Gheorghe Pârnuță () a fost un profesor universitar doctor, istoric al învățământului din România, scriitor, membru de onoare al Academiei Oamenilor de Știință din România 10 septembrie 1991. Al treilea copil al familiei Ion Mihai Pârnuță (Niță) și Maria Pârnuță (Măruța), ambii, urmașii unor moșeni rucăreni. Primii doi copii ai familiei erau o fată, Muța, căsătorită cu Neculae Idoraș, și un băiat Moise, ajuns brigadier silvic.
Familia Tatăl, Ion Mihai Pârnuță, a căzut eroic în luptele de la Pravăț în 16 octombrie 1916. Osemintele sale se odihnesc în Mausoleul de la Valea Mare, Mateiaș. Mama, Maria Pârnuță, născută Simion (1891-1949), este îngropată în Cimitirul Bisericii Rucăr-Suseni. Soldatul Ion Mihai Pârnuță fusese înrolat în compania a 3-a, batalionul 1 din regimentul 70 infanterie Muscel, comandat de maiorul Grecescu Grigore. Deși soția, Maria, i-a presimțit moartea și a plecat spre câmpul de luptă pentru a-i arăta pe ultimul născut, Gheorghe, nu l-a apucat în viață și nu a putut să-l ia pentru a-l îngropa creștinește. Eroul a fost îngropat de tovarășii săi de luptă pe locul unde căzuse. Trupul îi va fi dezgropat mai târziu și adus la Mausoleul de pe Mateiaș. Soția, Constanța Bărbulescu, s-a născut la 19 noiembrie 1919 la Câmpulung Muscel. Tatăl său, Ion Bărbulescu fusese preot la Biserica Domnească din oraș și protoiereu al județului Muscel de la 1 iunie 1914. A decedat pe front participând la război ca preot militar, confesor la Garnizoana Câmpulung. Maiorul preot Ion Bărbulescu a fost decorat post-mortem cu ordinele ‘’Coroana României’’ și ”Steaua României”. Mama, Elena Bărbulescu, născută Angelescu, originară tot din Câmpulung, a rămas văduvă la 32 de ani cu 6 fete: Virginia, Adelina, Tina, Meta, Aurica și Constanța. Soții Pârnuță au doi copii: Marilena, primul născut, absolventa a Facultătii de Matematică – Universitatea din București, căsătorită cu Dan Răuță, medic primar, doctor în medicină, specialist în nefrologie la Spitalul “Carol Davilla” din București. Mihai Iosif, al doilea copil al soților Pârnuță, a absolvit Facultatea ASE – Secția Comerț Exterior.
Studii și activitate profesională
1922 – 1926 Școala Primară din Rucăr 1926 – 1927 urmează cursurile Seminarului orfanilor de război din Câmpulung, înființat în chiliile fostei mânăstiri Negru Vodă. Seminarul a fost desființat în 1934 deoarece a ars clădirea în incendiul din luna mai. Purtarea brutală a unui călugăr care l-a blestemat pentru că nu iși făcuse cruce când intrase în Mânăstire, locul unde se faceau înscrierile, l-a determinat să se înscrie și să reușească la examenul organizat la Școala normală Carol 1 din Câmpulung Muscel. În 1927 – 1934 urmează cursurile școlii normale obținând diploma de învățător. Are o adâncă recunoștință prof. Traian Cristescu, cel care l-a făcut să îndrăgească istoria și l-a indrumat în tainele descifrării documentelor vechi românesti, scrise în chirilică. Tot el l-a ajutat în dezvoltarea unor cunoștințe care i-au fost extreme de utile în munca de cercetare – alcătuirea fișelor, selectarea materialelor pentru o lucrare, etc. În 1926 august este ridicat “Monumentul eroilor din primul război mondial”, creat de sculptorul muscelean Dimitrie Mațăuanu. Pe cele patru laturi sunt săpate numele a 216 militari din localitate care au căzut eroic în primul război mondial. În rândurile Reg. 70 infanterie este menționat și soldatul Pârnuță Ion, tatăl profesorului Gheorghe Pârnuță. Numele acestuia se regăseste dăltuit și pe plăcile de marmură ale “Mausoleului Mateiaș”, construit în fața vârfului Mateiaș între 1928-1935 de arhitectul Dumitru Ionescu-Berechet. 