Zece negri mititei (în ) este un roman polițist scris de către Agatha Christie, fiind considerat capodopera acesteia, și descrisă de ea ca cea mai grea carte de scris. A fost pentru prima oară publicat în Regatul Unit, de către editura Collins Crime Club, pe 6 noiembrie 1939. Un detaliu important al cărții îl constituie un cântec englez publicat în 1868 ("Ten Little Injuns"). Din motive rasiale, ediția din Statele Unite a fost publicată abia în decembrie 1939, titlul fiind schimbat în: Și n-a mai rămas niciunul (And Then There Were None).

Este cea mai bine vândută carte a lui Christie, cu peste 100 milioane de exemplare vândute, fiind, în același timp, și cel mai bine vândut roman polițist, precum și una dintre cele mai bine vândute cărți din toate timpurile.

Premisă În roman, zece oameni sunt atrași pe o insulă sub diferite pretexte, ex. oferirea unui loc de muncă, o vacanță de vară târzie și neașteptată sau întâlnirea unor prieteni vechi. Fiecare dintre ei a fost făptaș al unei crime, dar fie a scăpat de justiție, fie a comis un act care nu poate fi sancționat legal. Oaspeții sunt acuzați de "crimele" lor în prima seară, prin intermediul unei înregistrări de gramofon, și sunt informați că au fost aduși pe insulă să plătească pentru ce au făcut. Ei sunt singuri pe insulă și nu pot scăpa, datorită distanței prea mari de uscat, dar și datorită vremii capricioase. Fiecare dintre cei zece sunt omorâți, într-o manieră ce face referire la versurile din poezie. Nimeni nu pare să fi rămas în viață după ce ultima persoană moare. O confesiune, sub forma unui epilog al romanului, dezvăluie cum au avut loc toate crimele, dar și cine este criminalul.

Rezumat

Într-o zi caldă de august, opt persoane ajung pe Insula Negrului, o insuliță izolată aflată la mai bine de o milă de coasta comitatului Devon, din Anglia. Aparent, fiecare persoană a primit o invitație, de la un anumit U.N. Owen, în care se menționează istoria lui sau ei proprie, și în care, de exemplu, se oferă un loc de muncă, o vacanță de vară târzie și neașteptată sau întâlnirea unor prieteni vechi. Ei sunt întâmpinați de un majordom și o bucătăreasă (care nu și-au întâlnit niciodată angajatorul), ei ajungând să fie în total zece pe insulă. În timp ce își așteaptă gazdele, ei găsesc înrămată o copie a poeziei "Zece negri mititei", așezată pe perete, și observă zece statuete din porțelan aflate pe masa din salon; ei discută și despre diferite ciudațenii, precum și despre pensiunea în care se află. Majordomul pune o înregistrare de gramofon în timp ce aceștia discută, precum a fost instruit să o facă; în mod neașteptat, înregistrarea conține o voce care vorbește despre fiecare vizitator în parte, despre crimele pe care le-a comis fiecare, dar la care a scăpat de justiție, iar, la final, vocea întreabă dacă "acuzații" au ceva de spus în apărarea lor. Fiecare persoană pare șocată și mulți manifestă inocență. Anthony Marston și Philip Lombard, însă, recunosc că acuzațiile sunt adevărate, dar dna. Brent refuză să discute despre asta împreună cu cei de acolo, dar îi povestește totul Verei Claythorne a doua zi. La finalul serii, Marston își termină paharul. El moare instantaneu, din cauza otrăvirii cu cianură, strecurată în paharul său. Imediat după aceea, oaspeții observă că una dintre statuete a dispărut, iar versurile poeziei par să reflecte maniera în care a murit ("Unul s-a-necat din ei și-au rămas doar nouă"). Restul oaspeților sunt, după aceea, omorâți unul câte unul, fiecare moarte având legătură cu versurile poeziei și cu dispariția statuetelor, cu toate că există multe abateri de la firul poveștii, ceea ce face ca ordinea victimelor să nu fie cea aparentă.

