Eutanasia (din ) reprezintă practica de a pune capăt în mod intenționat vieții unei persoane pentru a elimina durerea și suferința.
Legislația privind eutanasia diferă de la o țară la alta. Comitetul select pentru etică medicală al Camerei Lorzilor a Parlamentului Regatul Unit definește eutanasia ca „o intervenție deliberată realizată cu intenția explicită de a pune capăt unei vieți pentru a ameliora o suferință intractabilă”. În Țările de Jos și Belgia, eutanasia este definită ca „întreruperea vieții de către un medic la cererea pacientului”.Euthanasia and assisted suicide BBC. Cu toate acestea, legislația neerlandeză nu utilizează explicit termenul „eutanasie”, ci include conceptul în cadrul noțiunii mai largi de „sinucidere asistată și încetare a vieții la cerere”.
Eutanasia este clasificată în mai multe tipuri, inclusiv voluntară, nevoluntară și involuntară.Voluntary and involuntary euthanasia BBC Eutanasia voluntară are loc atunci când persoana își exprimă dorința de a-i fi încheiată viața și este legală în tot mai multe țări. Eutanasia nevoluntară apare atunci când consimțământul pacientului nu este disponibil (de exemplu, în cazul unei stări de comă sau al unei stări vegetative persistente) și este permisă în anumite jurisdicții în condiții strict limitate. Eutanasia involuntară, realizată fără consimțământ sau împotriva voinței pacientului, este ilegală în toate țările și este, în general, considerată omor.
, eutanasia devenise unul dintre cele mai active domenii de cercetare în bioetică.
În unele țări, eutanasia generează controverse publice intense privind aspectele morale, etice și juridice. Eutanasia pasivă (de exemplu, întreruperea suportului vital) este legală în anumite circumstanțe în multe state. Eutanasia activă este însă legală sau de facto legală doar într-un număr restrâns de țări (de exemplu, Belgia, Canada, Uruguay și Elveția), unde este permisă doar în condiții stricte și cu aprobarea unor profesioniști din domeniul medical.
În alte state, precum Nigeria, Arabia Saudită și Pakistan, sprijinul pentru eutanasia activă este foarte redus.
Definiție În utilizarea contemporană, eutanasia este definită, în general, ca acțiunea de a provoca moartea unei persoane pentru a-i curma suferința.
Definițiile moderne evidențiază câteva elemente esențiale: intenționalitatea (moartea este provocată deliberat), scopul (ameliorarea suferinței) și, de regulă, existența unei afecțiuni incurabile sau a unei stări ireversibile.
În literatura de specialitate, eutanasia este definită ca o intervenție deliberată realizată cu intenția explicită de a pune capăt vieții unei persoane pentru a-i ameliora suferința.
Unii autori subliniază că motivul acțiunii trebuie să fie în interesul persoanei afectate, ceea ce distinge eutanasia de alte forme de ucidere intenționată.
Consimțământul persoanei este considerat un criteriu esențial în multe definiții moderne. Conform unor poziții etice, uciderea medicalizată fără consimțământ, fie nevoluntară, fie involuntară, nu este considerată eutanasie, ci omor.
Evoluția definiției Definițiile mai vechi descriau eutanasia ca „inducerea rapidă și nedureroasă a morții”, însă această formulare a fost considerată prea largă, deoarece nu excludea situații precum omorul din interes personal sau moartea accidentală.
Utilizare istorică Termenul „eutanasie” provine din greacă și înseamnă „moarte bună”. În Antichitate, era folosit pentru a descrie o moarte rapidă și lipsită de suferință.
În secolul al XVII-lea, Francis Bacon a utilizat termenul într-un sens medical, referindu-se la responsabilitatea medicului de a ameliora suferința pacientului și de a facilita o moarte ușoară și liniștită.Francis Bacon: The Major Works, edited by Brian Vickers, p. 630.
Clasificare Eutanasia poate fi clasificată în funcție de existența consimțământului informat al pacientului în trei tipuri: voluntară, nevoluntară și involuntară.
