miniatura|default|"Mona Lisa a Galileei", imagine de pe un mozaic din „Casa Dionysos” din Sepphoris Sepphoris (în greacă: Σέπφωρις, după numele ebraic Tzipori ציפורי, în perioada romană Diocaesarea) a fost un oraș antic pe teritoriul Israelului, situat în centrul Galileei inferioare, la 5 km depărtare nord-vest de Nazaret. O așezare a existat aici încă din epoca fierului II. Orașul evreiesc sau iudeu a ființat din perioada Regatului hasmoneean și până în secolul al V-lea d.Hr. Evrei au locuit aici până în secolul al X-lea. Locul unde se afla orașul formează în zilele noastre parcul național Tzipori, care se întinde pe o suprafață de 16 kmp. Parcul arheologic a fost deschis pentru public în anul 1992. Săpăturile arheologice la fața locului încă nu s-au încheiat.
Istoria Antichitate 250px px|miniatura|dreapta|Harta Galilleei antice in secolul I d.Hr. În acest loc s-au găsit câteva urme care dovedesc existența unei așezări încă din timpul epoci canaanite (s-au găsit produse de olărit canaanite) și a Primului Templu.În secolul al VII-lea î.Hr. a fost fortificată de către cuceritorii asirieni. Ulterior a servit drept centru administrativ sub babilonieni, persani și în perioada lagidă și seleucidă. Regatul Iudeei sub Hasmonei și Antipatrizi În anii celui de al Doilea Templu, Tzipori (Sepphoris) a fost un oraș însemnat și este menționat în numeroase izvoare. Ea a fost cucerită, se pare, de regele hasmoneu Yehuda Aristobulos I, prin 104 î.Hr. și este menționată prima dată sub acest nume în timpul domniei regelui hasmoneu al Iudeei, Alexander Yanay Josephus Flavius - Antichități iudaice 13,12,5 Se amintește că a fost asediat fără succes de regele Ciprului,Ptolemeu Lathyrus, în timpul conflictului dintre acesta și Alexander Yanay. În Talmudul babilonean (Meghila 6a) numele său, legat de cuvântul ebraic „tzipor” („pasăre”), este explicat ca venind de la faptul că "e așezat pe vârful muntelui ca o pasăreMeghila 6a Nu e vorba de fapt de un cuib de vultur veritabil, înălțimea la care se află fiind de numai 115 metri deasupra Văii Beit Netofa, dar totuși el permite controlul vizual al ținutului din jur.J.Murphy-O'Connor p.467 I se mai spunea și Reket רקת , deoarece era înălțată ca malul unui râu (în aramaică - Rakta dinehara רקתא דנהרא). Altă denumire a lui era Kitron (קיטרון) (Talmud Bavli, Meghila, 6. În Mishna se spune ca era înconjurat de ziduri încă din timpurile lui Yehoshua bin Nun.
Sepphoris a intrat sub dominația romanilor în urma expediției în Iudeea a lui Pompeius în 63 î.Hr. Între inițiativele luate de și de colaboratorul său, proconsulul Aulus Gabinius, se cunoaște împărțirea administrativă a regatului iudeu în cinci districte, iar ,pentru a împiedica crearea unui singur centru de putere evreiesc, punerea așezărilor iudeilor sub jurisdicția a cinci tribunale religioase, dintre care unul în Tzipori. În anul 55 î.Hr. Gabinius a acordat orașului Tzipori statutul de capitală a districtului Galileea.
