Acest articol tratează despre sistemul fonologic, fenomenele fonetice și prozodia limbii franceze standard.

Aspectul sonor al limbii franceze prezintă următoarele caracteristici generale: Articularea sunetelor se face cu o tensiune musculară mare și constantă, ceea ce determină în principal o mare stabilitate a timbrului sunetelor. În franceză sunt preponderente sunetele cu loc de articulare anterior. Sunt preponderente silabele deschise (55%)Kalmbach 2013, § 7.1. față de cele închise, ceea ce conferă francezei un caracter de limbă foarte vocalică, deci clară și sonorăLéon 1971, p. 59.. Vorbirea este segmentată în grupuri ritmice, a căror unitate este asigurată de un singur accent principal, de înlănțuirea (enchaînement) consonantică și vocalică, de elidare și de legătură (liaison). Ritmul vorbirii se caracterizează prin periodicitatea relativ regulată a silabelor accentuate și neaccentuate, prin egalitatea de durată și de intensitate a acestora și prin numărul nici prea mic, nici prea mare de silabe dintr-un grup ritmic (3-7)Léon 1971, p. 65..

Foneme

Consoane

Fonemele consonantice ale limbii franceze sunt:

+ Mod de articulare Loc de articulare Bilabiale Labiodentale Dentale Alveolare Postalveolare Palatale Labiopalatală Velare Labiovelară Uvulară Oclusive p b t d k ɡ Fricative f v s z ʃ ʒ ʁ Sonante j ɥ w Sonantă laterală l Nazale m n ɲ ŋ

Observații: Acolo unde în tabel consoanele apar în perechi, cea din stânga este surdă, iar cea din dreapta – sonoră. Datorită tensiunii musculare mari și constante ce caracterizează articularea în franceză, consoanele și grupurile de consoane ([pr], [br], [dr] etc.) sunt nete. Ele rămân la fel de la începutul articulării până la sfârșitul ei, consoanele sonore rămânând sonore, iar cele finale pronunțându-se ca și cum ar fi urmate de o vocală. La consoane, tendința de anterioritate în articulare se manifestă, de exemplu, prin faptul că fonemele /t/, /d/ și /n/ sunt realizate dental. Aceste realizări se notează de fapt [t̪], [d̪], respectiv [n̪], dar, pentru simplificare, le notăm cu aceleași simboluri ca fonemele. /j/, /ɥ/ și /w/ sunt consoane din punct de vedere fonologic, dar din punct de vedere fonetic sunt considerate și semivocale sau semiconsoane, modul lor de articulare fiind între cel al consoanelor fricative și cel al vocalelorKalmbach 2013, § 4.20.. Sunt tratate mai jos, în secțiunea Semivocale și diftongi. [ʁ] uvular este doar una din realizările fonemului /r/, cea reținută de franceza standard. /ŋ/ se găsește numai în cuvinte împrumutate, de exemplu camping [kɑ̃.piŋ]. Consoana /ɲ/ tinde să fie înlocuită de grupul [nj]Kalmbach 2013, § 4.15.. Consoanele [t], [d], [k] și [ɡ] prezintă o tendință de palatalizareCarton 1976.: direct [dʲiʁɛkt], quatre [kʲatʁ] „patru”. Aproape toate consoanele franceze se găsesc cu aceleași trăsături și în limba română. /ɲ/ nu se găsește în româna standard, dar există în graiurile din Transilvania, Maramureș și Banat, de exemplu în cuvântul „bine” [biɲe]. [r] vibrant alveolar ca în română există în unele variante regionale ale francezei, în schimb, în română nu există [ʁ] uvular. Cu totul străină românei este sonanta palatală labială /ɥ/.

Consoanele în cuvinte:

+Consoană Exemplu Traducere Consoană Exemplu Traducere /m/ mou [mu] moale /n/ nous [nu] noi /ɲ/ agneau [a.ɲo] miel /ŋ/ parking [paʁkiŋ] parcare /p/ pou [pu] păduche /b/ | [bu] noroi /t/ tout [tu] tot /d/ doux [du] dulce /k/ cou [ku] gât /ɡ/ goût [ɡu] gust /f/ fou [fu] nebun /v/ vous [vu] voi /s/ sous [su] sub /z/ zoo [zoo] zoo /ʃ/ chou [ʃu] varză /ʒ/ joue [ʒu] obraz /l/ loup [lu] lup /ʁ/ roue [ʁu] roată

Cantitatea consoanelor

În ortografia franceză, consoanele duble sunt foarte frecvente, fără să corespundă în general unor consoane lungi în pronunțare. Sunt totuși cazuri când consoanele se pronunță lung. Sunt două tipuri de alungire a consoanelor, unul general, de natură combinatorie (adică depinzând de vecinătatea fonetică), și unul individual, de natură subiectivă.

