Tehnologia a jucat un rol crucial în rezultatul celui de-al Doilea Război Mondial. O mare parte din aceste tehnologii au fost dezvoltate în anii interbelici: 1920 - 1930, unele s-au dezvoltat ca urmare a lecțiilor valoroase învățate în timpul războiului, iar altele spre sfârșitul războiului.

Efectele noilor tehnologii au fost multiple și individuale, dezvoltările cele mai importante au fost în următoarele domenii:

Armament, incluzând aici: nave, vehicule, avioane, rachete, piese de artilerie, arme de infanterie și arma nucleară.

Logistică militară, incluzând aici: vehicule pentru transportul soldaților și echipamentului (camioane, jeepuri, nave, avioane).

Comunicații, spionaj și contraspionaj, incluzând aici: echipamente de comunicații, navigație, detectare la distanță și spionaj.

Medicină, dezvoltarea unor tehnici chirurgicale, descoperirea unor medicamente.

Primul Război Mondial: un război al tranșeelor

200px|miniatura|dreapta|Mitraliera Vickers în acțiune Primul Război Mondial a transformat tacticile de manevră caracteristice conflictelor armate până atunci caracteristice de exemplu Războaielor Napoleoniene în războaie de tranșee datorită utilizării unor noi descoperiri ca: mitraliera sârma ghimpată avionul. Acest război a fost primul război al noii societăți industriale, care stăpânea producția de masă și folosea avantajele pieselor standardizate.

Mitraliera prin puterea sa de foc nu mai permitea efectuarea unor manevre lente, iar sârma ghimpată încetinea orice asalt și putea să direcționeze atacul inamicului în zone bine pregătite.

Tancurile, introduse în acest război de englezi și-au arătat efectele psihologice asupra militarilor și capacitatea lor de a trece peste diferite obstacole antiinfanterie: șanțuri, sârmă ghimpată.

Avioanele la rândul lor în prima fază a războiului au fost folosite doar pentru recunoaștere, zădărnicind orice încercare de manevrare a inamicului. Doar mai târziu au început să fie echipate cu mitraliere și bombe de mici dimensiuni.

Efectele gazelor de luptă folosite în acest război, au îngrozit părțile beligerante, care în Convențiile de la Haga din 1899 și 1907 au interzis folosirea acestora.

În Primul Război Mondial rolul căilor ferate a fost mai mare ca în oricare alt război. Deplasarea se realiza în principal cu cai, folosiți și pentru tractarea armamentului greu.

Acest război era dominat de cuirasate și cel mai mult conta calibrul și precizia tunurilor de pe cuirasate. Apariția însă a submarinelor deja începea să arate vulnerabilitatea cuirasatelor, care vor deveni evidente de-abia în al Doilea Război Mondial odată cu dezvoltarea avioanelor de vânătoare și tacticilor de atac ale acestora cu bombe și torpile.

Perioada interbelică: se pun bazele teoretice ale războiului fulger Marea Britanie Marea Britanie în 1915 stabilea tendințele în dezvoltarea tancurilor, dar cu apropierea războiului a pierdut inițiativa. În Marea Britanie exista o teorie adoptată de guvern în august 1919 conform căreia guvernul nu se aștepta ca în timp de 10 ani să izbucnească război. În consecință britanicii au investit foarte puțin în cercetare-dezvoltare în domeniul militar.

Franța 200px|miniatura|dreapta|Linia Maginot Francezii credeau că dacă vor fi atacați din nou de germani, acest război va fi ca o prelungire a Primului Război Mondial, motiv pentru care s-au pregătit pentru un nou război de tranșee construind Linia Maginot. Se presupunea că germanii vor ataca prin Belgia (Planul Schlieffen) și francezii în cooperare cu britanicii îi vor putea opri. În Franța tancul era privit ca o armă de sprijin a infanteriei, tancurile fiind dispersate în unități mici pentru sprijinul infanteriei în distrugerea cuiburilor de mitraliere și a gardurilor de sârmă ghimpată.

