El Canto del Loco (abreviat ECDL) e o formație spaniolă de muzică pop rock, chiar dacă membrii formației consideră că unele dintre melodiile lor aparțin genului power pop. Numele formației El canto del loco se traduce din spaniolă prin cântul nebunului.
Formația a fost creată în 1994 de către Dani Martin și Iván Ganchegui (care va abandona formația în 2002). Între timp, i s-au alăturat și alți membri ajungând la cinci la data desființării în 2009. Stilul muzical al formației a fost inspirat din muzica anilor '80. De-a lungul existenței formației, au reușit să vândă peste un milion de discuri pe piață, devenind unul dintre grupurile cele mai importante ale panoramei muzicale spaniole ale ultimului deceniu.
Au fost câștigătorii a două din trei nominalizări la categoria Cel mai bun artist sau formație spaniolă, premii decernate de MTV Europe Music Awards și de asemenea, au fost câștigătorii a Premiilor Ondas la Muzică la secțiunea cel mai bun artist sau formație în direct în 2004 și Cea mai bună formație în anii 2005 și 2008.
Istoria formației Origini
Originile formației se regăsesc în Școala de Artă Dramatică Cristina Rota, unde Dani Martin a început să studieze în 1995, pe când avea 18 ani. Aici l-a cunoscut pe Iván Ganchegui, care cânta la chitară și cu care după ce au descoperit că au aceleași gusturi muzicale, a închegat o formație. Amândoi erau admiratori ai formației Radio Futura dar mai ales a melodiei lor El canto del gallo (Cântul cocoșului), de aici venind și ideea de a denumi formația El canto del loco. La începuturi formația mai colabora cu o vocalistă, un baterist, un basist și cu un alt chitarist care a renunțat la colaborare înaintea primului lor concert din lipsa timpului înlocuindu-l în ultima zi vărul lui Dani, David Otero.
La puțin timp și restul colaboratorilor au renunțat, în formație integrându-se un electrician, Jandro Velázquez, fiul unor prieteni de-ai părinților lui Dani, pe care l-a cunoscut la un concurs de flamenco. Apoi prin intermediul unor prieteni ai săi l-a cunoscut pe Chema Ruiz, un student din Cantabria care studia fizioterapia la facultatea unde studia și David și care s-a alăturat formației pe post de basist. De atunci, cei cinci membri ai formației au început să se întâlnească pentru a repeta într-o hală industrială din localitatea madrilenă Algete și unde își chemau prietenii pe post de critici muzicali.
Primele albume
Un an mai târziu au înregistrat un demo și au început să-l trimită diverselor case de discuri, totuși, întâlnirea lui Dani Martin cu producătorul Pedro del Moral a fost cel ce le-a oferit oportunitatea de a se face cunoscuți. Acesta a ascultat demo-ul și l-a dus casei de discuri Ariola (actuala Sony BMG) unde Paco Martín, descoperitor al unor alte formații care vor deveni celebre precum Radio Futura și Hombres G, l-a audiat și i-a sunat pe membrii formației chemându-i să dea o probă. Proba consta în a concerta alături de alte două formații iar obiectivul era de a alege o formație din cele trei chemate. La sfârșit chiar dacă după părerea membrilor formației, nu au concertat foarte bine, ei au fost aleși..
La data de 16 iunie 2000 este pus în vânzare primul album de studio produs de fostul cântăreț al grupului Tequila, Alejo Stivel. Înainte de lansarea albumului li s-a propus schimbarea numelui formației în "Superratones", "Los móviles" sau "La dulce sonrisa de Lulú" dar ei au respins propunerile și chiar au numit primul album după denumirea formației, respectiv "El Canto del Loco".
Cu sosirea producătorului Nigel Walker, s-a produs o turnură în stilul de adordare al muzicii și al doilea album scos pe data de 1 martie 2002 și intitulat A contracorriente a avut un aer mai matur. În același an ECDL a primit o nominalizare la MTV Europe Music Awards la secțiunea cel mai bun artist spaniol, unde însă, premiul a fost câștigat de către formația Amaral.
