Grigore Bradea (n. 1 martie 1947, Spermezeu - d. 10 iulie 1998, Bistrița) a fost un sculptor român.

A devenit membru al U.A.P. în 1981, la secția sculptură, fiind unul din cei mai reprezentativi sculptori români din generația '70.

Studii În 1961 s-a înscris la Liceul de Arte Plastice „Romulus Ladea” din Cluj-Napoca, pe care l-a absolvit în 1965. În același an a fost admis la Institutul de Arte Plastice „Ion Andreescu” din Cluj-Napoca, secția sculptură, la clasa profesorului Kós András, pe care l-a absolvit în 1972.

Activitatea profesională După absolvirea studiilor universitare a fost numit profesor la Liceul Pedagogic „George Coșbuc” din Năsăud, după care s-a stabilit la Bistrița unde, alături de alți colegi de generație, a făcut demersuri pentru înființarea unui cenaclu de creație la Bistrița și pentru alocarea unor spații pentru ateliere artiștilor plastici bistrițeni.Biografie Grigore Bradea

În vara anului 1988 Grigore Bradea s-a aflat la Anieș împreună cu sculptorii Maxim Dumitraș, Anton Tănase și Mircea Mocanu, spre a sculpta, după un desen tehnic riguros, elemente din piatră destinate coloanelor și placărilor cu piatră la Casa Poporului.Evocare: Sculptorul Grigore Bradea

Opera În afară de o serie de lucrări de sculptură micăGrigore Bradea - sculptură mică, aflate în colecția Muzeului Județean Bistrița-Năsăud („Portret-Ion”, „Nicolae Iorga”, „Luptător” și „Portret” în sala cu artă contemporană și sculptura de dimensiuni mai mari „Primăvara”, așezată în grădina Muzeului JudețeanSculpturi de Grigore Bradea, la Muzeul Județean) și în diverse colecții particulare, opera sa cuprinde și lucrări de sculptură monumentală, din care cele mai reprezentative sunt următoarele:Grigore Bradea - sculptură monumentală Ziua și Noaptea - Tabăra de sculptură Măgura, Ediția a VIII-a, 1977 Victoria - Sângeorz-Băi, 1978 Maternitate - Piatra Neamț, 1979 Maternitate - Slatina, 1980

Expoziții și simpozioane 1969 - Primăvara Studențească (premiul II, sculptură), Cluj-Napoca; 1969 - Expoziție personală desen (Casa Matei Corvin), Cluj-Napoca; 1970 - Primăvara Studențească (premiul I, sculptură), Cluj-Napoca; 1970 - Salonul Național al Școlilor și Institutelor de Artă, București; 1971 - Primăvara Studențească (premiul III, sculptură), Cluj-Napoca; 1971 - Salonul Național al Artei Studențești (premiul II, sculptură), Cluj-Napoca; 1974-1992 Expoziții anuale și trimestriale ale Cenaclului de Creație Bistrița și a Filialei interjudețene Cluj-Bistrița-Zalău;

Expoziții personale 1975 - Galeria Municipală, Bistrița; 1978 - Galeria Mică, Cluj-Napoca;

Expoziții de grup 1976 - Cluj-Napoca; 1976 - Galați; 1988 - Galeriile U.A.P., Bistrița; 1989 - Căminul Artei, București

Expoziții Internaționale 1988 - Sandomierz, Polonia; 1988 - Toronto, Canada 1991 - Montreuil, Franța;

Simpozioane 1977 - Măgura, Buzău; 1978 - Sîngeorz-Băi, Bistrița-Năsăud; 1979 - Piatra Neamț; 1980 - Slatina, Olt; 1981 - Moneasa, Arad; 1982 - Costinești, Constanța; 1986 - Babadag, Tulcea; 1987 - Oarba de Mureș, Mureș; 1988 - Lăzarea, Harghita; 1992 - Sîngeorz-Băi, Bistrița-Năsăud;

In memoriam În perioada 1 - 3 martie 2013, în incinta Galeriei "Arcade-24" din Piața Centrală a orașului Bistrița a avut loc evenimentul "Un fel de om - Grigore Bradea", dedicat împlinirii a 15 ani de la mutarea la cele veșnice a sculptorului Grigore Bradea, deosebit de activ în conturarea grupării plastice din municipiu."Un fel de om - Grigore BradeaBianca Sara - Bistrița. Grigore Bradea, comemorat cu o expoziție și un concert de muzică electronică, în „Adevărul”, 29 martie 2013.

În galerie au fost expuse peste 30 de portrete ale sculptorului Grigore Bradea semnate de pictori și sculptori care l-au cunoscut. Între aceștia se numără Vasile Mureșan Murivale, Radu Hangan, Marius Șușcă, Elena Nacu, Georgiana Vrânceanu Cotuțiu, Alexandru Șerban, George Mircea, Arpad Racz, Pavel Bucur, Elena Gheorghe, Aurel Marian, Vioara Dinu, Mihai Istudor, Mihai Buculei, Maxim Dumitraș, Marcel Lupșe, Ioan Cadar, Adina Mocanu, Aurel Contras, Mariana Moldovan, Mircea Mocanu, Vasile Tolan, Miron Duca, Nicolae Fleissig, Ionel Tănase, Marius Ghenescu și Geo Goidaci – foști elevi, colegi sau prieteni – care, în schițe, desene, picturi sau sculpturi, au încercat să aducă un omagiu sculptorului Grigore Bradea.Grigore Bradea, omagiat la Galeriile UAP și în centrul istoric al Bistriței

În memoria sa, Asociația Culturală „Grigore Bradea”, în colaborare cu Uniunea Artiștilor Plastici din România și Universitatea de Arte și Design Cluj Napoca, a instituit în anul 2013 un premiu Grigore Bradea care să fie decernat anual unui tânăr sculptor. Juriul care a stabilit câștigătorul premiului din 2013 a fost condus de Radu Morar, sculptor și decan al Facultății de Sculptură de la Universitatea de Artă din Cluj. Darius Hulea câștigătorul premiului anual "Grigore Bradea" , Bistrita24.ro, 19 martie 2013; accesat la 10 aprilie 2013.

Note

Legături externe Situl dedicat sculptorului Grigore Bradea Scupltures - Grigore Bradea

Categorie:Nașteri în 1947 Categorie:Nașteri pe 1 martie Categorie:Decese în 1998 Categorie:Decese pe 10 iulie Categorie:Sculptori români