Teritoriul Greciei a fost cucerit în mai multe etape de Imperiul Otoman începând cu secolul al XV-lea. Grecia și-a proclamat independența în 1821, oficial recunoscută doar în 1832 după Conferința de la Londra din 1832. Această perioadă istorică de mai multe secole este cunoscută ca Tourkokratia (în limba greacă: Τουρκοκρατία, „Dominația turcă”).
Imperiul Bizantin, statul succesor al Imperiului Roman, care a stăpânit cea mai mare parte a teritoriilor populate de greci pentru mai mult de 1100 de ani, a primit o lovitură de pe urma căreia nu avea să se mai refacă niciodată în timpul celei de-a patra cruciade, când cavalerii vest-europeni au cucerit Constantinopolul în 1204.
Ocuparea treptată a Greciei a fost precedată de victoriile otomanilor împotriva sârbilor. După o primă victorie în Bătălie de pe râul Marița din 1371, otomanii i-au învins în mod hotărâtor pe sârbi în Bătălia de la Kosovo Polje din 1389
După neutralizarea sârbilor și profitând de războaiele civile bizantine, otomanii au cucerit Constantinopolul în 1453. În 1458, turcii au cucerit Atena. Grecii au mai păstrat controlul asupra Peloponezului până în 1460, iar venețienii și genovezii au mai stăpânit unele insule grecești până pe la 1500, când cea mai mare parte a insulelor și Greciei continentale a trecut în mâinile otomanilor. Zonele muntoase ale Greciei au fost controlate cu greu de trupele otomane, aici găsindu-și refugiu elenii care încercau să scape de sub dominația străină, tot aici organizându-se lupta de rezistență împotriva cuceritorilor.
Ciprul a fost cucerit de turci 1571, iar Creta a fost cucerită de la venețieni până în 1670. Insulele Ioniene au trecut de sub stăpânirea venețiană sub cea otomană pentru perioade scurte de timp la sfârșitul secolului al XV-lea.
Perioada de stăpânire otomană a pământurilor elene sunt văzute ca o perioadă de declin economic și culturalRichard Clogg, A Concise History of Greece, 2002, iar grecii au văzut cu ochi răi așezarea turcilor în orașele eleneΕκδοτική Αθηνών, Ιστορία του Ελληνικού Έθνους, ο Ελληνισμός υπό ξένη κυριαρχία: Τουρκοκρατία, Λατινοκρατία, 1980 . Mai mult, grecii considerau că religia islamică este primitivă, fiind demnă de disprețΕκδοτική Αθηνών, 1980 . În această perioadă grecii, dar și creștinii foloseau temenul „turc” în sens peiorativ cu referire la toți musulmanii otomani din imperiu.
Perioada de ocupație otomană a avut un impact profund asupra societății elene, prin apariția unei noi elite. Aristocrația elenă funciară, care a dominat în mod tradițional Imperiul Bizantin, a fost aproape distrusă. Noua clasă dominantă în Grecia Otomană era numită „prokritoi”Clogg, 2002 (în limba greacă: πρόκριτοι ) sau „kocabasis” în turcă. Clasa „prokritoi” era formată în special din birocrați și colectori de taxe, care au căpătat rapid o reputație proastă pentru corupție și nepotism. Grecii locuitori ai cartierului elen al Constantinopolului, fanarioții, au cucerit poziții importante în comerț și diplomație. Biserica Ortodoxă Greacă și Patriarhia Ecumenică a Constantinopolului au căpătat o mare putere în imperiu sub protecția sultanului, controlul asupra întregi populații ortodoxe din imperiu, inclusiv a celor ne-greci.
