Raidul de la Dieppe, cunoscut și ca Bătălia de la Dieppe, Operațiunea Rutter și mai târziu ca Operațiunea Jubilee, a fost un atac aliat din timpul celei de-a doua conflagrații mondiale împotriva portului francez Dieppe aflat sub ocupație germană. Raidul a avut loc pe țărmul de nord al Franței pe 19 august 1942. Atacul a început la ora 5:00, iar la 10:50 comandourile aliate au fost forțate să înceapă retragerea. La atac au participat peste 6.000 de infanteriști, în cea mai mare parte canadieni, sprijiniți de un regiment canadian de blindate, un corp al infanteriștilor marini britanici și câteva grupuri de debarcare ale Royal Air Force.
Obiectivele atacului vizau demonstrarea capacității de cucerire și păstrare a controlului asupra unui port inamic pentru o scurtă perioadă de timp, dar și culegerea de informații despre inamic – prin interogarea prizonierilor, cucerirea unui centru de spionaj maritim din oraș și a unei instalații radar de pe un deal din apropiere și capturarea de materiale militare. Deși obiectivul principal nu a fost îndeplinit, iar cele secundare au fost îndeplinite parțial, au fost adunate o serie de informații cu privire la capacitatea de reacție a germanilor. Militarii aliați au încercat în timpul retragerii să distrugă instalațiile apărării de coastă germane, structurile portuare și o serie de clădiri strategice. Datorită faptului că aliații nu au reușit să obțină un control ferm asupra orașului Dieppe, aceste ultime obiective nu au fost atinse în cea mai mare parte. Alte obiective importante ale raidului au fost ridicarea moralului trupelor, a rezistenței franceze, a opiniei publice, dar și demonstrarea hotărârii Regatului Unit și al SUA pentru deschiderea celui de-al doilea front european. Deschiderea acestui de-al doilea front era o obligație pe care și-o asumaseră aliații occidentali în fața Uniunii Sovietice și urmărea scăderea presiunii germane asupra Frontului de Răsărit. Nici acest ultim obiectiv nu a fost îndeplinit și a demonstrat că armatele americană și britanică nu sunt capabile să desfășoare o debarcare încununată de succes în Franța, cel puțin nu în viitorul imediat.
Un număr de 3.623 de militari aliați care au debarcat (dintr-un total de 6.086, adică aproape 60 %) au fost fie uciși, răniți sau au căzut prizonieri.Hamilton, Nigel (1981). Monty: The Making of a General. London: Hamish Hamilton Ltd. ISBN 0-241-10583-8. "Dieppe" p.546-558 Royal Air Force nu a reușit să atragă Luftwaffe într-o bătălie aeriană deschisă și a pierdut în schimb 96 de avioane (cel puțin 32 victime ale apărării antiaeriene sau ale accidentelor). În același timp, Luftwaffe a pierdut doar 48 de aparate de zbor,Franks 1998, pp. 56–62. Royal Navy a pierdut 33 de vase de debarcare și un distrugător. Experiența de la Dieppe a influențat preparativele pentru debarcările din Africa de nord franceză (Operațiunea Torța) și Normandia (Operațiunea Overlord).
Cadru general Obiectivele raidului au fost prezentate după război de Winston Churchill în memoriile sale de război. El declara că a considerat că era foarte important să declanșeze o operațiune la scară mare în vara anului 1942, în condițiile în care responsabilii militari cereau organizarea unei asemenea operațiuni mai înainte ca generalii să își asume răspunderea planificării invaziei principale. În discuțiile cu amiralul Mountbatten, în condiții strict secrete, s-au pus bazele raidului de la Dieppe, după obținerea acordului autorităților canadiene.Churchill 1950, pp. 509-510. Imediat după înfrângerea trupelor aliate în Bătălia de la Dunkerque și evacuarea evacuarea corpului expediționar britanic din mai 1940, britanicii au început să dezvolte forțe de comando sub comanda Combined Operations Headquarters. Odată cu acestea au fost dezvoltate tehnici și echipamente pentru războiul amfibiu.
