Valentin Popa (n. 20 noiembrie 1940, București – d. 21 septembrie 2010, Paris) a fost un renumit artist plastic român, pictor, grafician și gravor. Valentin Popa este recunoscut la nivel internațional ca fiind unul dintre cei mai proeminenți gravori ai lumii. El a lucrat pe lângă mari maeștri ai artei plastice cum a fost Joan Miró și Salvador Dali pe care l-a cunoscut cu ocazia unei expoziții la Viena. A fost un obișnuit al cercurilor artistice din Paris, acolo unde i-a cunoscut pe Emil Cioran și Mircea Eliade. Un ajutor important l-a avut din partea lui Ion Rațiu care l-a introdus și susținut în lumea mare a artelor plastice. Valentin Popa a participat la expoziții personale și de grup, desfășurând o intensă activitate artistică la New York, Florența, Paris, Barcelona, Cracovia, Hamburg, Milano, Tokio, etc.

Biografie În perioada 1965 - 1973 a participat la expoziții organizate în România și străinătate (Geneva, Tokio, Barcelona, Trieste, Bonn, etc.) de către Uniunea Artiștilor Plastici. Începând din anul 1974, se stabilește în Paris și, în perioada 1976 - 1986, a lucrat pentru Salvador Dali peste o sută de plăci de gravură. În continuare și-a desfășurat activitatea prin prelucrarea de gravuri având ca model operele lui Marie Laurencin, gravuri comandate de către o galerie de artă japoneză.

Calendar expozițional 1976 - Galeria Furstenberg din Paris 1978 - Cité des Arts din Paris 1994 - Galeria Simeza din București 1998 Centrul Cultural al Ambasadei României din Paris Biblioteca Academiei Române din București

Caracterizări Valeriu Pantazi

Critică de artă Jacqueline Delanoy

Gheorghe Vida

Referințe

Legături externe Salonul Arte Bucuresti 2012 - Înregistrare la Comemorarea gravorului franco-român Valentin Popa (1940-2010) Valentin Popa - în Cronici și studii de arte plastice, de Augustin Macarie, pag. 213

Categorie:Nașteri în 1940 Categorie:Decese în 2010 Categorie:Nașteri pe 20 noiembrie Categorie:Decese pe 21 septembrie Categorie:Pictori români Categorie:Graficieni români Categorie:Bucureșteni Categorie:Decorați cu Ordinul Onoarei al Republicii Moldova