Regatul Ungariei în Evul Mediu a fost o monarhie multientnică din Europa Centrală. Regatul a fost fondat de principele Ștefan I, care a primit binecuvântarea din partea Papei Silvestru al II-lea și a devenit rege în decembrie 1000 sau ianuarie 1001. Legile militare și influențele politice emise în timpul domniei lui Ștefan I s-au concentrat pe întărirea autorității regale și creștinarea supușilor săi. Deși o serie de documente subliniază rolul jucat de cavalerii și clericii germani și italieni în acest proces, nu trebuie neglijat nici rolul jucat de bulgari, dovedit de numărul mare de cuvinte de origine slavă prezente în limba maghiară, (în special în domeniul agriculturii).
Existența noului regat a fost amenințată de răscoalele păgânilor și de încercările de cucerire ale Sfântului Imperiu Roman până în timpul domniilor regilor Ladislaus I (1077–1095) și Coloman (1095–1116), care au stabilizat situația monarhiei. Odată cu stabilitatea, cei doi regi au dus și o politică expansionistă, reușind să cucerească Croația și Dalmația.
Regatul Ungariei avea numeroase terenuri necultivate, mine bogate de sare, aur, argint și a devenit o țintă a coloniștilor germani, italieni sau valoni. Coloniștii au contribuit la fondarea sau dezvoltarea orașelor din regat, printre ele aflându-se Esztergom și Székesfehérvár. Ungaria este plasată la intersecția unor importante drumuri comerciale, dar s-a aflat la intersecția unor culturi. Biserica Romano Catolică a avut o influență majoră asupra culturii maghiare, lucru dovedit de stilurile arhitectonice romanic sau gotic și de folosirea limbii latine atât pentru documentele oficiale cât și pentru cronici. Aceasta nu înseamnă că ortodocșii, busurmanii sau evreii nu și-au adus contribuția la dezvoltarea Ungariei. Deși limba latină a rămas limba folosită în justiție, administrație și în afacerile externe, în regat au supraviețuit sau prosperat o serie de limbi sau dialecte (János M. Bak)Bak 1993, p. 269..
Preponderența proprietății funciare regale a asigurat la începuturile regatului poziția sa conducătoare, dar odată cu înstrăinarea pământurilor regale a apărut o nouă clasă nobili, proprietari funciari mai mari sau mici. Regele Andrei al II-lea a fost forțat de nobili să emită Bula de aur, considerată a fi „una dintre primele exemple de limite constituționale plasate asupra puterilor unui monarh european” . Regatul Ungariei a primit o lovitură puternică în timpul Invaziei mongole din 1241-1242. Regii maghiari au decis după invazie să colonizeze grupuri de cumani și iași în zonele de câmpie. Au sosit coloniști din Moravia, Polonia și alte regiuni învecinate. Puterea absolutistă regală a fost restaurată în timpul domniei lui Carol Robert de Anjou (1308–1342), din Casa de Anjou-Sicilia. Minele de aur și argint deschise în timpul domniei sale au produs până la sfârșitul secolului al XV-lea aproximativ o treime din producția mondială de aur și argint.
Regatul a ajuns la apogeul puterii militare și influenței politice în timpul domniei regelui Ludovic cel Mare (1342–1382), care a întreprins campanii militare încununate cu succes împotriva Marelui Ducat al Lituaniei, Italiei de nord șa. Succesorul lui, Sigismund de Luxemburg (rege 1433–1437; împărat între 1410–1437) a devenit Împărat al Sfântului Imperiu Roman în 1410.
Primul rege al Ungariei fără ascendență dinastică a fost Matthias Corvinus (rege 1458–1490), care a condus o serie de campanii militare încununate de succes. El a devenit și Rege al Boemiei și Duce de Austria.
Teritoriul regatului a scăzut treptat în secolul al XVI-lea datorită expansiunii teritoriale a Imperiului Otoman. Regatul Ungariei a fost împărțit în două prin Tratatul de la Nagyvárad (Oradea) din 1538 și, după ocupația otomană din 1541 în trei părți: o parte centrală controlată de turci, (Eyaletul Budin), una vestică aflată sub controlul Sfântului Imperiu Roman, (Ungaria Regală) și Regatul Ungariei Răsăritene, care avea să fie succedat de Principatul Transilvaniei.