Poezia “Zece negri mititei au cinat sub luna nouă; Unul însă s-a-necat și-au rămas doar nouă. Nouă negri mititei au stat noaptea după trei; Unul s-a-ntrecut cu somnul și-au rămas doar opt din ei. Opt negri mititei trec prin Devon într-o noapte; Unul zice: «Eu rămân» — și-au rămas doar șapte. Șapte negri mititei despicau surcele groase; Unul s-a tăiat în două și-au rămas doar șase. Șase negri mititei se jucau c-un stup, netoții; Un bondar l-înțeapă pe-unul și-au rămas doar cinci cu toții Cinci negri mititei vor s-ajungă magistrați; Unul și-a-mplinit dorința și-au rămas deci patru frați. Patru negri au plecat, hăt, pe mare, mititei; Unul a picat în laț și-au rămas doar trei. Trei negri mititei zic: «La zoo e de noi». Pe-unu-l strânse-un urs în brațe și-au rămas doar doi. Doi negri mititei se uscau la soare-un pic; Unul s-a prăjit de tot și-a rămas un negru mic. Un negru mititel, singur-singurel, Cu un ștreang s-a spânzurat și n-a mai rămas nici el.”

Scrisoarea criminalului Un vas de pescuit descoperă o sticlă (ce conține confesiunea criminalului), care este trimisă apoi la Scotland Yard. Nu este explicat cât timp a trecut după ce crimele s-au petrecut și până este găsită sticla. Sticla conține descrierea detaliată a motivației și planului aceluia dintre oaspeți care i-a omorât pe toți ceilalți, și-a înscenat moartea la momentul potrivit, apoi s-a sinucis în final.

