Societatea Sacerdotală Sf. Pius al X-lea (în , acronim FSSPX) este asociația (azi schismatică) a unor preoți catolici tradiționaliști care refuză să recunoască autoritatea Conciliului Vatican II (1962–1965), care a marcat deschiderea Bisericii Catolice către Bisericile Ortodoxe, către cele protestante, precum și față de evrei.

Asociația a fost întemeiată în anul 1970 de arhiepiscopul Marcel Lefebvre.

În anul 1988 arhiepiscopul Lefebvre a fost excomunicat de papa Ioan Paul al II-lea, ca urmare a hirotonirii neautorizate a patru episcopi. Asociația își are sediul la Ecône, în Elveția.

Excomunicarea celor patru episcopi hirotoniți neautorizat a fost ridicată în anul 2009 de papa Benedict al XVI-lea, ceea ce i-a atras critica opiniei publice, întrucât unul din cei patru, episcopul Richard Williamson, se număra printre negaționiștii exterminării evreilor în timpul celui de-al doilea război mondial. Cei patru episcopi și preoții Societății FSSPX erau în continuare suspendați din funcție din punctul de vedere al Bisericii Catolice.

Reconcilierea cu Biserica Catolică a eșuat în anul 2012, ca urmare a refuzului recunoașterii autorității Conciliului Vatican II. În octombrie 2013 superiorul FSSPX s-a autofelicitat pentru eșecul apropierii de Biserica Catolică și l-a criticat pe papa Francisc drept „modernist”.Bishop Fellay on Pope Francis - “We have in front of us a genuine Modernist!”

Din 2026 membrii FSSPX sunt considerați de Biserica Catolică drept schismatici. Aceștia au posibilitatea să se întoarcă la Biserica Catolică, în acest sens trebuind să facă o declarație de recunoaștere a învățăturilor Bisericii, inclusiv cele stabilite în secolul al XX-lea.

Note

Categorie:Fondări în 1970 Categorie:Fundamentalism creștin