Podari este o comună în județul Dolj, Oltenia, România, formată din satele Balta Verde, Braniște, Gura Văii, Livezi și Podari (reședința). În localitatea Podari se afla o fabrică de procesare a semințelor de floarea soarelui.
Așezare Comuna se află în centrul județului, la sud-vest de Craiova și la vest de Jiu. Se află pe o parte și de alta a DN56 și în zona căii ferate Craiova-Calafat. Geografic, se află la contactul dintre Câmpia Română (la sud) și câmpia înaltă a Podișului Getic (câmpia Sălcuța-Drănic la nord).
Demografie
Conform recensământului efectuat în 2021, populația comunei Podari se ridică la 6.949 de locuitori, în creștere față de recensământul anterior din 2011, când fuseseră înregistrați 6.909 locuitori. Majoritatea locuitorilor sunt români (80,27%), cu o minoritate de romi (10,72%), iar pentru 8,79% nu se cunoaște apartenența etnică. Din punct de vedere confesional, majoritatea locuitorilor sunt ortodocși (88,59%), cu o minoritate de adventiști (1,06%), iar pentru 9,35% nu se cunoaște apartenența confesională.
Istorie La sfârșitul secolului al XIX-lea, comuna făcea parte din plasa Jiul de Mijloc a județului Dolj și era alcătuită numai din satul de reședință cu același nume, cu o populație de 1725 de locuitori. În comună funcționa o biserică din zid și o școală mixtă. La acea vreme, pe teritoriul actual al comunei, funcționau comunele Livezi (în aceiași plasă) și Balta Verde (în plasa Ocolul). Comuna Livezile era compusă din satele Gura Văii, Livezile și Vârtiți, având 1051 de locuitori, o biserică și o școală mixtă frecventată de 54 de băieți și șase fete, iar comuna Balta Verde formată din satele Balta Verde, Braniștea, Mofleni și Popoveni, avea o populație de 1263 de locuitori. În comună funcționa o biserică și o școală mixtă înființată în 1849.
Anuarul Socec din 1925 consemnează comunele în plasa Balta Verde din același județ. Comuna Podari avea o populație de 1857 de locuitori, comuna Livezile avea 2890 (în satele Glodu, Gura Văii, Livezile, Peretu, Țughine și Vârtiți), iar comuna Balta Verde (consemnată drept reședință a plășii) 2390 (în satele Balta Verde, Braniștea, Lascăr Catargiu, Popoveni și Românești).
În 1931, comuna și satul Livezile au primit denumirea de Livezi, iar după regruparea comunelor rurale și urbane comuna mai avea trei sate: Gura Văii, Livezi și Vârâți. în timp ce comuna Balta Verde mai avea și ea trei sate: Balta Verde, Braniște și Popoveni. Comuna Podari are aceiași structură.
În 1950, comunele au trecut în cadrul raionului Craiova din regiunea Dolj, raion care a fost inclus doi ani mai târziu în regiunea Craiova și (după 1960) în regiunea Oltenia. Între timp, satul Vârâți din comuna Livezi a fost transferat la comuna Țuglui. În 1968, au revenit la județul Dolj, reînființat, comunele Balta Verde și Livezi fiind desființate și incluse în comuna Podari, satul Popoveni din fosta comună Balta Verde devenind o localitate componentă a Craiovei, iar comuna Podari a fost transformată într-o comună suburbană a acesteia. În 1989, s-a renunțat la conceptul de comună suburbană, iar comuna Podari a fost subordonată direct județului Dolj.
Monumente istorice
În comuna Podari se află Mănăstirea Jitianu (în satul Braniște) dar și Biserica „Sf. Dumitru” (1656-1658, tot în același sat). Aici se mai află niște chilii, turnul-clopotniță, stăreția și Biserica „Adormirea Maicii Domnului” (1710), iar în satul Podari se află Biserica „Sf. Grigore Decapolitul”, ridicată în 1817 și refăcută în 1914. Aceste monumente sunt incluse pe lista monumentelor istorice din județul Dolj.
Politică și administrație Comuna Podari este administrată de un primar și un consiliu local compus din 15 consilieri. Primarul, , de la , este în funcție din . Începând cu alegerile locale din 2024, consiliul local are următoarea componență pe partide politice:
Personalități Ioana Bulcă (1935 - 2025), actriță; Tudor Gheorghe (n. 1945), cântăreț, compozitor și actor; Constantin Pădureanu (n. 1953), jurnalist și prozator; Ștefan Andrei (1931 - 2014), ministru de externe în perioada comunistă; Iulian Segărceanu (n. 1955), pictor Lucian Ionescu (1958 - 2020), impresar
Note
Legături externe Ghidul Primăriilor, Primăria Podari
Vezi și Mănăstirea Jitianu Coridorul Jiului (sit de importanță comunitară)
Podari