thumb|Bumerang tipic Bumerangul este un instrument, de obicei confecționat din lemn, care poate fi lansat prin aruncare cu scopul de a lovi o țintă. Este o armă de luptă și de vânătoare , din lemn, având o formă de baston îndoit, folosită de australienii băștinași, cunoscută în antichitate și de alte popoareMic dicționar enciclopedic, Editura Enciclopedică Română, București, 1972, p. 129.. Aruncat într-un anumit fel, dacă nu a atins ținta, bumerangul revine la locul de lansare.
Își are originea în armele primitive utilizate de aborigenii australieni la vânătoare și în război.
Bumerangurile au fost folosite pentru vânătoare, precum și pentru sport și divertisment. Ele sunt de obicei gândite ca imagine australiană și au diferite forme și mărimi.
Descriere
Un bumerang revine la punctul de unde a fost trimis
Un bumerang este în mod tradițional un dispozitiv de lemn lung, deși dispozitivele istorice asemănătoare bumerangului au fost de asemenea fabricate din oase. Bumerangul modern folosit pentru sport este adesea fabricat din placaj subțire de aeronave, materiale plastice precum ABS (stirat de acronitril butadienă), polipropilenă, hârtie fenolică sau chiar materiale de înaltă tehnologie, cum ar fi materiale plastice armate cu fibră de carbon. Bumerangurile există în mai multe forme și dimensiuni, în funcție de originea lor geografică sau tribală și funcția dorită. Mulți oameni asociaza cuvântul bumerang cu modelul australian in formă de V sau L, deși astăzi există multe tipuri de bumeranguri mai ușor de folosit, cum ar fi bastonul, pinionul, boomabird și multe alte tipuri mai puțin obișnuite.
O distincție importantă ar trebui făcută între bumerangurile de întoarcere și bumerangurile care nu se întorc. Bumerangurile de întoarcere zboară și sunt exemple timpurii de zbor , fiind mai grele decât aerul și făcute de om. Un bumerang de întoarcere are două sau mai multe aripi sau aripioare aranjate astfel încât rotația creează forțe aerodinamice dezechilibrate care curbează traiectoria astfel încât să se deplaseze într-o traiectorie eliptică și să se întoarcă la punctul de origine, atunci când sunt aruncate corect. În timp ce un stick de aruncare poate fi, de asemenea, în formă generală ca un bumerang care se întoarce, el este proiectat să zboare cât mai rectiliniu , astfel încât să poată fi îndreptat și aruncat cu mare forță pentru a coborî jocul. Prin urmare, suprafețele sale sunt simetrice și nu sunt neuniforme ca aerofoile care dau bumerangului de întoarcere cursa caracteristică curbă.
Tipul cel mai recunoscut al bumerangului este bumerangul care se întoarce în formă de L; în timp ce bumerangurile care nu se întorc erau folosite ca arme de aruncare (sau shaunies), bumerangurile care se întorceau au fost folosite în principal pentru odihnă sau recreere. Bumerangurile de întoarcere au fost de asemenea folosite ca momeală pentru păsările de pradă, fiind aruncate deasupra ierbii lungi pentru a speria păsările vânate în zbor și în plasele de așteptare. Bumerangurile care se întorc pot fi de diferite forme sau mărimi.
Dovezi istorice indică, de asemenea, folosirea bumerangurilor de americanii nativi din California și Arizona și de locuitorii din sudul Indiei pentru uciderea păsărilor și a iepurilor . Într-adevăr, unele bumeranguri nu au fost aruncate deloc, ci au fost folosite la îndemână pentru a lupta împotriva australienilor indigeni. Au fost adunate unele exemple egiptene vechi, iar experimentele au arătat că au funcționat ca bumeranguri care se întorc.
Boomerangurile pot fi folosite în diverse moduri ca arme de vânătoare, instrumente muzicale de percuție, bastoane de luptă, focuri de artificii, vrăjitoare pentru păsări de apă vânate și jucării de agrement. Cel mai mic bumerang poate fi mai mic de 10 centimetri (4 in) de la vârf la vârf și cel mai mare, de peste 180 cm (5,9 ft) în lungime. Bumerangurile pot fi inscriptionate și / sau pictate cu desene sau modele semnificative pentru factorii lor de decizie. Cele mai multe bumeranguri văzute astăzi sunt de tip turistic sau de competiție și sunt aproape invariabil de tip cu întoarcere.
