Șagu (în , în , colocvial în ) este satul de reședință al comunei cu același nume din județul Arad, Banat, România.
Așezare Localitatea Șagu este situată în Câmpia Vingăi, la o distanță de 15 km față de municipiul Arad.
„Situată în partea sud-vestică a județului Arad, pe DN 69, localitatea Șagu, reședința comunei cu același nume, se află la o distanță de 13 km de municipiul Arad și 37 km de municipiul Timișoara. Geografia comunei Șagu
Comuna Șagu se întinde pe o suprafață de 10.602 ha, din care 9.476 ha reprezintă terenul agricol. În componența administrativă a comunei se regăsesc următoarele localități: Șagu, Cruceni, Fiscut, Firiteaz și Hunedoara Timișană. Evidențiat ca o singură unitate geomorfologică, parte a Câmpiei Vingăi, arealul studiat prezintă trei trepte de relief: câmpia înaltă propriu-zisă, cu aspect de platou ușor ondulat de la E-NE spre V-SV, cu o pantă generală mai mică de 0,5%, altitudinea maximă absolută fiind de 170 m în estul satului Fiscut și cea minimă absolută de 125 m în vestul localității Șagu, prezentând o serie de microdepresiuni neuniform repartizate și o vastă rețea de văi de eroziune, versanții, care fac trecerea de la câmpia înaltă la văile de eroziune, de lungimi diferite, în majoritatea lor cu expoziție nordică și sudică, cu pante ce variază între 1-30% și văile de eroziune, care străbat radial teritoriul, imprimându-i un slab aspect de piemont, etalând o adâncime ce oscilează între 10–30 m, cu o densitate mai mare în partea estică, în perimetrul satelor Firiteaz, Fiscut și Hunedoara Timișană, cele mai importante fiind Valea Fibișului, V. Slatina, Apa Mare și V. Ardelenilor. Situat în cea mai mare parte în bazinul hidrografic al Begăi, bazinetul Fibiș-Beregsău și numai o mică parte, situată în nord-vestul perimetrului, aparținând de bazinul Mureșului, teritoriul comunei este străbătut de un singur curs de apă permanent, pârâul Fibiș, care prezintă un debit mic vara și viituri primăvara, în valea acestuia aflându-se numeroase depresiuni periodic înmlăștinate. În văile menționate anterior, în care debușează o serie de văi de mică importanță, cursurile de apă sunt intermitente, ele fiind periodic inundate de apele ce se scurg de pe versanți în perioadele ploioase, fapt ce a determinat executatea unor canale de dirijare și evacuare a acestora. Temperatura medie anuală este de 10,80C (stația Arad), iar precipitațiile medii anuale oscilează între 580–600 mm la Șagu, Cruceni și Hunedoara Timișană și între 620–640 mm la Fiscut și Firiteaz (Atlasul climatologic, 1966). Precipitațiile sunt neuniform reprezentate de-a lungul anului, înregistrându-se un maxim în lunile mai-iunie, în timpul perioadelor ploioase, cu mențiunea că în timpul ploilor torențiale se produc eroziuni pe versanți, inundații în văi și stagnări de apă în depresiuni. Arondat zonelor de silvostepă și de silvostepă în tranziție spre zona de pădure, teritoriul comunei este lipsit de păduri compacte, în urma defrișărilor sistematice. În mod izolat, vegetația lemnoasă este reprezentată de exemplare de Quercus cerris (cer), Q.robur (gorun), Acer campastre (jugastru), Tilia spp. (tei), Ulmus foliacea (ulm), Crataegus pentagyna (păducel), Cornus sanguinea (sânger), Evonymus europaea (voniceriu). În pâlcurile de arbuști, vegetația ierboasă cuprinde specii ca Tamus communis (fluierătoare), Polyfonum spp. (troscot), Lithospermum spp. (mărgelușă), iar în culturi, Agropyron repens (pir), Lolium perenne (raigras), Cirsium arvense (pălămidă), Rubus caesius (mur), Setaria viridis (mohor), Dactylis glomerata (golomăț). În pășuni și fânețe sunt prezente graminee precum Lolium perenne, Agropyron repens, Bromus inermis (obsigă), Dactylis glomerata și leguminoase ca Trifolium hybridum (trifoi), T. pratense (trifoi roșu), Lathyrus tuberosus (oreșniță), L. pratensis (lintea pratului), dar și buruieni ca Xanthium spinosum (holeră), Carduus acanthoides (spin), Euphorbia spp. (laptele câinelui). Prin gruparea unităților de teren (U.T.) din cartograma alăturată rezultă următoarele tipuri dominante de soluri: 1. Cernoziomuri cambice vertice, 1-5: 17,5%; 2. Cernoziomuri argiloiluviale, 6-9 (vertice pseudogleizate): 25,3%; 3. Soluri brun-roșcate, 10-13 (vertice, vertice, pseudogleizate): 25,4%; 4. Soluri brun-roșcate luvice, 14-17 (vertice pseudogleizate): 17,2% 5. Soluri gleice și amfigleice, 18-21 (tipice, vertice): 12,1%; 6. Erodisoluri, 22-23 (tipice, vertice): 2,5%. Terenul agricol al comunei se constituie din următoarele folosințe: arabil 7679 ha (81,1%), pășuni 609 ha (6,4%), fânețe 335 ha (3,5%%), vii 830 ha (8,8%) și livezi 23 ha (0,2%). Referitor la încadrarea în clase de calitate (fertilitate), pentru categoria de folosință "arabil", situația se prezintă astfel: cl I 4388 ha (46,3%), cl a II-a 1876 ha (19,8%), cl. a III-a 2008 ha (21,2%), cl. a IV-a 11278 ha (11,9%) și cl. a V-a 76 ha (0,8%). Factorii limitativi care influențează semnificativ calitatea învelișului de sol sunt dimensionați de rezerva de humus (mică pe 2,3% din suprafață), textura fină (80%), compactitate (66%), portanța redusă (17%), eroziunea de suprafață (2,7%), excesul de umiditate freatică (11%), excesul de umiditate stagnantă (foarte puternic 1,4%, puternic 30%, moderat 16%, slab 21%). Pentru combaterea limitărilor menționate se impun acțiuni de fertilizare ameliorativă radicală, executarea unor lucrări de afânare adâncă, executarea arăturilor pe curba de nivel, instalarea de benzi înierbate, combaterea excesului de umiditate prin drenaj de suprafață și drenaj cârtiță."Text din volumul „Panoptic al comunelor bănățene din perspectivă pedologică" - Dorin Țărău și Marcel Luca. Editura Marineasa, Timișoara, 2002http://www.banaterra.eu/romana/toponimii/ss/sagu/index.htm
Scurt istoric al comunei Șagu Scurt istoric al comunei ȘaguTraducere de la http://www.segenthau.de/index.php/ortsgeschichte
Deja în anul 1332, comuna a fost menționată în registrele papei, sub numele de Mezeusag și Mezesag. Pe harta Müller (Comitat Csanadiensis) din anul 1709 comuna pe harta este notată cu numele de Schak, iar pe harta Contelui Claudius Florian von Mercy din 1723-25 este notată cu numele de Prädium Saag, pe o hartă mai târziu din 1761 este menționată doar ca domeniu (Puszta). Primii proprietari de pământ au fost : 1489 Stefan Ethele, 1510 Peter Ravazdi și 1561 Johann Kassai. În primele registre de biserică numele apare ca Seegentau (1771/72), Segentau (1782), Segenthau(1784), Seegenthau(1829), Szegenthau(1830). De unde provine numele de Segenthau exact, nu s-a aflat nici până în prezent. Nici de unde apare numele Dreispitz, cum comuna este numită neoficial, nu se poate spune cu exactitate. Există unele încercări de a explica acesta, (care tradus pe românește înseamnă tricorn) ca de exemplu: ca primii locuitori, au purtat pălării cu trei colțuri, iar zona pământului era împărțită în trei colțuri, (e mai greu de tradus aici ,cred că se referă la hotar care cred că are de a face cu pământurile care le aveau). O altă explicație spune că numele ar proveni de la prima casă construită, și anume a unui birt, a cărui acoperiș avea trei colțuri. Ungurii au preluat numele vechi de, Saag și l-au schimbat în Németság , numele românesc al comunei "Șagu" este o preluare a numelui din maghiară. În august 1931, a avut loc aniversarea de 200 de ani a comunei. Ziarul “Aradul”, din 16 august 1931, scrie: “Sâmbătă vor fi 200 de ani, de când a fost înființată comuna Segenthau (Dreispitz). Luând în considerare timpurile grele și lipsa de bani, nu se va putea ține o petrecere prea mare a celor 200 de ani de la înființare, se va petrece în liniște și pe uscat (adică fără alcool)”. După cum scrie în cartea lui Karl von Möller, "Cum s-au înființat comunele șvăbești", anul înființării comunei Segenthau (Șagu) ar fi fost 1731, dar pentru aceasta nu există nici până azi o dovadă clară. Nici în registrele de istorie din Aradul-Nou (începând din 1725) nu se găsește o însemnare despre comuna