Bonaparte traversând Marele Saint-Bernard (în ) este un portret ecvestru al Primului Consul Napoleon Bonaparte pictat de Jacques-Louis David între 1800 și 1803. Napoleon este reprezentat traversând trecătoarea montană Marele Saint-Bernard împreună cu armata de rezervă, episod care marchează începutul celei de-a doua campanii din Italia.
David a pictat cinci versiuni ale acestui portret, dintre care prima a fost comandată de regele Carol al IV-lea al Spaniei ca mărturie de bună înțelegere între regatul său și Republica Franceză. Următoarele trei versiuni au fost comandate de către Primul Consul în scop de propagandă și au fost portretele oficiale ale lui Napoleon I. Ele au fost amplasate în Castelul Saint-Cloud, biblioteca Domului Invalizilor și palatul Republicii Cisalpine. Ultima versiune nu a fost comandată de nimeni și a fost păstrată de David până la moartea sa.
Arhetipuri ale portretului de propagandă, versiunile tabloului au fost reproduse de numeroase ori în gravuri, ca dovadă a unei posterități însemnate. Acest portret a influențat artiști precum Antoine-Jean Gros și Théodore Géricault.
Tablourile sunt păstrate astăzi la Muzeul național al Castelului Malmaison (260 x 221 cm), la Castelul Charlottenburg din Berlin (260 x 226 cm), la Muzeul național al Castelului Versailles (două versiuni: 271 x 232 cm și 267 x 230 cm) și la Muzeul Belvedere din Viena (264 x 232 cm).
Istoricul tablourilor Versiunea de la Malmaison Intitulată inițial Tableau-portrait équestre du Premier Consul, représenté dans le moment où il passe les Alpes au mont Saint-Bernard le 30 floréal an VIII (Tablou-portret ecvestru al Primului Consul, reprezentat în momentul în care trece Alpii la muntele Saint-Bernard, în 30 floreal, anul VIII) [denumit în diferitele sale versiuni și Le Premier Consul franchissant les Alpes au col du Grand-Saint-Bernard (Primul Consul traversând Alpii prin pasul Saint-Bernard), Napoléon passant le mont Saint-Bernard (Napoleon trecând pe muntele Saint-Bernard), Bonaparte au Grand Saint-Bernard (Bonaparte la Marele Saint-Bernard), Le passage du Saint-Bernard (Trecerea prin Saint-Bernard) sau Bonaparte gravissant le Saint-Bernard (Bonaparte urcând muntele Saint-Bernard)], opera de artă este la origine o comandă a regelui Spaniei Carol al IV-lea. Acesta din urmă, prin intermediul ambasadorului Franței în Spania Charles-Jean-Marie Alquier, face apel la pictorul Jacques-Louis David la 7 august 1800, pentru a realiza un portret al Primului Consul, cu scopul de a-l amplasa în salonul „Marilor Căpitani” din Palatul Regal din Madrid.Bottineau (1986), pp. 194-196. Prin acest gest, regele Spaniei voia să salute relațiile cordiale și cooperarea politică și militară dintre cele două state. Tabloul rămâne la Madrid după detronarea regelui Carol al IV-lea de către Napoleon, fiind remarcat în palatul regal de Abel Hugo, pajul lui Joseph Bonaparte, noul rege al Spaniei :
În 1812, tabloul este luat de Joseph Bonaparte când fuge din Spania și îl însoțește în exilul său din Statele Unite ale Americii, fiind atârnat în reședința sa din Point-Breeze.Saby (2007), p. 84. Portretul este dat fiicei sale Zénaïde Bonaparte, prințesă de Canino, care îl expune apoi în vila Bonaparte (cunoscută anterior ca vila Paolina), reședința de la Roma a prinților de Canino.Lafenestre (1905), p. 271: „Replica din Vila Bonaparte este probabil cea pe care o pictase David pentru Carol al IV-lea, regele Spaniei”. Tabloul este păstrat de urmașii săi până în 1949, când este lăsat moștenire de către nepoata sa Eugénie Bonaparte, prințesă de Moscova, Muzeului național din Castelul Malmaison (inventar MM 7149).Chevalier (1997), p. 38.