Începuturile Dominația otomană a fost solidificată odată cu Căderea Constantinopolului, capitala Imperiului Bizantin și unul dintre ultimele mari vestigii ale culturii grecești care nu se afla fie sub dominație otomană, fie sub cea occidentală. Ca urmare a Căderii, numeroși nobili și clerici vor alege calea pribegiei, mulți dintre ei trecând Dunărea în Țările Române.Hitchins, p. 3
Dominația otomană
Consolidarea puterii otomane a fost urmată de două curente distincte de migrație elenă. Primul a fost cel al intelectualilor greci, așa cum au fost Johannes Vissarion, Georgius Plethon Gemistos și Marcos Mousouros, care s-au îndreptat către Europa Occidentală. Aceștia au influențat apariția Renașterii. Ar mai trebui spus că acesta nu a fost primul val de migrație elen spre occident, cel mai notabil fiind cel spre orașele universitare italiene, care începuse încă după ocupare Constantinopolului în timpul celei de-a patra Cruciade Treadgold, Warren. History of Byzantine State and Society. Stanford University Press, 1997. ). Acest val de migrație a avut ca rezultat imediat formarea diasporei elene moderne. Al doilea curent val de migrație a vizat grecii din regiunile joase ale Eladei, care s-au mutat în munți, unde otomanii nu au reușit să-și impună o prezență serioasă militară sau administrativăVacalopoulos, p. 45. The Greeks never lost their desire to escape from the heavy hand of the Turks, bad government, the impressment of their children, the increasingly heavy taxation, and the sundry caprices of the conqueror. Indeed, anyone studying the last two centuries of Byzantine rule cannot help being struck by the propensity of the Greeks to flee misfortune. The routes they chiefly took were: first, to the predominantly Greek territories, which were either still free or Frankish-controlled (that is to say, the Venetian fortresses in the Despotate of Morea, as well as in the Aegean and Ionian Islands) or else to Italy and the West generally; second, to remote mountain districts in the interior where the conqueror's yoke was not yet felt..
Administrația Sultanul era plasat în vârful piramidei guvernamentale otomane. Deși el se bucura de puterile unui monarh absolut, acțiunile sale erau limitate de tradiții și convențiiC. M. Woodhouse, Modern Greece: A Short History (Faber & Faber Pub: London, 1998) p. 100.. Aceste restricții erau impuse în principal de tradiții, în principal de natură religioasă. Coranul conținea principalele restricții, fiind legea absolută după care trebuia se ghideze sultanul, jucând prin aceasta rolul unei adevărate constituții.
Guvernatorii otomani ai provinciilor aveau două funcții importante: să mențină securitatea militară și să asigure colectarea taxelorC. M. Woodhouse, Modern Greece: A Short History, p. 101. .
Ierarhia militară era tipic feudală. Cavaleria imperială era formată exclusiv de etnici turci, care primeau în schimbul . serviciului militar loturi de pământ funcție de gradul militar. Nemusulmanilor le era interzisă călătoria călare, ceea ce făcea deplasarea mult mai dificilă.. Otomanii au împărțit Grecia în sanjakuri, în guvernate de „sanjakbey”, care erau răspunzători în fața sultanului, care-și stabilise capitala în Constantinopol în 1453. În paralel cu această împărțire administrativă, otomanii au pus în aplicare sistemul de segregare a cetățenilor imperiului pe baze religioase – „milleturile”.
Teritoriile cucerite au fost împărțite de către sultan nobililor otomani, care au devenit deținători de fiefuri - timar sau ziamet - și supuși direct monarhului. Aceste terenuri nu puteau să fie vândute sau moștenite, fiind înapoiate sultanului la moartea nobilului deținător de fief. De-a lungul întregii lor vieți, nobilii otomani, care serveau în general ca ofițeri de cavalerie în armata sultanului, duceau o viață îmbelșugată pe pământurile distribuite lor, lucrate de cele mai multe ori de țărani. Sistemul feudal otoman s-a suprapus peste sistemul de proprietate țărănesc. Țăranii erau în continuare proprietarii propriilor terenuri, iar dreptul de moștenire asupra pământurilor lor era ereditar și inalienabil. Țăranii nu au fost obligați să presteze serviciul militar obligatoriu. În plus, nemusulmanilor le era interzisă purtarea de arme, dar această interdicție a fost ignorată tot timpul. Existau regiuni precum Creta, în care fiecare om umbla înarmat.
