modifică Istoria Poloniei<div style="text-align:center"><small>Statul polonez: <div style="text-align:center"><small>Formarea statului <div style="text-align:center"><small>Regatul primilor Piaști <div style="text-align:center"><small>Fragmentarea <div style="text-align:center"><small>Regatul ultimilor Piaști <div style="text-align:center"><small>Regatul Iagellonilor <div style="text-align:center"><small>Republica celor două națiuni <div style="text-align:center"><small>Împărțirile Poloniei <div style="text-align:center"><small>Galiția <div style="text-align:center"><small>Ducatul Varșoviei <div style="text-align:center"><small>Regatul Congresului <div style="text-align:center"><small>Orașul Liber Cracovia <div style="text-align:center"><small>Marele Ducat al Poznańului <div style="text-align:center"><small>Primul Război Mondial <div style="text-align:center"><small>A doua Republică Poloneză <div style="text-align:center"><small>Statul Secret Polonez <div style="text-align:center"><small>Republica Populară Polonă <div style="text-align:center"><small>A treia Republică Poloneză<div style="text-align:center"><small>Alte: <small>Stăpânitorii PolonieiIstoria culturii <div style="text-align:center"><small><noinclude>

În 1795, a treia și ultima împărțire a Poloniei a încheiat existența Comunității polono-lituaniene. Cu toate acestea, speranțele pentru restaurarea independenței poloneze s-au menținut de-a lungul secolului al XIX-lea prin evenimentele din interiorul și exteriorul teritoriilor poloneze. Localizarea Poloniei față de Europa de Nord a devenit deosebit de importantă într-o perioadă când vecinii săi care doreau să se extindă, Regatul Prusiei și Rusia țaristă, au fost intens implicați în rivalități și alianțe, când a început modernizarea națiunilor europene pe întregul continent.

Perioada lui Napoleon

La începutul secolului al XIX-lea, Europa a început să simtă impactul mișcărilor politice și intelectuale, ceea ce însemna că, printre efectele lor, se păstra întrebarea despre Polonia pe ordinea de zi a problemelor internaționale care aveau nevoie de revoluție. Napoleon Bonaparte a stabilit un nou imperiu în Franța în 1804, în urma revoluției din țara respectivă. Refuzul altor puteri de a recunoaște noul statut al Franței a menținut Europa într-un război în următorul deceniu și l-a adus pe Napoleon în conflict cu aceleași puteri est-europene care asaltaseră Polonia în deceniile anterioare. O alianță convenientă a fost rezultatul natural al acestei situații. Legiunile poloneze voluntare s-au atașat de armatele lui Napoleon, în speranța că împăratul ar permite o Polonie independentă și pentru a-și recupera cuceririle sale.

Deși Napoleon a promis mai mult decât a intenționat vreodată pentru cauza poloneză, în 1807 el a creat Ducatul Varșoviei de pe teritoriul prusac, care făcea parte din vechea Polonie și era încă locuit de polonezi. Practic, fiind o marionetă franceză, ducatul nu s-a bucurat decât de un anumit grad de auto-guvernare, iar mulți polonezi au crezut că victoriile lui Napoleon ar putea aduce restaurarea întregii comunități.

În 1809, sub Jozef Poniatowski, nepotul lui Stanislaw August Poniatowski, ducatul a recuperat o parte din teritoriile luate de Austria în cea de-a treia împărțire a Poloniei. Armata rusă a ocupat ducatul în timp ce urmărea să-l scoată pe Napoleon din Rusia în 1813. Cu toate acestea, așteptările polonezilor s-au sfârșit cu înfrângerea finală a lui Napoleon la Waterloo, în 1815. În acordul de pace ulterior Congresului de la Viena, victorioșii autrieci și prusaci au confiscat Ducatul de la Varșovia și au reconfirmat majoritatea condițiilor al ultimei împărțiri a Poloniei.

