Cronologia chimiei enumeră lucrările, descoperirile, ideile, invențiile și experimentele importante care au schimbat în mod semnificativ înțelegerea de către umanitate a științei moderne, cunoscută sub numele de chimie, definită ca studiul științific al compoziției materiei și a interacțiunilor sale. Istoria chimiei, în forma sa modernă a început, fără îndoială, cu omul de știință irlandez Robert Boyle, cu toate că rădăcinile sale pot fi urmărite înapoi în timp, încă de la primele mărturii istorice existente.
Idei anterioare, care mai târziu au fost încorporate în știința modernă a chimiei provin din două surse principale. Filosofii naturii (cum ar fi Aristotel și Democrit) au folosit raționamentul deductiv, într-o încercare de a explica comportamentul lumii din jurul lor. Alchimiștii (cum ar fi Geber și Al-Rhazi), au fost oameni care au folosit tehnici experimentale în încercarea de a prelungi durata de viață a oamenilor sau de a obține transformări de materiale, cum ar fi transformarea metalelor comune în aur.
În secolul al XVII-lea, o sinteză a ideilor acestor două metode, cea deductivă și cea experimentală, duce la dezvoltarea unui proces de gândire cunoscut ca metoda științifică. Odată cu introducerea metodei științifice, s-a născut știința modernă a chimiei.
Cunoscută sub numele de „știința centrală”, studiul chimiei este puternic influențat și influențează puternic multe alte domenii științifice și tehnologice. Multe evenimente considerate esențiale pentru înțelegerea modernă a chimiei sunt considerate, de asemenea, descoperiri cheie în domenii cum ar fi fizica, biologia, astronomia, geologia, știința materialelor etc. Înaintea secolului al XVII-lea
Înaintea acceptării metodei științifice și aplicării ei, poate părea oarecum controversat ca mulți din cei prezentați în continuare să fie considerați „chimiști”, în sensul modern al termenului. Cu toate acestea, ideile unor mari gânditori, fie pentru intuiția și clarviziunea lor, fie pentru acceptarea ideilor lor pe o lungă perioadă de timp, merită să fie prezentate în această listă. cca. 3000 î.Hr. Egiptenii formulează teoria lui Ogdoad, sau a „forțelor primordiale”, din care totul a fost format. Acestea erau elementele haosului, în număr de opt, care existau dinainte de crearea Soarelui.
cca. 1900 î.Hr. Hermes Trismegistul, rege egiptean semi-mitic, este considerat a fi pus bazele artei alchimiei.
cca. 1200 î.Hr. Tapputi-Belatikallim, un producător de parfumuri și chimist timpuriu, a fost menționat într-o tabletă cuneiformă în Mesopotamia.
cca. 450 î.Hr. Empedocle susține că toate lucrurile sunt formate din patru elemente: pământ, aer, foc și apă, asupra cărora acționează două forțe opuse - dragoste și ură, sau empatie și antipatie, combinându-le și separându-le într-o varietate infinită de forme.
cca. 440 î.Hr. Leucip și Democrit propun ideea atomului, o particulă indivizibilă din care este compusă toată materia. Această teorie este puternic respinsă de filozofii naturii, în favoarea celei aristoteliene (a se vedea mai jos).
cca. 360 î.Hr. Platon definește termenul „element” (stoicheia) iar în dialogul său Timaios, care include o discuție asupra compoziției corpurilor organice și anorganice și care este un tratat rudimentar de chimie, susține că fiecare particulă a unui element are o formă distinctivă: tetraedru (foc), octaedru (aer), icosaedru (apă) și cubică (pământ).
cca. 350 î.Hr. Aristotel, dezvoltând ideile lui Empedocle, introduce ideea unei substanțe reprezentând o combinație de materie și formă. Propune teoria celor cinci elemente: foc, apă, pământ, aer și eter. Această teorie a fost larg acceptată în lumea apuseană pentru următorii 1000 de ani.
cca. 50 î.Hr. Lucretius publică De Rerum Natura, o descriere poetică a teoriei atomismului.
cca. 300 d.Hr. Zosimos din Panopolis scrie una dintre cele mai vechi cărți despre alchimie, pe care o descrie ca studiul compoziției apei, mișcării, creșterii, materializării și dematerializării, ieșirea spiritelor și intrarea lor în trup.