"Stări de spirit" (2003-2004)
În urma abandonului voluntar al lui Iván Ganchegui, restul formației simte nevoia unei vacanțe, cu toate acestea, la puțin timp după, David și Dani deja compuseseră câteva melodii fiecare individual și pe care au hotărât să le înregistreze în componența de patru membri, respectiv cei care rămăseseră. După o perioadă de așteptare care se datora faptului că producătorul Nigel Walker era preocupat cu înregistrarea noului album al formației La Oreja de Van Gogh, au reușit să înregistreze un album și să îl pună pe piață la data de 26 mai 2003. Albumul s-a numit Estados de animo (stări de spirit).
În luna august a aceluiaș an, cântecul Pasión de pe primul lor album, El canto del Loco, a fost inclus pe banda sonoră a filmului La fiesta, a regizorilor Carlos Villaverde și Manu Sanabria. Filmul este cunoscut și ca filmul spaniol cel mai ieftin , fiind cheltuite pentru realizarea lui doar 6 000 de euro. În luna octombrie 2003, formația, împreună cu alte formații și cântăreți, a început înrăgistrările pentru albumul Tony Aguilar y amigos , elaborat de către crainicul Tony Aguilar de la postul de radio Los 40 principales. ECDL a participat la album cu melodia Latido Urbano, single-ul de prezentare al albumului care a fost pus în vânzare în luna noiembrie, banii rezultați din vânzarea discurilor fiind donați Asociației Spaniole contra Cancerului, în speccial spitalelor de oncologie pentru copii. De asemenea au mai înregistrat o melodie doar cu Tony Aguilar denumită Casi un universo.
La sfârșitul aceluiași an, formația a fost nominalizată din nou de către MTV Europe Music Awards la secțiunea Cel mai bun artist spaniol, de această dată reușind să câștige premiul, impunându-se în fața unor mari muzicieni spanioli precum Alejandro Sanz sau formația La Oreja de Van Gogh.
În ianuarie 2004 au început înregistrările pentru banda sonoră a serialului de televiziune 7 vidas care fusese interpretată anterior de către Raimundo Amador. În vara anului 2004 au participat la discul care aducea un omagiu formației Radio Futura, numit Arde la calle (Arde strada), ei interpretând cântecul Escuela de calor.
"În teniși" (2005-2007)
În martie 2005, după ce au călătorit cu prietenii în insula Phi Phi din Thailanda și au văzut dezastrul produs de către tsunami-ul produs la data de 26 decembrie 2004 multor țări riverane Oceanului Indian, David Otero s-a hotărât să înceapă un proiect împreună cu alți artiști pentru a strânge fonduri în beneficiul celor ce au avut de suferit în urma cutremului din Oceanul Indian. Proiectul a fost denumit Kuarkx. În această privință, David ajutat de Dani au scos melodia Despiértame și l-au încărcat pe internet pentru a putea fi descărcat pentru suma de 1,15 euro. Mai târziu, în timpul înregistrării noului album, cei doi s-au hotărât să includă melodia în album, iar parte din banii strânși din vânzările albumului să le doneze sinistraților tsunami-ului din SE-ul Asiei. Pe 21 iunie 2005 au scos pe piață noul album intitulat Zapatillas (teniși).
În septembrie '05 ECDL a pătruns pe piața Statelor Unite și Americii Latine cu primul său album în afara Spaniei, cu albumul 12 estados de ánimo, o copilație realizată din cele mai bune cântece din ultimele 3 albume scoase în Spania. În aceeași lună, utilizatorii paginii mtv.es i-au ales a treia oară, ca candidați la MTV Europe Music Awards, secțiunea Cel mai bun artist spaniol. Premiile au fost decernate la Lisabona, în luna noiembrie, iar trupa ECDL a dobândit al doilea premiul MTV.
În iunie 2006 în timp ce erau în turneu cu formația Hombres G au scos pe piață o compilație care includea concertele pe care le ținuseră la sălile Caracol din Madrid, Bikini din Barcelona și Oasis din Zaragoza. Copilația s-a numit Pequeños grandes directos și a fost lansată în număr redus de copii, doar 50.000.
După finalizarea turneului cu albumul Zapatillas și înainte ca Dani Martin să joace în filmul regizorului Bigas Lunas, Yo soy la Juani (Eu sunt Juani), prin mediile de comunicare a început să umble zvonul unei viitoare separări a membrilor formației. Componenții formației au negat totul și s-au limitat în a afirma că după niște lungi vacanțe se vor întoarce la lucru.
