Evaziunea fiscală reprezintă sustragerea unor persoane fizice sau juridice de la plata impozitelor sau taxelor. Evaziunea fiscală se manifestă adesea prin denaturarea informațiilor ce sunt raportate către autorități, precum declararea unor venituri sau profituri mai mici decât în realitate, sau mărirea artificială a cheltuielilor.

Ca fenomen, evaziunea fiscală se întâlnește atât pe plan național, căt și pe cel internațional, reprezentând una dintre cele mai răspândite infracțiuni cu caracter economic. Frecvent, evaziunea fiscală frauduloasă se întâlnește sub diferite forme, cum ar fi: ținerea unor registre contabile nereale distrugerea voită a unor documente care pot ajuta la aflarea adevarului privind livrările de mărfuri modificarea prețurilor practicate sau a comisioanelor încasate sau plătite întocmirea de documente de plată fictive modificarea nejustificată a prețurilor de aprovizionare și a cheltuielilor de transport și depozitare întocmirea unor declarații vamale false la importul sau exportul de mărfuri întocmirea de declaratii de impunere false, când cu bună știință nu sunt mentionate decât o parte din veniturile realizate.

Evaziunea fiscală este o activitate asociată cu economia informală. O măsură a gradului de evaziune fiscală este dată de valoarea veniturilor nedeclarate, care reprezintă diferența dintre valoarea venitului care ar trebui să fie raportat autorităților fiscale și suma reală raportată. Un instrument tipic de fraudă fiscală este includerea în contabilitate facturi de cumpărare false pentru a reduce venitul impozabil.

Descriere Pentru a oferi o măsură cantitativă la amploarea fenomenului de evaziune fiscală, atât la nivel individual, cât si la cel colectiv, pe lângă furnizarea directă a sumei totale a fondurilor sustrase, indicele sau rata de evaziune fiscală poate fi definit și calculat ca raport între fondurile sustrase și totalul fondurilor datorate statului pentru impozitare. Un alt indice macroeconomic este raportul dintre fondurile totale evadate și PIB.

Exista si o varianta mult mai grava a evaziunii fiscale, frauda fiscală care are loc cu mecanisme sofisticate ce creeaza o aparența de legalitate, sub care se ascunde evaziunea, îngreunand astfel munca de constatare a impozitului. Veniturile din evaziunea fiscală și frauda fiscală se încadrează în așa-numita economie subterană.

Evaziunea fiscală se pedepsește cu sancțiuni pecuniare peste un anumit prag pentru scăderea sumei impozabile, chiar și penal. Frauda fiscală, în schimb, se pedepsește mult mai aspru decât simpla evaziune fiscală.

Tipuri Evaziunea fiscală poate fi implementată prin anumite comportamente desfășurate în situații foarte diferite. De exemplu:

efectuarea de vânzări sau prestare de servicii către cetățean/consumator fără a emite o factură regulată, bon fiscal (așa-numitele vânzări „negre”); efectuarea de operațiuni de vânzare/administrare sau prestare de servicii către cetățean/consumator cu eliberarea unui document fiscal doar pentru o sumă parțială, față de suma întreagă (în timp ce în cazul precedent evaziunea este totală, nefiind emis un document); desfășurarea unei activități economice, alta decât orice regularizare: de exemplu, „muncă dublă nedeclarată” de către angajați (publici sau privați); primirea unei părți din salariu într-o formă nedocumentată, prin numerar; Într-un context profesional, adică atunci când relațiile client-furnizor sunt între companii sau între companii și lucrători independenți, cele mai comune forme de evaziune sunt:

primirea facturilor pentru servicii false sau vânzări false de către așa-numitele „societăți de hârtie”, deschise cu unicul scop de a emite sau a generara de false. Evident, aceste firme nu depun declarații de venit și nici nu plătesc TVA, fiind înregistrate pe numele unui nominalizat și sunt închise de îndată ce este convenabil sau pentru a evita urmări penale; subestimarea, la sfârșitul anului, a stocurilor sau a lucrărilor în curs (declararea mai puțin sau devalorizarea acestora) pentru a reduce venitul impozabil; supraestimarea, la sfârșitul anului, a stocurilor sau a lucrărilor în curs pentru a-și îmbunătăți poziția bilanțului față de potențialii creditori (de exemplu bănci);

