„Metzengerstein”, denumită și „Metzengerstein: A Tale In Imitation of the German”, a fost prima povestire tipărită a poetului și prozatorului american Edgar Allan Poe. Lucrarea a fost publicată pentru prima dată în 1832, în paginile revistei Saturday Courier din Philadelphia. Povestirea se referă la tânărul Frederick, ultimul descendent al familiei Metzengerstein care se afla într-o vrăjmășie îndelungată cu familia Berlifitzing. Bănuit că a provocat un incendiu care l-a ucis pe capul familiei Berlifitzing, Frederick devine intrigat de un cal neîmblânzit, neobservat anterior. Metzengerstein este pedepsit pentru cruzimea sa, atunci când casa lui ia foc și calul îl duce în flăcări. O parte a unui hexametru latin al lui Martin Luther servește ca epigraf al povestirii: Pestis eram vivus—moriens tua mors ero („Cât am fost viu am fost ciumă - murind voi fi moartea ta”).
„Metzengerstein” urmează multe convenții ale ficțiunii gotice și, după unii, exagerează aceste convenții. Din aceasta cauză, criticii și specialiștii discută dacă Poe intenționa ca povestirea să fie luată în serios sau ca o satiră a poveștilor gotice. Oricum, multe elemente introduse în „Metzengerstein” vor deveni obișnuite în scrierile viitoare ale lui Poe, inclusiv castelul sumbru și puterea răului. Deoarece povestirea se referă la un orfan crescut într-o familie aristocratică, unii critici sugerează o legătură autobiografică cu autorul ei.
Povestirea a fost trimisă de Poe la un concurs de scriere organizat de Saturday Courier. Deși nu a câștigat, ziarul a publicat-o în ianuarie 1832. Ea a fost republicată cu permisiunea lui Poe, doar de două ori în timpul vieții sale; subtitlul său a fost abandonat la publicarea sa finală. Poe intenționa să o includă în colecția Tales of the Folio Club sau într-o alta denumită Phantasy Pieces, deși niciuna dintre cele două colecții nu a fost tipărită vreodată.
Rezumat
Povestirea, narată de un povestitor nenumit la persoana a III-a, are loc în Ungaria, într-o perioadă neprecizată. Paragrafele de la început descriu vrăjmășia existentă de veacuri întregi între două familii bogate rivale: Metzengerstein și Berlifitzing. Dușmănia puternică între cele două familii este atât de veche încât nimeni nu știe cât de departe merge în trecut. Naratorul afirmă că originea ei trebuie căutată într-o profeție veche: „Un nume glorios va cunoaște o cumplită prăbușire, atunci când, ca un călăreț suit pe cal, natura pieritoare a familiei Metzengerstein va învinge nemurirea familiei Berlifitzing”.
Tânărul Frederick, baron de Metzengerstein, moștenește averea familiei la vârsta de 18 ani (deși vârsta este schimbată în multele sale republicăriQuinn, Arthur Hobson. Edgar Allan Poe: A Critical Biography. Johns Hopkins University Press, 1998: 193. ISBN 0801857309) și începe să arate un comportament deosebit de crud, „comportamentul de moștenitor al lui Irod”.Sova, Dawn B. Edgar Allan Poe: A to Z. New York City: Checkmark Books, 2001: 155. ISBN 081604161X La câteva zile după ce își primește moștenirea, grajdurile familiei rivale Berlifitzing iau foc, ucigându-l pe capul familiei, Wilhelm Von Berlifitzing. Se presupune că Metzengerstein însuși ar fi fost responsabil pentru acest act de incendiere. În aceeași zi, Metzengerstein se uita la o tapiserie vechi reprezentând un Metzengerstein care ucidea cu pumnalul un Berlifitzing, acesta din urmă căzând la picioarele calului său. El crede că vede calul mișcându-se și luând „o expresie omenească, hotărâtă”. Câteva minute mai târziu, i se spune că un nou și remarcabil cal „roșu ca focul” ieșise din grajdurile în flăcări ale contelui Berlifitzing, având literele „W.V.B.” inscripționate pe frunte. Un grăjdar afirmă următoarele: „am crezut, firește, că sunt inițialele lui Wilhelm Von Berlifitzing, dar toți de la castel spun sus și tare că nu cunosc calul”.