Versiunea de la Berlin
Informat cu privire la comanda lui Carol al IV-lea, Bonaparte i-a cerut lui David să realizeze trei replici ale tabloului: cea de-a doua versiune, destinată Castelului din Saint-Cloud (1801), a fost expusă împreună cu prima versiune la Luvru. Adusă la palat în 1802, mai întâi în Salonul lui Marte, apoi în sala tronului, ea a fost luată în iunie 1814 de soldații prusaci ai generalului von Blücher care a oferit-o regelui Frederic Wilhelm al III-lea al Prusiei. Acesta a amplasat-o în Castelul Charlottenburg în 1816 (inventar GKI 913).Wildenstein (1973).
Versiunea de la Versailles thumb|upright=0|left|Cea de-a treia versiune: (1802).Muzeul Castelului Versailles, Versailles, destinată inițial pentru biblioteca Domului Invalizilor Cea de-a treia versiune a fost destinată bibliotecii Domului Invalizilor în 1802. A fost primită acolo de către pensionari cu un mare ceremonial în sunet de tunuri și în prezența pictorului și a asistentului său, Georges Rouget. Se povestește că în timpul ceremoniei, pictorul i-a spus acestuia: „Câteva salve de tun sunt pentru tine, prietene”Pougetoux (1995), p. 15.». Pictura a fost apoi depusă în anexele clădirii în timpul Restaurației. Amplasată în 1830 în Castelul de la Saint-Cloud, ea a fost expusă apoi, în 1837, de către regele Ludovic-Filip I, în Muzeul de istorie al Castelului din Versailles (sala Marengo inventar MV 1567).
Versiunea de la Viena
Cea de-a patra versiune a fost comandată pentru palatul de la Milano al Republicii Cisalpine. Inițial, era vorba să se creeze o alegorie cu titlul Bonaparte dând din nou viață Republicii Cisalpine, dar guvernul italian a abandonat proiectul din cauza pretențiilor financiare ale pictorului, considerate a fi prea mari. Guvernul a acceptat în loc de alegorie o replică a portretului ecvestru. Directorul muzeelor, Dominique-Vivant Denon, a fost însărcinat la 29 martie 1803 să expedieze portretul lui Napoleon tinerei Republici Italiene și vicepreședintelui ei, Francesco Melzi d'Eril:
Livrat în 1803, tabloul a fost confiscat de austrieci în 1816,Schnapper (1989), p. 384. dar era încă depozitat la Milano prin anii 1825, milanezii refuzând să-l predea austriecilor.Webster (1825), p. 77. Tabloul a fost instalat în Palatul Belvedere din Viena, în 1834. Expus o lungă perioadă la Muzeul de Istorie a Artei din Viena,Les Guides bleus : Autriche (1960), p. 251. a fost readus în palat în anii 1990 (inventar ÖG 2089).
A doua versiune de la Versailles thumb|upright=0|left|Cea de-a cincea versiune : (1803).Muzeul Castelului Versailles, Versailles, aflată inițial în proprietatea pictorului David și apoi în vechea colecție a prințului Napoléon A fost realizată și o a cincea versiune (Muzeul Național al Castelului Versailles) de către David, rămasă în atelierele sale succesive din Paris și din timpul exilului său de la Bruxelles. La moartea pictorului, tabloul atârna pe partea opusă a patului său. Pus în vânzare fără succes de către familia sa în 1826, a fost cumpărat de baroneasa Pauline Jeanin, fiica lui David, în 1835. Expus în 1846 în Bazarul Bonne-Nouvelle, unde a fost remarcat de Baudelaire, este oferit în 1850 de către baroneasa Jeanin președintelui Louis-Napoléon Bonaparte, viitorul împărat Napoleon al III-lea.L’artiste – Revue de Paris, 1850, p. 176. Acesta din urmă intenționa să-l amplaseze pe scara de onoare a Castelului de la Saint-Cloud pentru a înlocui portretul ecvestru al lui Ludovic-Filip I, în 1856,Granger (2001), p. 55. dar opera de artă a fost amplasată în cele din urmă în Palatul Tuileries. Făcând parte din lista civilă, tabloul a trecut, după abdicarea lui Napoleon al III-lea, în mâinile prințului Napoléon Jérome, care l-a atârnat în Castelul de la Prangins. În 1979, tabloul este cedat de către prințul Ludovic Napoleon Castelului de la Versailles (inventar MV 8550).