cca. 770 d.Hr. Geber, un alchimist arab/persan, care este considerat de mulți ca fiind „tatăl chimiei”,John Warren (2005). "War and the Cultural Heritage of Iraq: a sadly mismanaged affair", Third World Quarterly, Volume 26, Issue 4 & 5, p. 815-830. dezvoltă o metodă experimentală timpurie pentru chimie și izolează numeroși acizi, incluzând acidul clorhidric, acidul azotic, acidul citric, acidul acetic, acidul tartric și aqua regia.
cca. 1000 d.Hr. Al Biruni și Avicenna,Robert Briffault (1938). The Making of Humanity, p. 196-197. amândoi chimiști persani, resping practicile alchimiei și teoria transmutației metalelor.
cca. 1167 d.Hr. Magister Salernus de la Școala din Salerno face prima referire la distilarea vinului.
cca. 1220 d.Hr. Robert Grosseteste publică mai multe comentarii aristotelice unde pune bazele metodei științifice.
cca. 1250 d.Hr.Tadeo Alderotti dezvoltă distilarea fracționată, care este mult mai eficientă decât predecesoarele ei.
cca. 1260 d.Hr.Albertus Magnus descoperă arsenul și azotatul de argint. De asemenea, a făcut și una dintre primele referințe în legătură cu acidul sulfuric.Vladimir Karpenko, John A. Norris(2001), Vitriol in the history of Chemistry, Charles University
cca. 1267 d.Hr. Roger Bacon publică Opus Maius, în care – pe lângă altele – propune o formă timpurie a metodei științifice, conținând rezultatele unor experimente cu praf de pușcă.
cca. 1310 d.Hr. Pseudo-Geber, un alchimist spaniol anonim, ce a scris sub numele Geber, publică numeroase cărți care stabilesc teoria că toate metalele erau compuse din variate proporții de sulf și mercur. El este unul dintre primii oameni ce au descris acidul nitric, aqua regia și aqua fortis.Encyclopædia Britannica 1911, Alchemy
cca. 1530 d.Hr. Paracelsus dezvoltă studiul iatrochimiei, o subdisciplină a alchimiei dedicată extinderii vieții, aceasta fiind baza industriei farmaceutice moderne. Se spune că tot el ar fi primul om care a folosit cuvântul „chimie”.
1597 d.Hr. Andreas Libavius publică Alchemia, un prototip al unui manual de chimie. <onlyinclude>
Secolele XVII și XVIII 1605Sir Francis Bacon publică The Proficience and Advancement of Learning, care conține o descriere a ceea ce va fi mai târziu metoda științifică.
1605Michal Sedziwój publică tratatul alchimic A New Light of Alchemy care propunea existența „hranei vieții” în aer, mult mai târziu recunoscută ca oxigen.
1615Jean Beguin publică Tyrocinium Chymicum, un manual timpuriu de chimie, în care schițează pentru prima dată o ecuație chimică.
1637René Descartes publică Discours de la méthode, care conține o schiță a metodei științifice.
1648Publicarea postmortem a cărții Ortus medicinae de Jan Baptista van Helmont, care este descrisă ca fiind un reper al trecerii între alchimie și chimie, având o puternică influență asupra lui Robert Boyle. Această carte conține numeroase rezultate ale unor experimente și stabilește o versiune timpurie a legii conservării masei substanțelor.
1661Robert Boyle publică The Sceptical Chymist, un tratat asupra diferenței dintre chimie și alchimie. El conține unele dintre primele idei despre atomi, molecule, și reacții chimice, marcând începutul chimiei moderne.
1662Robert Boyle propune Legea Boyle-Mariotte, o descriere bazată pe experimente legate de natura gazelor, mai ales asupra relațiilor dintre presiune și volum.