Alungirea combinatorie a consoanei

De exemplu, la verbele cu radicalul terminat în r și care au infinitivul cu sufixul -ir (courir „a alerga”, mourir „a muri” etc.), la formarea viitorului simplu și a condiționalului prezent cade i-ul sufixului, ceea ce provoacă întâlnirea a doi r, de unde rezultă [ʁː] lung: je courrai [ʒǝ.ku.ʁːe] „voi alerga”, il/elle mourra [mu.ʁːa] „va muri”. Aceasta permite diferențierea formei lor de condițional prezent de cea de indicativ imperfect Kalmbach 2013, § 8.2.: je courrais „aș alerga” (condițional prezent) vs. je courais „alergam” (indicativ imperfect); il/elle mourrait „ar muri” (condițional prezent) vs. il/elle mourait „murea” (indicativ imperfect).

La fel se diferențiază indicativul imperfect și prezent, persoanele I și a II-a plural ale verbelor cu radicalul terminat în [wa]: nous croyions [nu.krwa.jːɔ̃] „(noi) credeam” (indicativ imperfect) vs. nous croyons [nu.kʁwa.jɔ̃] „credem”.

Tot combinatorie este alungirea consoanei la întâlnirea a două consoane identice, una la sfârșit de cuvânt, a doua la începutul cuvântului următor: pour réparer [puʁːepaʁe] „pentru a repara”, cette table [sɛtːabl] „masa aceasta”. Și în acest caz se pot produce opoziții, de exemplu între elle a dit [ɛ.la.di] „ea a spus” vs. elle l’a dit [ɛlːa.di] „ea a spus-o”.

Din cauza labilității lui /ǝ/ (adică a posibilității ca aceasta să cadă, vezi mai jos, în secțiunea Vocale), unele cuvinte în care /ǝ/ este între două ocurențe ale aceleiași consoane, sunt pronunțate cu consoana rostită de două ori scurt cu /ǝ/ între ele dacă se vorbește relativ lent și bine articulat, dar cu aceeași consoană rostită o dată și alungită, dacă se vorbește relativ repede și mai puțin bine articulatBruxelles 2003, p. 27.. Cele două pronunțări țin și de varietăți regionale. În sudul Franței este mai frecventă prima, în nordul ei – a doua: Exemple: là-dedans [la.dǝ.dɑ̃] și [ladːɑ̃] „înăuntru”; honnêteté [ɔ.nɛ.tǝ.te] și [ɔ.nɛtːe] „cinste, onestitate”.

Alungirea individuală a consoanei afectează în primul rând consoane duble în scris, pronunțarea fiind influențată de acest lucru. Exemple: inné [i.ne] sau [inːe] „înnăscut”; immortel [i.mɔʁ.tɛl] sau [imːɔʁ.tɛl] „nemuritor”, grammaire [ɡʁa.mɛ:ʁ] sau [ɡʁamːɛ:ʁ] „gramatică”; illisible [i.li.zibl] sau [ilːi.zibl] „de necitit”, illusion [i.ly.zjɔ̃] sau [ilːy.zjɔ̃] „iluzie”, intelligence [ɛ̃.te.li.ʒɑ̃s] sau [ɛ̃.telːi.ʒɑ̃s] „inteligență”; irresponsable [i.ʁɛs.pɔ̃.sabl] sau [iʁːɛs.pɔ̃.sabl] „iresponsabil”. addition [a.di.sjɔ̃] sau [adːi.sjɔ̃] „adunare” (aritmetică).

Asemenea alungire poate fi emfatică, în cazul accentuării inițiale (vezi mai jos secțiunea Accentuarea).

Alungirea emfatică poate afecta și consoane scrise simplu, tot din cauza accentuării inițiale. Exemple: Formidable ! [fːɔʁ.mi.dabl] „Formidabil!”, Épouvantable ! [e.pːu.vɑ̃.tabl] „Îngrozitor!”

Asimilări

La contactul dintre consoane pot avea loc diferite fenomene de asimilare. Există mai multe tipuri de asimilare: Prin asimilare regresivă (cea mai frecventă în franceză), o consoană își transferă cel puțin o caracteristică celei dinaintea ei. De exemplu, dacă prima este sonoră, iar a doua surdă, aceasta o desonorizează pe prima: absent [apsɑ̃], un vague sentiment [œ̃vaksɑ̃timɑ̃]. Dimpotrivă, o consoană sonoră o sonorizează pe cea surdă dinaintea ei: anecdote [anɛɡdɔt]. Prin asimilare progresivă, o consoană o influențează pe cea de după ea. De exemplu, cheveu „fir de păr” cu menținerea lui [ə] (vezi mai jos Vocala /ə/) se pronunță [ʃəvø], dar prin căderea acestei vocale, pronunțarea devine [ʃfø], cu desonorizarea lui [v] de către [ʃ].

Din alt punct de vedere, asimilarea poate fi: directă, când consoanele sunt vecine în interiorul unui cuvânt sau la contactul dintre două cuvinte dintr-un grup ritmic, ca în exemplele date pentru asimilarea regresivă, sau indirectă, când consoanele devin învecinate prin căderea unui sunet dintre ele, ca în exemplele pentru asimilarea progresivă.