1934 – 1937 – timp de 4 ani, obține supliniri la diverse școli din zona: 1934-1935 Școala din catunul Ciocanu, 1935-1936 școlile din Micloșani, Podul Dâmboviței și Dâmbovicioara, 1936 – 1937 Școala din Dragoslavele. 1937 – 1938 – este chemat să își satisfacă stagiul militar. Termină cursurile Școlii nr. 1 de ofițeri de infanterie de rezervă de la Ploiești. 1938 septembrie, este numit profesor titular la Școala din Luncu de Sus, cătunul Ugra, din județul Ciuc cu populație majoritară maghiară (ceangăi). În comuna vorbeau românește doar șeful de post și patru învățători. Școala cu clasele I-V funcționa într-o singura cameră, alternativ cu o clasă pentru adulți. Urmează cursurile de sociologie de la Soroca, sub îndrumarea prof. Dimitrie Gusti, inițiate pentru profesori de școli tărănești și directori de cămine culturale. 1939 publica în colecția “Biblioteca folclorului român”, București, următoarele lucrari: “ De la noi din Rucăr”, “Flori de peste munți”, “De la frații noștri din secuime” – broșuri de câte 32 de pagini fiecare. Avea pregătit pentru tipar “Monografia Rucăr”, merge acasă să aduca bani pentru tipar, însă găsește ordinul de concentrare și retrage manuscrisul. În martie este concentrat cu gradul de sublocotenent de rezervă, la Regimentul 30 Dorobanți din Câmpulung, repartizat comandant de pluton la compania a III-a, sub comanda locotenentului Angelescu. Comandant de batalion era maiorul Ocrain de origine basarabean. Regimentul este deplasat pe linia strategică Tecuci- Nămoloasa- Galați. 1940 este numit la Școala Lazuri-Dâmbovița, dar nu s-a prezentat. Continuă concentrarea, săpând tancuri antitanc și se face pregatire pentru viitorul război. Este numit șef al popotei ofițerești, dar scapă de sarcină în 4 zile. Răspunde apelului generalului Ion Antonescu și dă examen la Școala pentru pregătirea de ofițeri observatori și bombardieri – Pipera, București. Este admis printre cei 20 din 100 înscriși. La 1 august 1940 obține Brevetul nr. 1277 de personal navigant, șef de echipaj. Escadrila din care făcea parte Echipajul 7, a fost cantonată la aerodromul din Galbeni, lângă Roman. Primește misiunea să pătrundă cu avionul adanc în Basarabia și să fotografieze amplasamentele de arme, punctele întărite, unități militare și alte lucrari genistice facute de sovietici în terioriul cedat de România(dupa notele ultimative din 26-28 iunie 1940). Revine cu bine din misiune aducând informații prețioase.
1941-1942 este mobilizat pe frontul antisovietic și repartizat la Escadrila 19 a Flotilei I de Aviație Iasi. Împreună cu o escadrilă italiană de bombardament făceau parte dintr-o unitate comandatată de căpitanul comandor Popovici. Cu escadrila sa, Gheorghe Pârnuță participă la numeroase misiuni dincolo de Nistru, în luptele de la Bug, Nipru, Marea de Azov, Caucaz, la Rostov pe Don. La 12 iulie 1941 participă cu un IAR 39 la bombardarea unui centru de rezistență pe malul stâng al Nistrului în pădurea “Willy”. Îndeplinește cu succes misiunea, după mai multe survolări ale inamicului, dar este rănit grav la șoldul stâng. Generalul Petre Dumitrescu, comandantul Armatei a II-a Române și generalul Marin Manafu, comandatul Brigăzii 1 de cavalerie română, care urmăriseră comportarea curajoasă a echipajului 7, comandat de Gheorghe Pârnuță, au solicitat să fie decorați. I s-a acordat ordinul “Coroana României în grad de cavaler cu spade și panglică de Virtute Militară” prin ordinul de zi 434/41. Au fost decorați și subalternii adjutantul Dângă și caporalul Ghețău. Erau primele decorații primite de unitatea din care făcea parte. La 16 septembrie 1941 în luptele de la Oktiabri-Vagoda, Ucraina, a fost rănit foarte grav la maxilar, fratele său, Moise Pârnuță (n. 20 august 1912 – d. 6 iunie 1995).