1735Chimistul suedez Georg Brandt analizează un pigment negru găsit în minereul de cupru. Brandt a demonstrat că pigmentul conținea un element nou descoperit, mai târziu numit cobalt.Georg Brandt first showed cobalt to be a new metal in: G. Brandt (1735) "Dissertatio de semimetallis" (Dissertation on semi-metals), Acta Literaria et Scientiarum Sveciae (Journal of Swedish literature and sciences), vol. 4, pages 1–10.See also: (1) G. Brandt (1746) "Rön och anmärkningar angäende en synnerlig färg — cobolt" (Observations and remarks concerning an extraordinary pigment — cobalt), Kongliga Svenska vetenskapsakademiens handlingar (Transactions of the Royal Swedish Academy of Science), vol.7, pages 119–130; (2) G. Brandt (1748) “Cobalti nova species examinata et descripta” (Cobalt, a new element examined and described), Acta Regiae Societatis Scientiarum Upsaliensis (Journal of the Royal Scientific Society of Uppsala), 1st series, vol. 3 , pages 33–41; (3) James L. Marshall and Virginia R. Marshall (Spring 2003) "Rediscovery of the Elements: Riddarhyttan, Sweden," The Hexagon (official journal of the Alpha Chi Sigma fraternity of chemists), vol. 94, no. 1, pages 3–8.
1754Joseph Black izolează dioxidul de carbon, pe care îl numește „aer fixat”.
1757Louis Claude Cadet de Gassicourt, în timp ce investiga compușii arsenului, obține „lichidul fumegând al lui Cadet”, considerat a fi primul compus sintetic organometalic.
1758Joseph Black formulează conceptul de căldură latentă pentru a explica termochimia transformărilor de fază.
1766Henry Cavendish descoperă hidrogenul ,un gaz incolor și inodor care arde și care poate forma un amestec exploziv împreună cu aerul.
1773–1774 Carl Wilhelm Scheele și Joseph Priestley izolează independent oxigenul, numit de către Priestley.
1778Antoine Lavoisier, considerat „tatăl chimiei moderne","Lavoisier, Antoine." Encyclopædia Britannica. 2007. Encyclopædia Britannica Online. 24 July 2007 <http://www.britannica.com/eb/article-9369846>. identifică și denumește oxigenul, înțelegându-i importanța în rolul pe care îl are în combustie.
1787Antoine Lavoisier publică Méthode de nomenclature chimique, primul sistem modern de terminologie chimică.
1787Jacques Charles propune legea lui Charles, un corolar a legii lui Boyle, prin care descrie relația dintre temperatura și volumul unui gaz.
1789Antoine Lavoisier publică Traité Élémentaire de Chimie, primul manual modern de chimie. Acesta reprezintă un studiu complet al chimiei moderne (a acelui timp), incluzând prima definiție concisă a legii conservării masei substanțelor. Este momentul fondării stoechiometriei, respectiv a analizei chimice cantitative.
1797Joseph Proust propune legea proporțiilor definite, în care spune că elementele se combină întotdeauna în raporturi date pentru a forma compuși.
1800Alessandro Volta concepe prima baterie chimică, punând astfel bazele electrochimiei.
Secolul XIX
1801John Dalton propune legea lui Dalton, în care descrie relația dintre două gaze într-un amestec și presiunea relativă pe care fiecare o exercită în amestec.
1805Joseph Louis Gay-Lussac descoperă că apa este alcătuită din două părți hidrogen și o parte oxigen.
1808Joseph Louis Gay-Lussac descoperă mai multe proprietăți chimice și fizice ale aerului și a altor gaze, incluzând dovezi pentru legile lui Boyle și Charles, precum și relația dintre densitatea și compoziția gazelor.
1808John Dalton publică New System of Chemical Philosophy, care conține prima descriere modernă a atomismului și a legii proporțiilor multiple.
1808Jöns Jakob Berzelius publică Lärbok i Kemien în care propune noile notații și simboluri chimice, dar și conceptul masei atomice relative.
1811Amedeo Avogadro propune Legea lui Avogadro, în care specifică că două volume egale de gaz aflate în aceleași condiții de temperatură și presiune conțin un număr egal de molecule.
1825Friedrich Wöhler și Justus von Liebig aduc prima dovadă experimentală a existenței izomerilor (numiți astel de Berzelius), precum și explicația fenomenului de izomerie. Lucrând cu acid izocinic și acid fulmanic, ei au dedus corect că izomerismul era cauzat de aranjamentele diferite ale atomilor într-o structură moleculară.
1827William Prout clasifică biomoleculele în grupările lor moderne: carbohidrați, proteine și lipide.
1828Friedrich Wöhler sintetizează ureea, stabilind astfel că pot fi produși compuși organici din materiale anorganice, respingând teoria vitalismului.
1832Friedrich Wöhler și Justus von Liebig descoperă grupele funcționale și radicalii și explică rolul acestora în chimia organică.