Deși a fost scurtă, perioada napoleoniană ocupa un loc important în istoria poloneză. O mare parte din legenda și din simbolul de patriotism polonez modern derivă din această perioadă, inclusiv convingerea că independența poloneză este elementul necesar al unei ordini europene juste și legitime. Această convingere era exprimată pur și simplu într-un slogan de luptă: pentru libertatea voastră și a noastră. Mai mult decât atât, curând după a treia împărțire, aspectul Ducatului Varșovia a dovedit că nu venise încă sfârșitul statului polonez. În schimb, mulți observatori au ajuns să creadă că circumstanțele favorabile ar putea elibera Polonia de sub dominația străină.

Impactul naționalismului și romantismului

200px|thumb|left|Portretul lui Mickiewicz de Walenty Wańkowicz, din 1828. Climatul intelectual și artistic de la începutul secolului al XIX-lea a stimulat în continuare creșterea cererilor poloneze de auto-guvernare. În timpul acestor decenii, a luat formă naționalismul modern și s-a dezvoltat rapid pe întregul continent, devenind cea mai atrăgătoare și dinamică doctrină politică a timpului. Subliniind valoarea și demnitatea culturii și lumii moderne, naționalismul a oferit o justificare pentru loialitatea etnică iar romantismul a fost elementul artistic al culturii europene din secolul al XIX-lea, care a exercitat cea mai puternică influență asupra conștiinței naționale poloneze. Mișcarea romantismului a fost un partener al naționalismului politic, fiind un ecou pentru cultura populară și a manifestat un aer general de dispreț pentru ordinea politică conservatoare post-napoleoniene din Europa. Sub această influență, literatura poloneză a înflorit din nou în lucrările unei școli de poeți romantici din secolul al XIX-lea, condusă de Adam Mickiewicz. Mickiewicz s-a concentrat pe teme patriotice și pe trecutul național glorios. Frédéric Chopin, un compozitor măreț al secolului, a folosit istoria tragică a națiunii sale ca o sursă de inspirație.

Epoca de insurecții nationale

Timp de mai multe decenii, mișcarea națională poloneza a dat prioritate restabilirii imediate a independenței printr-o serie de rebeliuni armate. Grupările insurgente au apărut în parincipal în zona rusească a împărțirii de est, din care aproximativ trei sferturi fusese teritoriu polonez. Dupa Congresul de la Viena, Rusia și-a organizat terenurile sale poloneze într-un Congres Polonez, acordându-le o constituție liberală, cu propria sa aramată și cu autonomie limitată în cadrul imperiului țarist. Cu toate acestea, în anul 1820, guvernarea rusiei a devenit mai abuzivă, creându-se societăți secrete formate de intelectuali în mai multe orașe, pentru a complota o insurecție. În noiembrie 1830, trupele poloneze din Varșovia s-au revoltat. Când guvernul Congresului Poloniei a proclamat solidaritatea cu forțele rebele, a început un război ruso-polonez. Rebelii au solicitat ajutor de la Franța dar au fost ignorați, iar reticența acestora de a elimina iobăgia i-a costat sprijinul țăranimii. Până în septembrie 1831, rușii au opus rezistență polonezilor și a forțat 6.000 de luptători să plece în exil în Franța, începând o perioadă de represiune dură a activității intelectuale și religioase în toată Polonia. În același timp, Congresul Polonia și-a pierdut constituția și armata. thumb|right|200px|Adam Jerzy Czartoryski După eșecul revoltei din noiembrie, activitatea conspirativă clandestină a continuat pe teritoriul polonez. O elită politică și intelectuală poloneză exilată și-a stabilit o baza de operațiuni la Paris. Un grup conservator condus de Adam Jerzy Czartoryski (unul din liderii revoltei din noiembrie) s-au bazat pe sprijinul diplomatic străin pentru a restabili statutul Poloniei stabilit în Congresul de la Viena, pe care Rusia l-a încălcat începând din 1819. În caz contrar, acest grup era mulțumit cu o revenire la monarhie și a structurilor sociale tradiționale.

