Nimigea de Sus, mai demult Nimigea Românească (în , în , în dialectul săsesc Nindref) este un sat în comuna Nimigea din județul Bistrița-Năsăud, Transilvania, România.
Demografie
La recensământul din 1910 populația satului era de 516 locuitori, dintre care 430 români și 86 evrei. La recensământul din 2002 populația satului se ridica la 625 de persoane, iar întreaga populație s-a declarat de etnie română.
Religie Dacă în unele documente satul apare la 1700 trecut în totalitate la uniație, iar în altele doar parțial, odată cu înființarea Episcopiei Greco-catolică din Gherla, înscrisurile capătă un caracter riguros. Această instituție a editat periodic documente denumite ,,șematisme” în care regăsim descrierea sumară a tuturor parohiilor. Din aceste șematisme rezultă că în satul Nimgea de Sus exista biserica de lemn edificată în secolul al XVII-lea, cu hramul Sfântul Nicolae, iar din anii 1700 a trecut la sfânta unire. Din anul 1824 există matricole, adică registre bisericești în care se ținea evidența nou-născuților, botezaților, decedaților și căsătoriților.
La recensământul din 1910 populația satului era de 516 locuitori, dintre care 430 Greco-catolici, iar 86 iudaici. În prezent două treimi din populația satului este de religie Ortodoxă și o treime Penticostală.
Note
Nimigea de Sus, Nimigea