Religia în România

Religia în România

Religia în România reprezintă totalitatea credințelor, comunităților religioase și instituțiilor de cult existente pe teritoriul României. De-a lungul istoriei, religia a avut un rol important în formarea identității culturale, politice și sociale a populației.

România este un stat fără religie oficială. Conform articolului 29 din Constituția României, libertatea conștiinței este garantată, iar cultele religioase sunt autonome față de stat. Statul român recunoaște importanța cultelor religioase și sprijină activitatea acestora în condițiile legii.

Majoritatea populației României se declară creștină, cea mai mare comunitate fiind reprezentată de Biserica Ortodoxă Română. Există însă și comunități importante romano-catolice, greco-catolice, reformate, evanghelice, baptiste, penticostale, adventiste, musulmane și evreiești.

Statistica religioasă

Conform Recensământului populației și locuințelor din 2021, majoritatea persoanelor care și-au declarat religia aparțin cultelor creștine. Biserica Ortodoxă Română reprezintă principala confesiune religioasă, urmată de romano-catolici, reformați, penticostali, greco-catolici și baptiști.

O parte a populației nu și-a declarat religia sau nu are o afiliere religioasă. Numărul persoanelor care se declară atei, agnostici sau fără religie este mai redus comparativ cu populația afiliată unei confesiuni.

Evoluția istorică a religiilor în România

Antichitatea

Înainte de creștinism, populațiile geto-dace practicau o religie politeistă. Cea mai cunoscută figură religioasă dacică este Zalmoxis, asociat cu credințe despre nemurirea sufletului și viața după moarte.

După cucerirea romană a Daciei în anul 106, teritoriul a intrat sub influența religioasă a Imperiului Roman. Au fost introduse culte romane oficiale, dar și culte orientale precum cultul lui Mithra.

Creștinismul a pătruns treptat în regiunea Dunării de Jos, în special în provincia romană Scythia Minor (Dobrogea).

Creștinismul timpuriu

Primele comunități creștine din spațiul românesc sunt atestate arheologic în Dobrogea. Bazilicile paleocreștine descoperite în această regiune demonstrează existența unor comunități organizate încă din primele secole.

Tradiția creștină îl consideră pe Apostolul Andrei primul misionar al creștinismului în zona Dobrogei.

În perioada romană târzie au existat numeroși martiri creștini în regiunea Dunării, inclusiv grupul cunoscut sub numele de Martirii de la Niculițel.

Evul Mediu

În Evul Mediu, creștinismul răsăritean a devenit principala tradiție religioasă a românilor. Bisericile și mănăstirile au fost centre religioase, culturale și educaționale.

Domnitorii români au sprijinit construirea unor importante monumente religioase, multe dintre ele păstrate până astăzi:

Mănăstirea Putna; Mănăstirea Voroneț; Mănăstirea Neamț; Mănăstirea Hurezi; Mănăstirea Curtea de Argeș.

În Transilvania au coexistat mai multe tradiții religioase: ortodoxă, romano-catolică, reformată, luterană și unitariană.

Biserica Ortodoxă Română

Biserica Ortodoxă Română este cea mai numeroasă instituție religioasă din România. Ea face parte din familia Bisericilor Ortodoxe Răsăritene.

În anul 1885 a primit statutul de Biserică autocefală, iar în anul 1925 a fost ridicată la rangul de Patriarhie.

Biserica Ortodoxă Română are în subordine:

parohii; mănăstiri; eparhii; instituții de învățământ teologic; organizații sociale și caritabile.

După anul 1989, numărul bisericilor ortodoxe a crescut, fiind construite numeroase lăcașuri noi de cult.

Biserica Greco-Catolică

Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică a apărut în anul 1700 prin unirea unei părți a clerului ortodox din Transilvania cu Biserica Catolică.

Această biserică a avut un rol important în dezvoltarea culturii române moderne, în special prin reprezentanții Școlii Ardelene.

