4 iulie este a 185-a zi a calendarului gregorian și a 186-a zi în anii bisecți. Mai sunt 180 de zile până la sfârșitul anului.

Evenimente

1054: O supernovă, numită SN 1054, este observată de către chinezi, japonezi, americanii nativi și astronomii persani arabi ca fiind suficient de luminoasă pentru a fi văzut în timpul zilei. Resturile sale formează Nebuloasa Crabului. 1456: Sultanul Mehmed al II-lea încearcă printr-o campanie fulger să subjuge Regatul Ungariei. Începe Asediul Belgradului și a fortăreței sale puternice de graniță însă în timpul nopții de 22 spre 23 iulie sultanul învins și-a retras restul trupelor și s-a întors la Constantinopol. 1534: Christian al III-lea este proclamat rege al Norvegiei și Danemarcei la biserica din orașul Rye. De domnia lui se leagă implementarea reformei protestante în această zonă. 1776: A fost adoptat documentul numit Declarație de independență a Statelor Unite ale Americii prin ratificarea sa de către Congresul Continental, prima entitate conducătoare a noului stat creat. 1826: Thomas Jefferson, al 3-lea președinte al Statelor Unite, moare în aceeași zi cu John Adams, al 2-lea președinte al Statelor Unite, la cea de-a 15-a aniversare a adoptării Declarației de Independență a Statelor Unite. 1827: Sclavia este abolită în statul New York. 1864: Decret domnesc privind înființarea Universității din București, care reunea într-un singur corp facultățile de Drept, Științe și Litere. Primul rector a fost juristul Gh. Costaforu. (4/16) 1876: S-a creat, la București, "Societatea Națională de Cruce Roșie din România". La 23 august același an, societatea a fost recunoscută de Comitetul Internațional al Crucii Roșii de la Geneva. (4/16) 1898: Cu puțin timp înainte de ora cinci dimineața, nava franceză de pasageri La Bourgogne se scufundă după ce s-a ciocnit cu nava britanică de navigație Cromartyshire, la sud de insula Sable, în timpul unei cețe dense. Din cele 730 de persoane aflate la bord, doar 173 supraviețuiesc, printre care o singură femeie din 300 câte se aflau pe navă; toți copii au pierit. 1914: La Viena au loc funeraliile Arhiducelui Franz Ferdinand și ale soției sale Sofia, la șase zile după asasinarea lor la Sarajevo. 1918: Sultanul Mehmed al V-lea moare la vârsta de 73 de ani și este urmat la tronul Imperiului Otoman de fratele său, Mehmed al VI-lea. El va fi ultimul sultan al Porții. 1928: Marea Britanie: Este acordat dreptul deplin de vot pentru femei. 1941: Trupele naziste au masacrat oameni de știință polonezi și scriitori în orașul Lwów (astăzi Liov, în Ucraina). 1946: România și Marele Ducat al Luxemburgului au reluat relațiile diplomatice la nivel delegație. 1950: Prima emisie a postului de radio Europa Liberă. 1954: Germania câștigă Campionatul Mondial de Fotbal din Elveția pentru prima dată - 3:2 cu Ungaria. 1957: S-a înființat, la București, Arhiva Națională de Filme. 1960: A fost inaugurat noul steag american, în urma admiterii statului Hawaii ca cel de-al 50-lea stat al SUA, în august 1959. 1970: România și Costa Rica au stabilit relații diplomatice la nivel de ambasadă. 1987: A intrat în funcțiune pasajul Lujerului, cu o lungime de 800 m, din care 400 m sunt acoperiți. 1987: În Franța, fostul șef al Gestapo-ului Klaus Barbie (poreclit "Măcelarul din Lyon") este condamnat pentru crime împotriva umanității la închisoare pe viață. 1997: Nava spațială americană Pathfinder a aterizat pe Marte. 1998: Japonia lansează sonda Nozomi pe Marte, și se alătură, astfel, Statelor Unite și Rusia în lista națiunilor care explorează spațiul. 1999: Doi jefuitori de situri arheologice au găsit în Germania Discul ceresc de la Nebra, care este considerat a fi cea mai veche reprezentare concretă din lume a cerului. 2005: Sonda spațială NASA Deep Impact a observat impactul unui proiectil lansat de acesta pe cometa Tempel 1. 2006: Coreea de Nord testează patru rachete cu rază scurtă, una cu rază medie și una cu rază lungă de acțiune Taepodong-2. Conform relatărilor, racheta cu rază lungă de acțiune Taepodong-2 a eșuat în aer deasupra Mării Japoniei. 2009: Coroana Statuii Libertății se redeschide pentru public, după opt ani de închidere din motive de securitate în urma atacurilor din 11 septembrie 2001. 2024: La alegerele generale din Regatul Unit, Keir Starmer conduce Partidul Laburist la o victorie zdrobitoare, readucând partidul la guvernare pentru prima dată în 14 ani. Premierul conservator în funcție, Rishi Sunak, demisionează a doua zi, iar Starmer preia funcția.

