thumb|Ținuturile Țării de Jos în cadrul Principatului Moldovei la mijlocul secolului al XVII-lea.

Țara de Jos (sau Moldova de Jos) a fost una dintre cele trei regiuni geografico-culturale ale Principatului Moldovei, care s-a întins pe cel mai dens populat teritoriu, jucând rolul principal în structura administrativ-teritorială a principatului.

Țara de Jos era denumirea dată părții de sud-est a Moldovei. Începuturile ei se trag din 1436, când fiii lui Alexandru cel Bun, Iliaș și Ștefan al II-lea, și-au împărțit puterea în Moldova, Ștefan și-a exercitat-o peste această parte a țării, având titlul de „voievod” cu reședința la Vaslui, fiind în același timp și primul membru al sfatului domnesc de la Suceava.

Sunt indicii că încă în perioada prestatală existau deosebiri dintre teritoriile din nord-vest, care se orientau spre Europa Centrală, și teritoriile din sud-est, care se aflau sub dominația Hoardei de Aur.Spinei, Victor (1986). Moldova în secolele XI-XIV. București: Editura Stiințifică și Enciclopedică. Cu toate acestea, doar în 1518 Țara de Jos este atestată ca o entitate separată cu acest nume, avându-l în frunte pe marele vornic Cărăbăț. Marele vornic al Țării de Jos și cel al Țării de Sus sunt atestați în 1567, pe timpul lui Alexandru Lăpușneanu.

Țara de Jos era condusă de marele vornic al Țării de Jos cu reședința la Bârlad. Era a doua dregătorie ca importanță după marele logofăt și în fața marelui vornic al Țării de Sus.

La mijlocul secolului al XVII-lea este constituită Serdăria, denumită convențional a Orheiului, după orașul în care reședința serdarului se afla de cele mai multe ori. Serdăria Orheiului cuprindea inițial ținuturile Orhei și Lăpușna, fiind extinsă la începutul secolului al XVIII-lea și asupra ținutului Soroca. Serdarul era un dregător militar subordonat comandantului armatei, hatmanul, și avea sub comanda sa călărașii din aceste ținuturi. Era însărcinat cu paza graniței de tătari.

Locuitorii Țării de Jos erau numiți joseni. Din rândul lor s-au ridicat mai mulți domnitori precum Alexandru Lăpușneanu (de la Lăpușna), Ștefan al II-lea Tomșa (ținutul Putnei), Istrate Dabija (ținutul Putnei), precum și dinastiile Cantemireștilor (ținutul Tigheci, ulterior ținutul Fălciu), Racovițeștilor (Racova, ținutul Vaslui) și Călmășeștilor (Ghidighici, ținutul Orhei).

Dimitrie Cantemir îi descrie pe joseni ca un neam tare la război și iubitor de libertate. Miron Costin spune că „în Țara de Jos nu era nici un șerb, toți se numeau arcași și călărași și lucrau numai pentru dânșii, iar pentru cei bogați lucrau țiganii cumpărați”. Josenii, mai ales lăpușnenii, orheienii și sorocenii, se ridicau frecvent împotriva domnitorilor asupritori și dărilor excesive. În 1581 se răscoală împotriva lui Iancu Sasul, mai târziu împotriva lui Aron Tiranul și Gaspar Grațiani. Sergiu Bacalov presupune că și înlăturarea de la domnie a lui Alexandru Iliaș s-a făcut cu implicarea activă a josenilor, ceea ce a contribuit la câștigarea puterii de către Vasile Lupu. În timpul domniei sale Orheiul a devenit un centru politic, economic și cultural, și este creată Serdăria. În 1672 a avut loc răscoala lăpușnenilor și orheienilor în frunte cu serdarul Mihalcea Hâncu împotriva lui Gheorghe Duca și a grecilor fanarioți. În 1727 serdarul Iordachi participă cu lefegiii din ținuturile Lăpușna, Orhei și Soroca la expediția victorioasă a domnitorului Grigore al II-lea Ghica împotriva tătarilor din Bugeac.Bacalov, Sergiu. „GIOSENII” (JOSENII) SAU BOIERIMEA DIN ŢARA DE JOS A MOLDOVEI (SECOLUL AL XVI-LEA – ÎNCEPUTUL SECOLULUI AL XVIII-LEA). Materialele Conferinţei ştiinţifice internaţionale anuale a tinerilor cercetători. Vol. I, Secţia Istorie. Ediţia a V-a, 31 martie 2011, Chişinău

Împărțirea administrativ-teritorială Țara de Jos era împărțită în timpurile lui Dimitrie Cantemir în 12 ținuturi:Dimitrie Cantemir, Descrierea Moldovei, Editura Minerva, București, 1981, pp. 19-27. Ținutul Iașilor (centru: Iași — capitala principatului începând cu a doua domnie a lui Alexandru Lăpușneanu -1564Constantin Rezachevici - Cronologia critică a domnilor din Țara Românească și Moldova a. 1324 - 1881, Volumul I, Editura Enciclopedică, 2001, pag 686); Ținutul Cârligătura (centru: Târgu Frumos); Ținutul Covurluiului (centru: Galați); Ținutul Fălciu (centru: Fălciu); Ținutul Lăpușnei (centru: până la venirea turcilor era Tighina, apoi Lăpușna); Ținutul Orheiului (centru: Orhei); Ținutul Putnei (centru: Focșani); Ținutul Romanului (centru: Roman); Ținutul Soroca (centru: Soroca); Ținutul Tecuciului (centru: Tecuci); Ținutul Tutova (centru: Bârlad); Ținutul Vasluiului (centru: Vaslui). Ținutul Tigheci a fost inclus în ținutul Fălciu la mijlocul secolului al XVII-lea. Pe fostul său teritoriu la mijlocul secolului al XVIII-lea au fost constituite ținuturile Codru și Greceni.

Ținutul Hotărniceni a fost constituit la sfârșitul secolului al XVIII-lea.

Referințe

Vezi și Țara de Sus

Categorie:Principatul Moldovei Categorie:Geografia Moldovei