Cadru istoric
Ungurii au cucerit Bazinului Panonic la sfârșitul secolului al IX-lea și începutul celui de-al X-leaMakkai 1994, pp. 9., 11.Kirschbaum 2005, p. 40.. Societatea maghiară veche se paza pe familiile patriarhaleSpinei 2003, p. 28.. Mai multe familii formau un clan, care erau unite la rândul lor în triburiSedlar 1994, p. 21.. Triburile formau o confederațieMakkai 1994, p. 10.. Confederația triburilor maghiare erau conduse la mijlocul secolului al X-lea în mod oficial de un urmaș al lui Árpád (considerata „descălecătorul” Bazinului Panonic), dar în fapt nu exista nicio autoritate centralizatăEngel 2001, p. 20..
Chiar mai înainte de sosirea lor în Europa Centrală, lansarea de raiduri împotriva popoarelor învecinate a fost o sursă importantă de venituri pentru maghiariSpinei 2003, pp. 41-42.. După ocuparea Bazinului Panonic, expedițiile lor de jaf au vizat în principal statele succesoare ale Imperiului CarolingianMolnár 2001, pp. 14-16.Makkai 1994, p. 13.. Această „epocă a aventurilor”, așa cum este denumită eufemistic în istoriografia maghiarăMolnár 2001, p. 16., s-a sfârșit brusc, odată cu victoria armatelor conduse de viitorul împărat roman Otto I în bătălia de la Lechfeld din 955Makkai 1994, p. 14.Spinei 2003, p. 81. Împăratul Ioan I Tzimiskes i-a înfrânt la rândul lui pe maghiari în 970, punând astfel raidurilor maghiarilor în Imperiul Bizantin Spinei 2003, p. 82..
Majoritatea cronicarilor i-au descris pe maghiarii secolului IX-lea – al X-lea ca un popor nomad, dar există și autori precum Ahmad ibn Rustah sau Abu Saʿīd Gardēzī care afirmă că ungurii au fost și agricultoriSpinei 2003, pp. 19-22.. În limba maghiară există o serie de cuvinte cu origine turcică legate de agricultură, care presupunea că triburile ungare au avut perioade de viața sedentarăEngel 2001, pp. 17-18.. Cuvintele ungurești pentru „tescovină” - seprő, „porc” - ártány, „seceră” - sarló și „plug” - eke au fost împrumutate în limbă înainte de secolul al X-lea. Totodată, numărul mare de cuvinte cu origini slave dovedesc faptul că modul de viață al ungurilor s-a modificat în mod fundamental după stabilirea în Europa CentralăSpiesz et al 2006, p. 28., de exemplu cireașă - cseresznye, „jug” - iga, ‚fierar” - kovács , „fereastră” - ablak, patkó – „potcoavă” și „idol” - bálványEngel 2001, pp. 44., 57.Spiesz et al 2006, p. 314.. coabitarea ungurilor, slavilor, românilor și a altor grupuri etnice în Bazinul Panonic este reflectat în sinteza culturală „Bjelo-Brda” apărută la jumătatea secolului al X-leaCurta 2006, pp. 192-193.. De exemplu, Abraham ben Jacob a scris despre negustorii evrei unguri care făceau comerț în Praga în 965Berend 2006, p. 61.. Biserica Ortodoxă Bizantină a fost prima care a reușit să-și facă prozeliți printre liderii triburilor maghiare. Un conducător maghiar a fost botezat în 948, iar un altul în 952 la ConstantinopolSpinei 2003, pp. 78-79.. Géza în schimb (cca. 970–997) a fost botezat în ritul latin pe la 970. Géza, pe lângă prozelitismul creștin, a început și lupta pentru consolidarea autorității centrale, inclusiv prin folosirea forțeiEngel 2001, p. 26.. Pentru a-și atinge scopurile, el a ridicat fortificații, a invitat militari din Europa să lucreze în slujba sa pentru dezvoltarea unei armate moderne, bazate pe cavaleria greaMakkai 1994, p. 16.Kontler 1999, p. 51.. Géza a aranjat și o alianță dinastică a fiului său Ștefan cu Gizela, fiica lui Henric al II-lea de Bavaria din familia împăraților Sfântului Imperiu Roman.
La moartea lui Géza din 997, o bună parte a Bazinului Panonic se afla încă sub conducerea unor lideri semiindependențiMolnár 2001, p. 20.. Fiul lui Géza, Ștefan, a trebuit să lupte pentru succesiune cu Koppány, cel mai în vârstă membru al dinastiei Arpadine Engel 2001, p. 27.. Beneficiind de sprijinul oferit de rudele sale germaneMakkai 1994, p. 17., Ștefan a ieșit învingător în lupta decisivă de Veszprém din 998Kontler 1999, p. 53.. După această victorie, el a cerut Papei Silvestru al II-lea să fie încoronat ca rege, care a fost de acord, având și acceptul împăratului Otto al III-lea al Sfântului Imperiu RomanKirschbaum 2005, p. 41..