Vocale

Sistemul fonologic francez cuprinde 16 vocale:

+ Grad de deschidere Grad de anterioritate Anterioare Centrală Posterioare nerotunjite rotunjite nerotunjite rotunjite Închise i y u Semiînchise e ø o Mijlocie ə Semideschise ɛ, ɛ̃ œ, œ̃ ɔ, ɔ̃ Deschise a ɑ, ɑ̃

Observații:

Tensiunea musculară mare și constantă cu care se articulează vocalele în franceză face ca acestea să fie la fel de clare atât în silabele accentuate, cât și în cele neaccentuate, și să sune în cuvinte la fel ca atunci când sunt pronunțate izolat. Tensiunea musculară se menține la fel pe toată durata vocalei, astfel că aceasta nu-și schimbă timbrul. În mod normal, vocalele încep net, dar progresiv, și se termină net, fără stop glotal, deci nu dur. Articularea preponderent anterioară se manifestă la vocale nu numai prin faptul că 10 din 16 sunt anterioare, ci și prin aceea că frecvența de utilizare a celor anterioare este foarte mare (78%) față de cea a vocalelor posterioare (22%)Léon 1971, p. 54.. Franceza are 3 vocale identice cu vocale ale românei: /i/, /u/ și /o/. Vocalele /e/ și /a/ sunt asemănătoare cu corespondentele din română, doar că în română e este mijlocie, iar a este centrală. Vocala /ə/ din franceză este mai apropiată de /œ/ decât cea din română notată cu același simbol AFI și redată prin „ă”. Vocalele /ø/ și /y/ din franceză sunt pronunțate ca atare și în cuvinte străine folosite în română, ca bleu, respectiv führer. Opt foneme vocalice franceze sunt străine limbii române standard: /ɛ/, /ɛ̃/, /œ/, /œ̃/, /ɔ/, /ɔ̃/, /ɑ/ și /ɑ̃/. Pe lângă vocale orale, franceza are și vocale nazale. Patru vocale orale au corespondentă nazală: /ɛ/ – /ɛ̃/, /œ/ – /œ̃/, /ɔ/ – /ɔ̃/ și /ɑ/ – /ɑ̃/. În franceză există trei perechi de vocale opuse prin gradul de deschidere: semiînchise pe de o parte, semideschise pe de altă parte (/e/ – /ɛ/, /ø/ – /œ/ și /o/ – /ɔ/), însă această opoziție are în relativ puține cazuri valoare funcțională, adică de a distinge sensul unor cuvinte numai prin gradul de deschidere al unei vocale. Altă pereche poate fi considerată din punctul de vedere al gradului de anterioritate: /a/ anterior – /ɑ/ posterior, dar și aceasta are o valoare funcțională redusă.

Vocalele în cuvinte:

+ Vocală Exemplu Traducere /i/ si [si] dacă /e/ fée [fe] zână /ɛ/ fait [fɛ] fapt /ə/ je [ʒə] eu /œ/ sœur [sœːʁ] soră /ø/ jeu [ʒø] joc /y/ su [sy] știut /u/ sous [su] sub /o/ sot [so] prost /ɔ/ sort [sɔːʁ] soartă /a/ patte [pat] labă /ɑ/ pâte [pɑːt] pastă /ɑ̃/ sans [sɑ̃] fără /ɔ̃/ son [sɔ̃] său /œ̃/ brun [bʁœ̃] brun /ɛ̃/ brin [bʁɛ̃] fir (de iarbă)

Vocalismul francezei curente actuale prezintă unele tendințe de îndepărtare de vocalismul standard, prezente în mod diferit de la regiune la regiune. Astfel, există o serie de opoziții care tind să dispară, anume cele care au o valoare funcțională redusă:

/ɑ/ posterior se apropie de /a/ anterior. Opoziția dintre ele se menține mai mult în franceza din Québec, de exemplu în perechile minimale (adică cuvinte al căror sens se diferențiază printr-un singur fonem) patte (cu /a/) „labă” vs. pâte (cu /ɑ/) „pastă” și tache „pată” vs. tâche „sarcină, îndatorire”. În franceza standard, această opoziție tinde să dispară.Léon 1971, p. 13; Carton 1976. Distincția dintre /ə/ și /ø/, de exemplu în je (cu /ə/) „eu” vs. jeu (cu /ø/) „joc” și ce „acest” vs. ceux „cei”, se menține de asemenea mai mult în Québec. În jumătatea de nord a Franței, practic a dispărut fonemul /œ̃/ în favoarea lui /ɛ̃/, deci brun „brun” se pronunță ca brin „fir (de iarbă)”, dar cele două foneme se disting în jumătatea de sud a Franței, în Belgia și în QuébecBruxelles 2003, p. 26; Léon 1971, p. 15; Carton 1976.. Și opoziția vocală semiînchisă vs. semideschisă tinde să dispară în unele regiuni. Astfel: /o/ și /ɔ/ (côte „coastă” vs. cote „cotă”), /ø/ și /œ/ [jeûne „post” (renunțare la hrană) vs. jeune „tânăr”], /e/ și /ɛ/ (thé „ceai” vs. taie „față de pernă”) sunt omofone în sudul Franței, dar opoziția se menține în nordul Franței și în BelgiaCarton 1976..

Vocala /ə/