Germania și URSS Germanii și sovieticii, puteri dezamăgite, colaborând, făceau cercetare-dezvoltare în domeniu militar. Germania fiind limitată în acest sens, a primit un sprijin de la sovietici pentru a face testări pe teritoriul URSS. Marele fabricant de arme Krupp avea facilități de producție în sudul URSS, iar în 1925 a fost înființată o școală de piloți lângă Lipețsk unde se antrenau viitorii piloți ai Luftwaffe. Încă din anul 1926 Reichswehr putea folosi o școală de tanchiști lângă Kazan și o fabrică de armament chimic în Samara Oblast. În schimbul acestor facilități sovieticii intrau în posesia tacticii și tehnologiei folosite de germani. În cea de-a doua jumătate a anilor 1920 germanii au ajutat la construirea unor fabrici de tancuri din Leningrad și Harkov. Cooperarea a fost întreruptă prin venirea la putere al lui Hitler în 1933.

În Germania Heinz Guderian, influențat de teoreticienii J. F. C. Fuller și B.H. Liddell Hart, prin lucrarea sa „Achtung Panzer” dezvolta teoria Războiului fulger (Blitzkrieg), adică o ofensivă militară generalizată, precedată de atacuri aeriene și bombardamente masive urmate de atacuri foarte rapide, unde tancurile erau folosite grupate în mari unități, ocoleau punctele fortificate (lăsându-le infanteriei, penetrau liniile inamice, pătrundeau adânc în spatele liniilor inamice și tăiau orice posibilitate de regrupare, apărare și aprovizionare a inamicului.

Japonia 180px|miniatura|dreapta|Mitsubishi A6M Zero În această perioadă Japonia a conceput o tactică asemănătoare Germaniei. În această perioadă Japonia ocupa coasta de est a Chinei, iar în 18 septembrie 1938 ataca Manciuria Florin Vasiliu, De la Pearl Harbour la Hiroshima, Ed Dacia, Cluj-Napoca, 1986, pag.10.

Mitsubishi A6M Zero la începutul războiului era unul dintre cele mai performante avioane de vânătoare din lume. În ultimii ani a războiului a fost surclasat de avioanele americane.

Armament

În timpul celui de-al Doilea Război Mondial armamentul a cunoscut o dezvoltare rapidă astfel că în decurs de șase ani începând de la arme cu calibre mici până la avioane armele cu care forțele au început războiul au fost depășite. De exemplu, dacă tranșeele, cavaleria și cuirasatele erau larg folosite în 1940, peste șase ani armele moderne erau avioanele cu reacție, rachetele balistice și chiar bomba atomică.

Avioane

Forțele Axei aveau probleme serioase din cauza lipsei de combustibil petrolier. Germania a dezvoltat un procedeu tehnologic prin care se obținea un înlocuitor al petrolului din cărbune. Aliații aveau producție petrolieră mult mai mare. Americanii adăugau tetraetil de plumb combustibililor folosite pentru avioane, astfel se obțineau pentru avioanele aliaților un combustibil care permitea o compresie mai mare a combustibilului, randament mai mare, crescând astfel viteza și raza de acțiune a avioanelor.

Forțele aeriene franceze erau foarte neglijate, comandanții militari preferând să cheltuiască fonduri pentru forțe terestre și fortificații.

Pe Teatrul de război din Europa de Vest aviația a devenit crucială de-a lungul războiului, atât în operațiuni tactice (pe câmpul de luptă) cât și cele strategice (acțiuni la mare distanță-bombardamente). Introducerea unor inovații, invenții și noi tehnologii au permis germanilor dezvoltarea în 1940 a unor avioane care depășeau în viteză avioanele aliaților, la care se adăuga și numărul insuficient de avioanele aliate.

Ca urmare, în anul 1940, Forțele Aeriene Franceze aveau doar 1562 avioane, care, împreună cu 1070 avioane ale RAF înfruntau cele 5638 avioane de vânătoare și vânătoare-bombardament ale Luftwaffe.

Cele mai multe aerodromuri franceze s-au situat în nord-estul Franței, și au fost rapid ocupate în primele etape ale campaniei. Royal Air Force din Marea Britanie poseda unele avioane de luptă foarte avansate, cum ar fi Spitfire și Hurricane, dar acestea nu au fost potrivite pentru a ataca trupele terestre pe un câmp de luptă, față de Luftwaffe, care folosea cu succes în acest scop avioanele de bombardament în picaj Stuka testate de Legiunea Condor în Războiul Civil Spaniol.