Calul manifestă înclinații „fioroase și demonice”. Doar baronul este destul de curajos pentru a încerca să călărească calul misterios. Zi după zi, Metzengerstein se plimba călare ca un maniac și devine din ce în ce mai puțin interesat de afacerile familiei sale. În timpul unei plimbări dintr-o noapte furtunoasă, castelul Metzengerstein ia foc. Calul fugar, împotriva voinței stăpânului său, sare în flăcări cu tot cu călăreț, ucigând astfel pe ultimul nobil din familia Metzengerstein. Privitorii îngroziți văd un nor greu de fum care plutea deasupra castelului, având „forma clară, gigantică a unui cal”.
Istoricul publicării
Poe a trimis inițial „Metzengerstein” revistei Saturday Courier pentru un concurs literar, împreună cu alte cinci lucrări de proză ale sale, printre care „The Duke de l'Omelette” și „A Decided Loss”.Asselineau, Roger. Edgar Allan Poe. University of Minnesota Press, 1970: 9. ISBN 0816605610 Niciuna dintre lucrările sale nu a câștigat, deși juriului pare să-i fi plăcut „Metzengerstein” suficient pentru a o publica câteva luni mai târziu, în ediția din 14 ianuarie 1832 a revistei sus-menționate.Fisher, Benjamin Franklin. "Poe's 'Metzengerstein': Not a Hoax", în On Poe: The Best from "American Literature. Durham, NC: Duke University Press, 1993: 145. ISBN 0822313111 Ea a fost publicată fără a avea atribuit numele lui Poe, dar este recunoscută ca fiind prima povestire publicată de Poe. Probabil că Poe nu a fost plătit pentru publicarea ei inițială.Quinn, Arthur Hobson. Edgar Allan Poe: A Critical Biography. Johns Hopkins University Press, 1998: 192. ISBN 0801857309Thomas, Dwight & David K. Jackson. The Poe Log: A Documentary Life of Edgar Allan Poe, 1809–1849. Boston: G. K. Hall & Co., 1987: 125. ISBN 0816187347 Subtitlul „A Tale in Imitation of the German” a fost adăugat atunci când povestirea a fost republicată în Southern Literary Messenger în ianuarie 1836, probabil pentru a profita de interesul popular pentru ficțiunea germană de groază. El a fost eliminat la publicarea sa ca parte a colecției Tales of the Grotesque and Arabesque din 1840.
„Metzengerstein” a fost una din cele 11 povestiri pe care Poe le-ar fi cuprins în Tales of the Folio ClubHammond, Alexander. "A Reconstruction of Poe's 1833 Tales of the Folio Club, Preliminary Notes", în Poe Studies, vol. V, no. 2, December 1972: 29., o colecție de povestiri pe care Poe a anunțat-o, dar pe care nu a tipărit-o niciodată. „Folio Club” ar fi fost o societate literară fictivă pe care autorul a numit-o un grup de „netoți” pentru a „elimina literatura”.Sova, Dawn B. Edgar Allan Poe: A to Z. New York City: Checkmark Books, 2001: 88. ISBN 081604161X La fiecare reuniune lunară, un membru urma să prezinte o poveste. În cazul lui „Metzengerstein”, vorbitorul a fost „Mr. Horrible Dictû, cu gene albe, care a absolvit studii la Göttingen”, potrivit unui proiect timpuriu.Haggerty, George E. Gothic Fiction/Gothic Form. Penn State Press, 1985: 81. ISBN 0271026391 Baltimore Saturday Visiter a prezentat o reclamă care făcea abonaților un apel pentru a achiziționa cartea în octombrie 1833 pentru 1 dolar bucata. O săptămână mai târziu, cu toate acestea, ziarul a anunțat că autorul și-a retras povestirile cu speranța că vor fi tipărite în Philadelphia, Pennsylvania.Silverman, Kenneth. Edgar A. Poe: Mournful and Never-ending Remembrance. Harper Perennial, 1991: 92-93. ISBN 0060923318 Poe a luat în considerare și publicarea povestirii „Metzengerstein” într-o colecție de povestiri care urma să fie denumită Phantasy Pieces, sub titlul „The Horse-Shade”, deși această colecție nu a fost niciodată tipărită.Quinn, Arthur Hobson. Edgar Allan Poe: A Critical Biography. Johns Hopkins University Press, 1998: 336-337. ISBN 0801857309
