Escadrila Albă, a cărei denumire oficială inițială a fost Escadrila Sanitară,Col. dr. Ion Dobreanu, Aviația sanitară în război, în Aripi Românești, nr. 36/1943, pp. 8–9Escadrila Sanitară, în Aripi Românești, nr. 44-45/1943, p. 17Eliza Paveliu, Virginia Thomas, în Aripi Românești, nr. 8–9/1945, p. 19 a fost o unitate a Forțelor Aeriene Regale ale României încadrată cu piloți de sex feminin, care a purtat însemnele Crucii Roșii și a avut ca misiune evacuarea răniților de pe front, în al Doilea Război Mondial.Dan Gîju, Amazoanele văzduhului: escadrila sanitară pe Frontul de Est , historia.ro, accesat la 13 septembrie 2012Sebastian Radu, A luptat în război și acum are 100 de ani. Mariana Drăgescu este ultima femeie-pilot rămasă în viață, libertatea.ro, 8 septembrie 2012, accesat la 12 septembrie 2012Eleonora Arbănaș, Femeile-aviatoare românce – Escadrila Albă , Sesiunea de comunicări științifice Boboc, 16-17 iunie 2011. Comunicarea Eleonorei Arbănaș se bazează pe teza de doctorat a lui Valeriu Avram, Contribuția aviației la progresul societății românești, la afirmarea sa pe plan internațional, între anii 1920-1940, teză care, la rândul ei, a fost elaborată pe baza cercetării documentelor din Fondul Subsecretariatului de Stat al Aerului. Este de menționat faptul că România a fost singura țară din lume care a avut în al Doilea Război Mondial o escadrilă de acest fel.Biroul de Presă al MApN, Comunicat de presă nr. 183/07.09.2012, mapn.ro, accesat la 13 septembrie 2012Ionescu, p. 108
Ideea de a înființa în România o formație de avioane sanitare pentru transportul răniților cu avioane pilotate de femei, i-a revenit prințesei Marina Știrbei (membră a Comitetului Central al Crucii Roșii din RomâniaIstoria SNCRR: 1940 – 1945 - Crucea Roșie Română pe frontul celui de-Al Doilea Război Mondial , Portalul Societății Naționale de Cruce Roșie din România, accesat la 15 decembrie 2015). Unității înființate în anul 1940 i-au fost atribuite mai multe tipuri de aeronave, în principal avioane poloneze. Primele aviatoare ale escadrilei au fost Nadia Russo, Mariana Drăgescu și Virginia Thomas. Ulterior, acestora li s-au alăturat și altele. Deoarece inițial avioanele au fost vopsite în alb, având ca însemn crucea roșie, jurnalistul italian Curzio Malaparte, le-a denumit „Escadrila Albă”, denumire preluată și de alți scriitori.
Campaniile la care escadrila a participat au fost: 1941 – Basarabia și Odessa, 1942 – Stalingrad, 1943 – Crimeea. În 1942 Escadrila Albă a fost redenumită Escadrila 108 Transport Ușor, fiind formată din două secții: I și II. Aceasta a intrat în componența Grupului Aerotransport Militar, alături de Escadrilele 105 și 107 Transport Greu.
Secția I a fost desființată în septembrie 1943, avioanele ei fiind preluate de Secția II, care și ea s-a retras în țară la sfârșitul anului 1943 și și-a încetat activitatea la 25 august 1944. O parte dintre aviatoare au continuat să activeze ca instructoare, piloți de legătură sau piloți pentru avioane de transport. După instaurarea regimului comunist, destinul aviatoarelor a fost închisoarea și deportarea, sau, în cel mai bun caz, eliminarea din aviație și marginalizarea, aviatoarele fiind readuse în conștiința publicului abia după 1989.
Începuturile Convenția de la Geneva din 1929, a reglementat situația aviației sanitare aflate sub emblema Crucii Roșii pe timp de conflict armat.