Grecii erau obligați să plătească taxe foarte mari, dar cea mai grea de suportat obligație a fost „tributul de copii”. Otomanii pretindeau ca fiecare al cincilea băiat al unei familii să fie luat din sânul familiei sale și înrolat în corpul ienicerilor, unde urma să fie pregătit să devină un infanterist de elită în armata sultanului. Au existat o serie de legi opresive, iar ocazional, conducerea musulmană se deda la masacre asupra populației civile creștineMark Mazower Salonica, City of Ghosts: Christians, Muslims and Jews, 1430-1950, (Vintage, 2006), p. 126Bat Ye'or The Dhimmi: Jews and Christians Under Islam, (Fairleigh Dickinson University Press, 1985)C. E. Bosworth International Journal of Middle East Studies, Vol. 3, No. 2 (Cambridge University Press, Apr 1972), p. 199-216 The Greeks in the city [Salonica] rang their church bells, rode through the streets on horseback, wore fine clothes and did not step down from the pavement when they passed a Muslim. To us this indicates the extent of non-Muslim influence there; to [mollah] Haïroullah it was shockingly bold behaviour which would not have been tolerated in Istanbul; prohibited by imperial decree, it was explicable only in terms of the corruption of local police officials... Haïroullah clearly saw storm clouds ahead. After consulting the Qur’an, he met with the Greek archbishop and advised him to keep his flock in check, “to be more faithful to the laws of the shari’a and to obey the orders of the governor.”... “And from that night began the evil. Salonica, that beautiful city, which shines like an emerald in Your honoured crown, was turned into a boundless slaughter-house.” Yusuf Bey ordered his men to kill any Christians they found in the streets and for days and nights the air was filled with “shouts, wails, screams.” [Mazower, 2006]. Grecii nu puteau să dea în judecată un turc musulman, iar pentru rezolvarea a numeroase probleme care țineau de birocrație, erau nevoiți să dea mităWaterfield, Robert Athens: A History, From Ancient Ideal To Modern City, Basic Books (2005), p. 284.
Economia Situația economică a majorității grecilor s-a deteriorat profund în timpul dominației otomane asupra Greciei. Modul de viață urban al grecilor bizantini s-a transformat într-unul rural și militarizat în timpul dominației otomane. Cuceritorii au impus creștinilor taxe foarte mari, iar numeroase familii elene au fost reduse la agricultură de subzistență, chiar și în zonele unde în perioada bizantină regiunile fuseseră puternic urbanizate și dezvoltate din punct de vedere economic. Singurele excepții le-au reprezentat capitala Constantinopol și insulele din Marea Ionică care au rămas sub stăpânirea venețiană, unde grecii se bucurau de o prosperitate mareMichał Bzinkowski , Eleuthería ē Thánatos!: The idea of freedom in modern Greek poetry during the war of independence in 19th century. Dionysios Solomos’ “Hymn to Liberty”. Grecii au resimțit profund scăderea puternică a nivelului de trai în timpul stăpânirii otomaneParoulakis, pp. 10-11.. La începutul secolului al XVII-lea, otomanii au trecut unele regiuni ale Greciei sub directa administrație a armatei, ceea ce a dus la noi schimbări economice și declin accelerat al populației creștine. În această perioadă, fiefurile primite pe perioada vieții de la sultan s-au transformat în proprietăți transmise ereditar - chiflik – care puteau să fie vândute sau împărțite moștenitorilor. Noua clasă de moșieri otomani a redus la starea de iobag majoritatea țăranilor liberi greci, ceea ce a dus la depopularea regiunilor de câmpie și migrarea populației în munți. Grecii retrași în regiunile muntoase au declanșat raiduri împotriva autorităților și proprietăților otomane.
Religia