Prăbușirea Casei Usher (în ) este o povestire a scriitorului american Edgar Allan Poe, care a fost publicată pentru prima dată în 1839.
Rezumat
Povestirea începe cu sosirea dintr-o parte îndepărtată a țării a unui narator nenumit la casa prietenului său din copilărie, Roderick Usher, de la care primise o scrisoare în care acesta se plângea de o boală și îi cerea ajutorul. Când ajunge acolo, naratorul observă o fisură subțire care se întinde de la acoperiș până în partea din jos a clădirii.
Deși Poe a scris această povestire înainte de inventarea psihologiei moderne, simptomele lui Roderick pot fi descrise potrivit terminologiei ei. Acestea includ o formă de supraîncărcare senzorială cunoscută sub numele de hiperestezie (hipersensibilitate la lumină, sunete, mirosuri și gusturi), ipohondrie (o preocupare excesivă sau o grijă cu privire la prezența unei boli grave) și anxietate acută. Este dezvăluit faptul că sora geamănă a lui Roderick, Madeline, este și ea bolnavă și cade în transe cataleptice asemănătoare cu moartea. Naratorul este impresionat de picturile lui Roderick și încearcă să-l înveselească citind împreună cu el și ascultându-i compozițiile muzicale improvizate la chitară. Roderick cântă „Palatul bântuit”, apoi îi spune naratorului că el crede faptul că locuința în care trăiește este simțitoare și că aceste simțuri provin din combinația de zidărie și de vegetație care o înconjoară.
Roderick îl informează mai târziu pe narator că sora lui a murit și insistă ca ea să fie înmormântată timp de două săptămâni într-o criptă (mormânt de familie) aflată în casă înainte de a fi îngropată definitiv. Naratorul îl ajută pe Roderick să pună trupul în mormânt și observă că Madeline are obrajii roz, așa cum au unele persoane după moarte. Ei o închid acolo, dar în săptămâna următoare Roderick și naratorul simt o stare de agitație în creștere fără nici un motiv aparent. Într-o noapte începe o furtună. Roderick vine în dormitorul naratorului, care este situat chiar deasupra criptei, și deschide fereastra către furtună. El observă că heleșteul din jurul casei pare să strălucească în întuneric, așa cum era reprezentat în picturile lui Roderick Usher, deși nu există niciun fulger.
Naratorul încearcă să-l calmeze pe Roderick citindu-i cu voce tare The Mad Trist, un roman despre un cavaler pe nume Ethelred care sparge ușa chiliei unui pustnic, într-o încercare de a scăpa de furtuna care se apropie, doar pentru a găsi un palat de aur păzit de un dragon. El găsește, de asemenea, agățat pe perete un scut strălucitor de aramă pe care este scrisă o legendă: că cel care ucide balaurul câștigă scutul. Cu o lovitură de buzdugan, Ethelred ucide balaurul, care moare cu un strigăt ascuțit, și se duce să ia scutul, care cade pe podea cu un zgomot îngrozitor.
Pe măsură ce naratorul citește despre intrarea cu forța a cavalerului în chilie, se aud sunete de crăpături și spargeri undeva în casă. Atunci când dragonul este descris ca urlând pe moarte, se aude din nou un sunet aspru și prelung în casă. Când el se referă la scutul care cade de pe perete, o reverberație metalică și goală poate fi auzită. Roderick devine tot mai isteric și exclamă în cele din urmă că aceste sunete sunt făcute de sora lui, care era, de fapt, în viață, atunci când a fost îngropată și că Roderick știa că ea era în viață. Ușa dormitorului este apoi suflată ca de un vânt pentru a dezvălui faptul că în spatele ei se afla Madeline. Femeia se prăbușește greoi peste fratele ei și amândoi cad morți pe podea. Naratorul fuge apoi din casă și, pe măsură ce face acest lucru, observă un fulger de lumină care-l face să se uite înapoi la Casa Usher, văzând cum clădirea se rupe în două și ruinele ei se scufundă în heleșteu.
Istoricul publicării
„Prăbușirea Casei Usher” a fost publicată pentru prima dată în numărul din septembrie 1839 al revistei Burton's Gentleman's Magazine. Ea a fost ușor revizuită în 1840 pentru colecția Tales of the Grotesque and Arabesque. Povestirea conține poemul „Palatul bântuit”, care a fost anterior publicată separată în numărul din aprilie 1839 al revistei Baltimore Museum.