În iarna anului 39/38 î.Hr. în vremea unei furtuni de zăpadă Tzipori a fost cucerit regele Irod cel Mare din mâinile lui Matityahu Antigonos. Când Irod a pus stăpânire pe Galileea, Sepphoris-Tzipori a continuat să fie capitala de district. După moartea acestuia, Yehuda ben Hizkiya a condus o răscoală la Tzipori și a provocat la luptă forțele romane trimise de guvernatorul Siriei, Varus. Drept urmare orașul a fost ars, iar locuitorii vânduți ca sclavi. Fiul lui Irod, Irod Antipa, care a preluat controlul în Galileea și Pereea, l-a reconstruit ca Autokratoris ,l-a refortificat și l-a populat cu iudei și cu neevrei politeiști .Tzvi Tzuk în revista israeliană „Etmol”, iunie 1986 Dar el a ctitorit și orașul concurent Tiberias, care i-a răpit Sepphorisului poziția de centru principal al Galileei. În timpul domniei lui Agripa al II-lea capitala Galileei a fost restabilită la Sepphoris. Ca guvernator al Galileei, Yosef ben Matityahu a fortificat orașul. În timpul Marii Revolte a evreilor împotriva romanilor, locuitorii înstăriți din Sepphoris-Autocratis, s-au separat de ceilalți răsculați și au semnat cu romanii un acord de pace separat în anul 67. În acea perioadă au fost emise în oraș monede cu inscriptia „Neronias” (în cinstea împăratului Nero) sau Eirenopolis („Orașul păcii”). Josephus Flavius a scris în cartea sa, „Războiul iudeilor” despre Sepphoris, pe care o numea „podoaba întregii Galilee”:"Tzipori a închis porțile orașului în fața mea și a interzis cetățenilor săi să se alăture la oastea iudeilor... în acest oraș au venit în întâmpinarea lui "Aspasianus" (Vespasian) și oamenii din Tzipori au fost singurii dintre locuitori Galileei care au cerut pace romanilor.„Războiul iudeilor” 4,
Dominația romană nemijlocită. Evrei și politeiști Sepphoris a bătut în secolul I monede proprii, de pildă în vremea domniei lui Antoninus Pius ele erau decorate cu motive politeiste. După răscoala din vremea lui „Kitos” (Polmos Kitos, după numele guvernatorului roman Lusius Quietus care se distinsese înainte și în războiul împotriva dacilor) (115 d. Hr) până la răscoala lui Shimon Bar Kohba consiliul orașului a încăput în mâinile politeiștilor eleniști, după mărturia Talmudului „aramei” și veterani romani Sh.Safrayi în Tzvi Baras et al. p.146 . Evreii l-au recăpătat la mijlocul secolului al II-lea. Sepphoris se numea în acea perioadă Diocaesarea.
După răscoala lui Bar Kohba, în care evreii din Tzipori, o mare parte din ei loiali stăpânirii romane, nu au fost implicați direct, au sosit noi locuitori în oraș. Din punct de vedere economic, s-a dezvoltat mai ales ramura alimentară, mai târziu meșteșugurile textile. Între personalitățile orașului în secolul al II-lea-al III-lea s-au distins tanaimii Abba Halafta și fiul său, Rabi Yossi, rabi Shimon ben Gamliel și fiul acestuia, Rabi Yehuda Hanassi numit pe scurt Rabi. Talmudul povestește că clima la Tzipori era foarte prielnică pentru sănătatea acestuia din urmă. Inițial locuind la Beit Shearim, el s-a mutat împreună cu Sanhedrinul la Tzipori, unde a desăvârșit scrierea Mișnei (circa 220 d.Hr.) După moartea sa Sanhedrinul s-a mutat la Tiberias, dar președinții lui au rămas încă la Tzipori încă mai multe decenii până prin vremea lui DioclețianSh.Safrayi în Tzvi Baras et al. p.151 La Tzipori s-a refugiat și familia de preoți (mishmoret cohanim) Yedaya sau Amok.
miniatura|default|Orientul roman in timpul lui Constantius Gallus. Se distinge în nordul Palestinei oraşul Diocaesarea, în ebraică Tzipori|250px|dreapta În luna iulie 351 a izbucnit lângă Tzipori "revolta din vremea lui Gallus". Împăratul din răsărit,Constantius Gallus a trimis o oaste care a reprimat-o. Orașul a fost distrus dar apoi reconstruit iarăși. Din perioada romană s-a prezervat ruinele sistemului perfecționat de aprovizionare cu apă și un teatru. Evreii au continuat să aibă o pondere însemnată în oraș în cursul secolului al III-lea. Așa dovedesc mărturii creștine (Eusebius) și talmudice. De asemenea până la începutul secolului al IV-lea Diocaesarea și-a păstrat și locul de frunte în colectivitatea evreiască din Palestina, alături de Tiberias. După unele surse în oraș au existat la un moment dat 18 sinagogi Shmuel Safrayi în Tzvi Baras p.148 , între care și o sinagogă a unor evrei repatriați din Babilon și beit hamidrash-ul cel mare „Sidra Rabba” Sh.Safrayi în Tzvi Baras et al. p.150, de asemenea pieți de comerț activate de evrei. Comercianții se foloseau de măsuri și greutăți specifice orașului. Monedele emise de oraș în timpul împăraților Eliogabal și Caracalla conțin inscripții favorabile relațiilor bune cu Roma, cum nu se pot vedea pe monedele altor orașe.De pildă: . Shmuel Safrayi în Tzvi Baras p.151.
