Județul Odorhei a fost o unitate administrativă de ordinul întâi din Regatul României, aflată în regiunea istorică Transilvania. Reședința județului era orașul Odorhei.

Întindere thumb|right|350px|Clădirea Prefecturii județului Odorhei din perioada interbelică. Clădirea-monument istoric, construită în anul 1896 și situată în Piața Primăriei nr. 5, este în prezent sediul Primăriei municipiului Odorheiu Secuiesc. thumb|right|310px|Harta județului, cu dispunerea și denumirea plășilor, în anul 1938. Județul se afla în partea centrală a României Mari, în estul regiunii Transilvania. În prezent teritoriul lui cuprinde mare parte din actualul județ Harghita, dar și zone din județele Covasna și Mureș. Se învecina la vest și sud-vest cu județele Târnava Mică și Târnava Mare, la nord cu județul Mureș, la est cu județul Ciuc, iar la sud cu județul Trei Scaune. Județul a fost desființat odată cu reforma administrativă din 6 septembrie 1950.

Organizare Teritoriul județului era împărțit inițial în patru plăși:Portretul României Interbelice - Județul Odorhei Plasa Cristur, Plasa Ocland, Plasa Odorhei și Plasa Praid.

Ulterior, teritoriul județului a fost reorganizat, astfel încât au mai rămas doar plășile Ocland, Odorhei, Praid. Plasa Cristur a fost eliminată. Aceasta este noua organizare a județului după eliminarea plășii Cristur. În total, județul era format din 5 plăși. Plasa Sângeorgiu de Pădure Plasa Ion Gheorghe Duca Plasa Ocland

Plasa Odorhei Plasa Praid

Populație Conform datelor recensământului din 1930 populația județului era de 130.282 locuitori, dintre care 91,6% maghiari, 4,9% români, 2,0% romi, 1,0% evrei, 0,4% germani ș.a.Recensământul general al populației României din 29 decemvrie 1930, Vol. II, pag. 316-321 Din punct de vedere confesional, populația era alcătuită din 37,4% reformați, 34,6% romano-catolici, 20,6% unitarieni, 3,7% ortodocși, 1,1% mozaici, 1,1% greco-catolici ș.a.Recensământul general al populației României din 29 decemvrie 1930, Vol. II, pag. 679-681

Mediul urban În anul 1930 populația urbană a județului era de 8.518 locuitori, dintre care 81,3% maghiari, 11,3% români, 3,3% evrei, 2,0% germani, 1,4% romi ș.a. Sub aspect confesional orășenimea era alcătuită din 51,3% romano-catolici, 25,9% reformați, 8,0% ortodocși, 5,3% unitarieni, 3,7% mozaici, 3,3% greco-catolici, 1,9% lutherani ș.a.

Materiale documentare

Referințe

Legături externe

Portretul României Interbelice - Județul Odorhei