Etimologie
Originea termenului este în mare parte sigură, însă mulți cercetători au teorii diferite cu privire la modul în care cuvântul a intrat în vocabularul englez. O singură sursă afirmă că termenul a intrat în limba respectivă în 1827, adaptat dintr-o limbă aurindiană dispărută din New South Wales, Australia, dar menționează o variantă, wo-mur-rang, care datează din 1798. Bumerangul a fost întâlnit pentru prima oară de oamenii occidentali la Farm Cove (Port Jackson), Australia, în decembrie 1804, când o armă a fost observată în timpul unei lupte tribale. Spectatorii albi au fost pe deplin uimiți de dexteritatea și de forța incredibilă cu care un bâlbâi îndoit și tăiat asemănător unui iatagan turcesc a fost aruncat de Bungary, un nativ distins de curtoazia lui remarcabilă. Arma, aruncată la distanță de 20 sau 30 de metri, se răsuci în aer cu o viteză uimitoare și se aruncă pe brațul drept al unuia dintre adversarii săi, de fapt, a revenit la o distanță nu mai mică de 70 sau 80 de metri [64 sau 73 m], lăsând în urmă o încurcătură oribilă și o admirație universală incitantă. David Collins a enumerat "Wo-mur-rang" ca unul din opt "nume de bastoane" în 1798. Un manuscris anonim din 1790, în limba aborigenă din New South Wales, a raportat "Boo-mer-rit" ca "Scimiter" (trad. iatagan).
În 1822, a fost descris detaliată și înregistrată ca un "bou-mar-rang" în limba poporului Turuwal (un subgrup al lui Darug) al râului Georges, lângă Port Jackson. Turawalul a folosit alte cuvinte pentru beculetele lor de vânătoare, dar a folosit "boomerang" pentru a se referi la un aruncător de întoarcere.
Istorie
Explicațiile bumerangurilor aruncate asupra animalelor, cum ar fi cangurii, apar în unele dintre cele mai vechi arte rock din lume, arta indigenă de rock australian din regiunea Kimberly, care poate avea o vechime de până la 50.000 de ani. Șabloanele și picturile bumerangurilor apar de asemenea în arta rock a Papua de Vest, inclusiv pe Peninsula Capului Bird și Kaimana, probabil datând din ultimul Glacial Maximum, când nivelele scăzute ale mării au dus la continuitatea culturală între Papua și Arnhem Land din Australia de Nord. Cele mai vechi supraviețuitoare din bumerangurile aborigenilor australieni provin dintr-o cache găsită într-o turbă din Wyrie Swamp din Australia de Sud și datează la 10.000 î.Hr.
Deși în mod tradițional a fost considerat australian, bumerangul a fost găsit și în Europa veche, Egipt și America de Nord. Bumerangurile de vânătoare descoperite în Europa par să fi făcut parte din arsenalul de arme. Un bumerang care a fost descoperit în Peștera Obłazowa din Munții Carpați din Polonia a fost făcut din colț de mamut și se crede, pe baza AMS datând obiecte găsite cu el, să aibă o vechime de aproximativ 30.000 de ani. În Olanda, bumeranguri s-au găsit în Vlaardingen și Velsen din primul secol î.Hr. Regele Tutankhamun, faimosul faraon din Egiptul antic, care a murit acum 3300 de ani, deținea o colecție de bumeranguri de tipul de vânătoare și de întoarcere.
Nimeni nu știe cu certitudine cum a fost inventat bumerangul de întoarcere, dar unii producători moderni de bumerang speculează că s-a dezvoltat de la bastonul aruncat, încă folosit de aborigenii australieni și de alte popoare indigene din întreaga lume, inclusiv Navajo din America de Nord. Un bumerang de vânătoare este echilibrat fin și mult mai greu de făcut decât unul de întoarcere . ''Zborul curbat caracteristic pentru întoarcerea bumerangului a fost probabil întâi observat de către vânătorii timpurii încercând să "tune" bastoanele lor de aruncare pentru a zbura drept.
