Daniel Ghiță (n. 22 aprilie 1981, București) este un fost kickboxer român, la categoria super grea, care a evoluat în competițiile GLORY International, și un deputat, ales în 2020 din partea PSD.Daniel Ghiță a pierdut „lupta” cu propriul discurs în Parlament, Adevărul, 12 martie 2021

Cariera profesionistă "The Savage Samurai", cum este el poreclit, și-a făcut debutul în Campionatul Mondial de Muay Thai în 1999 în Bangkok, Thailanda. Daniel a câștigat toate meciurile sale prin knock-out înainte de semifinale, unde a pierdut în fața lui Alexey Ignashov (singurul meci câștigat de bielorus prin decizie și nu prin KO). Ghiță și-a continuat cariera cu performanțe remarcabile: Campion European de Muay Thai în Germania, în 2000, medalia de bronz la Campionatul Mondial de Muay Thai în Thailanda, în 2001 și locul doi la Campionatul European la aceeași disciplină în Portugalia, în 2002. În 2003, a înregistrat cel mai rapid KO din istoria stilului Muay Thai la Campionatul Mondial din Thailanda, după doar 30 de secunde de joc împotriva unui luptător australian. În 2004, Ghiță a intrat în circuitul Local Kombat în România. Înregistrarea sa însă nu i-a oferit oportunitatea de a lupta, de asemenea, în circuitul de lupte K-1. În K-1 debutul lui a fost în 2007, împotriva lui Nobu Hayashi. Pe 11 august 2009, Ghiță a spart recordul lui Peter Aerts de cea mai rapidă victorie într-un turneu de K-1 de înfrângere a tuturor celor trei adversari, într-un total de 5 minute și 15 secunde. Peter Aerts stabilise acel record la 6 minute și 43 de secunde, record care a stat neatins timp de 10 ani înainte de performanța lui Ghiță. În octombrie 2010, Daniel Ghiță a devenit primul luptător român care a intrat în K-1 World Grand Prix Final de la Tokyo, pentru care a trebuit să-l învingă prin KO pe Errol Zimmerman, în ultimul turneu de calificare la Seul. La turneu a luptat contra lui Gökhan Saki în sferturile de finală. El a luptat în ciuda faptului că era accidentat la picior și a arătat în luptă că el a fost în imposibilitatea de a dicta ritmul de luptă. El a reușit să obțină o rundă în plus după ce părea că Saki deja câștigase. El a început runda pentru a se menține neobosit însă a pierdut prin decizie. Pe 6 martie 2011, Daniel Ghiță s-a confruntat cu Hesdy Gerges și actualul campion It's Showtime. Deși din prima rundă Ghiță a trimis lovituri mai eficiente, până în a doua rundă a fost condus și numărat până la 8. Ghiță a dominat a treia rundă, dar a pierdut tot prin decizie unanimă. Cu toate acestea, a fost doar pentru că a greșit când a căzut la podea, căci, dacă nu ar fi fost numărat, ar fi avut loc o rundă în plus, în cazul în care mulți oameni au crezut că Ghiță ar fi câștigat. Pe 28 ianuarie 2012, la "It's Showtime" 2012 din Leeuwarden, românul a rejucat meciul contra lui Hesdy Gerges, pentru titlul mondial la categoria grea. În prima repriză, Ghiță, cu un croșeu de stânga, a câștigat cel mai important titlu mondial al său până în prezent.

Titluri

2012 It's Showtime Campion Mondial categoria grea 2010 K-1 World Grand Prix 2009 din Tokyo Finalist în primii 16 Campion Local Kombat la categoria grea 2005 WKN European Thai-boxing Campion la categoria grea 2002 Campion European de Muay Thai în Portugalia 2001 IFMA World Muay Thai Championships medaliat cu Bronz (+91 kg) 2000 Campion European de Muay Thai în Germania

Filmografie Daniel Ghiță a apărut în videoclipul piesei "Cât Poți Tu De Tare" al trupei românești de hip hop B.U.G. Mafia. Acesta a fost lansat pe YouTube și pe site-ul oficial al formației pe 31 decembrie 2010.

Activitate politică În 2016, Daniel Ghiță a fost membru al Partidului România Unită (PRU) pentru câteva luni, după care a demisionat, potrivit presei.

În octombrie 2020, a fost anunțat cap de listă al PSD pentru Camera Deputaților în județul Ilfov, la alegerile parlamentare din 2020.