În 1928, Éditions Narcisse, predecesoare a editurii Black Sun Press, a publicat o ediție limitată de 300 de exemplare numerotate, cu ilustrații de Alastair.
Prima traducere în limba română a fost realizată de Faur și a fost publicată în anul 1885, sub titlul „Căderea casei Usher” în ziarul Epoca. Povestirea a fost tradusă apoi de „Șt. P.” (cel mai probabil Ștefan Petică) și inclusă sub titlul „Ruina casei Usher” în volumul Scrisoarea furată, Ruina casei Usher, Pisica neagră, Portretul oval și alte povestiri extraordinare, editat în 1897 de Institutul de Editură Ralian și Ignat Samitca din Craiova.Vladimir Streinu, „Edgar Poë și scriitorii români”, în Revista Fundațiilor Regale, București, anul II, nr. 6, 1 iunie 1935, p. 641.
O altă traducere a fost realizată de Ion Vinea și publicată sub titlul „Prăbușirea Casei Usher” în vol. Scrieri alese (vol. I), editat în 1963 de Editura pentru Literatură Universală din București, fiind reeditată și de alte edituri. Alte traduceri au fost realizate de Maria-Ana Tupan (publicată în volumul Himera. Proză fantastică americană (vol. I), editat în 1984 de Editura Minerva din București), de Liviu Cotrău (publicată în volumul Masca Morții Roșii: schițe, nuvele, povestiri (1831-1842), editat în 2012 de Editura Polirom din Iași) și de Gabriel Mălăescu (publicată sub titlul „Prăbușirea casei Usher” în volumul Prăbușirea casei Usher, editat în 2013 de Editura MondoRo din București).
Analiză „Prăbușirea Casei Usher” este considerat cel mai bun exemplu al absolutului lui Poe, în care fiecare element și detaliu este legat și relevant.Beebe, Maurice. "The Universe of Roderick Usher" as collected in Poe: A Collection of Critical Essays, Robert Regan, ed. Englewood Cliffs, NJ: Prentice Hall, Inc., 1967. p. 123.
Tema prăbușirii unui castel bântuit este un element cheie al Castle of Otranto (1764) al lui Horace Walpole, un roman de la sfârșitul secolului al XVIII-lea care a contribuit în mare măsură la definirea genului gotic. Existența unei case încăpătoare care se dezintegrează simbolizează distrugerea corpului uman și este un element caracteristic în activitatea ulterioară a lui Poe.Hutchisson, James M. Poe. Jackson, Mississippi: University of Mississippi Press, 2005, p. 38.
„Prăbușirea Casei Usher” arată capacitatea lui Poe de a crea un ton emoțional în opera sa, în special sentimente de frică, pedeapsă și vină.Meyers, Jeffrey. Edgar Allan Poe: His Life and Legacy. New York City: Cooper Square Press, 1992. ISBN 0815410287 p. 111. Aceste emoții se centrează pe Roderick Usher care, la fel ca multe personaje ale lui Poe, suferă de o boală nenumită. Ca și naratorul din „Inima care-și spune taina”, boala îi provoacă simțurile hiperactive. Boala se manifestă fizic, dar provine din starea mintală sau chiar morală a lui Roderick. El este bolnav, se sugerează, pentru că el se așteaptă să fie bolnav ca urmare a trecutului de boală al familiei sale și este, prin urmare, în esență, un ipohondru.Butler, David. "Usher's Hypochondriasis: Mental Alienation and Romantic Idealism in Poe's Gothic Tales" as collected in On Poe: The Best from "American Literature". Durham, NC: Duke University Press, 1993. ISBN 0-8223-1311-1 pp. 189–190. În mod similar, el își îngroapă sora încă în viață pentru că el se așteaptă să-și îngroape propriul destin.
Casa Usher, la care se face referire atât la clădire, cât și la familie, joacă un rol important în povestire. Acesta este primul „personaj” pe care naratorul îl prezintă cititorului, descris în chip umanizat: ferestrele sale sunt descrise ca „asemănătoare cu ochii” de două ori în primul paragraf. Fisura care se dezvoltă în zidărie simbolizează dezintegrarea familiei Usher, iar casa „moare”, împreună cu cei doi frați Usher. Această conexiune a fost subliniată în poemul „Palatul bântuit” al lui Roderick, care pare a fi o referire directă la casa care prefigurează soarta.Meyers, Jeffrey. Edgar Allan Poe: His Life and Legacy. New York City: Cooper Square Press, 1992. ISBN 0815410287 p. 111.