Numărul mic de avioane expediate în Franța cu Forța Expediționară Britanică au fost distruse destul de repede. Ca urmare, Luftwaffe în 1940 a fost capabil să dobândească superioritatea aeriană deasupra Franței, oferind armatei germane un avantaj imens în sprijinul trupelor terestre, recunoaștere și culegerea informațiilor.

Avioane de vânătoare

Dezvoltarea avioanelor de vânătoare în război se observă comparând avioanele cu reacție cu cele cu elice de la începutul războiului. Avioanele cu reacție Messerschmitt Me 262, Heinkel He 162 și Arado Ar 234 de la sfârșitul războiului puteau depăși cu ușurință cel mai bun avion din 1939, Spitfire.

În prima perioadă a războiului în Bătălia Angliei rol important au avut avioanele de vânătoare Spitfire, Hurricane și Messerschmitt Bf 109. Piloții britanici erau aproximativ la fel de bine pregătiți ca și piloții germani. Avioanele de vânătoare germane Bf 109 nu erau echipate corespunzător să transporte suficient combustibil pentru a fi capabile să însoțească bombardierele, rămânând puține minute în spațiul aerian britanic, iar Bf 110, care avea rază de acțiune mai mare, era greoaie și putea fi ușor învins în luptele aeriene. Este bizar cât de mult a durat până când au conceput rezervoarele largabile. 150px|miniatura|dreapta|P-51 Mustang echipat cu rezervor largabil

Pe Frontul de Est în prima fază a Operațiunii Barbarossa sovieticii erau surclasați de piloții germani, dar nici avioanele sovietice ca biplanul Polikarpov I-15 și Polikarpov I-16 nu se ridicau la nivelul calității avioanelor germane. Avioanele sovietice de construcție mai modernă ca MiG-3, LaGG-3 sau Yak-1 nu erau disponibile în număr suficient de mare. Rezultatul a fost, că la început multe avioane sovietice au fost distruse la sol sau în lupte aeriene, unde șansele sovieticilor erau minime. Astfel pe Frontul de Est au putut să apară ași ca Erich Hartmann (352 victorii aeriene) și Gerhard Barkhorn (301 victorii aeriene), în Bătălia Angliei succesele germane fiind mult mai modeste.

Mai târziu antrenarea piloților sovietici s-a îmbunătățit și au apărut avioanele Yak-3 și La-7 care aveau performanțele similare cu avioanele germane Messerschmitt Bf 109 și Focke-Wulf Fw 190, dar sovieticii au primit de la americani P-39 Airacobra, care s-au dovedit eficiente în luptele de joasă altitudine.

După ce și SUA a intrat în război, au apărut avioanele P-51 Mustang care erau avioane de vânătoare cu rază lungă de acțiune capabile să însoțească bombardierele americane B-24 Liberator și B-17 Flying Fortress până în inima Germaniei Naziste.

Japonezii au surprins americanii la Atacul de la Pearl Harbour cu Mitsubishi A6M Zero care putea acționa atât pe mare lansat de pe portavioane, cât și pe uscat. Manevrabilitatea lor excelentă avea șanse mari împotriva modelelor americane de la începutul războiului, depășite moral. După prăbușirea în data de 11 iulie 1942 pe Insula Akutan în nămol a unui avion Zero, avionul putând să fie reparat, americanii au reușit să depisteze punctele tari și cele slabe ale avionului. Când mai târziu au apărut avioanele americane P-38 Lightning, F6F Hellcat și F4U Corsair, Zero a rămas în urmă în privința puterii motorului, care combinat cu faptul că japonezii nu puteau să-și pregătească suficient piloții, s-a dovedit a fi catastrofal pentru japonezi în luptele aeriene.

În ultimul an al războiului au apărut avioanele cu reacție germane Heinkel He 178 și Messerschmitt Me 262, cu un mare avantaj tehnologic, însă numărul insuficient de astfel de avioane, dar și superioritatea aeriană aliată nu a au avut efect asupra deznodământului războiului.

Bombardiere 200px|miniatura|dreapta|Stuka erau eficiente și precise în atacul trupelor terestre concentrate