Richard I () a fost rege al Angliei în perioada 1189-1199. Era cunoscut și sub numele de Richard Inimă-de-Leu datorită reputației sale de mare lider militar.Ralph Turner & Richard Heiser, Reign of Richard Lionheart, p. 71
De asemenea, el a domnit ca Duce al Normandiei, Aquitaniei și Gasconiei, ca Lord al Ciprului și conte al Poitiers, Anjou, Maine și Nantes și a fost Lord al Bretaniei în diferite momente în aceeași perioadă. El a fost al treilea din cei cinci fii ai regelui Henry al II-lea al Angliei și Eleanor al Aquitaniei și părea puțin probabil să devină rege, dar toți frații săi, cu excepția celui mai mic, Ioan, și-au predecedat tatăl. Richard este cunoscut sub numele de Richard Cœur de Lion (franceză normandă: Le quor de lion) sau Richard Inimă de Leu datorită reputației sale de mare lider militar și războinic.
La vârsta de 16 ani, Richard a preluat comanda propriei sale armate, provocând rebeliuni în Poitou împotriva tatălui său. Richard a fost un important comandant creștin în timpul celei de-a treia cruciade, conducând campania după plecarea lui Filip al II-lea al Franței și obținând victorii considerabile împotriva liderului musulman, Saladin, deși a finalizat un tratat de pace și a încheiat campania fără a cuceri Ierusalimul.
Richard vorbea probabil atât franceză, cât și occitană. S-a născut în Anglia unde și-a petrecut copilăria; înainte de a deveni rege, a trăit însă cea mai mare parte a vieții sale adulte în Ducatul Aquitaniei, în sud-vestul Franței. El a petrecut foarte puțin timp, poate doar șase luni, în Anglia. Cea mai mare parte a vieții sale ca rege a fost petrecută în cruciadă, în captivitate sau în apărarea activă a pământurilor sale în Franța. În loc să-și considere regatul ca o responsabilitate care necesită prezența sa ca conducător, el a fost perceput ca preferând să-l folosească doar ca o sursă de venit pentru a-și sprijini armatele. Cu toate acestea, supușii lui l-au vazut ca pe un erou evlavios .
Primii ani Nașterea Richard s-a născut pe 8 septembrie 1157 la Palatul Beaumont, în Oxford, Anglia. Flori, Jean (1999), Richard the Lionheart: Knight and King, Translated by Jean Birrell, Edinburgh University Press Gillingham, John (2002) , Richard I, London: Yale University Press A fost fiul regelui Henric al II-lea al Angliei și al reginei Eleanor de Aquitania, din Casa de Plantagenet . A fost fratele mai tânăr al lui Henric cel Tânăr și al lui Matilda, ducesa de Saxonia, și William al IX-lea, contele de Poitiers, primul născut al lui Henric. Fiind al treilea fiu al lui Henric al II-lea , nu era de așteptat să preia tronul. A mai avut mulți alți frați - Geoffrey al II-lea, ducele de Britannia, Eleanor, regina Castiliei, Ioana, regina Siciliei, Ioan, contele de Mortain, precum și Maria de Franța, contesa de Champagne, care era sora vitregă, și Alix de Franța.
Dar fiul cel mai mare al lui Henric al II-lea și al lui Eleanor, William al IX-lea, a murit înainte că Richard să se nască. Richard era fiul preferat al mamei sale, Eleanor. Tatăl său, Henric al II-lea, era angevin-normand și strănepotul regelui Wilhelm Cuceritorul. Istoricul Ralph de Diceto, care a făcut un arbore genealogic al familiei lui Henric al II-lea, spunea că era urmașul reginei Matilda a Scoției, dar și al lui Alfred cel Mare, al lui Noe și chiar al zeului Odin. Conform tradiției familiei angevine, sângele infernului curgea în venele descendenților lui Melusina .
Despre Richard se spunea că era atractiv- părul sau era roșcat-blondiu, avea ochi pătrunzători și o piele albă. După istoricul Clifford Brewer, avea o înălțime impunătoare - 1,96 metri. Fratele său, Ioan, cel mai tânăr fiu al lui Henric al II-lea, avea 1,65 metri.
În manuscrisul "Itinerarium peregrinorum et gesta regis Ricardi", o proză narativă despre A treia cruciadă, scrisă în limba latină, scria că "era înalt, construit elegant, culoarea părului sau era roșie și aurie, membrele sale erau suple și puternice, brațele sale lungi se potriveau purtării sabiei, picioarele sale lungi se potriveau cu trupul său.