Personajele romanului Următoarele detalii despre personaje sunt extrase din roman. Istoria și numele fiecărui personaj pot varia de la adaptare la adaptare, datorită cenzurii, culturii etc. Anthony James Marston a omorât doi copii (John și Lucy Combes) în timp ce conducea cu viteză, faptă pentru care nu a simțit nicio remușcare și nici nu a acceptat vreo responsabilitate, plângându-se doar că i s-a suspendat permisul. El moare prin otrăvirea cu cianura strecurată în paharul acestuia ("Unul s-a-necat din ei..."). Ethel Rogers, bucătăreasă și soție a lui Thomas Rogers, descrisă ca o femeie palidă, cu înfățișare fantomatică. Din cauza brutalității soțului ei, ei îi este frică constant. Soțul ei a hotărât să nu îi mai dea medicamentele fostei lor angajatoare (o femeie bătrână pe nume Jennifer Brady), pentru a colecta o moștenire pe care cei doi știau că le-ar fi rămas, conform testamentului ei. Dna. Rogers a fost bântuită de această crimă pentru restul vieții ei, și a fost a doua dintre victimele lui Owen, murind în somn, după o supradoză de hidrat de clor strecurată în rachiul ei ("Unul a dormit prea mult..."). Gen. John Gordon Macarthur, un veteran al primului război mondial, care l-a trimis pe amantul soției lui (un ofițer tânăr pe nume Arthur Richmond) la moarte, într-o misiune în care era practic imposibil să supraviețuiească. Leslie Macarthur a încurcat scrisorile atunci când le-a scris amândurora în același timp. Generalul este resemnat cu ideea că nimeni nu va părăsi insula, mărturisindu-i acest lucru Verei Claythorne. După ce este lăsat singur, el este omorât cu o piatră în timp ce se afla pe malul mării ("Unul nu s-a-ntors din ei..."). Thomas Rogers, majordom și soț al lui Ethel Rogers. El își domină soția slabă de înger, iar împreună au omorât-o pe fosta angajatoare a lor, aceasta din urmă având un atac de cord din cauza faptului că nu a primit medicamentele la timp. Cei doi au moștenit suma lăsată în testamentul acesteia. Chiar și după moartea soției ei, Rogers a continuat să-și facă meseria, servindu-i pe ceilalți. El este omorât cu un topor în timp ce tăia lemne în șopron ("Unul s-a tăiat din ei..."). Emily Caroline Brent, o femeie bătrână ce a acceptat invitația pe Insula Negrilor din cauza constrângerilor financiare. Cu ani în urmă, ea și-a concediat și dat afară din casă servitoarea, pe Beatrice Taylor, o femeie tânără, deoarece rămăsese însărcinată fără a fi căsătorită. Beatrice, care fusese deja respinsă de părinții ei din același motiv, s-a sinucis, lucru pe care dna. Brent îl consideră un păcat și mai grav. După ce refuză să discute această situație cu persoanele de acolo, ea se confesează Verei Claythorne, care le spune, la rândul ei celorlalți. Dna. Brent este găsită și ea moartă, fiind mai întâi sedată cu hidrat de clor, strecurat în cafea, după care este înțepată în gât cu o seringă a dr. Armstrong, ce conținea cianură ("Pe unul l-au pișcat din ei..."). Lawrence John Wargrave, un judecător retras din activitate, cunoscut și din cauza faptului că a acordat pedeapsa cu moartea în multe dintre cazurile sale. Vocea de pe gramofon îl acuză că a manipulat juriul spre a-l găsi vinovat pe unul din acuzați, apoi l-a condamnat la moarte. Este împușcat în cap în salon, apoi înfășurat într-o draperie, cu lână pusă pe cap, ca să pară îmbrăcat în roba și peruca de judecător. ("Unul și-a împlinit dorința...") Edward George Armstrong, doctor, responsabil pentru moartea unei paciente, Louisa Mary Clees, după ce a operat-o sub influența alcoolului, cu mulți ani în urmă. După ce dispare în timpul nopții, ceilalți cred că el este criminalul, dar cadavrul lui este găsit la țărm la sfârșitul romanului, mărind suspansul ("Unul fu-necat din ei..."). William Henry Blore, fost inspector de poliție, acum detectiv particular, este acuzat de falsificarea mărturiei depuse în schimbul unei mite din partea unei bande de criminali, care a rezultat în condamnarea lui James Landor la închisoare pe viață. Landor, care avea o soție și un copil mic, a murit în închisoare. Folosind numele fals de "Davis" și pretinzând că a venit din Africa de Sud, precum fusese instruit de Isaac Morris, care l-a angajat din motive de „securitate”, el este demascat după incidentul cu discul de gramofon, și își recunoaște adevărata identitate. El neagă acuzația spusă pe înregistrare, dar i se confesează mai târziu lui Lombard. Craniul său este zdrobit după ce este lovit cu un ceas în formă de urs, aruncat din camera Verei ("Pe-unul ursul l-a mâncat..."). Philip Lombard, mercenar. El vine pe insulă cu un pistol încărcat, la sugestia lui Isaac Morris. Lombard este acuzat de moartea a douăzeci și unu de oameni dintr-un trib est-african, după ce le-a furat mâncarea și i-a lăsat să moară de foame. El, împreună cu Marston, sunt singurii oaspeți care recunosc aproape imediat acuzațiile care le sunt aduse; niciunul dintre ei nu are remușcări. Lombard este împușcat mortal de către Vera pe plajă ("Unul s-a prăjit din ei..."), care a crezut că el este criminalul. Vera Elizabeth Claythorne, o femeie eficientă și calmă, profesoară de sport la o școală de fete, care își suplimentează veniturile pe timp de vară cu joburi temporare de secretară. Ea nu-și găsește ușor de lucru deoarece ultimul ei serviciu, cel de bonă, s-a terminat cu moartea copilului Cyril Hamilton, pe care ea l-a lăsat intenționat să înoate în mare – la insistențele acestuia – și care s-a înecat. A făcut aceasta pentru ca iubitul ei, unchiul lui Cyril, Hugo Hamilton, să devină capul familiei și moștenitor al domeniului ei, și să se însoare cu ea. Ea s-a prefăcut că înoată pentru a-l salva pe Cyril, dar că nu a ajuns la timp. Hugo, care își iubea nepotul, și-a dat seama de schema Verei și a abandonat-o imediat. Sănătatea ei mintală se deteriorează pe parcursul cărții, fiind urmărită de figura lui Hugo. După ce l-a împușcat mortal pe Lombard cu pistolul acestuia, ea se reîntoarce în vilă, ușurată că a scăpat, dar observă un ștreang gata pregătit cu un scaun dedesubtul acestuia în camera ei. Halucinându-l pe Hugo care o încurajează să-și pună ștreangul de gât, se conformează, după care simte cum îi cade scaunul de sub picioare, îndeplinind și ultimele versuri ale poeziei fatidice ("Un negru mititel trăia singur-singurel; Într-o zi s-a spânzurat și n-a mai rămas nici el.").