„Cărăbușul de aur” (în ) este o povestire a scriitorului american Edgar Allan Poe. Petrecută pe Sullivan's Island din statul Carolina de Sud, povestirea relatează o întâmplare a lui William Legrand, după ce acesta a fost mușcat de un cărăbuș de culoare aurie. Servitorul său, Jupiter, se teme că stăpânul său a înnebunit și îl anunță pe prietenul lui Legrand, un narator nenumit, care este de acord să-și viziteze vechiul prieten. Legrand îi atrage pe cei doi într-o aventură după descifrarea unui mesaj secret care-i conduce la o comoară îngropată.
Povestirea este adesea comparată cu „poveștile de raționament” ale lui Poe ca o formă timpurie de literatură detectivistică. Poe a devenit conștient de interesul publicului față de scrierile misterioase în 1840 și le-a cerut cititorilor să-i provoace abilitățile sale de spărgător de coduri. El a profitat de popularitatea criptografiei în scrierea povestirii „Cărăbușul de aur”, iar succesul povestirii se centrează pe o astfel de criptogramă. Caracterizarea lui Jupiter, servitorul lui Legrand, a fost criticată ca rasistă dintr-o perspectivă modernă mai ales pentru că discursul său este scris în dialectul negrilor americani și din cauza replicilor sale adesea comice.
Poe a trimis „Cărăbușul de aur” la un concurs literar organizat de Philadelphia Dollar Newspaper. Povestirea lui a câștigat marele premiu și a fost publicată în trei numere ale revistei, începând din iunie 1843. Premiul a inclus și o sumă de 100 de dolari, probabil cea mai mare sumă primită de Poe pentru oricare dintre operele sale. „Cărăbușul de aur” a avut un succes imediat și a devenit cea mai populară și mai citită scriere a lui Poe din timpul vieții sale. Ea a contribuit, de asemenea, la popularizarea criptogramelor și a scrierii secrete.
Rezumat
William Legrand, care și-a pierdut recent averea, s-a mutat pe Insula Sullivan din Carolina de Sud, împreună cu slujitorul său afro-american Jupiter. El s-a împrietenit cu naratorul care-l vizita des la coliba din insulă. Într-o seară, naratorul sosește în coliba lui Legrand, dar nu găsește pe nimeni acolo. La scurtă vreme sosesc Legrand și Jupiter. Legrand îi povestește că a văzut un cărăbuș despre care credea că este din aur pur. A încercat să-l prindă, dar insecta l-a mușcat. Cu ajutorul lui Jupiter, cărăbușul a fost prins, dar Legrand i-l împrumutase unui locotenent de la fortul militar Moultrie cu care se întâlnise pe drum.
Legrand desenează apoi cărăbușul pe o bucată de hârtie pe care a scos-o din buzunar. Uitându-se mai bine, naratorul remarcă cu glas tare că imaginea seamănă cu un craniu de om. Simțindu-se insultat, Legrand privește desenul cu atenție și apoi îl pune într-un sertar pe care îl încuie, spre confuzia naratorului. Stânjenit de acest comportament bizar, naratorul îl părăsește pe Legrand și se întoarce acasă la Charleston.
O lună mai târziu, Jupiter îl vizitează pe narator și îl roagă să revină pe insula Sullivan în numele stăpânului său. Legrand, spune el, se comportase ciudat în ultima vreme. Când naratorul ajunge pe insulă, prietenul său îl informează că vrea să plece împreună cu slujitorul său Jupiter în căutarea unei comori pierdute, luând cu ei cărăbușul de aur pe care-l legase anterior cu o sfoară. Insularul devenise obsedat de găsirea unei comori. Naratorul are intense îndoieli cu privire la starea sănătății mintale a prietenului său și se întreabă dacă nu cumva Legrand a înnebunit.
Cei trei părăsesc insula și se îndreaptă spre continent, ajungând într-o zonă pustie și sălbatică. Ei se opresc în dreptul unui copac înalt din specia Liriodendron tulipifera, iar Legrand îi poruncește lui Jupiter să se cațăre, luând cu el cărăbușul de aur. Negrul găsește în copac un craniu și Legrand îi spune să-i dea drumul sforii cu cărăbușul prin una dintre găurile pentru ochi. Plecând de la locul unde cade cărăbușul, el determină locul unde trebuiau să sape. După o muncă obositoare, ei găsesc comoara îngropată de infamul pirat „căpitanul Kidd”, estimată de către narator la valoarea de un milion și jumătate de dolari. Odată ce comoara este pusă în siguranță, Legrand realizează o explicație detaliată a modului în care aflase de locația comorii, bazându-se pe un set de întâmplări care au avut loc după descoperirea cărăbușului de aur.
