Arthur Coulin () a fost un pictor sas transilvănean. A studiat pictura la Graz, München, Budapesta și Roma. După părerea specialiștilor, Arthur Coulin a fost unul dintre cei mai importanți și mai valoroși pictori transilvăneniHarald Krasser, Arthur Coulin, București, 1975; Karin Bertalan, Expoziție comemorativă Arthur Coulin, Catalog, Sibiu, 1969 ai sfârșitului de secol al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea, un adevărat deschizător de drumuri în pictura românească.Walter Myss (coord.), Lexikon der Siebenbürger Sachsen: Geschichte, Kultur, Wissenschaft, Wirtschaft, Lebensraum Siebenbürgen (Transylvanien), Innsbruck, 1993, pp. 91-92
În ansamblu, întreaga operă a lui Arthur Coulin relevă o predispoziție a sa pentru portretistică și o preocupare asiduă pentru redarea figurii umane. Definitorie pentru opera sa este puternica influență a naturalismului german al sfârșitului de secol XIX, precum și al artei maeștrilor școlii muncheneze Leibl și Feuerbach.
Activitatea sa nu s-a limitat la pictură sau teoria artei, ci a cuprins și areale colaterale cum ar fi proiecte de mobilier modern, editare de reviste culturale, sistematizare urbană sau grafica de carte.
Istoricul familiei Coulin Prima generație Pe vremea Revoluției franceze, lângă Marsilia, în localitatea Cassis, locuia căpitanul de vas Jean Jacques Coulin. Împreună cu familia sa, Jean Jacques a evitat ravagiile pe care revoluția le-a făcut pe tot întinsul Franței. O dată cu venirea la putere a lui Napoleon Bonaparte s-a declanșat o adevărată efervescență în rândurile tinerilor, aceștia înrolându-se ca voluntari în armata imperială. Căpitanul și-a trimis pe cei trei fii ai săi în Austria, prin Elveția. Prin această alegere conservatoare a fost declanșat un act care s-a dovedit a fi culturalizator, pe parcursul unui întreg secol. Pe vremea aceea, dacă erai un francez educat și școlit, aveai porțile deschise din Europa până-n Rusia. Toată "Lumea Bună" vorbea franceza.Muzeul de Artă Brașov, Catalogul expoziției Coulin din 2010 , pg. 194
Cu ocazia Congresului de la Viena din anul 1815, D. Claude Coulin, cel mai mare dintre frați, a luat legătura cu delegația guvernamentală care reprezenta Principatele Române și a fost angajat ulterior în cadrul serviciilor acesteia. Delegația avea reprezentanți de seamă, cum au fost boierii Gheorghe Bibescu, care a urmat ca domnitor, și Grigore Alexandrescu, care-l menționează pe Claude, într-o scrisoare datată în anul 1819, ca însoțitor în cadrul unei călătorii comune, din Viena spre București, cu o caleașcă a poștei austriece. Ca urmare a funcției pe care o obține ca traducător și secretar al Ministerului pentru Afaceri Externe, Claude s-a stabilit la București. În această perioadă, Țările Române își începeau timid primii pași spre modernitate și domniile fanariote își trăiau ultimele clipe. Ca urmare a influențelor externe, boierimea autohtonă a început să renunțe la narghilele, șalvari și caftane.Muzeul de Artă Brașov, Catalogul expoziției Coulin din 2010 , pg. 195
O dată cu venirea Revoluției din 1821 când s-au dus lupte grele între Eteria lui Ipsilanti și Tudor Vladimirescu, Claude Coulin, împreună cu boierii care făceau parte din guvern, se refugiază la Brașov. Aici predă franceza și o cunoaște pe Maria Painer, fiica ceasornicarului Paul Painer, cu care se căsătorește. Paul Painer era originar din Austria, regiunea Carintia, și emigrase la Brașov din cauza orientării sale religioase, luterane. El deținea un atelier de ceasuri în Sibiu și unul în Brașov și era responsabilul principal cu orologiile publice din aceste orașe.
Claude Coulin avansează în cadrul Ministerului pentru Afaceri Externe, la funcția de șef de secție pentru Franța și Rusia, moment în care colaborează cu generalul Kiseleff la elaborarea primei constituții - Regulamentul Organic. Pentru munca depusă, Claude a primit o primă de 10.000 de piaștrii și a fost decorat cu Ordinul Sfânta Ana de către ruși.