A fost ales deputat în legislatura 2020–2024, în Circumscripția electorală nr. 25 Ilfov.

În cadrul mandatului, a fost inițiator sau coinițiator al unor propuneri legislative, conform fișei de activitate parlamentară.

Muzica de intro PromotionMelodia It's Showtime & K-1 Ciprian Porumbescu – Balada pentru vioară și orchestră (Emil Lassaria Remix) Glory Globus – Preliator

Rezultate în kickboxing Kickboxing record52 Victorii (41 (T) KO's), 11 Înfrângeri Dată Rezultat Oponent Eveniment Locație Metodă Rundă Timp 2019-03-29 Victorie Petr Vondráček Colosseum Tournament XI București, România KO (left hook) 1 2:22 2018-10-29 Victorie Dževad Poturak Colosseum Tournament IX Cluj-Napoca, România TKO (towel thrown) 1 1:38 2014-06-21 Înfrângere Rico Verhoeven Glory 17: Los Angeles Inglewood, California, SUA Decizie (unanim) 5 3:00 2013-12-21 Victorie Errol Zimmerman Glory 13: Tokyo Tokyo, Japonia KO (left hook) 1 0:35 2013-10-22 Înfrângere Rico Verhoeven Glory 11: Chicago - Heavyweight World Championship Tournament, Final Hoffman Estates, Illinois, SUA Decizie (unanim) 3 3:00 2013-10-22 Victorie Anderson Silva Glory 11: Chicago - Heavyweight World Championship Tournament, Semi Finals Hoffman Estates, Illinois, SUA TKO (left body kick) 1 1:56 2013-06-22 Victorie Brice Guidon Glory 9: New York New York City, New York, SUA KO (left hook) 1 0:49 2013-04-06 Înfrângere Gökhan Saki Glory 6: Istanbul Istanbul, Turcia TKO (punches) 2 2012-12-31 Înfrângere Semmy Schilt Glory 4: Tokyo - Heavyweight Grand Slam Tournament, Final Saitama, Japonia TKO (left high kick) 1 2:52 2012-12-31 Victorie Jamal Ben Saddik Glory 4: Tokyo - Heavyweight Grand Slam Tournament, Semi Finals Saitama, Japonia KO (left body kick) 1 0:25 2012-12-31 Victorie Mourad Bouzidi Glory 4: Tokyo - Heavyweight Grand Slam Tournament, Quarter Finals Saitama, Japonia TKO (arm injury) 2 0:40 2012-12-31 Victorie Jhonata Diniz Glory 4: Tokyo - Heavyweight Grand Slam Tournament, First Round Saitama, Japonia Decizie (unanim) 2 2:00 2012-06-30 Victorie Dževad Poturak Music Hall & BFN Group present: It's Showtime 58 Bruxelles, Belgia KO (Liver Kick) 2 2:28 2012-05-27 Victorie Wendell Roche K-1 World MAX 2012 World Championship Tournament Final 16, Super Fight Madrid, Spania TKO (Towel Thrown) 2 1:45 2012-05-12 Victorie Brian Douwes Siam Gym Belgium presents It's Showtime 56 Kortrijk, Belgia KO (Left Hook) 2 2:16 2012-03-10 Victorie Sergei Lascenko Cro Cop Final Fight Zagreb, Croația KO (Right High Kick) 3 0:49 2012-01-28 Victorie Hesdy Gerges It's Showtime 2012 in Leeuwarden Leeuwarden, Olanda KO (Left Hook) 1 2:47 2011-06-11 Victorie Erhan Deniz BFN Group presents: It's Showtime Warsaw Varșovia, Polonia KO (Left Hook to the Body) 2 2:50 2011-05-14 Victorie Fikri Ameziane It's Showtime 2011 Lyon Lyon, Franța KO (Right Low Kick) 1 3:00 2011-03-06 Înfrângere Hesdy Gerges Fightingstars presents: It's Showtime Sporthallen Zuid Amsterdam, Olanda Decizie (unanim) 3 3:00 2010-12-11 Înfrângere Gökhan Saki K-1 World Grand Prix 2010 Final, Quarter Finals Tokyo, Japonia Decision (Ext. R) 4 3:00 2010-10-02 Victorie Errol Zimmerman K-1 World Grand Prix 2010 in Seoul Final 16 