L. Sprague de Camp, în Lovecraft: A Biography [p. 246f], a scris că „potrivit lui Thomas O. Mabbott, [H. P.] Lovecraft, în „Supernatural Horror”, a rezolvat o problemă de interpretare a lui Poe”, susținând că „Roderick Usher, sora sa Madeline și toată casa au în comun un singur suflet”. Dimensiunea psihologică explicită a acestei povești i-a determinat pe mulți critici să o analizeze ca o descriere a psihicului uman, comparând, de exemplu, Casa cu inconștientul și fisurarea sa centrală cu personalitatea divizată care este numită tulburare de identitate disociativă. Tulburarea mintală este, de asemenea, evocată prin intermediul temelor de melancolie, posibil incest și vampirism. O relație incestuoasă între Roderick și Madeline nu este afirmată niciodată în mod explicit, dar pare să explice ciudatul atașament între cei doi.Hoffman, Daniel. Poe Poe Poe Poe Poe Poe Poe. Baton Rouge: Louisiana State University Press, 1972. ISBN 0-8071-2321-8 p. 297.
Opiul, pe care Poe îl menționează de mai multe ori în proza și în poeziile sale, este menționat de două ori în povestire. Senzația sumbră ocazionată de peisajul trist din jurul conacului Usher este comparată de narator cu boala cauzată de simptomele de sevraj ale unui dependent de opiu. Naratorul îl descrie, de asemenea, pe Roderick Usher ca un „consumator irecuperabil de opiu”. S-ar putea argumenta că hipersensibilitatea și ipohondria lui Roderick Usher sunt în concordanță cu simptomele de sevraj ale dependenților de opiu. Multiplele menționări ale opiului de către Poe și descrierile sale exacte cu privire la efectele sale și a simptomelor dependenței de opiu i-au făcut pe mulți să creadă că Poe a experimentat el-însuși opiul și că el ar fi fost dependent de opiu. Adevărul este că opiul și laudanumul (tinctura de opiu) erau în secolul al XIX-lea la fel de comune cum este astăzi aspirina și mulți scriitori romantici din secolul al XIX-lea precum Samuel Taylor Coleridge și Charles Baudelaire, au fost, de fapt, dependenți de opiu.
Aluzii și referiri Epigraful de la început citează două versuri din poemul „Le Refus” (1831) al poetului și șansonetistului francez Pierre-Jean de Béranger (1780–1857), traduse în română ca „Mi-e inima o liră aninată, / Când te-ai atins de ea răsună-ndată”. Textul original al lui Béranger conține expresia „Mon cœur” (inima mea) și nu „Son cœur” (inima sa).
Naratorul descrie una dintre compozițiile muzicale ale lui Usher ca „o anumită stranie variantă, o amplificare a ciudatei arii din ultimul vals al lui Von Weber”. Poe se referă la o populară compoziție muzicală pentru pian a timpului său — care, deși poartă titlul „Weber's Last Waltz”, a fost de fapt compusă de Carl Gottlieb Reissiger (1798–1859).E. A. Poe Society of Baltimore — A Few Minor Poe Topics O copie manuscrisă a compoziției a fost găsită printre documentele lui Weber la moartea sa din 1826 și lucrarea i-a fost atribuită în mod greșit.
Pictura lui Usher îi amintește naratorului de pictorul britanic de origine elvețiană Henry Fuseli (1741-1825).
Scriitorul german E. T. A. Hoffmann, care a fost un model și sursă de inspirație pentru Poe, a publicat povestirea „Das Majorat” în 1819. Există multe similitudini între cele două povestiri, cum ar fi ruperea în două a unei case, sunete stranii în miez de noapte, poveste într-o poveste și numele de „Roderich” pe care-l poartă proprietarul casei. Din moment ce Poe era familiarizat cu opera lui Hoffmann el cunoștea cu siguranță povestirea și a extras în mod inteligent elemente din ea pentru propriile sale scopuri.