În literatura medicală și bioetică există dezbateri privind includerea formelor nevoluntare și involuntare în definiția eutanasiei. Unii autori consideră că acestea pot fi incluse, în timp ce alții susțin că lipsa consimțământului le exclude din această categorie.
Eutanasie voluntară
Eutanasia voluntară este realizată cu consimțământul explicit al pacientului.
În unele state, eutanasia voluntară activă este legală, de exemplu în Belgia, Luxemburg și Țările de Jos. Formele pasive sunt permise în anumite jurisdicții, inclusiv în Statele Unite, în baza deciziei Cruzan v. Director, Missouri Department of Health.
Atunci când pacientul își provoacă moartea cu ajutor medical, practica este denumită suicid asistat.
Eutanasie nevoluntară Eutanasia nevoluntară are loc atunci când pacientul nu își poate exprima consimțământul.
Exemple includ situații precum eutanasia pediatrică. În anumite condiții specifice, aceasta este dezincriminată în Țările de Jos prin Groningen Protocol. Formele pasive (de exemplu, întreruperea tratamentului) sunt permise în unele țări, în condiții legale stricte.
Eutanasie involuntară Eutanasia involuntară este realizată fără consimțământul pacientului sau împotriva voinței acestuia. Aceasta este considerată omor și este ilegală în toate statele.
Eutanasie activă și pasivă Cele trei tipuri pot fi subdivizate în forme active și pasive.
Eutanasia pasivă constă în întreruperea sau neinițierea tratamentului necesar pentru menținerea vieții. Eutanasia activă implică utilizarea unor mijloace directe pentru a provoca moartea (de exemplu, administrarea unei injecții letale).
Deși această distincție este frecvent utilizată, unii autori o consideră problematică. De exemplu, administrarea unor doze crescânde de analgezice poate ridica dificultăți în clasificarea între formă activă și pasivă.
Ulterior, definițiile au fost rafinate prin includerea suferinței pacientului, a intenției deliberate și a motivației orientate spre binele persoanei.
Istorie
Practici asociate eutanasiei au existat încă din Grecia Antică și Roma Antică. De exemplu, cucuta era utilizată pentru a grăbi moartea pe insula Kea. Unele figuri filosofice precum Socrate, Platon și Seneca au susținut ideea unei morți voluntare în anumite condiții, în timp ce Hipocrate s-a opus, afirmând că nu va administra substanțe letale.
Perioada modernă timpurie Termenul „eutanasie” a fost utilizat în sens medical de Francis Bacon, care a făcut distincția între pregătirea spirituală pentru moarte și alinarea fizică a suferinței în momentul morții. În secolul al XVIII-lea, termenul era definit ca o „moarte liniștită și fără durere”.Zedlers Universallexikon, Vol. 08, p. 1150, published 1732–54.
Medicul Karl Friedrich Heinrich Marx a susținut că medicii au datoria de a ameliora suferința pacienților aflați în pragul morții. În schimb, tradiția iudeo-creștină s-a opus eutanasiei; de exemplu, Thomas Aquinas a considerat-o contrară instinctului natural de conservare."Historical Timeline: History of Euthanasia and Physician-Assisted Suicide,"
Secolul al XIX-lea În secolul al XIX-lea, utilizarea morfinei pentru ameliorarea durerii a devenit comună, fără intenția explicită de a grăbi moartea. Dezbaterea modernă asupra eutanasiei a fost inițiată în 1870 de Samuel Williams, care a propus utilizarea anestezicelor pentru a provoca o moarte rapidă și nedureroasă la pacienții incurabili.
Ideea a generat controverse și a fost susținută de unii intelectuali, precum Annie Besant, dar a rămas în principal o dezbatere filosofică.
Mișcarea eutanasiei în Statele Unite La sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului XX, dezbaterea asupra eutanasiei s-a intensificat în Statele Unite ale Americii. Robert G. Ingersoll și Felix Adler au susținut dreptul persoanelor cu boli incurabile de a-și încheia viața.
Prima încercare de legalizare a avut loc în 1906, când Henry Thomas Hunt a introdus un proiect de lege în Ohio, care însă nu a fost adoptat.