Educația În timp ce tatăl său vizita meleagurile din Scoția și Franța, Richard și-a petrecut copilăria în Anglia. A vizitat pentru prima oară continentul european în mai 1165 când mama sa era în Normandia. S-a întâlnit cu bona sa, Hodierna de la Sfântul Albans, care l-a educat să devină rege. Richard nu vorbea și nici nu înțelegea limba engleză. A fost educat să scrie și să compună poezii în limba occitană și în limba franceză. Avea să devină un rege francofil.
De la o vârstă timpurie, Richard își demonstra abilitățile politice și militare, fiind recunnoscut pentru cavalerie și pentru curajul cu care se lupta pentru a controla rebeliunile nobiliare pe teritoriile sale. Pentru că alianțele maritale erau comune epocii, lui Richard i-a fost aranjată o nuntă în martie 1159 cu una din fiicele lui Ramon Berenguer al IV-lea, contele Barcelonei. Dar aranjamentul a picat și nuntă n-a mai avut loc. Henric cel Tânăr, considerat moștenitorul coroanei, s-a căsătorit cu Margaret, fiica lui Ludovic al VII-lea al Franței, pe 2 noiembrie 1160. În ciuda alianței dintre Plantageneti și Capetieni, cele două case regale nu s-au înțeles și au intrat deseori în conflict. În 1168 a fost necesară intervenția Papei Alexandru al III-lea pentru a interveni în conflictele caselor regale. Henric al II-lea a trebuit să cucerească Bretania și să preia controlul în Gisors, Vexin și asupra domeniului lui Margaret.
S-ar fi încercat o nuntă între Richard și Alys, contesa de Vexin, a patra fiica lui Ludovic al VII-lea, dar din cauza rivalității cu Henric al II-lea, nunta n-a mai avut loc. Până la urmă s-a încheiat un tratat de pace în ianuarie 1169 și căsătoria dintre Richard și Alys a fost confirmată. Henric al II-lea a planuit să-și împartă teritoriile sale cu Eleanor prin cei trei fii după rit carolingian : Henric cel Tânăr avea să devină regele Angliei și să controleze Anjou, Maine și Normandia Richard avea să moștenească Aquitania și Poitiers de la mama sa Geoffrey avea să devină ducele Bretaniei prin căsătoria cu Constance
În 1170 Henric al II-lea s-a îmbolnăvit și a căzut la pat, astfel și-a promulgat planul pentru divizarea regatului. În iunie 1170, Henric cel Tânăr a fost încoronat, iar Richard și cu mama sa au plecat în Aquitania în anul următor. Henric al II-lea i-a dat ducatul Aquitaniei lui Richard la cererea lui Eleanor. Împreună au pus piatra fundației Mănăstirii Sfântului Augustin în Limoges. În iunie 1172, la vârstă de 12 ani, Richard a fost recunoscut drept duce al Aquitaniei și conte de Poitou, primind emblema și blazonul și luând parte la ceremonia din Limoges unde a purtat inelul Sfintei Valerie, personificarea Aquitaniei.
Familia
Richard ca Ducele Aquitaniei
Alianța cu Regatul Franței și revolta împotriva lui Henric al II-lea Henric cel Tânăr a instigat la rebeliune împotriva tatălui său conform lui Ralph de Coggeshall. A vrut să-și dobândească domnia independența în teritoriile promise de regele englez și să iasă de sub autoritatea tatălui său , care îi controla până și scrisorile. Și Eleanor ar fi încurajat revoltele fiilor săi împotriva regelui.
Henric cel Tânăr și-a abandonat tatăl și a plecat în Franța, căutând protecție din partea regelui Ludovic al VII-lea al Franței, frații săi mai tineri, Richard și Geoffrey, l-au urmat. Doar Ioan , care avea 5 ani , a rămas în Anglia. Ludovic le-a oferit suport celor trei frați și i-a oferit lui Richard titlul de cavaler și l-a pus să depună jurământul de vasalitate. Jordan Fantosme, un poet contemporan, descria rebeliunea drept "un război fără iubire". Toți frații au depus un jurământ curții franceze că nu vor face acorduri cu Hernic al II-lea fără acordul lui Ludovic al VII-lea și al baronilor francezi. Cu sprijinul lui Ludovic, Henric cel Tânăr a atras mulți baroni de partea cauzei sale promițându-le pământuri și bani, mai ales lui Filip I, contele de Flandra, căruia i-a promis bani echivalentul cu 1000 de lire de azi și castele. Robert de Beaumont, al treilea conte de Leicester, s-a alăturat lui Hugh Bigod, primul cont de Norfolk, Hugh de Kevelioc, al cincelea conte de Chester, și lui William I de Scoția. Alianța cu Ludovic a avut succes și din iulie 1173 rebelii au asediat Aumale, Neuf-Marché și Verneuil. Hugh de Kevelioc a capturat Dol în Britannia. Richard s-a dus la Poitou și i-a mobilizat pe baroni loiali lui și mamei sale să se revolte împotriva regelui englez. Dar Eleanor a fost capturată, iar Richard a plecat să-și conducă campania împotriva lui Henric al II-lea pe cont propriu. A mărșăluit să ocupe La Rochelle, dar a fost respins de locuitori. S-a retras la orașul Saintes unde și-a stabilit baza de operațiuni.
