendix Grünlich cere mâna fetei de la părinții săi. Tony e șocată: „Ce vrea omul ăsta de la mine? Ce i-am făcut?” și izbucnește în plâns. Mama sa îi spune: „Legătura care ți se oferă este ceea ce se numește o partidă bună, draga mea Toni. (...) Ai timp să te gândești. (...) Dar să iei în considerare că o asemenea ocazie de a-ți construi fericirea nu ți se oferă în fiecare zi, și că această căsătorie este exact ceea ce datoria și destinul ți le impun. Da, copilul meu, asta trebuia să ți-o spun”. Tatăl lui Tony vorbește cu soția lui, după ce s-a interesat în Hamburg despre Grünlich și afacerile sale: „Nu pot decât să doresc disperat această căsătorie, care ar fi un avantaj pentru familie și pentru firmă (...), pentru că încă o dată, Betsy, și nu pot să nu repet asta într-una, (...) afacerile noastre sunt potolite, prea potolite. Nu am mai progresat de când tata nu mai e”.

Grünlich îi face curte lui Tony cu încăpățânare. Tony este deprimată și pierde în greutate și prospețime. Tatăl ei o trimite la o cură de recuperare la Travemünde, pe malul Mării Baltice, în casa bunei sale cunoștințe, comandantul de navă Schwarzkopf. Aici îl cunoaște pe fiul acestuia, studentul la medicină Morten, care a venit acasă în vacanță. Cei doi se îndrăgostesc unul de altul. În timpul unei plimbări, Tony îi destăinuie că intenționează să-l refuze pe Grünlich și să-l aștepte pe el până își termină studiile. Morten se hotărăște s-o ceară de soție de la părinții ei. Tony îi scrie într-o scrisoare tatălui său: „Ție, celui mai bun tată, îți pot spune că sunt legată sentimental de cineva care mă iubește și pe care îl iubesc nespus”, De asemenea, ea îi destăinuie tatălui și planurile de viitor pe care le au. Tatăl îi răspunde că Grünlich amenință cu sinuciderea, în cazul în care este refuzat, și apelează la datoria ei de bună creștină. Cu privire la felul în care se decid căsătoriile în familie și în firma, el o admonestează: „Tu nu ar trebui să fii nici fiica mea, nici nepoata bunicului tău mort și nici măcar un membru demn al familiei noastre, dacă ai avut serios în minte, cu încăpățânare și sfidare, să mergi de capul tău pe propria ta cale haotică”.