La sfârșitul anului 1941 a fost pus la punct un plan pentru debarcarea a 12 divizii în jurul portului Le Havre, dată fiind retragerea unor trupe germane din zonă trimise pe Frontul de Răsărit. Acest plan, care a primit numele Operațiunea Rutter, trebuia să fie un test pentru capacitatea aliaților de capturare a unui port inamic, investigarea problemelor operațiunilor flotei de invazie și testarea echipamentelor și tehnicilor de asalt.Buckingham 2004, p. 15.
Dieppe, un oraș de coastă din departamentul francez Seine-Maritime, se întinde pe o faleză de-a lungul Canalului Mânecii. Râul Scie curge în vestul orașului și Râul Arques traversează Dieppe, după care se varsă într-un liman de dimensiuni medii. Germanii demolaseră până în 1942 mai multe clădiri din apropierea mării pentru a facilita apărarea după amplasarea a două baterii de artilerie la Berneval-le-Grand și Varengeville. Unul dintre motivele importante pentru alegerea orașului Dieppe era acela că se afla în raza de acțiune a avioanelor de vânătoare RAF."Dieppe raid." Canada in World War II, 7 June 2010.
Pe de altă parte, guvernul sovietic exercita presiuni uriașe asupra aliaților occidentali pentru deschiderea celui de-al doilea front european. La începutul anului 1942 era clar pentru toată lumea că Operațiunea Barbarossa declanșată de Wehrmacht eșuase în încercarea de îngenunchere rapidă a URSS. Totuși, Germania Nazistă a păstrat inițiativa strategică și, în vara aceluiași an, a lansat o ofensivă în adâncimea teritoriului de sud al Uniunii Sovietice, spre Stalingrad. Stalin în persoană a cerut cu insistență aliaților săi să creeze un al doilea front în Franța pentru a-i forța pe germani să mute în apus până la 40 de divizii, reducând astfel presiunea asupra Armatei Roșii.Whitaker 1992, p. 29.
Careul de cuvinte încrucișate din Daily Telegraph Pe 17 august 1942 a apărut în ziarul Daily Telegraph un careu de cuvinte încrucișate al autorului Leonard Dawe în care apărea definiția „French port (6)”, cu rezolvarea „Dieppe”. Rezolvarea a apărut în numărul din 18 august. Pe 19 august a avut loc raidul de la Dieppe.Fleming, Vic. %2F5 %2F2008 "Mystery of the D-day crosswords, Part 1." Daily Record (Little Rock), 2008. Accesat: 7 June 2010. Responsabilii militari l-au suspectat pe Dawe că ar fi transmis informații secrete inamicului și i-a cerut lui John Buchan, ofițer superior canadian de contrainformații, să cerceteze cazul. John Buchan avea să noteze că în acest caz, în care se implicase și MI5, nu fusese decât o coincidență remarcabilă.Gilbert 2008, pp. 19–20.
O coincidență asemănătoare a apărut într-o serie de careuri de cuvinte încrucișate ale aceluiași autor din mai 1944, în plin proces de pregătire a debarcării din Ziua Z. Diferiți termeni asociați cu Operațiunea Overlord („Overlord”, „Utah”, „Juno”, „Sword”, „Gold” și „Mulberry”) au apărut în careurile de cuvinte încrucișate publicate în Daily Telegraph. O nouă investigație a MI5 a ajuns la concluzia că a fost vorba de o serie de coincidențe remarcabile.Wallington, Richard S. J. "The Crossword Panic of 1944." Historic UK. Accesat: 21 July 2012.
Planul de operațiuni Raidul de la Dieppe a fost o operațiune amplă planificată de amiralul Mountbatten din cadrul Combined Operations Headquarters. Forțele atacatoare aveau să fie formate din aproximativ 5.000 de canadieni, 1.000 de britanici și 50 de americaniThompson, Julian. "The Dieppe Raid." BBC (World Wars in Depth series), 6 iunie 2010..