Segenthau (Șagu). Cu atât mai mult, se găsesc în arhivele din Viena certificate, care dovedesc clar că Segenthau (Șagu) s-a înființat în perioada Theresiana (aici se referă la perioada de guvernare a Reginei Maria Theresa). Carl Samuel Neumann, Edler von Bucholt, a adus în anii 1770/71 primii coloniști germani în Șagu și a lăsat să se construiască primele 77 de case. Cele 75 de familii nemțești, 320 de persoane, au venit din diferite zone ale Germaniei, cum ar fi: Alsacia, Lorena, Baden-Württemberg, Bavaria, Austria și din alte state germane. După moartea Mariei Theresia (1780) a preluat fiul ei, Josef al doilea, conducerea. Pentru coloniștii germani asta a însemnat decizii grele pentru viitorul lor. Marea vânzare a satelor și pământurilor lor, era garantată. După mai puțin de zece ani de la înființarea ei, comuna Șagu a fost vândută, cu om, cal și căruță, celui care a plătit mai mult. Noii domni și proprietari au fost în 1781, baronii Stefan Atzel și Ignat Vörös. Acest lucru a fost desigur o cădere gravă înapoi în feudalism și este cu atât mai uimitor pentru că noul kaiser, Josef al doilea, este un adept al ideilor liberale, el anulând în anul 1781 legea iobăgiei. Șagu a avut și un castel frumos, în mijlocul unui parc, cu pomii bătrâni, iar camerele au fost mobilate cu mobile prețioase. A fost proprietatea familiei Atzel-Szapary și ocupată în 1918/19 de armata sârbă. Iar când sârbii au fost nevoiți să plece au luat toată mobila cu ei. În 1924, castelul a fost demolat iar pe locul liber s-au construit case. Castelul a fost situat pe locul următoarelor case: în grădina caselor cu nr 214 (acum cămin), până la casa cu nr.287 și în locul caselor 304 -315, iar în locul casei cu numărul 315 a fost un beci foarte mare, unde puteai să intri cu căruța. În 1924 castelul care avea și un parc exotic, a fost dărâmat și pe acel loc s-au construit casele de acum. Cu anexarea Banatului la România și în Șagu s-a impus Legea agrară (1922-1925). Pentru aceasta au fost de folos pământurile și proprietățile văduvei contelui Stefan Szapari. S-au dat câte două hectare de pământ celor care au luat parte la război și celor fără avere, orfanilor de război, invalizilor și țăranilor fără avere, printre alții. Cu creșterea populației a crescut și întinderea comunei, iar pământurile care sunt lucrate, fac cea mai mare parte din aceasta. Mașini de treierat au existat deja din 1900. La început s-au folosit mașini de abur pentru treierat, dar deja înainte de al doilea război mondial s-au folosit tractoare. Agricultura a fost mai mult axată pe cereale. Micii țărani au plantat tutun și viță de vie. Prin conectarea comunei la linia ferată Timișoara-Arad, în anul 1871, șaganii au devenit mai mobili, ceea ce sigur a avut o influență pozitivă asupra economiei și șanselor în meserie. Așa, mulți șagani au învățat o meserie și și-au găsit locuri de muncă în apropiere, în Aradul nou și Arad. Moara construită în 1912, și mărită în 1932, nu a fost cunoscută doar în comună, ci și în afara ei și măcina în jur de un vagon pe zi. Situația economică grea a făcut ca unul, sau altul dintre șagani, să plece în America la începutul secolului 20, dar mulți s-au întors după câțiva ani înapoi acasă. Pentru ca viața grea a întreprinzătorilor mici și a celor fără avere să nu mai fie așa grea, s-a înființat în Șagu, în 1908, un fel asociație, care a fost una dintre primele de acest fel din Banat. Scopul ei a fost în primul rând să unească și, împreună, să treacă mai ușor peste greutățile economice. Această asociație a înființat o bancă, a construit o hală de lapte și a deschis două magazine. Pentru ca viața culturală să se dezvolte, s-a aranjat o bibliotecă în localul din sat (nu știu exact aici despre ce local e vorba), cu o cameră pentru citit. Din 1936 nici Șagu, ca și celelalte comune din Banat, cu populație germană, nu a putut să se apere de influența partidului nazist. Așa, denumirea de comunitate a primit un alt nume, și anume, acela de grup.