1942 ianuarie 8 Pleacă de la aerodromul de lângă orașul Melitopol pentru o misiune de patrulare pe malul Mării de Azov, pentru a observa liniile cele mai înaintate ale vânătorilor de munte romăni care înaintau spre Caucaz. La întoarcere observă 3 vase de război sovietice care se îndreptau către Mariupol pentru a debarca trupe. A transmis imediat informația prin Morse, iar vasele au fost bombardate. Pentru indeplinirea misiunii i s-a conferit Ordinul Național “Steaua României”. Revenit de pe front în august 1942 este mobilizat ca ofițer educator la Școala normală “Carol I” din Câmpulung, militarizată între timp. În martie 1943 este înaintat la gradul de locotenent de aviație în rezervă. Până în octombrie 1944 a fost desemnat comandant al Batalionului de elevi al școlii. 1942-1944 dorește să se înscrie în învațământul superior însă nu era permis ca un absolvent de Școală normală să se înscrie la facultate. Este nevoit să dea examen în particular la Liceul “Dinicu Golescu” din Câmpulung Muscel pentru a obține diploma de bacalaureat. 1944-1945 îl găsește titular la Școala primară de băieti nr. 2 din Câmpulung. Prin ordin al Ministerului Educației nationale a fost numit subinspector la Cancelaria Inspectoratului Școlar Muscel. 1946 Este ales Președintele Consiliului de adminstrație al Obștei moșnenilor din Rucăr. Împreună cu învățătorul Dan Radescu, scriitorul Mihail Lungeanu, preotul Ilie Băcioiu și notarul Ion Cârciumărescu hotărăsc să redeschidă procesul obștei, pentru a readuce în proprietatea obștei 22 de munți. 1944-1948 Urmează cursurile Facultații de Litere și Filosofie, secția Filosofie, a Universității din București. Ascultă prelegerile unor mari profesori ca istoricii: Constantin C. Giurescu, Petre Panaitescu; sociologii: Dimitrie Gusti, Traian Herseni; psihologi și filosofi: C. Rădulescu – Motru, Gh. Zapan, Mircea Florian; pedagogii C. G. Antonescu, Iosif Gabrea, I. C. Petrescu; esteticieni și critici literari: Tudor Vianu, George Călinescu. Obține Diploma de licență în 1948 cu calificativul “cum laude”. A frecventat în paralel și primii doi ani ai Facultății de Drept din București, însă s-a retras datorita taxelor mari și a cursurilor scumpe. Este ales deputat eparhial și membru în Comisia Culturală a Arhiepiscopiei Bucureștiului. În această calitate participă cu drept de vot, la alegerea a doi patriarhi: Justinian Marina ales la 24 mai 1948 și înscăunat patriarh la 6 iunie 1948: Iustin Moisescu (fiu de invățător din satul Cândesti-Argeș) ales la 12 iunie și înscăunat patriarh la 19 iunie 1977. 1948-1950 funcționează ca profesor la Școala normală din Câmpulung Muscel. 1950 Este chemat la Securitatea din Câmpulung, reținut, anchetat, bătut, jignit, amenințat de catre maiorul Chicoș si de alții, ca urmare a unor note informative făcute de colegii săi prof. C. Mahu (profesor de muzică) și Titi Pătrășescu, fiul fostului comandant al Legiunii de Jandarmi Muscel. Pleacă la București unde relatează toate întâmplările cu Securitatea din Câmpulung, cumnatului său, preot Ion Ionescu-Amza, paroh al Bisericii Amza din București (astăzi Biserica Amzei) care l-a ajutat. 1950-1951. Din îndemnul cumnatului sau, director al Seminarului “Nifo” din București aplică și câștigă prin concurs postul de bibliotecar–șef la Direcția Biblioteci din cadrul Comitetului pentru Așezăminte Culturale. A rămas în București unde a primit ajutor de la cumnat, deșii soția și cei doi copii au rămas la Câmpulung, în casa socrului său, Ion Bărbulescu, fost paroh al Bisericii Domnești din oraș, căzut pe frontul de Răsărit în primul război mondial. Abia peste un an soția va fi detașată cu serviciul la București, însă copii au rămas în grija soacrei. Prin concurs ocupă poziția Șef-serviciu, apoi este avansat inspector. 1951-1952. În 1951 a luat ființă în București Școala medie de bibliotecari, cu elevi proveniți din întreaga țară și cu o durată de 4 ani. Este numit profesor aici. 1952. Prin decizia nr 62 din 6 iunie 1952, semnată de ministrul învățământului Ion Nistor, este îndepărtat din învățământ, cu statutul de “dușman al poporului” (art.20 litera e). Securitatea intrase în posesia unui articol publicat în 1936 în revista “Lumina” intitulat “Pericolul bolșevismului”. Acest lucru s-a întâmplat cu sprijinul preotului Butoi din satul Piatra de lângă Mateiaș, care-l semnalase organizației de partid din Câmpulung. Pe acesta nu îl cunoscuse niciodată și nu și-a putut explica niciodată atitudinea nedemnă de un “slujitor al Domnului”. În acelasi timp a fost îndepartată și soția Constanta Pârnuță, din postul ocupat, sub motivul de “lipsă de fonduri”.