Nașteri 1546: Murat al III-lea, sultan otoman (d. 1595) 1715: Christian Fürchtegott Gellert, poet și romancier german (d. 1769) 1767: Kyokutei Bakin, scriitor japonez (d. 1848) 1790: George Everest, geograf englez (d. 1866) 1799: Oscar I al Suediei, rege al Suediei și Norvegiei (d. 1859) 1801: Infanta Isabel Maria a Portugaliei (d. 1876) 1804: Nathaniel Hawthorne, scriitor american (d. 1864)

1807: Giuseppe Garibaldi, general și om politic italian (d. 1882) 1832: Lucien Quélet, medic, naturalist, briolog și micolog francez (d. 1899) 1848: Louis-Robert Carrier-Belleuse, pictor și sculptor francez (d. 1913) 1853: Ernst Otto Beckmann, chimist și farmacist german (d. 1923) 1854: Victor Babeș, bacteriolog și morfopatolog român, fondator al școlii românești de microbiologie, membru al Academiei Române (d. 1926) 1854: Alexandru Marghiloman, 70 ani, om politic român, prim-ministru (1918), (d. 1925) 1868: Henrietta Swan Leavitt, astronomă americană (d. 1921) 1872: Calvin Coolidge, al 30-lea președinte al Statelor Unite ale Americii (d. 1933) 1877: Albert Dauzat, lingvist francez (d. 1955) 1886: Alice Călugăru, poetă română (d. 1933) 1897: Costică Acsinte, fotograf român (d. 1984) 1900: Robert Desnos, scriitor și jurnalist francez (d. 1945) 1908: Aurelio Peccei, industriaș italian (d. 1984) 1910: Gloria Stuart, actrița americană (d. 2010) 1911: Victor Nadolschi, astronom român (d. 1996) 1915: Susanne Wenger, artistă austriaco-nigeriană (d. 2009) 1918: Johnnie Parsons, pilot american (d. 1984) 1923: Haralamb Zincă, pseudonimul literar al lui Hary Isac Zilberman, scriitor român (d. 2008) 1924: Eva Marie Saint, actriță americană 1926: Alfredo Di Stéfano, fotbalist și antrenor de fotbal argentiniano-spaniol (d. 2014) 1927: Gina Lollobrigida, actriță italiană (d. 2023)

1927: Neil Simon, scriitor american (d. 2018) 1927: Jim McWithey, pilot american (d. 2009) 1928: Giampiero Boniperti, fotbalist italian 1931: Stephen Boyd, actor american (d. 1977) 1938: Bill Withers, muzician american (d. 2020) 1942: Prințul Michael de Kent, membru al casei regale britanice 1943: Elisabeta Jar, actriță română 1948: René Arnoux, pilot francez 1948: Claudine Bertrand, scriitoare canadiană 1949: Horst Seehofer, politician german 1952: Vladimir Tismăneanu, politolog român 1960: Cristina Țopescu, editor și prezentator de televiziune (d. 2020) 1960: Roland Ratzenberger, pilot austriac (d. 1994) 1964: Elie Saab, designer libanez 1964: Edi Rama, politician albanez, prim-ministru al Albaniei (2013-prezent) 1972: Nina Badrić, cântăreață croată de muzică pop 1973: Tony Popovic, fotbalist australian 1988: Angelique Boyer, actriță mexicană de origine franceză 1994: Era Istrefi, cântăreață kosovaro-albaneză

Decese 965: Papa Benedict al V-lea 973: Ulrich de Augsburg, episcop (n. 890) 1336: Elisabeta de Aragon, regină consort a Portugaliei (n. 1271) 1546: Khair ad-Din, amiral otoman (n. 1478) 1742: Luigi Guido Grandi, călugăr, preot, filozof, matematician și inginer italian (n. 1671) 1826: John Adams, al 2-lea președinte al Statelor Unite (n. 1735) 1826: Thomas Jefferson, al 3-lea președinte al Statelor Unite (n. 1743) 1831: James Monroe, al 5-lea președinte al Statelor Unite (n. 1758) 1848: François-René de Chateaubriand, diplomat și scriitor francez (n. 1768) 1874: Hippolyte Boulenger, pictor belgian (n. 1837) 1888: Dimitrie Lecca, politician, ministru și general român (n. 1832)

1891: Lajos Haynald, episcop romano-catolic de Alba Iulia, cardinal (n. 1816) 1902: Hervé Faye, astronom francez (n. 1814) 1921: Antoni Grabowski, inginer chimist polonez (n. 1857) 1931: Prințul Emanuele Filiberto, Duce de Aosta (n. 1869) 1934: Marie Curie, fiziciană și chimistă franceză de origine poloneză, dublu laureată a Premiului Nobel (Premiului Nobel pentru fizică (1903) și Premiul Nobel pentru chimie (1911)), (n. 1867) 1935: Nectarie Cotlarciuc, arhiepiscop al Cernăuților și mitropolit al Bucovinei (1924-1935), (n. 1875) 1940: Robert Wadlow, american, deținătorul recordului mondial de cel mai înalt om din lume: 2,72 m. (n. 1918) 1958: Fernando de Fuentes, regizor, scenarist și producător de filme mexican (n. 1894) 1975: Luigi Carlo Borromeo, episcop italian (n. 1893) 1991: Sigismund Toduță, compozitor și muzicolog român (n. 1908) 1992: Astor Piazzolla, muzician, compozitor și virtuoz instrumentist argentinian (n. 1921) 1997: Miguel Najdorf, șahist, argentinian de origine poloneză (n. 1910) 2003: Barry White, cântăreț american (n. 1944) 2011: Otto von Habsburg, prinț austro-ungar (n. 1912) 2011: Șerban Cantacuzino, actor român (n. 1941) 2016: Abbas Kiarostami, regizor, scenarist iranian (n. 1940) 2019: Leon Kossoff, pictor englez (n. 1926) 2020: Sebastián Athié, actor și cântăreț mexican (n. 1995) 2021: Luminița Gheorghiu, actriță română (n. 1949) 2022: Elena Bodnarenco, politiciană din R. Moldova (n. 1965)

Sărbători

Ziua Independenței, Statele Unite ale Americii Ziua Liberării (Rwanda) Ziua Republicii (Filipine)

Note

! 04 ! 07 04