Complicitate la evaziune Evaziunea fiscală, fie ea condamnată public sau oficial, este un fenomen acceptat in momentul unei solicitări explicite, deoarece este foarte convenabil pentru plătitor (firmă, consumator, după caz). În lumea liber profesioniștilor, unde TVA-ul nu este inclus in preț, amploarea evaziunii fiscale este mult mai mare. Mai mult, în aceste cazuri, clientul este cel care, de cele mai multe ori, nu dorește un document fiscal (bon fiscal, factura).

În ceea ce privește declarațiile fiscale se poate observa că, în afară de angajații care au impozite reținute la sursă și venitul realizat documentat de angajator (și, prin urmare, nu este posibilă modificarea semnificativă a acestuia), în teorie toți contribuabilii pot efectua operațiuni de evaziune, acționând asupra altor venituri.

În unele cazuri, (servicii medicale, renovarea clădirilor etc.) amploarea acestui fenomen este redusă, comparativ cu alte sectoare, deoarece cheltuielile trebuie demonstrate. Prin urmare, deși evaziunea fiscală nu este legală, este un fenomen popular deoarece are foarte multe avantaje economice pentru consumator.

Prin urmare, deși evaziunea fiscală este un fenomen deplorabil, este și adevărat că acesta se bucură de o anumită susținere în condițiile în care consumatorul are avantaje economice considerabile în a nu solicita factura fiscală.

Tipuri de contribuabili Metodele de evaziune pot varia în funcție de tipurile de contribuabili.

Prima tipologie include „marii contribuabili”, cei care au o cifră de afaceri, venituri și remunerații care depășesc 100.000.000 de euro. Acest tip include subcategoria „societăți mai mari”, societăți care în anul fiscal considerat au o cifră de afaceri sau venituri de cel puțin 150.000.000 de euro.

Cel de-al doilea tip include „contribuabilii mijlocii”, subiecți cu o cifră de afaceri sau un venit sau o remunerație cuprinsă între 5.164.568,99 EUR și 100.000.000 EUR.

Sunt considerați „contribuabili minori” subiecții cu cifra de afaceri sau venituri sau remunerații în valoare care nu depășește 5.164.568,99 euro.

Este necesar să precizăm că nu există o regulă generală care să reglementeze împărțirea evaziunii fiscale între marii și micii contribuabili. Cu toate acestea, contribuabilii mai mari folosesc scheme evazive care nu sunt la îndemâna unui mic comerciant din cauza complexității lor.

Evaziunea taxei pe valoare adăugată (TVA)

În a doua jumătate a secolului al XX-lea, taxa pe valoarea adăugată (TVA) a devenit forma modernă de impozit pe consum în întreaga lume, cu excepția notabilă a Statelor Unite. Producătorii care colectează TVA de la consumatori pot face evaziune fiscală prin raportarea unei cantități a vânzărilor mai mică decât în realitate. Spiro, Petru S. (2005), "Politica Fiscală și Economia Subterană," în Christopher Gallery și Friedrich Schneider, eds., "Dimensiunile, Cauzele și Consecințele Economiei Subterane" (Ashgate Publishing). SUA nu are niciun fel de impozit global pe consum la nivel federal, și în prezent niciun stat nu colectează TVA; majoritatea statelor din SUA colectează taxe de vânzări (eng. sales tax). Canada utilizează TVA atât la nivel federal cât și la nivel provincial; unele provincii au o singură taxă care le combină pe cele două.

Evaziunea de taxe vamale

Taxele vamale reprezintă o sursă importantă de venituri în țările în curs de dezvoltare. Importatorii se sustrag taxelor vamale prin facturarea incompletă a produselor sau declararea incorectă a cantității sau a descrierii produselor. Chowdhury, F. L. (1992) Evasion of Customs Duty in Bangladesh, unpublished MBA dissertation, Graduate School of Management, Monash University, Australia.