Între timp, Henric al II-lea a mobilizat o armata costisitoare cu 20 000 de mercenari pentru a combate rebeliunea, apoi a mărșăluit la Verneuil. Ludovic, speriat, și-a retras forțele. Armata engleză a recapturat Dol și a supus Bretania. Regele englez le-a propus pace fiilor săi, dar aceștia , sfătuiți de Ludovic, au refuzat. Henric și-a condus forțele pentru a captura orașul Saintes . Richard a reușit să scape cu un grup mic de soldați. S-a refugiat la Château de Taillebourg. Henric cel Tânăr și contele de Flandra au plănuit să debarce în Anglia pentru a sprijini revoltă contelui de Leicester. Anticipând asta, Henric al II-lea s-a întors în Angia cu 500 de soldat și prizonierii săi (Eleanor și fii săi, inclusiv soțiile și amantele), dar la sosire a văzut că revolta a eșuat. William I de Scoția și Hugh Bigod au fost capturați în iulie. Henric al II-lea s-a întors în Franța și a asediat cetatea Rouen, unde Henric cel Tânăr i s-a alăturat lui Ludovic al VII-lea după ce și-a abandonat planul de invazia Angliei. Ludovic a fost înfrânt și un tratat de pace a fost semnat în septembrie 1174- Tratatul de la Montlouis.
Când Henric al II-lea și Ludovic al VII-lea au semnat un acord pe 8 septembrie 1174, termenii păcii îl excludeau pe Richard. Abandona de Ludovic și temându-se că va da piept armatei tatălui său, Richard s-a dus la Poitiers și s-a predat, cerând iertare regelui Henric al II-lea, plângând și căzând la picioarele sale. Tatăl său i-a dat sărutul păcii. În zilele următoare, și frații săi li s-au alăturat în reconcilierea cu tatăl lor. Termenii acordat de rege au fost mai mult decât generoși- Richard putea să păstreze patru castele din Aquitania și o jumătate din venit pentru ducatul sau. Henric cel Tânăr a primit două castele în Normandia. Geoffrey a primit o jumătate din Bretania. Eleanor a rămas prizonierul lui Henric până la moartea ei, parte a asigurării pentru bună purtare a lui Richard. Richard era acum duce de Aquitania.
După terminarea războiului, procesul de pacificare a provinciilor a început. Regele a călătorit în Anjou pentru a pacifica relațiile , în timp ce Geoffrey era preocupat cu Bretania. În ianuarie 1175, Richard era ocupat să pedepsească baronii care s-au luptat cu el. Istoricul John Gillingham și cronicarul Roger de Howden scriu că castelele care au aparținut rebelilor vor fi returnate ducatului în 15 zile înainte de declararea războiului, în timp ce altele au fost distruse fără milă . În aceea perioadă, mulți baroni își construiau castelele din piatră și le fortificau și le extindeau. Lui Richard i-a luat 2 luni să asedieze castelul Castillon-sur-Agen. Până la urmă, mașinăriile sale de asediu i-au supus pe apărătorii castelului. Castelul a fost distrus, iar Richard și-a căpătat faima și numele de "Leu" sau de "Inimă de Leu" pentru curajul, noblețea și capacitatea sa de conducere acerbă.
El era denumit „acest leu al nostru” (hic leo noster) încă din 1187 în Topographia Hibernica din Giraldus Cambrensis, în timp ce denumirea „lionheart” (le quor de lion) este înregistrată pentru prima dată în L'Estoire de Ambroise de la Guerre Sainte în contextul campaniei Accon din 1191. , v. 2310, ed. G. Paris in: Collection de documents inédits sur l'histoire de France, vol. 11, Paris 1897, col. 62.