Avântul Țării este denumirea unei medalii instituite prin Decretul Regal nr. 6247 din 7 noiembrie 1913,Eugen Calianu, Decorațiile românești de la Cuza-Vodă la Regele Mihai I, Editura Eminescu, București, 2006, p. 93, . care a fost decernată tuturor militarilor și civililor participanți la Campania din 1913, fiind singura decorație oficială dedicată războiului din 1913.„Avântul Țării. 1913” în Ordine, cruci și medalii române. Istoric, legi și regumamente. Vintilă Ivănceanu, Petre P. Sterescu, Petre Ionescu, C. Tâmpeanu, Imprimeria statului, București, 1927, pp. 121-124.
Descrierea medaliei Medalia „Avântul Țării” este rotundă, cu un diametru de 35 mm și grosimea de 2 mm și este confecționată din metal alb (pacfon), aliaj de alamă și nichel care imită argintul.
Medalia este mobilă fiind suspendată printr-un inel de două ramuri de lauri, atașate în partea superioară de o bară de care se fixează panglica. Panglica moarată are o lățime totală de 35 mm și este de culoare albastru-violet închis în partea centrală (28 mm) cu câte o bandă de 3,5 mm pe fiecare margine țesută orizontal în culorile roșu și galben.
Aversul medaliei Medalia avea ștanțată pe avers o acvilă cruciată și încoronată ținând în gheara dreaptă spada, iar în cea stângă, sceptrul. Pe pieptul acvilei se găsea un medalion rotund cu efigia regelui Carol I și cu inscripția „CAROL I – REGE AL ROMÂNIEI”. Pe coada acvilei era dispusă o eșarfă cu deviza „PACE”, iar pe marginea medaliei inscripția: „ÎN AMINTIREA ÎNĂLȚĂTORULUI AVÂNT 1913”.
Reversul medaliei Pe reversul medaliei se găsea ștanțată o scenă reprezentând trecerea armatei române peste Dunăre, pe un pod de vase, și perspectiva munților Balcani cu răsăritul soarelui. Deasupra armatei plutește o Victorie, întruchipată de o femeie, ținând în mâna dreaptă o ramură de palmier, iar în stânga o coroana de lauri. Pe marginea medaliei era inscripția circulară: “DIN CARPAȚI PESTE DUNĂRE LA BALCANI”.
Brevetul de conferire Fiecare medalie era însoțită de un brevet, cu următorul conținut:
Regatul RomânieiMinisterul de ResboiBREVET Din ordinulMajestăței Sale Regele Carol I Șeful suprem al ArmateiS’a conferit (numele și prenumele) (calitatea sau funcția) medaliaAvântul Țărei pentru că a luat parte în Campania din anul 1913. Ministru (semnătură și ștampilă) Director Superior al Personalului (semnătură și parafă) Nr. (din registru) La (data) 1913București''
Note
Categorie:Medalia „Avântul Țării”