Inițial, operațiunea fusese concepută în aprilie 1942 de Combined Operations Headquarters și primise numele de cod Rutter. Aliații plănuiseră să efectueze un raid masiv al unei divizii asupra unui port francez aflat sub ocupație germană de pe malul Canalului Mânecii și să păstreze controlul asupra acestuia cel puțin pe timpul a două maree. Militarii aliați urmau să producă cele mai mari distrugeri cu putință obiectivelor inamice mai înainte să se retragă. Acest prim plan a fost aprobat de șefii statelor majore în mai 1942. Planul prevedea un atac efectuat de parașutiștii britanici împotriva bateriilor de artilerie inamice și un atac frontal amfibiu efectuat de canadieni."Operation Jubilee." Combined Operations, 7 June 2010. Mai târziu, operațiunea aeropurtată a fost anulată și a fost înlocuită cu atacul amfibiu a două comandouri britanice, care urmau să neutralizeze bateriile de artilerie.
Atacul amfibiu Guvernul canadian a exercitat presiuni pentru implicarea trupelor sale în acțiune. A fost selectată în aceste condiții Divizia a 2-a de infanterie canadiană de sub comanda generalului John Hamilton Roberts pentru efectuarea atacului principal. Planul presupunea un atac frontal de infanterie, fără o pregătire preliminară de artilerie sau bombardament aerian. Absența unui bombardament de artilerie sau a unuia aerian a fost unul dintre principalele motive care au fost invocate pentru explicarea eșecului operațiunii. Este de presupus că responsabilii militari britanici și canadieni nu au planificat un bombardament aerian sau naval pentru limitarea pierderilor din rândurile populației civile din orașul-port. Planificatorii raidului de la Dieppe s-au temut că pierderile de vieți omenești din rândurile civililor francezi ar fi iritat mai mult guvernul de la Vichy, în condițiile în care aliații aveau în plan și declanșarea Operațiunii Torch peste aproximativ trei luni.Hall, David. "The German View of the Dieppe Raid." Military History Lecture, Laurier Centre for Military Strategic and Disarmament Studies, Wilfrid Laurier University, Waterloo, 13 octombrie 2011. Există relatări conform cărora generalul Roberts, comandantul raidului, s-a opus bombardamentelor care ar fi făcut imposibilă deplasarea pe străzile orașului, încetinind viteza atacului după cucerirea și părăsirea plajelor.Atkin 1980, p. 274.
Debarcările de la Dieppe au fost planificate să se desfășoare pe șase plaje, dintre care patru în fața orașului și câte una pe flancul vestic, respectiv estic. De la est la vest, plajele au primit numele de cod Yellow (Galben), Blue (Albastru), Red (roșu), White (Alb), Green (Verde) și Orange (Portocaliu). „Regimentul Regal Canadian” avea să debarce pe plaja Blue, „Regimentul South Saskatchewan” și „Queen's Own Cameron Highlanders of Canada” urmau să debarce pe plaja Green. Forța principală de atac – „Regimentul Regal de Infanterie Ușoară Hamilton”, „Regimentul Scoțian Essex”, „Les Fusiliers Mont-Royal”, „Regimentul de Tancuri Calgary” și un comando al infanteriștilor marini – urma să debarce pe plajele Red și White.
Regimentul al 14-lea de tancuri Calgary asigura sprijinul infanteriei cu 58 de blindate noi „Churchill”, care trebuiau debarcate cu ajutorul ultimei invenții în domeniu, vasul de debarcare (Landing Craft Tank).Henry 1993, p. 6. Tancurile erau dotate cu tunuri de calibrul 40mm sau 57mm și erau echipate astfel încât să poată opera în apele puțin adânci din apropierea plajelor. În plus, trei tancuri erau echipate cu aruncătoare de flăcări.
Sprijinul naval și aerian Royal Navy avea să folosească 237 de vase de luptă și vase de debarcare. Debarcarea avea să fie sprijinită cu focul artileriei navale a șase distrugătoare dotate cu tunuri de 4 inci. Primul Lord al Amiralității Dudley Pound a încercat să evite punerea în pericol a unor vase importante, care să fie atacate de aviația germană.Atkin 1980, p. 24.
Royal Air Force trebuia să sprijine atacul cu 74 escadrile, dintre care 66 erau formate din avioane de vânătoare.
Serviciile de informații