Povestea implică un caz de criptografie, cu o descriere detaliată a unei metode de rezolvare a unui cifru de substituție simplu prin utilizarea frecvențelor literelor din mesaj. Criptograma este următoarea:
53‡‡†305))6*;4826)4‡.)4‡);806*;48†8 ¶60))85;1‡(;:‡*8†83(88)5*†;46(;88*96 *?;8)*‡(;485);5*†2:*‡(;4956*2(5*—4)8 ¶8*;4069285);)6†8)4‡‡;1(‡9;48081;8:8‡ 1;48†85;4)485†528806*81(‡9;48;(88;4 (‡?34;48)4‡;161;:188;‡?;
Mesajul decodat cu spații și semne de punctuație este următorul:
Traducerea mesajului în limba română este următoarea: „O sticlă bună în casa episcopului, în scaunul dracului, patruzeci și unu grade și treisprezece minute nord-est sfert de nord, principala tulpină, a șaptea creangă, partea est, lasă din ochiul stâng al capului de mort o linie de albină din arbore prin glonte, cincizeci de picioare în afară”.
Istoricul publicării și recepție
Poe a vândut inițial „Cărăbușul de aur” lui George Rex Graham pentru revista Graham's Magazine contra sumei de 52 de dolari, dar a cerut-o înapoi atunci când a auzit de un concurs de scriere, sponsorizat de ziarul Dollar Newspaper din Philadelphia.Oberholtzer, Ellis Paxson. The Literary History of Philadelphia. Philadelphia: George W. Jacobs & Co., 1906: 239. De altfel, Poe nu a mai returnat banii lui Graham și s-a oferit în schimb să se revanșeze dându-i să publice revizuirea operei pe care ar scrie-o.Bittner, 185 Poe a câștigat premiul cel mare; pe lângă câștigarea sumei de 100 $, povestirea a fost publicată în două numere ale ziarului, din 21 iunie și 28 iunie 1843.Sova, 97 Plata de 100 $ din partea ziarului ar putea fi cea mai mare sumă primită de el pentru o singură scriere.Hoffman, Daniel. Poe Poe Poe Poe Poe Poe Poe. Louisiana State University Press, 1998: 189. ISBN 0807123218 Anticipând un răspuns public pozitiv, ziarul Dollar Newspaper a preluat dreptul de autor pentru povestirea „Cărăbușul de aur” înainte de publicarea acesteia.Thomas & Jackson, 419
Povestirea a fost republicată în trei numere ale Saturday Courier din Philadelphia la 24 iunie, 1 iulie și 8 iulie; ea a apărut în ultimele două numere pe prima pagină și a inclus și ilustrații de F. O. C. Darley.Quinn, 392 Retipăririle ulterioare din ziarele din SUA au făcut „Cărăbușul de aur” cea mai citită povestire a lui Poe din timpul vieții sale. Până în mai 1844, Poe a raportat că au circulat 300.000 de copiiMeyers, 136, deși el nu a fost probabil plătit pentru aceste retipăriri.Hutchisson, 186 Ea a contribuit la creșterea popularității sale ca lector. O prelegere în Philadelphia după „Cărăbușul de aur” a fost publicată și a atras o mare mulțime, încât multă lume nu a mai încăput în sală.Stashower, 252 După cum a scris Poe într-o scrisoare din 1848, aceasta „a făcut un zgomot mare”.Quinn, 539 El va compara mai târziu succesul public al „Cărăbușului de aur” cu „Corbul”, deși a admis că „pasărea bate cărăbușul”.Hutchisson, 171
Public Ledger din Philadelphia a numit-o „o povestire esențială”. George Lippard a scris în Citizen Soldier că povestirea era „caracterizată printr-un interes captivant și o putere de descriere grafică, deși vagă. Este una dintre cele mai bune povestiri pe care Poe le-a scris vreodată”.Thomas & Jackson, 420 Graham's Magazine a tipărit o recenzie în 1845 care a caracterizat povestirea ca fiind „destul de remarcabilă ca un exemplu de acuitate intelectuală și de subtilitate de gândire”.Thomas & Jackson, 567 Thomas Dunn English a scris în Aristidean din octombrie 1845 că povestirea „Cărăbușul de aur” a avut, probabil, o circulație mai mare decât orice altă povestire americană și „este probabil cea mai ingenioasă povestire pe care a scris-o dl. POE; dar... nu este deloc comparabilă cu Inima care-și spune taina — și mai ales cu Ligeia”.Thomas & Jackson, 586–587 Thomas Holley Chivers, prietenul lui Poe, a spus că povestirea „Cărăbușul de aur” a inaugurat „Epoca de Aur a activității literare a lui Poe”.Chivers, Thomas Holley. Life of Poe, Richard Beale Davis, ed. E. P. Dutton & Co., Inc., 1952: 36.