Descriere Cele cinci versiuni ale tabloului sunt de dimensiuni mari și apropiate (2,6 x 2,2 metri). Napoleon este reprezentat călare, în uniformă de general șef, purtând pe cap un bicorn cu galoane de aur, înarmat cu o sabie de felul celor folosite de mameluci și acoperit cu o manta umflată de vânt care-i înalță faldurile. În mâna stângă ține hățul cu care strunește calul ce se cabrează. Întorcându-se cu fața spre privitor, Napoleon indică o direcție cu mâna dreaptă. Pe fundal sunt soldați care urcă panta muntelui și trag tunuri după ei. În dreapta jos se vede drapelul tricolor care fâlfâie. În prim-plan, sunt gravate pe stânci numele BONAPARTE, ANNIBAL și KAROLVS MAGNVS IMP. Opera este semnată și datată L. DAVID AN IX pe cureaua care ține strâns pieptul calului.
Diferențe între cele cinci versiuni Primul exemplar de la Malmaison îl prezintă pe Bonaparte cu o manta portocalie-galbenă, mâneca mănușii este brodată, părul calului este rotat, harnașamentul este complet, căpăstrul fiind prevăzut și cu cureaua zăbalei, chinga de pe burtă este de culoare roșu închis. Ofițerul care ține o sabie în fundal este mascat de coada calului. Fața lui Napoleon pare tinerească.
Exemplarul de la Charlottenburg prezintă o manta în ton roșu aprins. Părul calului are culoare castanie, căpăstrul este simplu, fără cureaua zăbalei, chinga de pe burtă este de culoare gri-albastru. Peisajul este acoperit de zăpadă. Trăsăturile lui Napoleon sunt mai înăsprite. Tabloul este semnat L.DAVID L’AN IX.
În exemplarul de la Versailles, părul calului este alb cu pete sure, harnașamentul este identic cu cel de la Charlottenburg, culoarea chingii de pe burtă este albastră. Broderia mănușii este simplificată, manșeta este vizibilă sub mănușă, ca la ofițeri. Peisajul este întunecat. Expresia lui Napoleon este mai dură. Tabloul nu este semnat.
Exemplarul de la Belvedere este aproape identic cu cel de la Versailles, fața lui Napoleon este și mai aspră. Pictura este semnată J.L.DAVID L.ANNO X.
Cel de-al doilea exemplar de la Versailles prezintă un cal rotat, căpăstrul este complet, dar fără cureaua zăbalei, chinga de pe burtă este de culoare roșie. Mantaua este roșie-portocalie, gulerul este negru, broderia mănușilor este abia vizibilă, țesătura eșarfei este albastru deschis. Ofițerul este din nou mascat de coada calului. Fața lui Napoleon este mai puțin tânără, cu un zâmbet ușor, iar părul lui este mai scurt. Prin forma sa și desenul broderiei, modelul bicornului este asemănător cu cel purtat de generalii Imperiului.Tavard (1981), p. 127. Tabloul nedatat este semnat L.DAVID. De menționat că aici Napoleon se vede în contraplonjeu, pe când în celelalte versiuni apare în perspectivă frontală.
Context istoric Lovitura de stat a lui Bonaparte de la 18 și 19 Brumar anul VIII având loc în contextul deosebit de dificil al războaielor celei de-a doua coaliții (1799-1800), Bonaparte trebuia înainte de toate să restabilească ordinea în țară. El a schimbat radical situația militară reușind in extremis să-i învingă pe austrieci la Marengo în 14 iunie 1800. Această victorie parțială a fost transformată într-o bătălie decisivă datorită unei propagande deosebit de eficace, la care a contribuit și tabloul în care David a ilustrat faimosul episod al trecerii Alpilor de către armata lui Bonaparte.
Trecerea Alpilor thumb|upright=0|Bonaparte franchissant les Alpes de Paul Delaroche, 1848, Muzeul Luvru
Prin traversarea Alpilor de către armata de rezervă la 13 mai 1800 intervine Napoleon în cea de-a doua campanie din Italia declanșată de reocuparea orașului Milano de către austrieci. Trebuia să-i surprindă pe austriecii conduși de generalul Melas și să se năpustească asupra lor profitând de efectul de surpriză. Împreună cu armata de rezervă, el traversează pasul Grand Saint-Bernard, în timp ce corpul de armată al generalului Moncey trece prin pasul Saint-Gothard, iar corpul generalului Turreau se îndreaptă spre pasul Montgenèvre. La 18 mai, Bonaparte pleacă din Martigny și pornește la drum către pasul Marele Saint-Bernard. La 20 mai, îmbrăcat într-o uniformă albastră care acoperă o redingotă albă, și purtând un bicorn acoperit cu pânză cerată, călare pe un catâr și însoțit de ghidul Dorsaz, traversează cărările abrupte ale vârfului montan.