Anii 1930 și Marea Britanie În 1935 a fost fondată Voluntary Euthanasia Legalisation Society în Marea Britanie. În 1936, moartea regelui George V a fost grăbită prin administrarea de morfină și cocaină de către medicul său, fapt dezvăluit ulterior.
Programul nazist Aktion T4
În Germania Nazistă, termenul „eutanasie” a fost utilizat ca eufemism pentru un program de exterminare a persoanelor cu dizabilități (Aktion T4), în urma căruia au fost ucise zeci de mii de persoane.
Acest program este considerat distinct de conceptul modern de eutanasie, deoarece nu implica consimțământ și urmărea obiective ideologice.
După Al Doilea Război Mondial În 1949, în New York, a fost depusă o petiție pentru legalizarea eutanasiei, susținută de lideri religioși protestanți și evrei, dar contestată de Biserica Catolică, fără a conduce la schimbări legislative.The Moncton Transcript. "Ministers Ask Mercy Killing." 6 January 1949.
Dezbatere Dezbaterea privind eutanasia se concentrează, în mod tradițional, asupra unor probleme etice fundamentale. Potrivit lui Ezekiel Emanuel, susținătorii eutanasiei invocă, în principal, patru argumente:
dreptul la autodeterminare, care permite persoanelor să decidă asupra propriei morți; evitarea suferinței, atunci când continuarea vieții implică dureri severe; lipsa unei diferențe morale semnificative între eutanasia pasivă și cea activă sau criticarea doctrinei efectului dublu; ideea că legalizarea nu conduce neapărat la consecințe negative.
Susținătorii indică exemple din țări precum Țările de Jos și Belgia, sau state precum Oregon, unde forme de eutanasie sau sinucidere asistată sunt legale, argumentând că acestea funcționează fără probleme majore.
Oponenții eutanasiei formulează, la rândul lor, mai multe argumente principale:
nu toate decesele implică suferință severă; există alternative, precum îngrijirea paliativă și întreruperea tratamentelor; diferența dintre eutanasia activă și pasivă este moral relevantă; legalizarea poate conduce la un efect de tip „pantă alunecoasă”, cu consecințe nedorite.
Date empirice sugerează că motivele pentru solicitarea eutanasiei nu sunt întotdeauna legate exclusiv de durere fizică.
Opinia publică variază în funcție de regiune. De exemplu, în Statele Unite ale Americii, în 2013, aproximativ 47% dintre respondenți susțineau sinuciderea asistată medical. În Regatul Unit, un sondaj realizat în 2015 a indicat un nivel ridicat de susținere pentru legalizarea acesteia.
O alternativă importantă în această dezbatere este mișcarea hospice și dezvoltarea îngrijirii paliative, care urmăresc ameliorarea suferinței fără a accelera sau amâna moartea.
Statut juridic
thumb|350px|dreapta|Statutul actual al eutanasiei la nivel mondial:
thumb|350px|Ratele eutanasiei și ale sinuciderii asistate (EAS) au crescut semnificativ în țările dezvoltate, cu variații considerabile între ritmurile de creștere.
Statutul juridic al eutanasiei variază semnificativ între state. În unele țări, precum Belgia și Țările de Jos, eutanasia voluntară este legală în anumite condiții, inclusiv, în anumite cazuri, pentru tulburări psihice.
În majoritatea jurisdicțiilor, eutanasia este considerată o formă de omor (homicide), chiar dacă este realizată la cererea pacientului. În sens juridic, termenul „homicide” include orice intervenție intenționată menită să provoace moartea unei persoane. Totuși, nu toate formele de omor sunt sancționate penal (de exemplu, omorul justificat sau scuzabil).
În general, termenul „eutanasie” este folosit pentru formele active, în care medicul intervine direct (de exemplu, prin administrarea unei substanțe letale). Prin contrast, sinucidere asistată medical implică faptul că pacientul își provoacă singur moartea, cu ajutorul medicului. De exemplu, în Oregon (SUA), aceasta este legală în baza Oregon Death with Dignity Act, dar nu este clasificată juridic drept eutanasie.