Popularitatea povestirii a adus și controverse. În prima lună de la publicarea sa, Poe a fost acuzat de către Daily Forum din Philadelphia că s-ar fi înțeles dinainte cu membrii Comitetului de premiere. Publicația a numit „Cărăbușul de aur” un „avort” și „gunoi total” care nu valorează mai mult de 15 $.Thomas & Jackson, 419–420 Poe a depus o cerere de dare în judecată împotriva editorului Francis Duffee. Ea a fost retrasă ulterior Meyers, 136–137, iar Duffee și-a cerut scuze pentru că a sugerat că Poe nu ar fi câștigat corect premiul de 100 $.Thomas & Jackson, 421 Editorul John Du Solle l-a acuzat pe Poe că a furat ideea pentru „Cărăbușul de aur” din „Imogine; or the Pirate's Treasure”, o povestire scrisă de o școlăriță pe nume Miss Sherburne.Thomas & Jackson, 422
„Cărăbușul de aur” a fost republicată ca prima povestire din colecția Wiley & Putnam a volumului Povestiri al lui Poe din iunie 1845, urmată de „Pisica neagră” și de alte zece povestiri.Thomas & Jackson, 540 Succesul acestei colecții a inspirat Silverman, 298 prima traducere în limba franceză a „Cărăbușului de aur” publicată în noiembrie 1845 de Alphonse Borghers în Revue BritanniqueSalines, Emily. Alchemy and Amalgam: Translation in the Works of Charles Baudelaire. Amsterdam-New York: Rodopi, 2004: 81–82. ISBN 904201931X sub titlul „Le Scarabée d'or”, devenind prima traducere literară a unei povestiri a lui Poe într-o limbă străină.Thomas & Jackson, 585 Doi ani mai târziu, ea a fost tradusă în limba rusă după acea versiune, marcând debutul literar lui Poe în această țară.Silverman, 320 În 1856, Charles Baudelaire a publicat traducerea sa a povestirii în primul volum Histoires extraordinaires.Salines, Emily. Alchemy and Amalgam: Translation in the Works of Charles Baudelaire. Amsterdam-New York: Rodopi, 2004: 82. ISBN 904201931X Baudelaire a fost foarte influent în introducerea operei lui Poe în Europa și traducerile sale au devenit versiunile definitive în limba franceză de pe întregul continent.Harner, Gary Wayne. "Edgar Allan Poe in France: Baudelaire's Labor of Love", Poe and His Times: The Artist and His Milieu, Ed. Benjamin Franklin Fisher IV. Baltimore: The Edgar Allan Poe Society, 1990: 218. ISBN 0961644923
Traduceri în limba română Prima traducere în limba română a fost publicată anonimVladimir Streinu, „Edgar Poë și scriitorii români”, în Revista Fundațiilor Regale, București, anul II, nr. 6, 1 iunie 1935, p. 641. în ziarul Națiunea, anul X (1891), nr. 2527-2533, împreună cu „Portretul oval” și „Hopa-Hop” într-o serie intitulată „Povești năzdrăvane”. Povestirea a fost tradusă apoi de „Șt. P.” (cel mai probabil Ștefan Petică) și inclusă sub titlul „Cărăbușul de aur” în volumul Nuvele extraordinare, editat în 1896 de Institutul de Editură Ralian și Ignat Samitca din Craiova, Biblioteca de popularizare Literatura, Știința, Arta, nr. 19. Alte traduceri au fost publicate în anul 1909 sub titlul „Cărăbușul de aur. Nuvelă extraordinară” (într-o broșură de 32 de pagini tipărită de Tip. Miulescu din București, în numărul 11 al Bibliotecii Lumen), în 1910 sub titlul „Gândacul de aur” (într-o broșură de 125 de pagini fără an și datele editorului) și tot în 1910 sub titlul „Cărăbușul de aur” (realizată de Barbu Constantinescu și publicată în volumul Nuvele extraordinare, editat în 1910 de Edit. Librăriei Socec & Co. din București, în Biblioteca Populară Socec, nr. 101-103).Biblioteca Academiei Republicii Socialiste România, Bibliografia românească modernă (1831-1918), Vol. III (L-Q), Editura Științifică și Enciclopedică, Societatea de Științe Filologice din R.S. România, București, 1989, p 893. O altă traducere a fost publicată într-o broșură editată în cadrul Bibliotecii Lumea în anii 1930.