În anul 1948, regimul comunist a interzis existența Bisericii Greco-Catolice, iar aceasta a fost reînființată după 1989.

Biserica Romano-Catolică

Comunitatea romano-catolică are o istorie de mai multe secole în România. Este prezentă mai ales în Transilvania, Banat și Moldova.

Printre credincioșii romano-catolici se află comunități maghiare, germane, ceangăiești și alte grupuri etnice.

Protestantismul și cultele neoprotestante

Reforma protestantă a influențat în special Transilvania. Principalele comunități protestante sunt:

reformații; luteranii; unitarienii.

În secolele XIX și XX s-au dezvoltat cultele neoprotestante:

baptiștii; penticostalii; adventiștii; creștinii după Evanghelie.

Aceste comunități au cunoscut o creștere importantă după 1989.

Islamul în România

Islamul are o prezență istorică în special în Dobrogea. Comunitatea musulmană este formată în principal din turci și tătari.

Principalul centru islamic este municipiul Constanța, unde funcționează una dintre cele mai importante moschei din România.

Iudaismul în România

Comunitatea evreiască a avut un rol important în istoria economică și culturală a României.

În perioada interbelică România avea una dintre cele mai mari comunități evreiești din Europa de Est. Holocaustul și emigrarea ulterioară au redus considerabil numărul acesteia.

În prezent, comunitățile evreiești sunt reprezentate de Federația Comunităților Evreiești din România.

Perioada comunistă

După instaurarea regimului comunist, statul a impus control asupra activității religioase.

Unele instituții religioase au fost desființate, iar liderii religioși au fost persecutați sau supravegheați.

Cel mai important caz a fost interzicerea Bisericii Greco-Catolice în anul 1948.

Biserica Ortodoxă Română a continuat să funcționeze, însă sub supravegherea autorităților comuniste.

Religia după 1989

După Revoluția din 1989, libertatea religioasă a fost restabilită.

Au fost reconstruite biserici, redeschise instituții religioase și dezvoltate organizații sociale ale cultelor.

Perioada postcomunistă a fost caracterizată atât de o reafirmare religioasă, cât și de creșterea tendințelor de secularizare.

Cultele recunoscute oficial

România recunoaște oficial 18 culte religioase, printre care:

Biserica Ortodoxă Română; Biserica Romano-Catolică; Biserica Greco-Catolică; Biserica Reformată; Biserica Evanghelică; Biserica Unitariană; Biserica Baptistă; Biserica Penticostală; Biserica Adventistă; Cultul Musulman; Federația Comunităților Evreiești.

Bibliografie

Institutul Național de Statistică – Recensământul populației și locuințelor 2021. Secretariatul de Stat pentru Culte – Cultele religioase din România. Constituția României. Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasă. Mircea Păcurariu – Istoria Bisericii Ortodoxe Române. Keith Hitchins – A Concise History of Romania. Lucian N. Leustean – Orthodoxy and the Cold War. Lavinia Stan și Lucian Turcescu – Religion and Politics in Post-Communist Romania. Pew Research Center – Religion in Central and Eastern Europe.

Cadrul legal În Principatul Transilvaniei, prin Edictul de la Turda din 1568, a fost aplicată pentru prima oară în Europa, „Declarația privitoare la toleranța religioasă”.

În prezent, viața religioasă în România se desfășoară conform principiului libertății credințelor religioase, principiu enunțat în articolul 29 din Constituția României, alături de libertatea gândirii și a opiniilor. Chiar dacă nu se definește explicit ca stat laic, România nu are nicio religie națională, respectând principiul de secularitate: autoritățile publice sunt obligate la neutralitate față de asociațiile și cultele religioase. Cetățenii sunt egali în fața legii și în fața autorităților publice, indiferent de convingerile religioase sau părerile despre lume și viață pe care le au. Cultele religioase sunt autonome față de stat, care însă trebuie să le sprijine. Tot conform Constituției, discriminările religioase, ca și incitarea la discriminare și promovarea urii religioase, sunt interzise.

