thumb|Samizdate românești ascunse în cutii de rahat (caricaturi anonime ascunse într-un carnet de sindicat) și de chibrituri (cărțulie interzisă sub bețe de chibrituri).
Samizdat (rusă: самиздат; IPA: [səmɨzdat]) a fost una dintre principalele activități disidente din blocul sovietic pentru situația românilor erau România comunistă și RSSM-ul, activitate în care diferite persoane au reprodus manual publicații sau opere literare cenzurate, transmițându-le de la cititor la cititor, în cercul de prieteni și cunoscuți. Această practică de sustragere față de cenzura impusă oficial reprezenta o activitate periculoasă pentru cei ce realizau respectivele copii, dar și pentru cei ce le răspândeau sau erau prinși în posesia materialelor cenzurate.
Etimologie Cuvântul românesc samizdat este un împrumut din , transliterat samizdat, care s-ar traduce prin „autoeditură”, „autoeditare”, cuvânt compus din elementele din , transliterat sam, pronume reflexiv, și abrevierea издат (pronunțat: [iz'dat]) a cuvântului din , care semnifică „editură”.Academia Republicii Populare Romîne. Institutul de Lingvistică, Dicționar rus - romîn (1964) Cuvântul издательство este un derivat al verbului издать (pronunțat: [iz'dat̪]), „a edita”). Cuvântul samizdat a fost folosit pentru luarea în râs a termenului din rusă GosizdatGos este o abreviere a cuvântului din rusă: gosudarstvenîi, „de stat”., cu semnificația „Editura de Stat”, „Editura Statului”, oficială a regimului sovietic.
Istorie Mai multe reviste de poezie au circulat sub formă de samizdat, cât și alte opere poetice, ca Реквием ("Recviem"), de Anna Ahmatova, sau în proză, cum sunt extrasele din Povestiri din KolâmaTitlul original, în limba rusă: Колымские рассказы. Volumul a fost publicat și în limba română, în 1993: Varlam Șalamov, Povestiri din Kolîma. de Varlam Șalamov sau din Moscova-PetușkiTitlul original în limba rusă: Москва-Петушки de Venedikt Erofeiev. În samizdat au circulat și alte mari lucrări ale unor autori precum: Boris Pasternak – Doctor Jivago, Aleksandr Soljenițîn – Pavilionul canceroșilor și Primul cerc, Vladimir Voinovici – Viața și aventurile neobișnuite ale soldatului Cionkin.
Existența samizdatului este legată de puternicul sistem de cenzură prezent în Uniunea Sovietică. Toate documentele publicate legal și distribuite în Uniunea Sovietică trebuiau, în prealabil, validate de cenzură, a cărei responsabilitate incumba, după 1931, Glavlit-ului, iar începând din 1966, Comitetului de Stat pentru Presă. De altfel, era interzis să achiziționezi, să ai în posesie sau să transferi orice document printr-un mijloc de multiplicare (fotocopiator, tipar etc.). Doar mașinile de scris erau permise. Fotocopiatoarele și toate mijloacele de multiplicare aparțineau statului. Păstrate cu mare atenție, folosirea acestora era strict supravegheată.
În literatură În cartea sa In Siberia (în română: „În Siberia”), autorul englez Colin Thubron relatează despre aceste vechi publicații și despre păstrarea lor de către unii ruși, în epoca contemporană. Colin Thubron, In Siberia, Chatto & Windus, 1999
Note
Bibliografie Academia Republicii Populare Romîne. Institutul de Lingvistică (1964), Dicționar rus - romîn, Redactor responsabil Gh. Bolocan, Editura Științifică, București. F. J. M. Feldbrugge, Samizdat and Political Dissent in the Soviet Union. Julius Telesin, Inside Samizdat, Encounter 40(2), pages 25-33, février 1973. Samizdat I, La Voix de l’opposition communiste en URSS, La vérité, , nov. 1969. « URSS : les écrivains de la dissidence », Le Magazine littéraire, , juin 1977. Varlam Șalamov, Povestiri din Kolîma, Editura Minerva, BPT, București 1993. Colin Thubron, In Siberia, Chatto & Windus, 1999 ISBN 9781856197984
Vezi și Caricatură Cenzură Comunism Libertatea presei Marea Epurare Pamflet Satiră Totalitarism
Legături externe Samizdatul: lupta pentru libertate, 18 septembrie 2009, Nicolae Drăgușin, România liberă
Categorie:Literatură Categorie:Edituri Categorie:Libertate de expresie Categorie:Frazeologie sovietică Categorie:Cuvinte-valiză