Facțiunile radicale nu au format niciodată un fron unit cu orice problemă în afară de obiectivul general al independenței. Programele lor insistau ca polonezii să se elibereze prin eforturi proprii și să cupleze independența cu republicanismul în emanciparea iobagilor. Incapacitatea unei diviziuni interne, resursele limitate, supravegherile grele și persecuțiile revoluționare în Polonia, a dus la numeroase pierderi suferite de mișcarea națională poloneză. Mișcarea a susținut un obstacol major în revolta din 1846 organizată în Polonia austriacă de către Societatea Democratică Poloneză, cel mai mare grup naționalist care s-a ridicat. Revolta s-a încheiat într-o luptă sângeroasă, atunci când țăranii au ridicat armele împotriva conducătorului rebelilor dominat de nobili, care a fost considerat a fi un tiran mai rău ca austriecii. Prin subscrierea de represiune militară dură din Austria, revolta eșuată i-a lăsat pe naționaliștii polonezi într-o poziție slabă de a participa la valul de revoluție națională care a traversat Europa între 1848 și 1849. Idealismul încăpățânat al acestor lideri ai revoltei a accentuat liberățile individuale și identității naționale separate, mai degrabă decât instituirea unei republici, o schimbare semnificativă de filizofie politică fără mișcările anterioare.

Ultima și cea mai tenace revoltă poloneză din mijlocul secolului al XIX-lea a izbucnit în sectorul rus, în ianuarie 1863 (Insurecția poloneză din Ianuarie). În urma înfrângerii dezastroase a Rusiei în războiul Crimeei, guvernul țarului Alexandru al II-lea a adoptat o serie de reforme liberale, inclusiv eliberarea iobagilor pe tot cuprinsul imperiului. Marea impunere a reformelor financiare din Polonia a stârnit ostilitate printre nobili și într-un grup de intelectuali influentați de Karl Marx și liberalul rus Alexander Herzen. Revolta deschisă din ianuarie de către Congresul Poloniei nu a reușit să câștige sprijin extern. După zdrobirea insurecției din august 1864, Rusia a abolit Congresul Poloniei și a revocat separarea statutului terenurilor poloneze, încorporându-le direct ca regiune de vest a Imperiului Rus. Regiunea a fost plasată sub conducerea dictatorială a lui Mihail Muravev, care a devenit cunoscut sub numele de Călăul din Vilnius. Toți cetățenii polonezi au fost asimilați imperiului. Când Rusia a emancipat oficial iobagii polonezi la începutul anului 1864, un act care constituia cel mai important eveniment din istoria poloniei, a scos un punct important a potențialilor revoluționari polonezi.

Transformarea socială și politică

De-a lungul secolului al XIX-lea, forțele sociale și economice au operat pe terenurile poloneze, oferindu-le un aspect mai modern și modificând modelele tradiționale de viață. În special în Polonia, Rusia și regiunile din Silezia sub controlul german, începuse o scară largă de minerit și fabricație. Această evoluție a accelerat procesul de urbanizare, precum și apariția capitalismului care începuse să reducă importanța relativă a aristocrației în sociatatea poloneză. Un segment considerabial de țărani au abandonat terenurile suprasolicitate. Milioane de polonezi au emigrat în America de Nord și alte destinații, și mai multe milioane au migrat în orașe, pentru a forma noua forță de muncă industrială. Aceste schimbări au stimulat tensiunile sociale. Muncitorii de la oraș au purtat întreaga gamă de greutăți asociate cu capitalismul timpuriu, și atmosfera intens naționalistă a polonezilor și celorlalte popoare rămase în vechea Comunitate a celor Două Națiuni. Mișcarea clasei nobile în orașe a creat o nouă clasă urbană profesională. Cu toate acestea, țăranii care au încercat să se mute în orașe, au găsit toate pozițiile bune deja ocupate de evrei sau germani. Acest lucru a contribuit la tensiunile naționale între polonezi, germani și evrei. În acest moment când populația evreiască din Polonia prusacă a avut tendința de a se identifica și dorea să aparțină Germaniei, în măsura în care, la fel ca și evreii, aveau o perspectivă mai urbanizată și mai cosmopolită.