Apa Sâmbetei este, în mitologia românească, un râu care izvorăște de sub Pomul vieții aflat în Paradis. Apa Sâmbetei creează hotarul dintre cele două lumi, „lumea asta” și „lumea cealaltă” sau „lumea văzută” și „lumea nevăzută” (Raiul și Iadul) și este matca tuturor apelor, ea colectând toate apele de pe pământ.Academia Română, Din vieața poporului român, 1924, p. 22. După ce înconjoară pământul de 7 sau de 9 ori, periplu în care apa devine din ce în mai puțin pură, râul intră în Sorbul Pământului și se varsă în Iad.Ivan Evseev, Dicționar de magie, demonologie și mitologie românească, Seria Dicționare Amarcord, Editura "Amarcord", 1997, , p. 144.
După alte surse, apa Sâmbetei izvorăște din rădăcinile Bradului Lumii, patronat de Sfânta Sâmbătă. După ce înconjoară pământul de un număr impar de ori (de 3,Tudor Pamfile, Mitologie românească, Volumul 32 Din vieața poporului român, culegeri și studii, Editora Socec & comp., 1924, p. 18. 7 sau 9 ori), apa râului se transformă în flăcări și se varsă în Iad.Cristina Bândiu, Zâmbetul clipei de fericire, Vatra Veche, Serie veche nouă, An III, nr. 11(35), noiembrie 2011, p. 12.
Apa Sâmbetei înconjoară o insulă pe care trăiesc Blajinii sau Rohmanii, ființe mitologice pașnice și foarte credincioase. Blajinii nu știu să calculeze trecerea timpului și, de acceea, sărbătoresc Paștele, numit Paștile Blajinilor, la o săptămână după data reală, în Duminica Tomii, atunci când văd trecând pe apa Sâmbetei cojile de ouă roșii aruncate pe ape de creștini în vinerea ori sâmbăta din Săptămâna Patimilor.Marina Lita, Paștele Blajinilor – origini și tradiții, Adevărul.
Expresii legate de apa Sâmbetei După Tudor Pamfile, în credința populară lucrurile care nu pot fi date de pomană și care trebuiesc ferite de spurcare (obiectele sfinte dar vechi, precum: icoane de lemn mâncate de cari, candele crăpate, sfeșnice, rămășițe de lumânări și altele) sunt aruncate pe apa Sâmbetei care le va duce pe lumea cealaltă, a morților.Tudor Pamfile, Sărbătorile la Români: Studiu etnografic, editor Iordan Datcu, Colecția Mythos, Editura Saeculum I.O., 1997, , p. 17.
Din această credință au derivat blestemul Du-te (duce-te-ai) pe apa sâmbetei! cu sensul de „a muri” și expresia a se duce pe apa sâmbetei cu sensul de „a se pierde, a se irosi, a se prăpădi, a se distruge”Pagina Sâmbătă pe Dexonline.
Note
Categorie:Mitologie românească