Lăcrămioara Georgiana Stan (n. 24 aprilie 1995, Slobozia) este o fostă handbalistă română care a evoluat pe postul de portar.

Lăcrămioara Stan a debutat la CSȘ Slobozia, echipă cu care s-a calificat în semifinalele Campionatului de Junioare III, în 2008. În 2012, ea s-a transferat la Național Râmnicu Vâlcea, echipă care evoluează în Divizia A, și a devenit jucătoare a Centrului Național de Excelență din Râmnicu Vâlcea. În februarie 2013, pentru a suplini plecarea portăriței Amandine Leynaud, Lăcrămioara Stan a fost cooptată în lotul CS Oltchim Râmnicu Vâlcea. Ea a căpătat dublă legitimare, putând evolua atât pentru Oltchim cât și pentru Național.

Stan a fost convocată prima dată în 2010 la echipa națională de junioare a României, pentru care, până în 2012, a jucat în 30 de meciuri, și a participat la Campionatul European pentru Junioare Cehia 2011 și Campionatul Mondial pentru Junioare 2012 din Muntenegru. De asemenea a participat cu echipa națională de tineret a României la Campionatul European de Tineret ediția 2013 din Danemarca.

În 2012, Lăcrămioara Stan a fost declarată handbalista anului în municipiul Slobozia.

Odată cu desființarea echipei de handbal feminin Oltchim Râmnicu Vâlcea la sfârșitul sezonului sezonului 2012-2013, Stan a semnat cu HC Dunărea Brăila. A evoluat pentru echipa brăileană până în decembrie 2017, cu excepția returului din sezonul 2016-2017, când a fost împrumutată la CSM Unirea Slobozia. În decembrie 2017, Stan s-a despărțit de HC Dunărea Brăila iar în ianuarie 2018 a semnat cu CSM Slatina. În 2020, Lăcrămioara Stan s-a retras din activitate și se ocupă cu pregătirea portarilor la HCM Slobozia.

Palmares Cupa Cupelor: Turul 3: 2014

Cupa EHF: Optimi: 2015 Turul 3: 2017

Liga Națională: 13px|Aur Câștigătoare: 2013 13px|Bronz Medalie de bronz: 2014

Cupa României: Semifinalistă: 2014

Campionatul Național de Junioare I 13px Câștigătoare: 2013

Campionatul Național de Junioare II 13px Câștigătoare: 2012

Referințe

Legături externe Federația Europeană de Handbal: Profil Lăcrămioara Stan Handbalvolei: Profil Lăcrămioara Stan

Categorie:Jucătoare de handbal din România Categorie:Jucătoare ale CS Oltchim Râmnicu Vâlcea Categorie:Nașteri în 1995 Categorie:Sportivi români în viață Categorie:Oameni din Slobozia