În primele sale publicări, „Metzengerstein” a inclus un rând despre moartea de tuberculoză a mamei personajului principal. Tânărul baron spune: „Este o cale pe care m-am rugat să o urmez. Mi-aș dori ca tot ce iubesc să piară de această boală ușoară”. Când Poe era încă un copil, mama lui, Eliza Poe, a murit, probabil de tuberculoză.Silverman, Kenneth. Edgar A. Poe: Mournful and Never-ending Remembrance. New York City: Harper Perennial, 1991: 8. ISBN 0060923318 Soția lui, Virginia, s-a îmbolnăvit și ea de tuberculoză și a murit în 1847. După moartea ei, Poe și-a modificat punctul său de vedere asupra personajelor feminine ficționale care erau bolnave și a idealizat femeile bolnave cărora le dorea moartea. Acest punct de vedere mai romantic asupra morții nu a fost neobișnuit în scrieri, precum în „Ode to a Nightingale” a lui John Keats, care l-ar fi inspirat pe Poe.Meyers, Jeffrey. Edgar Allan Poe: His Life and Legacy. New York: Cooper Square Press, 1992: 206. ISBN 0-8154-1038-7
Prima traducere în limba română a fost realizată de Alexandru Macedonski („jumătate imitată, jumătate tradusă”) și publicată în Revista Independentă, anul IX, noiembrie 1887, pp. 50-54.Stănuța Crețu, „Alexandru Macedonski”, în vol. Academia RSR, Dicționarul literaturii române de la origini pînă la 1900, Editura Academiei RSR, București, 1979.Florin Manolescu, Literatura S.F., Editura Univers, București, 1980. Povestirea a fost tradusă apoi de Barbu Constantinescu și inclusă în volumul Nuvele extraordinare, editat în 1910 de Edit. Librăriei Socec & Co. din București, în Biblioteca Populară Socec, nr. 101-103. Alte traduceri au fost realizate de M. Carp (publicată în culegerea Povestiri fantastice, editată în 1921 de Editura Viața Românească din Iași) și ulterior de Mihu Dragomir și Constantin Vonghizas (publicată în vol. Scrieri alese, editat în 1979 de Editura Univers din București). O altă traducere a fost realizată de Liviu Cotrău și publicată în volumul Masca Morții Roșii: schițe, nuvele, povestiri (1831-1842), editat în 2012 de Editura Polirom din Iași.
Povestirea a fost tradusă ca „Armăsarul de foc” de Rodica Bretin și publicată în revista UtopIQa nr. 1 din ianuarie 2020.https://utopiqa.ro/wp-content/uploads/2020/05/utopiqa-1-ianuarie-2020.pdf
Analiză
Deși neafirmat în mod explicit, se presupune că acel cal este într-adevăr Berlifitzing. Primul paragraf al povestirii se referă la metempsihoză, atunci când sufletul unei persoane este transferat unei alte ființe vii.Silverman, Kenneth. Edgar A. Poe: Mournful and Never-ending Remembrance. New York City: Harper Perennial, 1991: 89. ISBN 0060923318 O altă dovadă este tapiseria, lipsa de trecut sau de recunoaștere a calului și, desigur, profeția care se referă la nemurirea familiei Berlifitzing. Povestirea poate fi citită ca o alegorie, un avertisment că un suflet uman poate fi copleșit de răul pe care l-a creat, deși Poe însuși nu sugerează un astfel de înțeles. Un astfel de rău poate fi creat de ura și mândria unei persoane.Poe, Harry Lee. Edgar Allan Poe: An Illustrated Companion to His Tell-Tale Stories. New York: Metro Books, 2008: 53. ISBN 9781435104693
Poe imită multe elemente „germanice” tradiționale în această povestire. Exemplul cel mai evident este castelul vechi și sumbru, tipic ficțiunii gotice. Povestirea include, de asemenea, teme gotice tipice, la care învățatul Dawn Sova se referă ca la „aluzii cu privire la obsesii și păcate secrete, profeții prevestitoare, rivalitate de familie”. Aceste convenții gotice au fost un semn marcant de ficțiune populară în Europa și Statele Unite ale Americii pentru mai multe decenii după timp în care Poe le-a utilizat.Neimeyer, Mark. "Poe and popular culture" in The Cambridge Companion to Edgar Allan Poe, Kevin J. Hayes, ed. New York: Cambridge University Press, 2002: 208. ISBN 0521797276 Având ca subtitlu „A Tale in Imitation of the German”, criticii și oamenii de știință nu sunt de acord dacă Poe ar fi intenționat ca povestea să fie, de fapt, o satiră sau o piesă burlescă a genului, exagerând intenționat elementele de gotic pentru a avea umor.Bittner, William. Poe: A Biography. Boston: Little, Brown and Company, 1962: 85–86.Fisher, Benjamin Franklin. "Poe's 'Metzengerstein': Not a Hoax" in On Poe: The Best from "American Literature. Durham, NC: Duke University Press, 1993: 142. ISBN 0822313111