Formația a participat de asemenea la înregistrarea discului proiectului La Marató, al TV3, proiect umanitar cu scopul de a strânge bani pentru cauze caritabile în domeniul sănătății. Tema proiectul fundației La Marató din acel era durerea cronică. Discul a fost pus pe piață pe data de 10 decembrie 2006 și se vindea la prețul de 9 euro și se putea cumpăra împreună cu ziarele Avui, El Punt, La Vanguardia și El Periódico de Catalunya. Cântecul cu care au participat la acest disc a fost Puede Ser aparținând celui de-al doilea album al lor, respectiv A contracorriente dar cu diferența că melodia era interpretată în limba catalană, față de versiunea originală cântată în spaniolă. Noua variantă tradusă purta numele Pot ser. Apoi acest cântec va fi introdus într-o copilație numită Arriba el telón.
În anul 2007, Dani Martin împreună cu reprezentantul trupei ECDL, Carlos Vázquez au deschis o casă de discuri numită El Manicomio Records (Spitalul de Nebuni Records) care cu sprijinul casei de discuri multinaționale Sony BMG s-a ocupat de lansarea discului de debut al formației Sin Rumbo.
"Persoane" (2008-2009) thumb|right|260px|Dani şi David în concert în timpul turneului Personas Înregistrarea noului album a început în octombrie 2007 și nu s-a încheiat decât în februarie 2008 El Canto del Loco, libreto del álbum Personas. La data de 1 aprilie a fost pus în vânzare noul album intitulat Personas și împreună cu el trupa ECDL anunță un mare turneu ce va ține până la sfârșitul anului următor, respectiv 2009. Turneul îl va face împreună cu formația Sin Rumbos și cântărețul argentinian Lucas Masciano, care vor cânta în deschiderea concertelor.
La data de 12 iunie 2008, Jadro anunță retragerea din formația din motive personale. Cu toate acestea, orarul turneului a rămas neafectat de această părăsire, iar Jandro a fost înlocuit cu un nou baterist, Carlos Gamón care înainte cântase cu formația Amaral și cu solista Najwa Nimri.
La data de 28 iunie 2008 trupa a luat parte la festivalul Rock in Rio, la prima ediție spaniolă a acestui festival. Festivalul s-a desfășurat în Arganda del Rey iar formația a primit comentarii negative din partea criticilor chiar dacă a fost foarte bine primit de către public.
"De la persoane la persoane"
La sfârșitul anului 2008 scot albumul De personas a personas, o reeditare a albumului Personas în ediție limitată, într-un format special (30x30 cm). În noua ediție El Canto del Loco adaugă celor 13 melodii din precedentul album încă șase noi cântece plus un CD cu o mare cantitate de material inedit. La data de 23 mai 2009, trupa începe un nou turneu în Plaza de Toros (Arena taurină) din Murcia, numit Hasta luego. Turneul s-a încheiat pe 19 decembrie același an în Barcelona.
Radio La Colifata presenta: El Canto del Loco
În anul 2009, El Canto del Loco publică rodul noilor sale munci, respectiv un nou album intitulat Radio La Colifata presenta: El Canto del Loco care conține 19 mari succese ale trupei plus o nouă melodie numită Quiero aprender de ti și un CD cu noi videoclipuri. Albumul a fost produs în capitala Argentinei, Buenos Aires.
"Pentru mine și pentru toți prietenii mei"
Alt proiect al celor de la ECDL a fost albumul Por mi y por todos mis compañeros, un proiect care conține 11 melodii emblematice ale muzicii spaniole. În album apar melodii ale Smash, Piratas, Quique González, Enrique Urquijo, Los Ronaldos, Joan Manuel Serrat și alții înregistrate de formație în maniera proprie. Împreună cu albumul, au scos un DVD cu înregistrări din timpul pregătirii albumului cu numele de Y por mí el primero.
Membri 2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008 Vocalist Dani Martín 1° chitară Ivan Ganchegui - 2° chitară David Otero Chitară bas Chema Ruiz Baterie Jandro Velázquez Carlos Gamón
Dani Martin