Prezența de neevrei politeiști este evidențiată atât de Talmud, cât și de excavațiile arheologice care au dat la iveala citadela (în arameică:hakra) regală, cu soldați romani, un templu roman în cinstea triadei capitoline, un teatru.Sh.Safrayi în Tzvi Baras et al p.147-148
Creștinismul la Sepphoris În secolul al IV-lea creștinismul, devenit religie oficială, a început sa se întărească la Sepphoris. După tradiția creștină, la Tzipori au locuit Ioachim și Ana, părinții Fecioarei Maria. Încă în Evanghelia după Luca 8,31, se vorbește de Ioana, soția lui Huza,economul regelui Irod Antipa, care a devenit una din discipolele lui Iisus. Se presupune ca ea și soțul ei locuiau la Sepphoris, unde se afla palatul lui Irod Antipa. Talmudul babilonean (Avoda zara, 16,72) povestește că în piața din Sepphoris activa un învățător pe nume Iacob (Yaakov) din Kfar Sakhaniya. unul din discipolii lui Iisus. Evreul convertit Yossef Comes din Tiberias (numit „Comes” de către împăratul Constantin) a întemeiat aici o biserică.Epifanios din Salamis Panarion 12. Se pare că la scurt timp după apariția creștinismului, s-au stabilit în localitate adepți ai noii religii. În veacul al V-lea orașul a primit statutul de episcopie.
Evul mediu În cursul veacurilor următoare, sub bizantini, scurta dominație sasanidă persană și sub califii arabi, localitatea s-a micșorat în mare măsură. După documente păstrate în Gheniza din Cairo, comunitatea evreilor a mai dăinuit la Tzipori cel puțin până în secolul al X-lea.
În epoca cruciaților a fost ridicată aici o biserică. De la "izvoarele Sepphoris" au pornit la drum în anul 1187 cruciații conduși de Guy de Lusignan pentru a-l înfrunta pe Salah ad-Din în Bătălia de la Hattin. În 1263 localitatea a fost cucerită de mamelucii conduși de sultanul Beibars. Sub stăpânirea arabă-musulmană denumirea locului s-a arabizat în Safuriye.
Istoria modernă și contemporană În anul 1516 în urma luptei de la Mardj Dabak, teritoriul Palestinei, inclusiv Safuriye și întreaga Galilee, a intrat sub dominația Imperiului Otoman. În secolul al XVIII -lea stăpânitorul Galileei, Dahr al Omar,a transformat cetatea ruinată Safuriye într-o școală pentru copiii din localitate. În timpul Marii Revolte Arabe din Palestina în 1936, armata mandatară britanică a înființat în orășel o poziție militară. În cursul Războiului arabo-israelian din 1948-1949 orășelul a fost cucerit în operația Dekel (Palmierul) de catre brigada Karmeli a armatei israeliene, iar locuitorii săi au fugit. O parte din ei s-au stabilit mai apoi in cartierul Safafa din Nazaretul vecin.
În anul 1949 la poalele dealului, evreii au înființat moșavul Tzipori.
Excavațiile arheologice În decursul anilor au fost locul a fost cercetat de mai multe expediții arheologice, uneori concomitent. Excavațiile au început în 1931 sub conducerea lui Leroy Waterman de la Universitatea Michigan. Săpături ulterioare au fost făcute între anii 1983-2003 de o echipă de arheologi condusă de Jeff Strange de la Universitatea Tampa din Florida. Aceștia din urmă au descoperit teatrul, un mare edificiu public care probabil a slujit drept agora. Între anii 1985-1989 au lucrat în acest site arheologic și o echipă comună de cercetători de la Universitatea Duke din Statele Unite și Universitatea Ebraică din Ierusalim sub conducerea lui A Myers, K Myers și Ehud Netzer. Echipa de la Universitatea Duke a revenit în zonă pentru noi perioade de săpături între anii 1993-2000. O altă misiune arheologică care a lucrat și mai lucrează aici din partea Universității Ebraice, a fost condusă începând din anul 1990 de profesorii Zeev Weiss și Ehud Netzer, din anul 1995de către Zeev Weiss. Aceasta a dezvelit cea mai mare parte a teritoriului orașului de jos, inclusiv sinagoga, Casa Sărbătorii Nilului, baia, precum și sistemul de străzi cuprinzând Cardo și Decumanus. În anul 1975 a început prospectarea apeductelor de către arheologi de la Universitatea Tel Aviv sub conducerea lui Tzvi Tzuk. Această prospecțiune a dus la excavațiile din rezervorul antic de apă din anii 1993-1994.
Descoperirile arheologice 250px|miniatura|dreapta|O parte din "mozaicul Nilului". Se poate vedea un rob ţinând o făclie în scopul transmiterii de mesaje 250px|miniatura|dreapta|Harta sistemului de aprivizionare cu apă de la Sepphoris Majoritatea descoperirilor provin din epoca romană și cea bizantină.