Contrabandă

Contrabanda reprezintă importul sau exportul de produse străine prin mijloace ilegale. Contrabanda este folosită pentru evaziunea totală a taxelor vamale, precum și pentru importul de contrabandă. Un contrabandist nu trebuie să plătească nicio taxă vamală, deoarece produsele de contrabandă nu sunt direcționate prin punctele vamale și prin urmare nu sunt supuse la plata taxelor și impozitelor.

Efectele evaziunii fiscale Pe langă crearea unui prejudiciu moral consumatorilor cinstiți, evaziunea fiscală reprezinta un nod central în cadrul analizei economice a oricarui stat, deoarece creează prejudicii financiare. Nerecuperarea fondurilor de către stat, pentru a fi utilizate în cheltuielile publice, poate duce la crearea datoriei publice. Pentru a recupera datoria publică, statul, dacă nu poate, așa cum se întâmplă adesea, să recupereze integral fondurile din evaziune, este, în consecință, obligat să reducă cheltuielile publice cu reduceri la finanțarea administrației publice și, în consecință, posibila scădere a calității serviciilor publice oferite și/sau la creștere deimpozitarea și impozitul pe contribuabili (de exemplu, creșterea accizelor ) cu efect de creștere a sarcinii fiscale. Pe termen lung, pe lângă eventualele deservicii publice, impozitarea mai mare poate duce la o scădere a veniturilor consumatorilor, cu o scădere a consumului și, prin urmare, o scădere suplimentară a creșterii economice.

Un alt efect important al înăspririi impozitării, sau povara fiscală a contribuabililor pentru a încerca să recupereze fondurile eludate, este dezavantajarea activității antreprenorilor, precum și limitarea activității normale de consum a consumatorilor: toate acestea pot crea un cerc vicios, generând o situație pentru unii nesustenabil, care împinge din ce în ce mai mulți contribuabili la evaziune, înrăutățind și mai mult situația.

Recuperarea evaziunii ar putea avea potențial să rezolve două probleme fundamentale, cea a datoriei publice și cea a creșterii economice, într-un mod mult mai mare, mai rapid și mai eficient cu cât se apropie mai mult de suma totală a fondurilor sustrase.

Pe scurt, efectele evaziunii fiscale nu sunt doar condamnabile din punct de vedere economic, ci și etic, astfel:

are loc o reducere a veniturilor și resurselor statului pentru cetățeni, în consecință: calitatea serviciilor publice și a administrației publice se reduce din cauza scăderii cheltuielilor iar statul trebuie să limiteze resursele pentru cheltuielile publice precum sănătatea, educația, transportul, drumurile fondurile disponibile pentru finanțarea creșterii economice sunt în scădere se mărește nivelul de impozitare asupra contribuabililor pentru a încerca recuperarea fondurilor pierdute Pe lângă aceste efecte directe, pot fi luați în considerare câțiva factori etici secundari:

se creează situații de concurență neloială între operatorii economici care plătesc impozite și cei care se sustrag din a plăti, cu efect de domino asupra tuturor subiecților economici interesați. nu toți cetățenii pot evada impozitele cu aceeași ușurință, acest lucru fiind mai ușor pentru lucrătorii independenți decât pentru angajați;

Metode de măsurare a evaziunii fiscale Potrivit experților, evaziunea fiscală poate fi măsurate prin diferite metode: audit fiscal: constă in audit-ul si evaluarea fiscală unui consumator aleatoriu, bazat pe declarațiile fiscale si a evaluărilor din anii precedenti. interviuri model: interviuri pe un model aleatoriu de consumatori pentru a le afla comportamentul și moralitatea lor fiscală. metoda martorilor: constă in interviuri cu persoane care, datorită pozitiei si experienței profesionale, dețin informații despre consumatorul analizat. utilizarea datelor din activitatea de supraveghere a afacerilor desfășurată de Agenția Națională de Administrare Fiscală(ANAF).

Contramăsuri posibile Problema evaziunii fiscale este un subiect important în dezbaterea politică datorită multiplelor efecte negative asupra economiei unei țări.

Plătește pe toata lumea pentru a plăti mai puțin