În urma unui raid efectuat în Suedia și Finlanda, prințesa Marina Știrbei (membră a Comitetului Central al Crucii Roșii din România) a avut ideea de a înființa o formație de avioane sanitare pentru transportul răniților, cu avioane pilotate de femei, după modelul organizației feminine finlandeze „Lotta Svärd”. Forțele Aeriene Regale ale României au fost receptive și au invitat la manevrele militare regale de la Galați din 1938 câteva aviatoare brevetate, pentru demonstrație. Au fost invitate Marina Știrbei, în calitate de membru în comitetul de conducere al Crucii Roșii Române, Mariana Drăgescu, Nadia Russo, Virginia Thomas, Virginia Duțescu și Irina Burnaia.Ionescu, pp. 49–55Marcu, pp. 281–282Turturică, p 93 Acolo au avut ocazia să zboare cu un avion echipat sanitar. Mariana Drăgescu, Nadia Russo și Virginia Thomas au primit certificate ca fiind apte pentru a servi într-o unitate de aviație militară. Ca urmare, Marina Știrbei a înaintat un memoriu către Ministerul Transporturilor, Navale și Aeriene în care propunea înființarea unei escadrile sanitare militare pentru transportul răniților, cu avioane pilotate de femei. Memoriul a fost aprobat de subsecretarul de stat al Aerului din România cdor. av. Gheorghe Jienescu, și, la 25 iunie 1940, a luat ființă Escadrila Sanitară, având ca prime titulare pe aviatoarele stagiare Nadia Russo, Mariana Drăgescu și Virginia Thomas, Ionescu, p. 56 lor alăturându-li-se în scurt timp și Virginia Duțescu. La comanda escadrilei era cpt. av. Gheorghe Valvarie. Sediul escadrilei era la aerodromul Băneasa. Deși erau considerate necombatante, iar zborurile erau considerate ca având caracter umanitar,Paula Olșanschi, Aviația română pe frontul de Est și în apărarea teritoriului național, România Eroică, nr. 1/2012, pp. 30–33, accesat la 13 decembrie 2015 aviatoarele aveau grad de sublocotenent, primeau soldă și purtau uniformă militară pentru a nu fi considerate spioane în caz de capturare.Crăciunoiu, p. 7
Inițial, escadrila a avut în dotare doar două avioane Monospar ST-25 Universal care aparținuseră prințului Nicolae, ambele pierdute în accidente. Avionul Monospar nr. 1 a fost pierdut la 21 iulie 1940, când la Băneasa se executa un zbor de acomodare cu elevele-pilot Maria Adam, Jana Iliescu, Maria Voitec și Victoria Comșa, care urmau să fie încadrate la Escadrila Sanitară, instructor fiind adj. av. Nicolae Evghenovici. Avionul a cabrat și apoi s-a angajat în vrie, în accident pierzându-și viața toți ocupanții.Firoiu, p. 137Ionescu, pp. 62–63Turturică, pp. 94–96 Avionul Monospar nr. 2 a suferit la 21 august 1941 un accident lângă Răcăciuni, accident în care și-au pierdut viața adj. șef av. Aurel Călinescu și slt. medic Mihai Georgescu.Ionescu, p. 73
După accidentul avionului Monospar nr. 1, în 1940 escadrila a fost dotată cu 10 avioane de tip RWD-13, dintre care trei avioane RWD-13S (avioane RWD-13 cu echipament sanitar), refugiate din Polonia în România în anul 1939, în urma invadării Poloniei. Aceste avioane puteau transporta, în afară de pilot, o targă și încă o persoană (rănit sau infirmier) pe un scaun, în spatele pilotului. Avioanele transportau și medici și medicamente. Avioanele puteau zbura cu o viteză de 210 km/h, având o autonomie de 900 km. Aceste trei avioane au fost repartizate în ordine: Nadiei Russo (nr. 1), Marianei Drăgescu (nr. 2) și Virginiei Thomas (nr. 3).Ionescu, p. 64Crăciunoiu, pp. 15–16 Din totalul de 28 de aparate RWD-13 refugiate au mai fost alocate câteva escadrilei, în mai multe etape. Escadrila dispunea și de un aparat Potez 65. Aviatoarea Victoria Pokol s-a înscris voluntară în escadrilă împreună cu avionul ei personal Bücker Bü 131 „Jungmann”.
