Nicolás Maduro Moros () este un politician venezuelean și fost lider sindical care a ocupat funcția de președinte al Venezuelei din 2013 până în 2026, când a fost capturat de forțe americane. A fost cel de-al 24-lea vicepreședinte al Venezuelei sub președintele Hugo Chávez între 2012 și 2013 și Ministru de Externe între 2006 și 2012.
Pornind ca șofer de autobuz, Maduro a devenit lider de sindicat înainte de a fi ales în Adunarea Națională a Venezuelei în anul 2000. Membru al Partidului Socialist Unit din Venezuela (PSUV), a fost numit în mai multe funcții sub administrația lui Chávez, inclusiv ca președinte al Adunării Naționale, Ministru de Externe și vicepreședinte al Venezuelei.
Maduro a preluat președinția după moartea lui Chávez și a câștigat alegerile prezidențiale venezuelene din 2013. Din 2015, a guvernat Venezuela prin decrete, în baza unor puteri acordate de legislativul controlat de partidul de guvernământ.
Penuria în Venezuela și scăderea nivelului de trai au dus la un val de proteste în 2014, care au escaladat în marșuri zilnice la nivel național, reprimarea disidenței și o scădere accentuată a popularității lui Maduro.
O Adunare Națională dominată de opoziție a fost aleasă în 2015, iar în 2016 a început o mișcare de revocare a lui Maduro, anulată ulterior de guvern. Maduro și-a menținut puterea prin intermediul Tribunalului Suprem, al Consiliului Național Electoral (CNE) și al armatei. Aceasta a dus la o criză constituțională și la un nou val de proteste.
În 2018, Maduro a fost reales și a depus jurământul în pofida condamnării internaționale. Președintele Adunării Naționale, Juan Guaidó, a fost declarat președinte interimar de către opoziție, declanșând criza prezidențială din Venezuela care a durat aproape patru ani și a divizat comunitatea internațională.
În 2024, Maduro a candidat pentru un al treilea mandat în alegerile prezidențiale venezuelene din 2024, despre care CNE afiliat guvernului a susținut că le-a câștigat fără a furniza dovezi, declanșând o nouă criză politică. Numărătorile voturilor realizate de opoziție au indicat că Edmundo González a obținut cele mai multe voturi.
Maduro este considerat pe scară largă conducătorul unui regim autoritar, caracterizat prin fraudă electorală, încălcări ale drepturilor omului, corupție și dificultăți economice severe. Conform estimărilor ONU și Human Rights Watch, sub administrația sa peste 20.000 de persoane au fost victime ale execuțiilor extrajudiciare, iar peste șapte milioane de venezueleni au fost forțați să părăsească țara. În 2025, a fost desemnat drept membru al unei organizații teroriste de către Statele Unite.
Maduro neagă toate acuzațiile și susține că Statele Unite au conspirat pentru a fabrica o criză cu scopul de a provoca o schimbare de regim.
În timpul atacurilor Statelor Unite în Venezuela din 2026, Donald Trump a declarat că Maduro a fost capturat împreună cu soția sa, Cilia Flores. Vicepreședinta Venezuelei, Delcy Rodríguez, a confirmat că Maduro este dispărut și a cerut „dovezi imediate de viață”.
Biografie Nicolás Maduro Moros s-a născut la 23 noiembrie 1962 în Caracas, într-o familie din clasa muncitoare. Tatăl său, Nicolás Maduro García, a fost un important lider sindical și un „visător militant al (MEP)” și a decedat într-un accident de mașină la 22 aprilie 1989. Mama sa, Teresa de Jesús Moros, s-a născut în Cúcuta, un oraș de frontieră columbian la granița cu Venezuela. Maduro a crescut pe Calle 14, o stradă din Los Jardines, El Valle, un cartier muncitoresc de la periferia vestică a orașului Caracas. Singurul băiat dintre patru frați, a avut trei surori, María Teresa, Josefina și Anita.