Regele Ștefan I (1000–1038)
Ștefan a fost încoronat primul rege al Ungariei pe 25 decembrie 1000 sau pe 1 ianuarie 1001. El și-a consolidat domnia prin acțiuni militare încununate de succes împotriva liderilor semiindependenți locali, inclusiv împotriva unchiului său Gyula (probabil lider al Transilvaniei). Puterea noului regat a fost dovedită în 1030, când a respinsKontler 1999, p. 58. invazia împăratului Conrad al II-leaEngel 2001, p. 29..
Regatul era apărat de fortărețe construite din pământ și bușteni, uneori din piatrăSedlar 1994, p. 207.Kontler 1999, p. 56., dar și de zone inundate, numite „gyepü”, lăsate intenționat nelocuite pentru scopuri defensive.
La scurtă vreme după încoronare, Ștefan I a început să-și organizeze regatul după modelul monarhiilor din Europa Occidentală . El a fondat o serie de dioceze și cel puțin o arhiepiscopie (cea de la Esztergom). De asemenea, a fost ctitorul unor mănăstiri benedictine și a hotărât ca la fiecare zece sate să fie construită o biserică parohialăSpiesz et al 2006, p. 29.. Legile emise în timpul domniei sale au vizat adoptarea, chiar forțată, a creștinismului și a stilului de viață creștinEngel 2001, pp. 45-46.. El s-a concentrat asupra protejării căsătoriei creștine și combaterea poligamiei și a altor obiceiuri străvechiEngel 2001, p. 46..
Din punct de vedere administrativ, el o organizat așa-numitele comitate în jurul punctelor fortificate. Fiecare comitat era condus de un oficial – ispánKirschbaum 2005, p. 43., care era un nobil local sau un cavaler străin.
Din punct de vedere legal, societatea medievală timpurie a fost formată din două grupuri principale, oamenii liberi și șerbii, dar au mai existat și alte categoriiEngel 2001, pp. 66-69., 74.. Oamenii liberi erau îndreptățiți din punct de vedere legal să fie proprietari, să dea în judecată și să fie dați în judecatăEngel 2001, pp. 68-69.. Totuși, cei mai mulți dintre ei erau supuși în vreun fel monarhului sau unui nobil, doar coloniștii invitați din străinătate se bucurau de o libertate mai mare. Oamenii liberi care dețineau proprietăți în teritoriile regale dintr-un comitat erau împărțiți la rândul lor în două grupuri: „războinicii castelului” (iobagiones castri), care puteau fi mobilizați în armata comitatului, și „poporul castelului” (cei care se ocupau de cultivarea pământului, fabricau uneltele și armele sau erau obligați să presteze alte servicii lordului castelului) Engel 2001, pp. 69-70.Rady 2000, pp. 19-21.. În plus, oamenii liberi plăteau o taxă specială direct visteriei monarhului, „mărunțișul omului liber”Engel 2001, p. 70.. A existat o clasă intermediară a țăranilor care nu erau șerbi, dar nici oameni în liberi în accepțiunea vremii, „udvornici” (din cuvântul slav „dvor”, curte), care erau supuși direct curții monarhului (și nu plăteau această taxăEngel 2001, p. 74.. Iobagi erau lipsiți de personalitate juridică, cel puțin din punct de vedere legalEngel 2001, p. 68., dar în practică ei aveau un drept limitat de proprietateMakkai 1994, p. 18.. Ei lucrau cu propriile unelete pământurile stăpânului lor și primeau în schimb între o jumătate și două treimi din recoltă.
Istoricii au dedus cercetând legile și alte documente ale perioadei domniei lui Ștefan I că satele locuite de populația sedentară erau cele mai numeroase așezări umane ale regatuluiEngel 2001, p. 59.. Un sat obișnuit era format din cel mult 40 de bordeie semiîngropate, cu o vatră de piatră într-unul dintre colțurile locuinței. Numeroase așezări aveau numele unei meserii, ceea ce duce la concluzia că sătenii erau specializați pentru ca să ofere un anumit tip de serviciu monarhului sau împuternicitului acestuia. Pot fi amintite ca aparținând acestui grup sate precum Födémes („apicultor”), Hódász („vânător de castori”), Gerencsér („olar”) sau Taszár („tâmplar”)..
Evul Mediu timpuriu (1038–1242)