Avioane de tipul celor cu care a fost dotată escadrila
La început avioanele erau vopsite în alb, având ca însemn crucea roșie, asemănător ambulanțelor, motiv pentru care jurnalistul italian Curzio Malaparte, aflat în 1941 în documentare pe Frontul de Răsărit, le-a spus Escadrila Albă, denumire preluată imediat și de alți scriitori, ca George Acsinteanu. Pe front, misiunile erau executate fără protecția aviației de vânătoare. Pentru a se proteja, avioanele zburau foarte jos, la înălțimea de 50 m, la care vânătoarea adversă nu cobora, dar le ataca la sol. Ca urmare, în august 1941 ele au fost vopsite în culori de camuflaj, verde închis deasupra și albastru deschis dedesubt, iar crucile roșii au rămas în cercuri albe.Crăciunoiu, p. 85
Până în octombrie 1940 aviatoarele s-au familiarizat cu aparatele RWD-13SIonescu, p. 67 și au efectuat 45 de zile de practică la Spitalul Militar, unde au învățat să facă pansamente și injecții.Ionescu, p. 65 La 1 aprilie 1941 escadrila s-a mutat de la Băneasa la Pipera.
Pe Frontul de Răsărit Campania din 1941 – Odessa
Cu puțin timp înainte de 22 iunie escadrila a fost trimisă pe aerodromul de la Focșani, iar în ziua începerii ofensivei escadrila s-a mutat la Tecuci.Crăciunoiu, p. 19 În acel moment din escadrilă făceau parte aviatoarele Nadia Russo, Mariana Drăgescu și Virginia Thomas, precum și adj. șef. av. Nicolae Popescu („Roată”), care pilota avionul Potez 65. La comanda escadrilei era lt. av. Traian Demetrescu.Ionescu, pp. 68–69 La 10 iulie escadrilei i s-au alăturat și av. Virginia Duțescu, infirmiera voluntară Ioana (Bica) Grădinescu, care participase și ea la manevrele de la Galați din 1938 ca infirmieră pe avionul Monospar, și agentul sanitar Gheorghe Ernest.Ionescu, p. 71
Până la 20 august avioanele escadrilei au transportat de la Românești, Basarabeasca, Hîncești, Chișinău, Bălți, Arciz în jur de 200 de răniți.
La 21 august escadrila s-a mutat la Tighina. În timpul bătăliei de la Odessa escadrila a fost foarte solicitată, fiecare avion efectuând până la patru misiuni zilnic. Aterizările se făceau în zone neamenajate și staționările trebuiau să fie foarte scurte, pentru a evita ca avioanele să fie atacate la sol de către aviația sovietică. Virginia Duțescu nu a făcut față stresului și la 1 septembrie a părăsit escadrila.Ionescu, p. 75 Pentru celelalte aviatoare campania din 1941 s-a încheiat la 6 noiembrie, când avioanele RWD-13 au fost aduse la aerodromul militar de la Pipera, urmând să intre în revizie generală.Crăciunoiu, p. 20
În timpul bătăliei de la Odessa au fost transportați răniți din Zalci, Baden, Iaska, Mihailovska, Dimitrievska la Tiraspol, numărul răniților transportați ridicându-se la 700. De la Tiraspol răniții erau transportați la București cu avionul Potez 65, pilotat de adj. șef av. Nicolae Popescu. Cu avioanele escadrilei, precum și cu avioanele Junkers Ju 52 ale LARES, în perioada 22 iunie – 31 decembrie 1941 au fost evacuați de pe front 5249 de răniți și bolnavi.
Prin Înaltul Decret Regal nr. 2712/12.09.1941, publicat în Monitorul Oficial nr. 238/8.10.1941, toți aviatorii escadrilei, inclusiv cele patru aviatoare, au fost decorați cu Ordinul Virtutea Aeronautică cu spade, clasa Cruce de Aur.Daniel Focșa, Nadia Russo-Bossie: Între artă și zbor (II), zf.ro, 19 octombrie 2007, accesat la 14 septembrie 2012 Ioana Grădinescu a fost decorată cu Medalia Aeronautică de Război, iar Gheorghe Ernest cu Crucea „Meritul Sanitar”.Ionescu, p. 80
La 6 noiembrie escadrila a încheiat campania și a fost retrasă la București.Ionescu, p. 81
Campania din 1942 – Stalingrad