Maduro a fost crescut catolic. În 2012, The New York Times a relatat că era un adept al gurului hindus indian Sathya Sai Baba și că l-a vizitat anterior pe guru în India, în 2005. Într-un interviu din 2013, Maduro a declarat că bunicii săi erau evrei, provenind dintr-un mediu maur sefard și fiind convertiți la catolicism în Venezuela. miniatura|Maduro și soția sa, , în 2019 Maduro a fost căsătorit de două ori. Prima sa căsătorie a fost cu Adriana Guerra Angulo, cu care l-a avut pe singurul său fiu, , cunoscut și sub numele de „Nicolasito”, care a fost numit în mai multe funcții guvernamentale de rang înalt, șeful Corpului Inspectorilor Speciali ai Președinției, șeful Școlii Naționale de Film și deputat în .
În iulie 2013, s-a căsătorit cu , avocată și politiciană care l-a înlocuit pe Maduro în funcția de în august 2006, când acesta a demisionat pentru a deveni , ea devenind prima femeie care a ocupat funcția de președinte al Adunării Naționale. Cei doi aveau o relație romantică încă din anii 1990, când Flores era avocatul lui Hugo Chávez în urma , și s-au căsătorit la câteva luni după ce Maduro a devenit președinte.
Deși nu au copii împreună, Maduro are trei copii vitregi din prima căsătorie a soției sale cu Walter Ramón Gavidia: Walter Jacob, Yoswel și Yosser.
Maduro este un fan al muzicii lui John Lennon și al activismului său politic pentru pace și împotriva războiului. Maduro a spus că a fost inspirat de muzica și contracultura anilor 1960 și 1970, menționându-i pe Robert Plant și Led Zeppelin.
Educație și muncă sindicală Maduro a urmat cursurile unui liceu public, Liceo José Ávalos, din El Valle. Introducerea sa în politică a avut loc odată cu înscrierea în uniunea studențească a liceului său. Conform evidențelor școlare, Maduro nu a absolvit liceul.
Maduro a lucrat timp de mulți ani ca șofer de autobuz pentru compania . A fondat un sindicat neoficial în cadrul companiei, care în acea vreme interzisese sindicatele. De asemenea, a fost angajat ca bodyguard pentru în timpul .
La 24 de ani, Maduro locuia în Havana alături de alți militanți ai organizațiilor de stânga din America de Sud care se mutaseră în Cuba în 1986, urmând un curs de un an la Escuela Nacional de Cuadros Julio Antonio Mella, un centru de educație politică condus de Uniunea Tinerilor Comuniști. În timpul petrecut în Cuba, Maduro a fost instruit de , un membru important al , apropiat de Fidel Castro.
MBR–200 Potrivit lui Carlos Peñaloza, Maduro ar fi fost însărcinat de guvernul Castro să servească drept „cârtiță” lucrând pentru pentru a-l aborda pe Hugo Chávez, care se bucura de o carieră militară înfloritoare.
La începutul anilor 1990, s-a alăturat mișcării și a militat pentru eliberarea lui Chávez după ce acesta a fost închis pentru rolul său în . La sfârșitul anilor 1990, Maduro a jucat un rol esențial în fondarea , care l-a susținut pe Chávez în candidatura sa la președinție în 1998.
Ministrul de Externe al Venezuelei miniatura|Maduro și Hugo Chávez cu secretarul de stat american Hillary Clinton la Summitul Americilor din 19 aprilie 2009 Maduro a fost numit Ministru al Afacerilor Externe în 2006 și a ocupat această funcție sub conducerea lui Chávez până la numirea sa în în octombrie 2012, după . Potrivit , în timpul mandatului de ministru de externe al lui Maduro, „a fost considerat un jucător-cheie în promovarea politicii externe a țării sale dincolo de granițele Americii Latine, apropiindu-se de aproape orice guvern care rivaliza cu cel al Statelor Unite”.
Pozițiile de politică externă ale Venezuelei în timpul mandatului său au inclus încheierea cu Taiwanul în favoarea Republicii Populare Chineze,El Universal Venezolanos residentes en Taiwán temerosos ante rupturas de lazos (30 July 2007). Accessed 19 December 2007 sprijinul acordat Libiei sub Muammar Gaddafi, ruperea în timpul războiului din Gaza din 2008-2009, recunoașterea și cu Statul Palestina, o în și, din nou, în , recunoașterea Abhaziei și a Osetiei de Sud ca state independente, precum și sprijinul acordat lui Bashar al-Assad în timpul Războiului Civil Sirian.