Situația politico - economică din Țara Românească deteriorându-se, Claude și Maria au decis ca familia să se mute la Sibiu în casa ceasornicarului Painer de pe Heltauergasse (astăzi str. N. Bălcescu). Aici, la Sibiu, se nasc ultimii patru copii ai săi, primii trei văzând lumina zilei la București. În tot acest timp, Claude Coulin muncește la București. Ultimii trei ani ai vieții îi petrece la Sibiu, el pensionându-se în anul 1845, decesul având loc în anul 1848 la vârsta de 65 de ani. Lasă în urma sa șase copii minori (Constantin, Gregoire, Alexandrine, Coralie, Georges, Nikolaus) și a fost înmormântat în cimitirul catolic din Sibiu, care pe vremea comuniștilor a fost jefuit, ulterior cimitirul dispărând sub roțile buldozerelor. Soția sa a continuat după moartea sa să vândă ceasuri. După un timp vinde casa pentru a putea oferi copiilor săi o educație serioasă.Muzeul de Artă Brașov, Catalogul expoziției Coulin din 2010 , pg. 196
A doua generație Constantin Coulin (n. 1829 – d. 1859) și Grégoire Coulin (n. 1832 – d. 1866) au murit în armata austriacă având gradul de căpitani. Alexandrine Coulin (n. 1834 – d. 1865) și Coralie Coulin (n. 1837 – d. 1927) după ce au absolvit liceul, au plecat la București unde au fost doamne de societate și au predat germana și franceza la diferite familii boierești. Coralie a fost profesoară de franceză, angajată în cadrul Ministerului Învățământului și în timpul liber participa și conducea cenacluri literare în limba franceză. A ajuns, chiar, să țină prelegeri la curtea reginei Carmen Sylva. Ca urmare a activității ei culturale, Coralie a făcut parte din grupul primelor femei care au primit ordinul "Steaua României". S-a stins din viață în anul 1927 la București și a fost înhumată alături de fratele ei Georges.Muzeul de Artă Brașov, Catalogul expoziției Coulin din 2010 , pg. 197 Georges Coulin (n. 1839 – d. 1879) a absolvit cursurile Liceului Brukenthal din Sibiu cu "Magna cum laude". O dată cu unirea Principatelor Române, Georges s-a mutat la București și s-a angajat în cadrul Ministerului de Interne. Ulterior, datorită meritelor sale deosebite, Georges a devenit secretarul personal al regelui Carol de Hohenzollern. Ca urmare a funcției deosebite pe care a avut-o, Georges se remarcă în activități de reprezentare oficiale precum și în cele particulare ale Casei Regale a României. A avut un rol important în construirea și amenajarea Castelului Peleș. Pentru meritele sale, regele Carol I i-a făcut numeroase cadouri și a primit numeroase ordine și decorații cum ar fi, printre altele, "Steaua României" și "Apărătorii Independenței". Georges Coulin a murit la vârsta de 40 de ani, în anul 1879, regele dând dispoziția să fie înhumat în partea catolică a Cimitirului Bellu. Mormântul a fost încoronat cu un sicriu de bazalt. Din cauză că drapajul era făcut din cositor care-l acoperea aproape în totalitate, acesta a fost furat în perioada comunistă.Muzeul de Artă Brașov, Catalogul expoziției Coulin din 2010 , pg. 198 Nikolaus Coulin (n. 1842 – d. 1880) cu ocazia obținerii unei burse de studii, urmează cursurile Academiei de Drept din Sibiu și după absolvirea acesteia își găsește un post în Brașov. Foarte apreciat pe plan profesional, Nikolaus a activat și pe planul social și cultural. El a fost singurul dintre frați care s-a căsătorit cu o anume Rosa Mathias, fiica unui judecător renumit din Sibiu, J.J. Mathias.Muzeul de Artă Brașov, Catalogul expoziției Coulin din 2010 , pg. 199