Utilizare modernă
Astăzi, bumerangurile sunt cele mai utilizate pentru recreere. Există diferite tipuri de concursuri de aruncare: precizia de întoarcere; Runda Aussie; trick catch; timpul maxim în sus; captura rapidă; și rezistență (vezi mai jos). Bumerangul sportiv modern (denumit adesea "boom" sau "rang") este fabricat din placaj finlandez de mesteacăn, lemn de esență tare, materiale plastice sau compozite și vine în multe forme și culori diferite. Cele mai multe bumeranguri de sport cântăresc în mod obișnuit mai puțin de 100 de grame (3,5 oz), cu bumeranguri MTA (bumerangul folosit pentru evenimentul maximal-timp aloft) adesea sub 25 de grame.
Bumerangurile au fost, de asemenea, sugerate ca o alternativă la porumbeii din lut în sportul cu pușcă, în care zborul bumerangului imită mai bine zborul unei păsări care oferă o țintă mai provocatoare.
Bumerangul modern este adesea proiectat pe calculator, proiectat cu cilindri de precizie. Numărul de "aripi" este adesea mai mare de 2, deoarece o ridicare mai mare este asigurată de 3 sau 4 aripi decât de 2.
În 1992, astronautul german Ulf Merbold a realizat un experiment la bordul stației spațiale Spacelabthat, care a stabilit că bumerangul funcționează la gravitație zero, așa cum se întâmplă pe Pământ. Astronautul francez Jean-François Clervoy la bordul lui Mir a repetat acest lucru în 1997. În 2008, astronomul japonez Takao Doi a repetat din nou experimentul la bordul Stației Spațiale Internaționale.
Vânătoare
Unii cred că forma și traiectoria de zbor eliptică a bumerangului de întoarcere îl face util pentru vânarea păsărilor și a animalelor mici sau pentru zgomotul generat de mișcarea bumerangului prin aer sau de către un aruncător curajos, a unui copac ale cărui ramuri găzduiesc păsări, ar ajuta să sperie păsările spre aruncător. Mai mult, se presupune de către unii că acesta a fost folosit pentru a speria turme sau grupuri de păsări în plase care erau de obicei strânse între copaci sau aruncate de vânători ascunși. În sud-estul Australiei, se susține că bumerangul a fost făcut să sperie un grup de rațe, înșelându-le ca un șoim, rațele se scufundau, spre vânători înarmați cu plase sau bastoane. În ciuda acestor noțiuni și a unor afirmații similare făcute de câțiva scriitori europeni, nu există nici o înregistrare independentă contemporană a vreunor popoare aborigene care să folosească un boomerang de întoarcere, ca armă.
În mod tradițional, cele mai multe bumeranguri folosite de grupurile aborigene din Australia au fost "fără întoarcere". Aceste arme, numite uneori "aruncătoare de aruncătoare" sau "kylies", au fost folosite pentru a vâna o varietate de prăzi, de la canguri la papagali; la o distanță de aproximativ 100 de metri (330 ft), un bumerang care nu se întoarce de 2 kg (4.4 lb) ar putea provoca vătămări corporale unui animal mare. Un aruncător aruncat aproape orizontal poate să zboare pe o cale aproape dreaptă și ar putea doborâ un cangur prin impactul asupra picioarelor sau a genunchilor, în timp ce emu cu gât lung ar putea fi ucis de o lovitură la gât. [Citare necesare] , cunoscute sub denumirea de "buulițe ciocănite", utilizate în nordul Australiei Centrale, au fost susținute că ucid mai multe păsări când sunt aruncate într-o grupă densă. Trebuie remarcat faptul că aruncătoarele sunt folosite ca unelte multifuncționale de către popoarele aborigene de astăzi și că, în afară de aruncare, ar putea fi folosite ca bastoane, utilizate pentru săpare, utilizate pentru a declanșa incendii prin frecare și sunt sonore când două sunt lovite împreună.
Design
Bumerangul de vânzare la Salonul de la Melbourne din 2005
Un bumerang care se întoarce este o aripă rotativă. Deși nu este o cerință ca bumerangul să fie în forma sa tradițională, este de obicei plat. Un bumerang care se încadrează începe să se rotească și mai apoi cade într-o spirală. Când bumerangul este aruncat cu o rotație înaltă, un bumerang zboară într-o curbă mai degrabă decât într-o linie dreaptă. Când este aruncat corect, un bumerang revine la punctul de plecare.
Bumerangurile care se întorc sunt compuse din două sau mai multe brațe sau aripi, conectate sub un unghi. Fiecare aripă este formată ca un plic.