Temir Porras, profesor invitat în 2019 la Institutul de Studii Politice din Paris, care a fost șeful de cabinet al lui Maduro în timpul mandatului său de Ministru de Externe, a declarat că, în primele zile ale chavismului, Maduro era considerat „pragmatic” și un „politician foarte priceput”, „bun la negocieri”. Potrivit lui , Maduro nu vorbea nicio limbă străină în timp ce ocupa funcția de Ministru de Externe.
Detenția din 2006 la New York În septembrie 2006, în timp ce încerca să se întoarcă în Venezuela via Miami, Florida, Maduro a fost reținut pentru scurt timp de ofițerii de Securitate Internă pe Aeroportul Internațional John F. Kennedy timp de aproximativ 90 de minute, după ce a plătit în numerar trei bilete de avion. Atât Maduro, cât și președintele Hugo Chávez se aflau la New York City pentru a participa la cea de-a 61-a sesiune a Adunării Generale a ONU, unde președintele Chávez l-a numit pe președintele american George W. Bush „diavolul” în timpul .
Incidentul a început când Maduro a încercat să ridice un obiect care fusese controlat la un punct de control de securitate de la Aeroportul Internațional JFK, iar personalul de securitate i-a spus lui Maduro că i se interzice să facă acest lucru. Maduro s-a identificat ulterior ca diplomat al guvernului venezuelean, dar oficialii l-au escortat într-o cameră pentru efectuarea unui control secundar. La un moment dat, autoritățile le-au ordonat lui Maduro și altor oficiali venezueleni să își desfacă brațele și picioarele și să fie percheziționați, dar Maduro și alții au refuzat vehement. Pașaportul și biletul său diplomatic au fost reținute o perioadă și, în cele din urmă, i-au fost returnate.
Vorbind la misiunea venezueleană la ONU după eliberarea sa, Maduro a declarat că reținerea sa de către autoritățile americane a fost ilegală și a depus o plângere la Organizația Națiunilor Unite. Oficiali americani și ai ONU au numit incidentul regretabil, dar au spus că Maduro a fost identificat pentru „verificare secundară”. Purtătorul de cuvânt al Securității Interne, Russ Knocke, a negat că Maduro a fost maltratat, spunând că nu au existat dovezi de anomalii în timpul procesului de verificare. Un diplomat ONU anonim a declarat că călătoria lui Maduro a fost amânată deoarece acesta a apărut târziu fără bilet, ceea ce a dus la verificarea acestuia. Maduro a spus că incidentul l-a împiedicat să călătorească acasă în aceeași zi.
Când a fost informat despre incident, președintele Chávez a declarat că reținerea lui Maduro a fost o formă de represalii pentru și a afirmat că autoritățile l-au reținut pe Maduro din cauza legăturilor sale cu , o acuzație pe care președintele Chávez a negat-o.
Vicepreședintele Venezuelei
Înainte de numirea sa în funcția de vicepreședinte, Maduro fusese ales de Chávez în 2011 să-i succeadă la președinție în cazul în care acesta ar muri de cancer. Această alegere a fost făcută datorită loialității lui Maduro față de Chávez și datorită relațiilor sale bune cu alți chaviști precum Elías Jaua, fostul ministru și . Oficialii bolivarieni au prezis că, după moartea lui Chávez, Maduro va avea dificultăți politice și că Venezuela va experimenta instabilitate.
La 13 octombrie 2012, Chávez l-a numit pe Maduro , la scurt timp după victoria lui Chavez în . La 8 decembrie 2012, Chávez a anunțat că cancerul a recidivat și că se va întoarce în Cuba pentru o intervenție chirurgicală de urgență și tratament medical suplimentar. Chávez a spus că, în cazul în care starea sa se va agrava și vor fi convocate noi alegeri prezidențiale pentru a-l înlocui, venezuelenii ar trebui să-l voteze pe Maduro ca succesor al său. Aceasta a fost prima dată când Chávez a numit un potențial succesor al mișcării sale, precum și prima dată când a recunoscut public posibilitatea morții sale.
Susținerea lui Maduro de către Chávez l-a marginalizat pe , fost vicepreședinte și puternic oficial cu legături în , considerat pe scară largă un candidat important pentru succesorul lui Chávez. După ce Maduro a fost susținut de Chávez, Cabello „a jurat imediat loialitate” ambilor bărbați.
Președinte interimar