A treia generație Nikolaus Coulin și Rosa Mathias au avut patru copii, toți băieți, care s-au născut la Brașov pe strada Postăvarului de astăzi, Neue Spitalsgasse pe atunci. Aceștia au fost Arthur (n. 20 noiembrie 1869), Egon (n. 1871), Alfred (n. 1876) și Georg (n. în 1880, după moartea lui Nikolaus). Rosa Mathias, care a primit o zestre de nuntă generoasă care consta și dintr-o casă pe strada Tribunei (pe atunci Quergasse) din Sibiu, se mută cu copii săi la Sibiu după moartea fulgerătoare a lui Nikolaus la numai 38 de ani. Ea este sprijinită de către tatăl ei J.J. Mathias și va purta doliu toată viața. Toți băieții desenau bine și în casa din Sibiu se făceau acuarele și portrete. Cel mai talentat și creativ a fost Arthur care a fost iubit de toată lumea pentru firea lui prietenoasă. Cariera artistică a lui Arthur Coulin a fost aleasă de către acesta împotriva voinței mamei lui.Muzeul de Artă Brașov, Catalogul expoziției Coulin din 2010 , pg. 199-200
Biografie Arthur Coulin Arthur Coulin, soția Olga și Friedrich Mieß|290px|right|thumb În orașul Sibiu s-a născut la data de 20 septembrie 1869, Arthur Coulin fiul lui Nikolaus Coulin și al Rosei Karolina, născută Mathias. Primii ani de școală îl găsesc pe Arthur în orașul Brașov, studii pe care le face în perioada anilor 1881 - 1880. După moartea tatălui său petrecută în anul 1880, întreaga familie se întoarce-n Sibiu. Arthur Coulin a fost determinat să urmeze o carieră artistică de către starea de emulație culturală creată în acea vreme la Sibiu de către profesorul Carl Dörschlag ale cărui merite în inițierea și atragerea spre artă a tinerei generații sunt de necontestat.Iulia Mesea (coord.), Pictori din Transilvania în centre artistice europene (editor: prof. univ. dr. Sabin Adrian Luca), Palatul Brukenthal, Sibiu, 2007 Aici, Arthur Coulin se înscrie la cursurile Gimnaziului Evanghelic, primește lecții de desen de la maestrul Carl Dörschlag și este coleg cu Fritz Schullerus, Octavian Smigelschi și Robert Wellmann.Daniela Dâmboiu, Iulia Mesea (coord.), Confluențe. Repere Europene în arta transilvăneană, Catalog de expoziție, Palatul Brukenthal, Sibiu, 2007 Bacalaureatul îl susține în anul 1888, an în care participă la prima expoziție autohtonă de la Sibiu. În anul 1888, se înscrie la Școala Stiriană de Arte și Meserii de la Graz (în ). O dată cu venirea anului 1889, Arthur Coulin împreună cu Robert Wellmann și Fritz Schullerus vor fi prezenți la Academia de Arte Frumoase din München (în ) la clasa profesorului Gabriel Hackl. După un an, în 1890, se transferă la clasa de pictură a lui Ludwig von Löfftz, pentru ca să revină la Sibiu în anul 1891, forțat de lipsa mijloacelor materiale necesare continuării studiilor.Muzeul de Artă Brașov, Catalogul expoziției Coulin din 2010 , pg. 190 Modul de a picta, stilul inconfundabil al lui Arthur Coulin se va cizela o dată cu trecerea timpului, prin propriile eforturi precum și prin impulsurile și sfaturile marilor maeștrii în preajma cărora a trăit și a lucrat. Cunoștințele acumulate la Academia din München de la profesorii săi, s-au impus în pictura sa și vor rămâne recognoscibile în întreaga sa operă. Profesorul Hackl îl învață să stăpânească și să controleze linia și Löfftz îi cizelează desenul, îl învață să-și perfecționeze pictura de nuduri precum și să obțină o tehnică rafinată orientată pentru detaliu în portretistică.Muzeul de Artă Brașov, Catalogul expoziției Coulin din 2010 , pg.8
Anul 1892 este hotărâtor pentru Arthur Coulin, deoarece se mută la Budapesta, unde-și găsește o slujbă într-un atelier fotografic și o întâlnește pe violonista Olga Fogarascher de care se îndrăgostește și cu care se căsătorește în anul 1897. Participă la Salonul de Iarnă al Asociației Artelor Plastice cu lucrarea „În fața samovarului” în anul 1898, ocazie cu care câștigă o bursă de stat. Un an mai târziu își petrece vara la Colonia artistică de la Baia Mare. Primind o nouă bursă de stat, în 1900, călătorește în Italia unde lucrează împreună cu Robert Wellmann în colonia artistică de la Cervara di Roma.