Albas este o comună în departamentul Aude din sudul Franței. În avea o populație de de locuitori.

Geografie Localizare Albas este situată la aproximativ 50 km sud-est de Carcassonne și 25 km vest de Port-la-Nouvelle. Poate fi accesată dinspre est pe drumul D40, care pornește spre nord-vest din Durban-Corbières, apoi virează la stânga pentru a intra în comună dinspre est. Drumul D40 continuă spre vest până în orașul Albas, traversând inima comunei și mergând mai departe spre Villerouge-Termenès. Comuna poate fi accesată și din Cascastel-des-Corbières, în sud-est, pe drumul D106, care merge spre nord-vest până în orașul Albas. Numeroase drumuri comunale se încrucișează pe teritoriul comunei. Peisajul este deosebit: terenuri agricole se întind de-a lungul axei centrale est-vest a comunei, în timp ce majoritatea teritoriului este acoperită de dealuri împădurite.Google Maps

Satul este construit la o altitudine medie de 270 de metri, iar primăria se află la 250 de metri deasupra nivelului mării. Nu există alte sate sau cătune pe teritoriul comunei.

Numeroase pâraie acoperă dens suprafața comunei. Cele din nord curg spre nord, spre râul Nielle, care se varsă în cele din urmă în Orbieu, afluent al Audei în apropierea localității Saint-Nazaire-d'Aude. Cele din sud curg spre sud, spre râul Berre, care se varsă în mare.

Geologie Comuna se află în Masivul Corbières, la poalele muntelui Tauch, în zona AOC Corbières.

Seria sedimentară de la Albas a făcut obiectul numeroaselor studii geologice, deoarece diferitele straturi se întind din perioada Mezozoicului până în Cuaternar, iar în zonă au fost descoperite ouă fosile de dinozauri. Peisajul variază de la garigă sau maquis până la păduri de stejar de ilex.

Istorie Datând din perioada târzie a Epocii Fierului, pe „Roc de Carla" se află un modest oppidum. Extracția minereului de fier se practica în secolele al IV-lea și al III-lea î.Hr. Romanii au denumit locul ALBARES, probabil datorită frunzelor de plop argintiu găsite în apropierea actualului sat.

Într-un act din anul 963 privind donații din satul vecin Fontjoncouse către Aymeric, Arhiepiscopul de Narbonne, apare expresia VILLA ALBARES (ALBAS). În 1196, vicontesa Ermengarda de Narbonne a donat prin testament castrum-ul sau „locul fortificat" ALBAS unui ordin militar. Nepotul său, Pierre de Lara, nu a cedat însă nicio parte din Albas ordinelor Templierilor sau Ospitalierilor. Un Comandor Saint Jean este menționat la Albas în 1243. În 1226, Guillaume de Laroque de Carcassonne și-a vândut posesiunile de la Albas Abației Lagrasse. În cursul secolului al XIII-lea, Contele de Foix a fost senior al locului, iar în 1271, Aymeric, Viconte de Narbonne, a devenit seniorul de drept al Castrum of Albaribus Ferreriarum (Minele de Fier de la Albas).

Biserica este dedicată Sfântului Pavel, care a evanghelizat în Narbonne.

În 1503, Jean de Cascastel, dintr-un sat vecin, este menționat ca senior. În 1523, Jean de Narbonne deținea senioria Albas din partea regelui. În același secol, Rogier de Lubes, Balivul de Albas, a organizat o asociație intercomunală pentru apărarea intereselor locuitorilor ruinați de războaiele franco-spaniole. Satul construit din chirpici a fost distrus, iar locuitorii s-au stabilit în castrum.

În 1576, Parlamentul din Toulouse a distribuit proprietățile familiei Bellisens, iar Albas a revenit lui Pons Thomas Joseph Davisard. În secolul al XVII-lea, Cardinalul Richelieu a decis să recucerească Roussillon-ul, iar Narbonne a devenit o fortăreață la dispoziția Franței. Printr-un ordin din 6 mai 1642, Ludovic al XII-lea a inclus Albas pe lista localităților dependente de Narbonne. La începutul secolului al XVIII-lea, Albas făcea parte din baronia Talairan și se afla sub autoritatea spirituală a Ordinului Maltei. De aceea, stema actuală a comunei Albas este o cruce albă malteză pe fond roșu.

În timpul Revoluției, proprietățile familiei Davisard au fost confiscate, iar Uzinele de Fier de la Albas au devenit proprietate comunală. În 1830, cultivarea garouille-ului (un stejar pitic care furniza colorant vermillon) și producția de cărbune de lemn reprezentau principala activitate economică a comunei Albas, alături de cultivarea lucernei și creșterea animalelor (capre pentru lapte, oi pentru carne, catâri pentru transport). Mineritul fierului, care în Evul Mediu se limita la colectarea minereului brut (ferrières), a făcut loc la începutul secolului al XX-lea exploatării miniere pe platoul Lacamp. Fierul era transportat cu vagonete și pe calea ferată mică ce lega Durban-Corbières de Tuchan, până în 1930. Calea ferată a fost abandonată în favoarea primelor camioane, iar minele au devenit prea costisitoare și au fost închise în 1930. Puțurile de mină au fost sigilate, iar doar câțiva cunoscători știau cum să intre prin tuneluri discrete. Urmele unei cariere de marmură roz pot fi văzute pe drumul spre Cascastel, în apropierea satului.

Administrație

Lista primarilor care s-au succedat la cârma orașului AlbasList of Mayors of France Din Până la Nume Partid 2001 2026 Jean-Claude Montlaur PS

Populație Locuitorii comunei sunt cunoscuți în franceză sub denumirea de Albassiens sau Albassiennes.Le nom des habitants du 11 - Aude, habitants.fr

Populație: viticultori, crescători de animale, zidari, pensionari din diverse țări europene, familii aflate în vacanță de vară.

Economie Două turme de oi au deschis o alternativă la viticultură, care a fost activitatea dominantă a secolului al XX-lea.

La sfârșitul secolului al XIX-lea, satul avea 600 de locuitori, o școală și trei preoți locuiau în capélagne (rectorat). Înainte de apariția viilor, se cultivau cereale, iar lucerna din Albas era renumită.

Note

Vezi și Lista comunelor din Aude

Categorie:Comune din Aude