Terpezița este o comună în județul Dolj, Oltenia, România, formată din satele Căciulatu, Căruia, Floran, Lazu și Terpezița (reședința).

Demografie

Conform recensământului efectuat în 2021, populația comunei Terpezița se ridică la 1.360 de locuitori, în scădere față de recensământul anterior din 2011, când fuseseră înregistrați 1.673 de locuitori. Majoritatea locuitorilor sunt români (94,78%), iar pentru 5,22% nu se cunoaște apartenența etnică. Din punct de vedere confesional, majoritatea locuitorilor sunt ortodocși (94,12%), iar pentru 5,29% nu se cunoaște apartenența confesională.

Istorie La sfârșitul secolului al XIX-lea, comuna făcea parte din plasa Dumbrava de Sus a județului Dolj, fiind alcătuită din satele Gabrul, Lazul și Terpezița, având 1457 de locuitori, două biserici și o școală mixtă înființată în 1856. La acea vreme, satul Căciulatu alcătuia o comună de sine-stătătoare, în aceiași plasă, formată din satele Căciulatu, Ivăchești, Floranul și Ștubeiul, cu o populație de 548 de locuitori. În comună funcționau două biserici și două școli mixte.

În 1925, Anuarul Socec menționează că acestea făceau parte din plasa Vella din același județ. Comuna Terpezița avea 3104 de locuitori (în satele Căruia, Gabru, Lazu, Terpezița și în cătunul Italieni), iar comuna Căciulatu (care a preluată și satul Mosna), avea 2671 de locuitori (în satele Căciulatu, Mosna și Știubei).

În 1931, teritoriul comunei era împărțit astfel: comuna Terpezița (doar cu satul de reședință cu același nume), comuna Lazu (împărțită în satele Căruia, Gabru, Italieni și Lazu), iar comuna Căciulatu (cu satele Căciulatu, Floran și Știubei).

În 1950, comunele au trecut în cadrul raionului Craiova din regiunea Dolj, raion care a fost inclus doi ani mai târziu în regiunea Craiova și (după 1960) în regiunea Oltenia. În 1968, comunele au revenit la județul Dolj, reînființat, comuna Lazu fiind împărțită între comunele Bucovăț, Terpezița și Vârvoru de Jos, iar comuna Căciulatu între comunele Terpezița și Vela.

Monumente istorice În comuna Terpezița se află brazdele lui Novac din satele Lazu și Terpezița. Pe lângă acestea, pe lista monumentelor istorice din județul Dolj, pe comuna Terpezița figurează și alte monumente istorice: Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din satul Căciulatu (1800-1805) și Biserica „Sf. Nicolae”, „Sf. Dumitru” din satul Terpezița (1786, ref. 1877-1899);

Politică și administrație Comuna Terpezița este administrată de un primar și un consiliu local compus din 9 consilieri. Primarul, , de la , este în funcție din . Începând cu alegerile locale din 2024, consiliul local are următoarea componență pe partide politice:

Note

Lectură suplimentară Monografia comunei Terpezița, Popescu Cosma, Lica Veronica, Editura Sitech, Craiova, 2009

Terpezița