Cadrul legal al funcționării cultelor religioase, așa cum era definit de decretul 177/1948, publicat în Monitorul Oficial nr. 178 din 4 august 1948, permitea imixtiunea masivă a statului comunist în chestiuni care privesc libertatea religioasă și de conștiință, chestiuni ce țin de viața privată a fiecăruia. Adoptarea unei noi legi a cultelor a fost întârziată de Biserica Ortodoxă Română, care a motivat atitudinea sa prin dorința de revenire la situația consacrată de Constituția României din 1923, când Biserica Ortodoxă Română și cea Română Unită cu Roma (Greco-Catolică) se bucurau de un statut privilegiat față de celelalte culte religioase.Constituția din 1923 , art. 22 (4): „Biserica ortodoxă română fiind religia marei majorități a Românilor este biserica dominantă în Statul român; iar cea greco-catolică are întâietatea față de celelalte culte.” Biserica Ortodoxă Română mai cerea și ca înregistrarea unui nou cult să fie condiționată de adeziunea a cel puțin 0,5% din populația țării. În acest fel BOR urmărea obstrucționarea unor culte și grupări religioase, fapt ce contravine principiului libertății religioase. De curând, Biserica Ortodoxă Română a renunțat la aceste cerințe și a promovat adoptarea în regim de urgență a unui proiect controversat de lege a cultelor, care în opinia celorlalte culte avantajează BOR.

Calitatea de cult recunoscut de stat se dobândește prin hotărâre de guvern, la propunerea Ministerului Culturii și Cultelor, de către asociațiile religioase care îndeplinesc criterii de durabilitate, stabilitate și interes public. Criteriile au în vedere ca asociațiile religioase să fie constituite legal și să funcționeze pe teritoriul României de cel puțin 12 ani și ca membrii cetățeni români să reprezinte 0,1% din populația României conform ultimului recensământ. Pentru a dobândi statut juridic asociația religioasă trebuie să fie alcătuită din cel puțin 300 de persoane (0,000014% din populația României). Procedura de dobândire a acestui statut constă în înscrierea în Registrul asociațiilor religioase instituită la grefa judecătoriei din circumscripția teritorială unde își are sediul. Cererea de înscriere a asociației în Registrul asociațiilor religioase trebuie să fie însoțită de actul constitutiv, conținând denumirea asociației religioase, datele de identificare și semnăturile asociaților, sediul, patrimoniul inițial, statutul asociației religioase, actele doveditoare ale sediului și patrimoniului inițial, avizul consultativ al Ministerului Culturii și Cultelor și dovada privind disponibilitatea denumirii, eliberată de Ministerul Justiției.

Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasă și regimul general al cultelor reglementează o serie de principii definite în convențiile internaționale privind drepturile omului la care România este parte semnatară.Potrivit informațiilor prezente pe site-ul Secretariatului de Stat pentru Culte (www.culte.ro), în elaborarea legii s-au avut în vedere cu precădere prevederile articolelor 9, 10, 11 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 18, 19, 20 și 26 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, articolul 13 din Pactul internațional privitor la drepturile economice, sociale și culturale, articolul 18 din Pactul internațional privitor la drepturile civile și politice, Declarația Adunării Generale ONU privind eliminarea tuturor formelor de intoleranță și de discriminare. Astfel, este garantată libertatea religioasă la nivel individual și colectiv, instituindu-se cadrul necesar afirmării acesteia. Legea afirmă neutralitatea statului român în raport cu toate cele 18 culte religioase recunoscute, oferind garanții în ceea ce privește autonomia lor față de stat. Prin lege se recunoaște rolul cultelor religioase ca parteneri sociali ai statului și ca furnizori de servicii sociale. Totodată, legea garantează egalitatea cultelor în fața legii și a autorităților publice.