Seul, Coreea de Sud KO (Straight Right) 2 0:18 2010-05-29 Înfrângere Ashwin Balrak It's Showtime 2010 Amsterdam Amsterdam, Olanda Decision (5-0) 3 3:00 2010-02-13 Victorie Dževad Poturak It's Showtime 2010 Prague Praga, Cehia Decizie (unanim) 3 3:00 2009-12-05 Victorie Sergei Kharitonov K-1 World Grand Prix 2009 Final Yokohama, Japonia KO (Right low kick) 3 0:36 2009-09-26 Înfrângere Semmy Schilt K-1 World Grand Prix 2009 Final 16 Seul, Coreea de Sud Decizie (unanim) 3 3:00 2009-08-11 Victorie Sergei Lascenko K-1 World Grand Prix 2009 in Tokyo Final 16 Qualifying GP Tokyo, Japonia KO (Right low kick) 1 2:19 2009-08-11 Victorie Yuki Niimura K-1 World Grand Prix 2009 in Tokyo Final 16 Qualifying GP Tokyo, Japonia KO (Right low kick) 1 1:28 2009-08-11 Victorie John Love K-1 World Grand Prix 2009 in Tokyo Final 16 Qualifying GP Tokyo, Japonia KO (Left hook) 1 1:28 2009-05-16 Victorie Tomáš Hron It's Showtime 2009 Amsterdam Amsterdam, Olanda TKO (Ref. stop/Left low kicks) 2 2009-02-28 Victorie Igor Mihaljević K-1 Rules Tournament 2009 in Budapest Budapesta, Ungaria KO (Low kicks) 1 0:30 2008-12-20 Înfrângere Roman Kleibl K-1 Fighting Network Prague 2008 Praga, Cehia Decision (Ext. R) 4 3:00 2008-11-06 Înfrângere Dževad Poturak Local Kombat 31 Buzău, România Decizie (unanim) 3 3:00 2008-06-06 Victorie Björn Bregy Local Kombat 30 Timișoara, România Decizie (unanim) 3 3:00 2008-03-15 Victorie Freddy Kemayo Local Kombat 29 Arad, România KO (Left hook) 2 2:30 2007-12-14 Victorie Tadas Rimkevicius Local Kombat 28 Brașov, România TKO (Low kick) 2 2007-11-03 Victorie James Phillips Local Kombat 27 Drobeta-Turnu Severin, România KO (Low kicks) 2 1:58 2007-05-04 Victorie Nobu Hayashi K-1 Fighting Network Romania 2007 București, România Decizie (unanim) 3 3:00 2006-12-16 Victorie Gregory Tony Local Kombat 24 București, România KO (Right hook) 2 2:09 2006-09-29 Victorie Humberto Evora Local Kombat 22 Iași, România KO (Right high kick) 1 2:19 2006-06-02 Victorie Muhammed Ali Durmaz Local Kombat 21 Bacău, România TKO (Corner stop/low kicks) 2 1:03 2006-03-10 Înfrângere Gregory Tony Local Kombat 19 Iași, România KO (Right high kick) 1 2005-09-16 Victorie Brecht Wallis Local Kombat 16 Cluj-Napoca, România Decizie (unanim) 3 3:00 2005-05-14 Victorie Mourad Bouzidi Local Kombat 14 București, România Decizie (unanim) 3 3:00 2005-02-11 Victorie Abel Jesus Local Kombat 12 Cluj-Napoca, România TKO (Corner stoppage) 2 2004-10-22 Victorie Ivica Perković Local Kombat 10 Brăila, România KO 3 2004-07-23 Victorie Florin Golopența Local Kombat 8 Galați, România TKO 3 2004-05-14 Victorie Anatoly Danilov Local Kombat 6 Galați, România TKO 3 2004-03-26 Victorie Tihamér Brunner Local Kombat 5 Brașov, România Decizie (unanim) 3 3:00 2004-02-26 Victorie Nikola Jovanović Local Kombat 4 Brașov, România TKO 2 Legend:

Referințe

Legături externe Daniel Ghiță Official Site Profile at Glory

Categorie:Nașteri în 1981 Categorie:Nașteri pe 22 aprilie Categorie:Bucureșteni Categorie:Kickboxeri români Categorie:Români expatriați în Țările de Jos Categorie:Sportivi români în viață Categorie:Deputați români 2020-2024 Categorie:Politicieni români în viață