Tinovul de la Românești este o arie protejată (arie specială de conservare — SACHotarare de Guvern, 685/27.05.2022, Hotărârea Guvernului nr. 685/2022 privind instituirea regimului de arie naturală protejată și declararea ariilor speciale de conservare ca parte integrantă a rețelei ecologice europene Natura 2000 în România, sit de importanță comunitară — SCI) din România, desemnată în scopul protejării biodiversității și menținerii într-o stare de conservare favorabilă a florei spontane și faunei sălbatice, precum și a habitatelor naturale de interes comunitar aflate în arealul zonei de protecție. Aceasta este situată în nordul țării, pe teritoriul administrativ al județului SuceavaProtectedplanet.net - Tinovul de la Românești (geolocalizare); accesat la 03 noiembrie 2013.
Localizare Aria naturală se află în extremitatea vestică a județului Suceava (aproape de limita teritorială cu județul Bistrița-Năsăud), pe teritoriul administrativ al comunei Coșnae-consultare.gov.ro Lista consolidată a ariilor naturale protejate din România - Localizarea sitului Natura 2000 - Tinovul de la Românești ; accesat la 29 iunie 2025Lista siturilor de importanță comunitară (suprafețe și unități administrativ-teritoriale în care este localizat situl) ; accesat la 03 octombrie 2013, în apropierea drumului național DN17, care leagă orașul Vatra Dornei de municipiul BistrițaEunis.eea.europa.eu - Tinovul de la Românești (geolocalizare) ; accesat la 03 noiembrie 2013.
Înființare Zona a fost declarată sit de importanță comunitară prin Ordinul Ministerului Mediului și Dezvoltării Durabile Nr.1964 din 13 decembrie 2007 (privind instituirea regimului de arie naturală protejată a siturilor de importanță comunitară, ca parte integrantă a rețelei ecologice europene Natura 2000 în România)Ordinul Ministerului Mediului și Dezvoltării Durabile Nr.1964 din 13 decembrie 2007, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 98 și 98 bis din 7 februarie 2008, accesat la 03 noiembrie 2013 și se întinde pe o suprafață de 21 hectareNatura2000.mmediu.ro - Biodiversitatea în România - Tinovul de la Românești - Sit de Importanță Comunitară ; accesat la 03 noiembrie 2013. Situl a fost protejat și ca arie specială de conservare în .
Biodiversitate
Situl reprezintă o zonă montană cu pajiști naturale, turbării active, păduri de conifere și terenuri arabile (încadrată în bioregiunea alpină, la poalele estice ale Munților Bârgăului, unitate de relief a Carpaților Maramureșului și Bucovinei, aparținând de lanțul muntos al Carpaților Orientali, în Depresiunea Dornelor); ce conservă habitate naturale de tip: Păduri acidofile de Picea abies din regiunea montană (Vaccino-Piceetea), Turbării active și Turbării cu vegetație forestierăAgenția Națională pentru Protecția Mediului - Biodiveristatea în România - Situri de importanță comunitară ; accesat la 03 noiembrie 2013 și protejează arboret cu specii predominante de molid (Picea abies) și pin de pădure (Pinus sylvestris)Sit Natura 2000 - Tinovul de la Românești (habitate) ; accesat la 03 noiembrie 2013.
La baza desemnării sitului se află câteva specii de plante enumerate în anexa I-a a Directivei Consiliului European 92/43/CE din 21 mai 1992 (privind conservarea habitatelor naturale și a speciilor de faună și floră sălbatică Directiva Consiliului European 92/43/CE din 21 mai 1992, privind conservarea habitatelor naturale și a speciilor de faună și floră sălbatică; accesat la 03 noiembrie 2013, printre care: curechi de munte (Ligularia sibirica), roua cerului (Drosera rotundifolia, specie insectofagă)Catalogoflife - Catalog of Life - Species - Drosera rotundifolia L; accesat la 03 noiembrie 2013 sau ruginare (Andromeda polifolia)Sit Natura 2000 - Tinovul de la Românești (flora și fauna) ; accesat la 03 noiembrie 2013.
Căi de acces Drumul național DN17 pe ruta: Vatra Dornei - Dealu Floreni - Podu Coșnei - drumul județean DJ172D spre Românești.
Monumente și atracții turistice În vecinătatea sitului se află câteva obiective de interes istoric, cultural și turistic; astfel: Biserica de lemn „Sfântul Dumitru” din satul Poiana Stampei, construcție secolul al XIX-lea, monument istoric. Casa Gavril Candrea din satul Dorna Candrenilor, construcție secolul al XIX-lea, monument istoric. Rezervațiile naturale: Doisprezece Apostoli, arie protejată de tip geologic (declarată monument al naturii) situată pe teritoriul administrativ al comunei Dorna Candrenilor și Tinovul Poiana Stampei.
Legături externe Zone umede în județul Suceava - 40 de ani de la semnarea Convenției Ramsar; orasulsuceava.ro
Vezi și Natura 2000 Lista siturilor Natura 2000 din România
Note